Condiţia iertării!

Dragii mei!
Săptămâna trecută, ne-am hrănit sufletul cu cântări şi laude, închinate Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu. Praznicul Adormirii Maicii Domnului, ne-a readus nădejdea şi bucuria că Maica Domnului nu ne-a părăsit definitiv, ci odată cu mutarea ei la Cer, lumea  beneficiază de milă şi iertare din partea Fiului, prin mijlocirile Maicii Sale, până la sfârşitul veacurilor. Cine se roagă la Fecioara Maria nu rămâne nemângâiat în necaz şi întristare. De aceea, revin şi vă îndemn să aveţi îndrăzneală la rugăciune şi să credeţi cu adevărat în puterea ei şi veţi avea parte de trăiri şi împliniri minunate. Dacă ne vom ruga toţi şi vom cere de la Dumnezeu un lucru, vom beneficia de mila Domnului, căci Dumnezeu face voia celor mulţi. Există, totuşi, o condiţie de a fi miluiţi în rugăciunile noastre şi, în cele ce urmează, vă voi explica acest aspect, chiar dacă, în articolul de vinerea trecută, Părintele Profesor Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie din Sibiu, a scris foarte frumos despre virtutea iertării. Socotesc că ar trebui ca, în fiecare zi, să ne aducem aminte de iertare, pentru că oameni suntem, iar tatonări şi ispite unii cu alţii avem mereu. În Duminica care tocmai a trecut, Biserica a amintit de parabola datornicului nemilostiv. Cine citeşte textul evanghelic, va înţelege foarte uşor care este mesajul pericopei evanghelice şi anume: dacă vrem să fim iertaţi de Dumnezeu, trebuie să iertăm şi noi pe aproapele nostru. Vreau să pun accentul pe un aspect al iertării deloc de neglijat, poate, cel mai important şi anume: iertarea pe care o cerem sau o dăruim aproapelui nostru să nu fie doar una formală, ci din toată inima noastră; să nu fie doar rostită cu buzele şi de ochii lumii, iar inima noastră să urzească altceva… Dacă se întâmplă aşa, nu am rezolvat nimic. Ce nu-ţi cunoaşte Domnul inima ta? Se poartă din ce în ce mai des această formalitate a iertării, crezând că-L putem păcăli pe Dumnezeu. Sigur că-i uşor să scrii un mesaj pe telefonul mobil şi să cer iertare celui pe care l-ai supărat şi, după aceea, nu vrei să mai auzi de el, nu ştiu dacă, procedând aşa, vom trece examenul la judecată…. Dragii mei, un creştin adevărat care doreşte să-şi mântuiască sufletul, lasă la o parte toate orgoliile personale şi cu inima deschisă este primul care vrea împăcarea. Cum poţi să fii supărat pe părinţii care ţi-au dat viaţă şi te-au crescut? Îmi aduc aminte de o întâmplare petrecută la Schitul Sihla pe când trăia marele duhovnic, părintele Paisie Olaru: “A venit un creştin care a început să-i spună părintelui cu dezinvoltură şi fără nicio mustrare de conştiinţă, multe lucruri rele pe care le săvârşise, printre care şi acela că şi-a bătut părinţii; când a auzit părintele una ca asta, a luat un băţ şi a început să-l lovească. Cei care au asistat la discuţia părintelui cu acel creştin se uitau înmărmuriţi, pentru că îl ştiau pe părintele  răbdător şi blând şi, întrebându-l de ce a procedat aşa, părintele a explicat: Acest om, care a îndrăznit să lovească pe părinţii săi, avea să fie pedepsit crunt de Dumnezeu, dar acum va înţelege şi, pocăindu-se, va cere iertare şi-l vor ierta şi părinţii, şi Dumnezeu.” Să ne ferească Domnul de a îndrăzni să ridicăm mâna asupra părinţilor noştri, că-i mare păcat. Ca o mărturie, dar şi ca un blestem este faptul că mâna cu care sunt loviţi părinţii, după moarte, nu mai putrezeşte. Dar să revenim la condiţia iertării. Dacă vom fi atenţi la Rugăciunea Domnească Tatăl nostru, rugăciune pe care o rostim de când suntem prunci, vom conştientiza că spre osânda noastră am rostit-o, dacă nu am iertat pe cei cărora le-am greşit – precum iertăm ni se iartă. Odată ce am iertat, avem sufletul inundat de bucuria Duhului Sfânt. Dacă nu simţim bucurie în inima noastră atunci când iertăm, înseamnă că a fost ceva formal şi pacea nu se va sălăşlui peste noi. Aşadar, dragii mei să avem puterea să iertăm, ştiind că viaţa este scurtă şi lipsa dragostei dintre noi nu face decât să alunge lumina, iar noi să orbecăim prin întuneric. Vă rog să rostiţi Rugăciunea Tatăl nostru şi fiecare să ne cercetăm bine sufletul, ca nu cumva rugăciunea noastră să se prefacă în păcat: “Tatăl nostru Carele eşti în ceruri, Sfinţească-Se numele Tău, Vie împărăţia Ta, Facă-se voia Ta, Precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, Dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, Ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia, şi puterea, şi slava: A Tatălui şi-a Fiului şi-a Sfântului Duh, Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Până data viitoare, vă doresc să iertaţi pe cei care v-au greşit, ca să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung