Un locaş de cult din târg percepe, chipurile, “taxa de enoriaş”, o sumă suplimentară pretinsă membrilor parohiei, în afară de ceea ce plăteşte creştinul în mod obişnuit, pentru concesiunea mormintelor, întreţinere şi alte servicii prestate de biserică. Încasatorii le motivează enoriaşilor la uşile cărora se înfiinţează în noiembrie-decembrie, grijulii ca aceştia să nu încheie anul cu datorii, că banii le sunt necesari lucrărilor pe care intenţionează să le întreprindă anul viitor. Ba că pictura are nevoie de împrospătare, ba nu ştiu ce dotare, ce achiziţie, ce investiţie mai lipseşte bisericii. Nu de motive duc lipsă popii. Şi nici de chef de a colinda cartierul, pe întuneric, ca să fie siguri că găsesc lumea acasă. Ba şi lasă vorbă celor găsiţi la domiciliu pentru vecinii care lucrează la program prelungit că în ziua cutare, la ora cutare, revin. Un cetăţean, venit seara,
obosit, de la serviciu, a intrat, în drum spre casă, la magazinul din colţ, ca să cumpere o pâine. La o masă, popii, care obişnuiau să facă escală, în drum spre biserică, la un birt care s-a închis, serveau o bere. Unul a tăbărât pe el, că are să-i achite 50 de lei şi că-i aduce el chitanţa altă dată. Omul s-a scuzat că n-are bani la el şi a rămas să se achite de “restanţă” la următoarea descindere a portăreilor bisericii în cartier. Acum câteva zile… o voce groasă a răsunat pe scară, ca atunci când se anunţă popa, venit să aghesmuiască locuinţele orăşenilor din parohia lui. “Linişte!”, a strigat capul familiei. “Stingeţi televizorul! Stingeţi lumina! Au venit popii după bani!” Familia a “îngheţat”, aşteptând ca “zapciii” bisericeşti să le înfigă degetul în sonerie. Au aşteptat cu răsuflarea reţinută şi ea, ca să nu fie simţită de cei de la uşă şi… nimic. Într-un final, omul a realizat că a încurcat data vizitei şi că răguşeala care i-a îngrozit familia aparţinea vecinului de dedesubt.