Chiar dacă lărgimea spaţiului Centrului Social Parohial „Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel”, ales ca loc al lansării celei de-a treia cărţi a lui Marinică Fologea, nu se poate compara cu sala de festivităţi a Primăriei sau Restaurantul „Ciobănaşul”, gazdele prezentării primelor două lucrări, autorul a mărturisit că el şi-a dorit foarte mult să organizeze evenimentul în Mărcuşul său natal. Mai are un frate rămas acasă, însă sora este la Bucureşti, celălalt frate, în Statele Unite ale Americii, iar ideea de a-şi prezenta acasă cel mai proaspăt volum de memorii i-a dat sentimentul de reîntregire a familiei împrăştiate în lumea largă. „Numai să nu ne chemi în America!”, a mustăcit primarul Liviu Ţâroiu, ca răspuns la recomandarea senatorului Gheorghe Marin, ca schimbarea „locului acţiunii” să crească pe măsura calităţii cărţilor pentru care sunt anunţaţi sponsori cel puţin până la a cincea ediţie.
Prima, „MI-LA, SI-LA. La marina călăreaţă”, a apărut cu sprijinul vicepreşedintelui CJ Argeş, Ion Mânzână, în cadrul parteneriatului cu părintele Daniel Oprescu, parohul Bisericii Mărcuş, care a sprijinit şi tipărirea „Oglinzilor”, lansată joi, 25 ianuarie 2018. Apariţia celei de-a doua, „Drum întrerupt”, s-a angajat c-o finanţează şi s-a achitat de sarcină senatorul Gheorghe Marin. Parcă nerăbdător să trăiască a patra experienţă scriitoricească, Marinică Fologea i-a amintit lui Liviu Ţâroiu că şi-a luat promisiunea de a se alătura filantropilor care au crezut în talentul său. Primarul n-a zis nimic când colegul l-a nominalizat ca fiind sponsorul cu numărul 4, însă din public s-a auzit vocea şoferului lui Manuel Zenovie, Gabriel Neacşu, care a rectificat informaţia. În luna mai a anului trecut, Liviu Ţâroiu şi-a asumat costurile editoriale ale celei de-a cincea cărţi, dar a pus condiţia să fie despre PSD. Aşa că a patra a căzut tot în sarcina senatorului Marin, care a anunţat zâmbitor că-şi asumă misiunea, „din două în două cărţi”. Numai că a şasea este deja „revendicată” de Călin Andrei, care şi el a pus o condiţie: aşteaptă intrarea amintirilor lui Fologea în „zona Euro”, ambilor fondurile europene cauzându-le un gust amar.
Revenind la ceremonia de lansare a „Oglinzilor”, precedate de aceeaşi cadenţă a roţilor de tren, „MI-LA, SI-LA”, evenimentul, plasat la înălţime geografică, s-a ridicat la înălţime şi prin organizare, invitaţi, mesaje, atmosfera prietenească, întreţinută de istorisirile savuroase ale „omului zilei” şi vinul care s-a făcut din belşug la Mărcuş. Până şi gluma macabră de care a avut parte cu o zi înaintea emoţionantului moment, chiar dacă, anul trecut, s-a mai aflat de două ori în aceeaşi ipostază, servită de o persoană importantă, cum că valoarea cărţilor apare după moartea scriitorului, Marinică Fologea a transformat-o într-un prilej de a celebra viaţa, prin râs copios, împreună cu prietenii săi. În mare parte, aceiaşi la fiecare dintre cele trei lansări. Oficiile de gazdă i-au revenit părintelui Daniel Oprescu, în calitate de administrator al Centrului Social, care din nou semnează prefaţa cărţii, pe care autorul a dedicat-o fiicei sale, Andreea Fologea. Acţiunea are un caracter umanitar, întrucât sumele colectate din donaţiile participanţilor, în contul cărţii, sunt destinate susţinerii unor proiecte sociale, găzduite de centrul de la Mărcuş.
