0.7 C
Campulung Muscel
03/12/2022

ADEVĂRUL CREŞTIN

Trăirea sfinţeniei, lucrare a lui Dumnezeu în Hristos

 
Trăirea unei vieţi în care păcatul să fie înlăturat o cere şi o lucrează Dumnezeu în cel credincios. În Vechiul Testament se găseşte de multe ori cuvântul: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. În Noul Testament însă avem şi împlinirea acestei cerinţe. Epistolele se adresează mereu, chiar din primele versete, celor ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus. Această cerinţă, de nerealizat omeneşte, este împlinită „în Hristos Isus”. Voia lui Dumnezeu este cea care ne pune deoparte, ne sfinţeşte (Evrei 10.10), iar mijlocul de sfinţenie este jertfa Domnului Isus. El ne-a spălat şi ne-a sfinţit (1 Corinteni 1.11). Este normal deci pentru cel credincios să i se spună acum să fie sfânt în toată purtarea lui. Aceasta este voia lui Dumnezeu, ca noi să fim în totul de partea Lui, deci despărţiţi de păcat. Evanghelia nu încurajează pe om la păcat, nu-l face nepăsător faţă de păcat, sub cuvânt că este iertare. Ne dăm seama de multele noastre slăbiciuni şi de multele greşeli, dar nu pornim cu gândul acesta: Dacă greşesc, nu este nimic, Dumnezeu mă iartă! Unde este adevărată iertare, acolo Dumnezeu este şi de temut. În Psalmul 130.4 citim: „Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut”. Sfinţenie doreşte Dumnezeu de la cei ce au fost sfinţiţi. Groaza de păcat merge crescând în sufletul celui ce este credincios. Orice i s-ar întâmpla, nu-i aduce atâta tristeţe ca atunci când s-ar abate de la voia lui Dumnezeu. Lumea însăşi cere să fim sfinţi în toată purtarea noastră; şi are dreptate. Cine trăieşte cu Dumnezeu nu va trăi în felul lumii. Când te-o vedea că te porţi ca ea, îţi va spune: „Parcă era vorba că eşti credincios!”. Dacă nu eşti punctual, fiind la timp acolo unde erai dator să fii, auzi: „Parcă erai credincios!”. Dacă nu te ţii de vorbă să dai lucrul când ai promis, îndată te întâmpină cu acelaşi cuvânt. Chiar cugetul nostru ne obligă la sfinţenie în toată purtarea noastră. El nu poate să fie satisfăcut decât atunci când în toate privinţele mergi după voia lui Dumnezeu. Din fire, toţi oamenii sunt păcătoşi, niciunul nu este sfânt; dar toţi câţi se întorc la Dumnezeu devin sfinţi tocmai prin actul acesta. Cine însă trăieşte în păcat şi totuşi zice că el crede în Domnul Isus se amăgeşte cumplit. Prin trecerea de partea Domnului Isus, orice ocupaţie ar avea cel credincios, oricât de neînsemnată ar fi ea, se înnobilează. Nu este vorba de ocupaţia pe care o ai, ci de felul cum ţi-o îndeplineşti. Poţi să ai ocupaţia să mături prin casă: şi ea se înnobilează dacă o faci ca înaintea lui Dumnezeu; şi, dacă n-o faci ca înaintea lui Dumnezeu, ea nu capătă culoarea şi parfumul cerului, ci este doar pentru pământ. În Vechiul Testament, marele preot purta pe scufia de pe capul lui o placă pe care scria „Sfânt Domnului” sau „Sfânt pentru Domnul”. Acelaşi lucru îl are pe dinăuntru orice credincios care a primit Duhul Sfânt. Pe întreaga lui fiinţă şi purtare scrie: „Sfânt pentru Domnul”. Aceasta se vede în ocupaţia lui de fiecare zi, oriunde s-ar afla. Dumnezeu întâi te socoteşte sfânt şi după aceea îţi dă puterea să trăieşti ca sfânt. Dumnezeu vrea să facă oameni sfinţi din păcătoşii care s-au întors la El. Întâi îi socoteşte sfinţi şi după aceea le dă putere să trăiască asemenea unor sfinţi. Sfinţenia este lucrarea lui Dumnezeu în sufletul care L-a primit pe Domnul Isus. Din clipa în care L-ai primit, eşti sfânt, adică pus deoparte pentru El. Sfinţenia este darul pe care