Ceea ce ar fi trebuit să fie o şedinţă a bilanţului pentru administraţia publică municipală, după cum şi-a exprimat dezamăgirea chiar unul dintre colegii de partid ai primarului, constatând că nu e, s-a transformat într-o demonstraţie de voracitate salarială pe seama banului public. În loc să auzim cât a considerat primarul că merită să câştige în funcţia pe care, după un an şi jumătate, n-a dovedit c-o merită, era de preferat ca, la ultima întrunire a consilierilor câmpulungeni, să avem parte de un rezumat al realizărilor şi nerealizărilor pe 2017, ca să vadă şi comunitatea pe ce se duc taxele şi impozitele sale. N-a fost aşa, lucru punctat, înainte ca preşedintele Sârbu să declare închisă şedinţa, de consilierul Constantin Ivan, singurul care, public, a mărturisit că nu este tocmai mulţumit de activitatea din anul trecut. Totuşi, ca să nu dea un ton negativ reuniunii de final de an, a şters uşoara dezamăgire ce a răzbătut din mesajul său cu încrederea că 2018 va aduce rezultatele în teren a tot ceea ce s-a lucrat în birouri. Cu urări de spor la toată lumea, i-a predat cuvântul vorbitorului înscris după el, care a lăsat la o parte şi diplomaţie, şi aparenţă de înţelegere în partid, şi l-a atins pe Ţâroiu cu o chestiune care nu-i convine. Şi anume reproşul că ignoră vocea câmpulungenilor, ale căror supărări fie sunt aduse în Consiliu, prin temele ridicate la secţiunea „Diverse” de aleşii abordaţi de cetăţeni, care apelează la ei ca să le intermedieze relaţia cu autoritatea executivă, fie sunt prezentate în presă. Puţina presă care trage nu pentru ea, ci pentru cititorii şi telespectatorii săi. Dacă reclamaţiile reflectate în mass-media sunt ignorate intenţionat de primarul care a reacţionat numai când năzbâtiile subalternilor au promovat Câmpulungul pe posturile tv naţionale, Dumitrescu l-a răscolit pe Ţâroiu cu o mustrare referitoare la atitudinea dispreţuitoare până la urmă la adresa consilierilor.
Adică dacă jumătate dintre ei – cam acesta este numărul alocuţiunilor per şedinţă la „Diverse” – îţi sesizează ce nu merge cum trebuie în Câmpulung, iar tu nu-i bagi în seamă, asta se cheamă că-i dispreţuieşti. Unii i-au repetat, dezbatere după dezbatere, aceeaşi inadvertenţă, ba i-au lăsat şi timp de rezolvare, ca, la final, să constate că au vorbit ca televizorul. Dacă tot a pronunţat colegul Ivan cuvântul „bilanţ”, alesul cu cele mai mari şanse să se posteze ca vice – dacă nu cumva doreşte chiar Ivan – în caz că ANI îi dă voie lui Blidaru să se retragă (scenariu care sigur nu se va întâmpla în acest mandat), l-a învinuit pe Ţâroiu că intervenţiile lor la punctul rezervat subiectelor libere propuse de consilieri rămân ca-n tren. Afirmaţie valabilă şi pentru relatările din presă, care informează despre lucruri de care primarul nu are habar, crede Dumitrescu. Noi credem că are habar, pentru că Ţâroiu se mişcă destul de mult pe teren, dar nu-l interesează, bunăoară, că ADP-iştii lui îşi bat joc, aşijderea constructorii contractaţi de el. Îşi bat joc şi cetăţenii, inspiraţi de modelul trebăluitorilor la stat şi, de aceea, avem armonie deplină în materia batjocurii din toate părţile.
Dacă războiul lui Ţâroiu cu o parte a presei, ale cărei semnale le tratează cu dosul, deşi, în mare, semnalele provin de la oameni – de la votanţi, mai pe înţelesul său – nu este treaba sa, în schimb, Dumitrescu s-a manifestat deranjat că sunt trataţi cu aceeaşi monedă şi componenţii Legislativului. Care, pe alocuri, se aseamănă cu jurnaliştii, în sensul că şi ei acceptă de la câmpulungeni felurite doleanţe, pe care le aduc la cunoştinţa primarului. Când Ţâroiu era viceprimar, i le aduceau şi lui la cunoştinţă, însă, în prezent, lucrurile s-au schimbat. Niciunul dintre colegii de partid, după cum am remarcat, nu-i sesizează nimic lui Blidaru, ci numai lui Ţâroiu. O mai fac câteodată liberalii, dar doar ca să arate cât de neputincios este vicele, însă, dacă au ceva serios şi urgent de dus la îndeplinire, misiunea îi este încredinţată superiorului lui Blidaru.