„Când s-a încercat privatizarea lui ARO în 1998, mi-au picat nişte documente în mână, cu care am mers la Vadim. Nu mi-au picat în mână chiar întâmplător”
„Mi-am dorit mult ca această carte să fie lansată la Mărcuş, alături de prietenul meu, care îmi este şi duhovnic, preotul Daniel Oprescu, care m-a ajutat mult la realizarea ei.”, mărturisea Marinică Fologea, care, cu modestie, spunea că lucrarea nu a generat din partea sa eforturi deosebite, fiind, practic, „un jurnal în care sunt prezentate secvenţial activităţi din toate mandatele de consilier local.” „Dar nu s-a axat, în mod deosebit, pe activitatea de consilier. Am luat şi câteva fapte mai dulci. Atunci când am citit cartea, pe care părintele a ţinut s-o scoatem pe un tipar mai mare, ca să poată fi lecturată uşor, inclusiv în tren, mi s-a părut plăcută, pentru că personajele sunt mai apropiate de noi, sunt contemporane, cu excepţia personalităţilor care au fost deputaţi, senatori, cum au fost domnii Ungheanu şi Leonăchescu.”, a precizat acesta. A scris şi despre ziarişti din perioada de început a presei muscelene, reţinând momentul în care Nicolae Badiu i-a luat un interviu, la ora unu noaptea, lui Adrian Păunescu, la „Musceleanca”, publicat parţial în aceeaşi noapte de Evenimentul Muscelean. „(…) Una peste alta, o să vedeţi urcuşuri şi coborâşuri şi în activitatea administrativă, şi în activitatea politică, şi, din nefericire, coborâşul lui ARO. Eu am fost prins în greva foamei din 2003, când am avut noroc cu presa. Am şi fost ajutaţi, dar, din păcate, era cam târziu. S-a încercat ceva… ne-a durut sufletul că nu a mers. Ne pare rău că nici astăzi nu s-au întâmplat multe în acel domeniu… încercăm să mergem mai departe. Sigur, mai pot fi scrise două-trei volume despre aceeaşi perioadă. O să găsiţi şi lucruri foarte interesante, pe unele chiar nu le ştiţi, istorice chiar. Spre exemplu, când s-a încercat privatizarea lui ARO în 1998, când mi-au picat nişte documente în mână, cu care am mers la Vadim. A fost şi domnul Olteanu, care şi-a pierdut funcţia de director şi, ulterior, şi funcţia de membru de partid. Ca să aflu, după un timp, că nu mi-au picat în mână chiar întâmplător, se ştia că aşa o să se manifeste. Deci, au fost şi lucruri de acest gen, ale căror substraturi nu se ştiu, dar au fost interesante de trăit. Au trecut vremurile, lumea s-a schimbat, suntem într-o dinamică continuă. Şi la noi (n.r. în Mărcuş) parcă este mai bine, s-au asfaltat străzile laterale şi am putut, astăzi, să venim pe asfalt. Vă mulţumesc că existaţi, că sunteţi nişte oameni deosebiţi şi că sunteţi astăzi aici, la mine, la Mărcuş, de care mie mi-e drag de mor.”, le-a transmis Marinică Fologea invitaţilor săi.
Pe Ţâroiu l-a pufnit râsul când Mânzână şi-a imaginat o Românie condusă de „nucleul dur al PRM-ului”
Speech-ul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, care a conţinut şi un mic avertisment despre câte ar putea să dezvăluie despre tentativa de privatizare de acum 20 de ani, dacă ar fi avut talent la scris, l-a întărâtat un pic pe Liviu Ţâroiu, dar nu pe subiectul ARO, ci pe eterna cauză a răfuielilor din România: politica. Bineînţeles că dacă Mânzână ar fi vrut cu adevărat să dea pe faţă ce a susţinut că ştie, pentru că le-a trăit, din culisele distrugerii Uzinei ARO, ar fi putut apela la cineva care se pricepe să aştearnă în scris ceea ce are el de povestit.
„Ai spus că ai scris despre mine… sper că ai făcut-o, pentru că voi citi cu mare atenţie şi deja avocaţii mei sunt pregătiţi. Voi cere daune! Nu. Am încercat s-o răsfoiesc acum. Am obţinut greu cartea. În spate este un domn (n.r. Bebe Lămbescu), care, iniţial, n-a vrut să vină. A spus: „Banul, dă-mi banul, dă-mi banul!” N-am înţeles, e casierul dumneavoastră?”, a binedispus asistenţa Ion Mânzână. „Cine, domnul Lămbescu? A fost consilierul nostru şi trezorier la partid.”, a replicat Marinică Fologea, după care vicele CJ Argeş şi-a continuat mesajul: „Este o perioadă a vieţii noastre şi cred că o s-o citesc cu mare plăcere. La prima lansare de carte, cred că ţi-am adus un sponsor, care s-a ţinut de cuvânt. Am fost foarte convingător la prima lansare de carte şi am şi spus: „Vedeţi că, de acum încolo, Marinică nu se mai opreşte! Veţi avea bibliotecile pline cu cărţile lui.” Cred că este cea mai frumoasă viaţă politică a mea, cu bune, cu rele. Parte din ea am petrecut-o împreună şi o spun acum nu cu… ştiţi, sunt membru PSD, unii zic că am şi o funcţie în cadrul PSD şi mă tot prezentam la emisiuni, când mi se cerea: „Domnule, nu mai spune că ai fost la „România Mare”.” Şi-i ziceam: „Vezi că diseară sunt invitat, urmăreşte-mă cu mare atenţie!” Primul lucru pe care îl spuneam: „Am fost membru la „România Mare” şi mă mândresc cu acest lucru.” E momentul nostru. La urma urmei, n-am omorât pe nimeni. Cred că am încercat să facem binele, cât am putut să-l facem. Poate România ar fi arătat altfel dacă ar fi rămas acel nucleu dur al PRM-ului.” Moment în care Liviu Ţâroiu a pufnit în râs. „Râde domnul Ţâroiu, dar nu este râsul lui.”, a comentat gazda Marinică Fologea.