ţi l-a făcut Dumnezeu; nu ţi-ai câştigat-o prin purtarea ta sau prin vreo faptă de-a ta. Domnul Isus este pentru noi sfinţire şi răscumpărare (1 Corinteni 1.30). Sfânt nu înseamnă un om care nu mai poate păcătui. În adunarea din Corint erau multe lucruri care lăsau de dorit, totuşi apostolul Pavel scrie: „către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus” (1 Corinteni 1.2). Este drept că între ei erau unele lucruri rele, totuşi ei erau ai lui Hristos. Dacă se mai ţineau de ei însă unele lucruri rele, apoi pentru aceea erau sub lucrarea Duhului Sfânt şi erau mereu îndemnaţi, mustraţi, corectaţi. Sfinţirea nu este părăsirea unor lucruri din afară. Ea este o lucrare înăuntru, o înnoire, o curăţire şi o luminare; iar lucrul acesta ţine toată viaţa. Este o lucrare înăuntru, pe care o face Duhul Sfânt, nu noi.Nu trebuie să aşteptăm ca sfinţirea să fie prin vreo minune a lui Dumnezeu. Ea este ceva foarte natural pentru făptura cea nouă, dar este cu neputinţă pentru omul nenăscut din nou. Ea este lucrarea Duhului Sfânt în noi, o formare a felului de a fi al Domnului Hristos. Cuvântul scris al lui Dumnezeu, Scriptura Sfântă, este un mijloc minunat de care Se foloseşte pentru sfinţirea noastră. În prorocul Osea se găsesc aceste cuvinte: „Îi voi biciui prin proroci” (6.5) sau, după altă traducere, „îi voi trage la rindea prin proroci”. Rindeaua dă jos ţepii şi nodurile dintr-o scândură, ca să fie făcută netedă. În caracterul nostru, între apucăturile noastre sunt o mulţime de lucruri care fac greutăţi Duhului Sfânt când este vorba să fim traşi la rindea. Totuşi, El are multă răbdare cu noi. Îl împiedicăm de foarte multe ori, dar El nu renunţă la noi, nu ne lasă. Vom cerceta deci Cuvântul lui Dumnezeu în mod regulat. Să lăsăm Biblia să ne critice pe noi şi să n-o criticăm noi pe ea. În Coloseni 1.10, apostolul îi îndeamnă să se poarte într-un chip vrednic de Domnul, „ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru”. Iată o bună regulă de purtare, o regulă minunată. Celor ce se întorc la Dumnezeu li se dă această regulă: să-I fiţi plăcuţi în orice lucru. Este o regulă de purtare a credinciosului începător, dar ea rămâne şi pentru mai târziu, pentru totdeauna. Oricât de puţin cunoscător al lucrurilor Domnului Isus ar fi cineva, dacă în toate ar pune întrebarea: „Îţi place, Doamne?”, ar avea o bună regulă de purtare, în toate lucrurile. Este destul să-L întrebi pe El, şi El îţi răspunde prin cugetul luminat de Duhul Sfânt. Dacă însă cineva nu L-a primit pe Domnul Isus, nu i se poate da această regulă. De fapt, întoarcerea unui suflet la Dumnezeu înseamnă: mă lepăd de voia mea, pentru ca numai voia Ta s-o fac. Cine nu s-a întors la Dumnezeu nici vorbă să se fi lepădat de voia sa. Numai acelora care au venit la Domnul Isus, când sunt mustraţi pentru vreo abatere, li se spune: „Îi place Domnului Isus ce ai făcut dumneata?”. Domnul Isus spune despre Sine Însuşi: „Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că fac totdeauna ce-I este plăcut” (Ioan 8.29). El păcat n-a făcut şi de aceea poate să spună: „Fac totdeauna ce Îi este plăcut”. El singur poate să vorbească în felul acesta. După El, negreşit în măsura lor, pot să spună acest lucru toţi câţi au călcat pe urmele Lui. Dorim să-I fim plăcuţi în toate lucrurile. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă cum să ne purtăm, cum să vorbim, cum să cugetăm, ne învaţă în toate privinţele; şi nu numai atât, dar Domnul ne dă şi putere prin Duhul Sfânt, ca să-I fim plăcuţi în toate.
 

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!