În 2018, aleşii vor o schimbare de esenţă în maniera de comunicare cu şeful Executivului şi oamenii acestuia din subordine, care se prezintă într-un număr intimidant pe la şedinţe, stând şi pe la uşi când nu încap în sală. Este cazul „capului” Investiţiilor din Primărie, Sorin Bălăşcan, rămas ultima dată pe dinafara sălii, pregătit să se înfigă în „grămadă”, în caz că erau necesare explicaţiile sale. Ei bine, dacă tot se sulemenesc directoresele din subordine, înainte de şedinţe, ca să strălucească în faţa camerelor tv, să le lase Ţâroiu pe ele să prezinte cum s-au soluţionat petiţiile cetăţenilor, care au apelat la serviciile de purtători de cuvânt ale aleşilor. Măcar atât, dacă ce scrie presa îi lasă indiferenţi. Eh, când le dă salariile, nu sunt indiferenţi.
Apropo, s-a răzvrătit sindicalistul din Primărie, cel pe care era să-l înghită Ţâroiu ca pe un piramidon, într-o zi, când s-a trezit să protesteze, probabil, fiindcă-i lipsea cheful de muncă, să-i împroaşte cu venin pe „netrebnicii” care s-au legat de chenzinele pe care curg râuri de transpiraţie. Numai când spui lider de sindicat, omul se gândeşte la cel cu abilităţi de „papagal” dintr-un grup, căruia îi place să dea din fleancă, nu din mâini. Zice capitalistul din Primăria ticsită de relicvele comunismului că a le contesta salariile – care numai într-o societate defectă le întrec pe cele din privat, domeniu care funcţionează exclusiv pe criterii de performanţă şi productivitate, altfel dispari de pe piaţă – trădează o „gândire bolşevică aplicată la capra vecinului”. „Bolşevicii” de la privat, cărora nu le-au crescut lefurile precum „caprelor” din Primărie, plătesc fix aceleaşi feluri de contribuţii precum suflarea conţopistă. Căreia primarul i-a îndulcit cât de mult a putut, pe banii câmpulungenilor, inclusiv ai „bolşevicilor” spre care scuipă sindicalistul de carton, suportarea noilor schimbări în materia plăţii contribuţiilor sociale.
Ne dă sfaturi liderul de sindicat ca să scădem contribuţiile la „brutele” de salarii prezentate, ca să avem ideea unui net, cităm, ţineţi-vă bine, „departe de a fi rezonabil la actualele preţuri la combustibili şi nu numai, ca să nu mai vorbim de devalorizarea monedei naţionale!” Păi, de combustibili n-au nevoie şi cei cu salarii mici din privat? Pentru ei, banii nu s-au devalorizat la fel ca pentru bugetari? Dar toată lumea e conştientă că patronul, dacă scurmă precum găinile fără cap de la stat, închide prăvălia şi-şi trimite oamenii acasă, fiindcă veniturile unei firme nu sunt certe precum cele ale Primăriei, care va încasa taxe şi impozite cât o dăinui populaţia din Câmpulung. Tot legat de acest lucru, „ştăbimea” din administraţie a încercat o intoxicare cu o idee total falsă: cât funcţionarii asudau în cenuşă, flămânzi şi desculţi, nu s-a auzit cârtire de privat îmbuibat. Niciodată, în sectorul privat din Câmpulung, nu s-au plătit salarii atât de mari încât să stârnească invidii bugetarilor. Dar ce s-a întâmplat în ultima jumătate de an, în domeniul recompensării angajaţilor Primăriei, a declanşat nu o invidie colectivă, ci un dublu şoc, care a zguduit şi îngreţoşat, odată risipită năucirea, opinia publică.
Să ia sindicalistul un salariu din privat şi să facă aceleaşi socoteli, să vedem dacă, dezgolit de contribuţii, se poate compara cu o leafă de nivel mediu din Primărie. Lui Ţâroiu i-a scăpat porumbelul în Consiliu: un salariu gol-goluţ, lipsit de contribuţii, ajunge – dar sigur depăşeşte – 3.000 de lei. Şi nu se referea la remuneraţii de şefi, ci la personalul de rând, pentru care 3.000 de lei, dacă ar fi în mână, e suficient, chiar prea mult la cât prestează. S-a mai văitat acelaşi filozof, de sub greutatea sarcinilor de serviciu, că la fiecare cinci minute pleacă un român din ţară. Bine că nu pleacă la cinci minute un angajat al Primăriei, că era tragedie locală! Cine le lua locul bieţilor de ei, căci cei din privat, ajunşi în locul lor, ar sfârşi de plictiseală. Cu proxima ocazie o să vă prezentăm integral elucubraţiile sindicalistului de formă al Primăriei, ca să-l felicitaţi fierbinte când îl întâlniţi pe stradă.