Probabil că reacţia lui Ţâroiu, amuzat de viitorul României cu PRM la putere, l-a determinat pe Ion Mânzână să lanseze ipoteza dezvăluirii a tot ceea ce cunoaşte, despre ARO mai ales. „Îmi place să cred, domnul Ţâroiu, pentru că n-am talentul lui Marinică, dar, dacă, într-o zi, talentul mă va lovi şi voi scrie toate lucrurile pe care le ştiu şi la care am participat în acele momente grele, cred că râsul acesta vă va da de gândit. Îmi aduc aminte când un lider PSD îmi spunea: „Neluţule, sunteţi foarte buni, dar, din păcate pentru noi, indicaţiile din afară sunt ca voi să dispăreţi de pe eşichierul politic.” Aşa s-a inventat votul uninominal, ca să intrăm puţin în istorie, şi, uite aşa, a dispărut „România Mare”. Mă bucur, domnule Marinică, pentru faptul că sunteţi la a treia carte şi mi-a plăcut introducerea pe care părintele a făcut-o: e consilier parohial. Tu nu renunţi niciodată la ideea de a fi consilier. Fie şi consilier la Parohia Mărcuş.” „La locale am renunţat. De bună voie şi nesilit de nimeni. I-am spus domnului preşedinte că mi-ajunge şi că nu voi putea să dau mai mult decât am dat.”, a completat Fologea.
La finalul discursului său, Ion Mânzână l-a rugat pe colegul şi prietenul Marinică Fologea să lanseze câte două cărţi o dată, ca să nu facă deplasarea la Câmpulung de prea multe ori.
Pe primar l-a mâncat limba să relateze cum i-a ajutat cu mâncare pe greviştii foamei de la ARO
Când i-a venit rândul la discurs lui Liviu Ţâroiu, monologul s-a transformat într-un dialog cu Marinică Fologea. De fapt, acesta din urmă a vorbit mai mult pe timpul cuvenit primarului, care de-abia a apucat să spună „felicitări şi la mai multe!” printre picanteriile povestite de oratorul prin excelenţă şi, de un an, şi scriitor. „M-am dus la domnul Ţâroiu – a povestit Fologea un fapt cu iz politic consumat pe când uzina era încă în activitate -, căci am crezut că nu sunt pregătit să candidez la funcţia de primar în 2000. Mă tot împingeau ăştia: „Lasă, mă, că tu ai voturi, eşti băiat bun de la ARO!” Hai, domnule – i-a propus Fologea lui Ţâroiu -, la noi, la PRM, că fratele dumneavoastră, Dumnezeu să-l ierte, este la PRM. Vărul dumneavoastră este la noi, la PRM. Dumneata şi cel de la Bucureşti nu sunteţi la PRM, ci la PSD.” El a spus aşa: „Nu vin, că noi, ăştia de la oraş, suntem toţi în PSD. Cei de la ţară sunt la voi, la PRM.” „Şi este adevărat.”, a confirmat Liviu Ţâroiu, cu precizarea că nu vrea să intre într-o polemică de partid, dar nu s-a abţinut. „Sper, cartea se referă mai puţin la partea politică.”, spera degeaba Liviu Ţâroiu, care, cu niciun an în urmă, şi-a luat angajamentul că sponsorizează o carte despre PSD! „Se referă la oameni.”, i-a răspuns diplomat Marinică Fologea. „Fiindcă vorbiţi mai mult ăştia care aţi făcut cerere să veniţi la noi. Nu ştiu de ce, dar asta e. Uşor-uşor, aţi cam venit toţi.”, l-a pişcat Ţâroiu mai mult pe Mânzână decât pe colegul de la Câmpulung. „Am vrut să vă distrugem din interior.”, a glumit Fologea, care, însă, n-a avut parte de un Ţâroiu aflat într-una dintre zilele lui vesele. Probabil, şi din cauză că era răcit şi, pe cale de consecinţă, uşor irascibil. „N-o să reuşiţi, că n-aveţi cum. Din fericire pentru noi, din păcate pentru voi.”, n-a prins poanta primarul, moment în care Marinică Fologea a devenit foarte serios, văzând că n-are cu cine glumi: „Nu cred că am încercat.”
Bine că n-au fost în sală prea mulţi de la ARO ca să-l audă pe fostul director Liviu Ţâroiu cum a susţinut grevele foamei organizate inclusiv pe un ger năprasnic de crăpau pietrele. „Partea de uzină… am fost acolo când ai făcut greva foamei. Parcă v-am şi ajutat, v-am dat ceva de mâncare.”, a continuat schimbul de replici ironice primarul. „Mai bine le-aţi fi dat salariile oamenilor, decât să le daţi mâncare.”, a păstrat nota de sobrietate Marinică Fologea, dată fiind experienţa dureroasă trăită de mii de oameni în stradă. „Le-am dat şi salariile.”, a răsucit cuţitul în rană Ţâroiu. „Mai târziu.”, a adăugat Fologea.
Cum nu era momentul potrivit a răscoli nenorocirea atâtor familii muscelene, primarul s-a întors la carte, despre care mare lucru nu spusese. Dar ce a pus camaradul său în ea… „sunt convins că sunt lucruri pe care eu le ştiu. Am trăit împreună şi în Consiliu, şi în uzină, n-ai avut o perioadă fără mine.” „Din nefericire.”, a glumit din nou Marinică Fologea. „Din ’84 şi până acum – şi-a reluat ideea Ţâroiu – n-ai avut niciun an în care n-ai fost lângă mine. Nici măcar o lună. Aşa că ştiu foarte bine ce aş putea găsi în carte. O s-o citesc cu drag şi sper să mă bucur de ceea ce ai scris. Sunt convins că o să mă bucur, că n-ai cum s-o scrii decât bine. Îţi doresc să alegi şi alte teme, complexe, pentru că partea de istorie şi evoluţie a societăţii ai cam terminat-o în cele trei. (…) Totuşi, îmi pun o singură întrebare. Ai zis că, în ’98, ai găsit nişte documente, când voia să se privatizeze uzina. Le mai ai? Eu eram acolo, dar nu ştiam.”, a jucat un rol fals fostul director al uzinei. „Le-am dus la Bucureşti, i le-am lăsat lui Vadim.”, i-a răspuns gazda. „Dacă nu cumva ai făcut un rău că nu s-a privatizat atunci şi s-a privatizat mai târziu.”, s-a făcut Ţâroiu că nu ştie cine era cumpărătorul pus să înhaţe fabrica. „Era acelaşi Perez. Ne rupeam gâtul de atunci. Ştiţi ce m-a uimit pe mine? Eu n-am fost singur. Eu nu m-am dus niciodată nicăieri singur, am luat măcar o persoană. Am ajuns la Vadim în birou şi a mutat canalul tv pe MTV. Dar tare! Am ajuns la domnul Mânzână, la Hotel Bucureşti – nu era lider de grup atunci, avea numai o garsonieră -, şi a schimbat pe MTV. Am ajuns în Câmpulung la cineva… MTV! Atât de tare vă place MTV-ul? Nimeni nu vorbea până nu punea MTV la televizor. Înseamnă că se mai asculta şi atunci.”, l-a eclipsat complet pe Ţâroiu Fologea, care, ca să nu-şi supere musafirul, i-a mulţumit că le-a asfaltat Mărcuşul. Dar nu în întregime, rămânând două străduţe „nebăgate în seamă”.
Dacă a mai vrut să spună şi altceva, Liviu Ţâroiu a renunţat. Doar a reiterat promisiunea de a plăti apariţia uneia dintre lucrările viitoare. „Am zis că pe a cincea o sponsorizez eu şi nu uit. Dacă nu intervenea Neacşu, ţi-o făceam pe a patra. Îl las pe el, că nu este niciun fel de problemă. O face el cu Zenovie sigur.”, a revenit Liviu Ţâroiu la omul mucalit pe care îl ştie toată lumea.