(Continuare din numărul trecut!)
Hristos Domnul a plătit preţul prin trăirea celei mai sfinte vieţi. El a plătit un preţ de mari dureri fizice. El a suferit în chip real mult mai mult ca oricare altul. Simţurile Lui au fost mult mai fine, căci n-au fost atrofiate de păcat. Duhoarea cârciumii pentru un beţiv nu e nimic, căci mirosul îi este atrofiat; pe când pentru unul care nu bea e ceva insuportabil. Acum trupul de rob, îmbrăcat la întrupare, avea să plătească osânda păcatelor noastre. Bătaia cu palmele şi cu pumnii I-au desfigurat faţa Isaia: 50:6; 52:14; Marcu 14:65. Despre El se spunea că „toată fiinţa Lui este plină de farmec… deosebindu-se din zece mii”, iar acum a devenit „o pricină de groază, atât de schimonosită îi era faţa”. Aceasta a fost la casa Marelui preot. Dar a urmat bătaia mult mai grozavă din Pretoriu. Acolo a fost revărsarea furiei mercenarilor Romei. Bătaia cu biciul, flagelarea, era interzisă faţă de cetăţenii romani, căci era groaznică. Ea se aplica numai străinilor. Ostaşii romani urau de moarte pe evrei, căci mulţi dintre ei au fost linşaţi de evreii naţionalişti. Ei nu mai îndrăzneau să umble singuri, ci numai cu grupa, fiindcă rebelii lui Israel, în ura lor faţă de stăpânirea romană, cum vedeau un roman singur, îl atacau şi-l omorau pe loc. Acum soldaţii aveau în mâinile lor pe unul acuzat de răscoală împotriva Cezarului şi că s-ar fi declarat împărat al iudeilor. Puteţi oare să vă daţi seama cu câtă răutate au aplicat ei bătaia cu biciul? Toată furia acumulată împotriva unui popor, acum s-a revărsat asupra unui singur Om. Pentru flagelare împricinatul era legat la un anume stâlp în aşa fel ca doar vârful picioarelor să atingă pământul, iar spinarea goală să-i fie încovoiată. Apoi urmau loviturile de bici, care avea din loc în loc mici verigi sau bucăţi de oase. Acestea intrau în carnea condamnatului, iar când biciul era smuls, rupea carne şi sângele ţâşnea în şiroaie. Unii mureau în timpul flagelării. Şi Hristos Domnul, aducătorul harului unei lumi condamnate, a primit asupra Sa condamnarea aceasta. A luat El locul nostru în osândă.
Da, noi avem mântuirea în dar, prin har, dar nu trebuie să uităm niciodată că Domnul Isus Hristos a plătit scump această mântuire. E nevoie să înţelegi adevărul acesta. Să nu fii nepăsător, mulţumindu-te cu o religie formală, doar pe hârtie, şi trăind în toate păcatele. Nu lua păcatul aşa uşor. El a suferit nespus ca să ne izbăvească din starea de păcătoşenie, să nu mai suferim noi chinul veşnic. Aş vrea să-L cunoşti pe Aducătorul harului, pe Domnul meu, căci ştiu că atunci vei pune capăt trăirii în păcat şi te vei alipi de El, iubindu-L cu toată scumpătatea sufletului tău.
Şi Hristos Domnul a plătit preţul sângelui, ca noi să ne putem bucura de harul lui Dumnezeu. Priviţi-L pe Golgota! Legea divină cerea pedeapsa pentru păcat. „Plata păcatului este moartea” Romani 6:23. „Şi fără vărsare de sânge nu este iertare” Evrei 9:22. Tot sistemul jertfelor din Vechiul Testament învederau această cerinţă. Era cerinţa dreptăţii divine. Ca Domnul nostru Isus Hristos să poată satisface această cerinţă, a îmbrăcat corp omenesc, S-a făcut părtaş cărnii şi sângelui, ca şi noi, păcătoşii pământului. La Golgota, El a fost pironit pe crucea de lemn noduros ce a purtat-o. El ne-a substituit pe noi în moarte, pe mine şi pe tine. A purtat El osânda noastră a tuturor în trupul Său pe lemn 1 Petru 3:24. Dintre toate pedepsele capitale, răstignirea era cea mai grea. Era mult mai dureroasă decât arderea pe rug, sfâşierea de fiare sau decapitarea. Ea era o moarte înceată prin scurgerea sângelui. La unii dura nu ore, ci zile. In cazul Domnului Isus, a durat sase ore. A fost răstignit la al treilea ceas din zi, adică ora nouă dimineaţa Marcu 15:25. La ceasul al şaselea, adică ora douăsprezece, s-a făcut întuneric Marcu 15:33, iar după ceasul al nouălea, adică ora trei după masă, El Şi-a dat duhul Matei 27:46; Marcu 15:34. Din cauza istovirii în muncile sufletului, din cauza pierderii sângelui în urma flagelării, El a murit înaintea celor doi tâlhari răstigniţi împreună cu El. Ştim că celor doi, care n-au suferit flagelarea, a trebuit să li se zdrobească fluierele picioarelor, ca să urgenteze moartea lor, din pricina că a doua zi erau Paştele iudeilor şi trebuiau coborâţi de pe cruce.
Da, El a plătit cu sângele Său sfânt răscumpărarea noastră din robia păcatului. El însuşi a zis: „Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” Matei 20:28. Iar apostolul Pavel a scris fraţilor din Efes: „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său” Efeseni l:7. Celor din Roma le scrie că răstignirea nu a fost la întâmplare: „Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţă în sângele Lui, o jertfă de ispăşire; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, pentru ca în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea sau dreptatea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus” Romani 3:25,26. Şi apostolul Ioan afirmă acelaşi adevăr, zicând: „El este Jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” 1 Ioan 2:2. De asemenea, apostolul Petru aminteşte fraţilor de acest preţ de sânge prin cuvintele: „Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care îl moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” 1 Pet. 1:18,19. Acesta a fost preţul! (Continuare în numărul viitor)
Adunarea Creştină Betel Câmpulung,
strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung