N-avem doar scriitori, avem şi cititori

Editorialul de marţi
De curând, am aflat ceva „de bine”, care ne situează înaintea Piteştiului, de fapt, înaintea tuturor localităţilor urbane din judeţ. Lucrul pozitiv cu care îi întrecem pe piteşteni n-are legătură cu edilii şefi, care trec prin episoade nefaste şi oarecum asemănătoare, privite de la distanţă (de la mare distanţă), fără a intra în miezul problemei (penale). Şi primarul nostru, şi primarul lor au avut şi au încă experienţe cu DNA. Partea fericită pentru noi – şi avem speranţa că aşa va fi şi de acum înainte – este că, spre deosebire de piteşteni, noi nu ne-am văzut conducătorul în cătuşe.
Avem o calitate, care ţine de realitatea zilelor noastre, nu de trecut, de istorie, cu care ne făloşim, în lipsă de altceva, prin care întrecem toate oraşele şi municipiile argeşene. La Câmpulung sunt cei mai mulţi cumpărători de carte din Argeş. O spune cel mai important difuzor de presă scrisă, a cărui reţea de distribuţie este organizată la nivelul judeţului şi care înregistrează în municipiul nostru cele mai consistente vânzări. După cum aţi remarcat, la un chioşc de ziare găseşti aproape orice, presa ocupând un spaţiu din ce în ce mai redus pe tarabă, în favoarea articolelor de papetărie, pe care, altădată, le găseai în librării. De la rechizite şcolare, cărţi de colorat, jucării şi jocuri de toate naţiile, până la cosmetice, cartele telefonice, icoane, bomboane, ţigări şi cafea, chioşcul de ziare a supravieţuit crizei şi dezinteresului tot mai accentuat pentru presa scrisă, transformându-se într-un rai al mărunţişurilor utile. Ai nevoie de un pix, de şerveţele pentru nas, de o brichetă, un CD cu trupa sau filmul preferat, de un mic cadou de Moş Nicolae, dacă ai ieşit târziu de la serviciu şi a închis peste tot, te rezolvă doamna sau domnul de la ziare.
Însă, marfa care încă are căutare, la câţiva ani distanţă de succesul primei colecţii „100 de opere esenţiale”, scoasă de o importantă publicaţie centrală, rămân cărţile. Fiindcă am amintit de acea colecţie care ajunsese să fie vândută pe sub mână, doar la cunoştinţe, care îşi asigurau continuitatea în bibliotecă a volumelor verzi cu „broderie” aurie cu un pachet de cafea ori o ciocolată pentru doamna vânzătoare… a fost o mană cerească pentru cei cu afaceri în domeniu, într-o perioadă în care presa naţională se căuta din ce în ce mai puţin. Un cotidian central a avut ideea de a însoţi ziarul, o dată pe săptămână, cu o carte de autor român sau străin, revigorând astfel vânzările. Exemplul a fost urmat şi de alte publicaţii naţionale, ghereta de ziare ajungând să fie transformată într-o mică “Bibliotecă pentru toţi”, ticsită de cărţi din toate genurile. De la romane de dragoste, până la cărţi de bucătărie, cărţi religioase şi economice, cărţi despre oameni celebri, de asemenea, în serie, ca să menţină interesul cititorului şi dorinţa de a avea colecţia completă, cărţi pentru copii, cărţi vândute odată cu ziarul sau vândute separat… bani să ai, pentru că ai de unde alege.
Şi chiar se alege, de vreme ce la Câmpulung cartea se vinde mai bine ca în oricare altă parte a judeţului. Mai bine ca la Piteşti, care are o populaţie de cinci ori mai mare. Dacă se vinde înseamnă că se şi citeşte, iată un lucru care ne umple inima de bucurie că nu suntem pierduţi definitiv. Până acum, aveam siguranţa că nu ne întrecea nimeni din judeţ la numărul de scriitori, la noi fiind mai puţini cei care n-au scris o carte decât cei care şi-au pus numele pe o hârţoagă al cărei subsol – cu sursele de inspiraţie ale autorului – ocupă mai mult spaţiu decât lucrarea propriu zisă. Au ajuns scriitori toţi palavragiii frecători de mentă, cu timp berechet la dispoziţie, străini de munca de documentare pe teren, umblând din poartă în poartă după informaţii, care nu se obosesc să cerceteze, să scotocească după lucruri neştiute, să studieze „îngropaţi” într-o arhivă ori să creeze. Nu. Ce fac marii noştri scriitori locali, care umblă prin târg cu cărţuliile de gât şi fălcile plesnind de la bufetele suedeze ale atâtor lansări, este nu creaţie, ci o compilaţie bazată pe munca altora. Mă opresc aici pentru a nu vă spori greaţa celor care cunoaşteţi astfel de lingăi cu veleităţi scriitoriceşti, care v-au bătut la uşă pentru a vă cerşi bani ca să-şi scoată “capodoperele”.     
Pe lângă aşa-zişii scriitori, avem cititori, iar dovada cea mai bună o constituie bilanţul unui om de afaceri care are cele mai bune vânzări de carte la Câmpulung. Iată un motiv în plus să regretăm dispariţia unui simbol local cum a fost Librăria „Mihail Sadoveanu”, un loc în care îţi încărcai plămânii cu cel mai plăcut parfum din câte pot exista. Mirosul de tipăritură proaspătă, pe care parcă îl simţi şi astăzi trecând prin dreptul fostei librării, printre ale cărei rafturi ne-au purtat paşii pe fiecare dintre noi, în căutarea unei cărţi bune, a unei culegeri, a unui manual nou pentru cel care nu voia să înveţe după unul mâzgălit. Erai cineva în clasă dacă aveai un atlas botanic sau zoologic! Ca o consolare a paradisului pierdut, în care, odată intrat, nu ştiai pe ce să pui mâna mai întâi din atâtea cărţi cu coperţi cartonate şi foi lucioase, cu ilustraţii atât de frumoase, apare această informaţie dintr-o sursă sigură, care ne dă motiv de mândrie. Om fi săraci la pungă, dar nu şi cu duhul.