Editorialul de vineri
O vorbă veche spune să ai grijă ce-ţi doreşti, căci s-ar putea să ţi se îndeplinească. Acum douăzeci de ani, toată suflarea politică a Câmpulungului, căreia îi cânta în strună conducerea judeţului şi chiar a ţării – Iliescu, Năstase, de Văcăroiu nu mai vorbim, căci el devenise de-al casei, în perioada în care ARO orbecăia, în disperarea de a evita întunericul final – o ţinea una şi bună cu reînfiinţarea fostului judeţ Muscel. Încurajate de succesul urcării orăşelului industrial clădit de ciobanii şi guşaţii conduşi de Naghi la rangul de municipiu, vârfurile politicii locale şi ale administraţiei au avansat ideea reîntoarcerii zonei de Nord la ceea ce a fost înainte de 1968. Eram cu 14.000 de suflete mai mulţi decât suntem acum la Câmpulung. Aveam încă economie, reprezentată de ARO, Lianţi şi Mina, fiindcă Melana îşi trăia ultimii trei ani dinaintea lichidării. Nici uzina nu mai avea o traiectorie clară. Muncitorimea începuse să-şi strige nemulţumirile în stradă, exportul se prăbuşise… muncă mai puţină… bani pe măsură, dar nimeni n-ar fi crezut atunci că, peste douăzeci de ani, trepidaţiile produse de ciocanul de la Forjă, al cărui zgomot se auzea, vorba aceea, din Piatra, vor fi înlocuite din nou cu mugetul cornutelor şi sunetul tălăngilor, ca înainte de ’57, când oierii şi tăietorii de lemne au lăsat toiagul şi toporul ca să construiască o maşină.
Pe musceleni i-a însufleţit, după Revoluţie, ideea revenirii la Muscelul condus de la Câmpulung, pentru ca banii produşi aici să rămână aici, să nu mai meargă la Piteşti, cum se spunea în vechiul regim. Să ne descurcăm prin forţe proprii, cu fonduri proprii, să avem instituţii după modelul celor de la Piteşti şi tot ce-i trebuie unei aşezări ca să funcţioneze ca un judeţ. Însăşi raţiunea apariţiei ziarului nostru a fost acest obiectiv susţinut, la nivel declarativ, de liderii vremii, despre care nu ştim cât au crezut ei în realizarea lui faptică. Ziarul, însă, a militat pentru acest deziderat până în punctul în care a realizat că este imposibil. Dar, la acea vreme, toată lumea aborda acest subiect, fiindcă dădea bine sau poate că unii chiar au fost convinşi că se poate să ieşim de sub subordonarea faţă de Piteşti. De pildă, Gheorghe Oancea, cât a fost primar, a participat efectiv la şedinţele Ligii Judeţelor Abuziv Desfiinţate, unde a susţinut în faţa oficialilor Guvernului necesitatea înfiinţării judeţului Muscel.
Apoi, mai târziu, prefectul Constantin Nicolescu îi ţinea în priză pe musceleni, oameni cu un orgoliu mai ridicat decât al restului argeşenilor, cu această lozincă. Şi, după el, proaspătul deputat Gheorghe Marin, care a nuanţat perspectiva reînfiinţării judeţului Muscel, care fără ARO nu se putea produce. Şi nici nu-şi avea rostul, fiindcă judeţul avea nevoie de o economie care să-l susţină.
Ideea ca Muscelul să funcţioneze după regulile unui judeţ nu s-a născut după Revoluţie, ci cu vreo zece ani înainte. A povestit acest fapt Adrian Păunescu într-un interviu acordat unui redactor al Evenimentului Muscelean, într-o noapte de septembrie a anului 1995. S-a întâmplat la Restaurantul „Musceleanca”, unde poetul Păunescu, senator pe atunci, a intrat ca să ia masa după un spectacol avut la Câmpulung. Acesta i-a povestit ziaristului „E.M.” cum s-a zbătut să nu iasă din partid, când comuniştii au vrut să-l dea afară în 1985. De ce? Pentru că, mărturisea acesta acum 19 ani, a ştiut că în locul în care intrase el se luau deciziile cu privire la viitorul ţării.
De exemplu, povestea Păunescu, el l-a convins pe Nicolae Ceauşescu, „în două momente cheie”, să nu dărâme satele de munte. Scriitorul i-a dezvăluit redactorului un lucru important pentru cititorii musceleni. Odată, s-a dus la Ceauşescu pentru a-i ridica problema satelor din Vatra Dornei. Ceauşescu n-a fost deloc încântat de ce-i propunea Păunescu, pe motiv că „risipirile ăstea nu erau bune, fiindcă se mânca mult teren”. Celălalt nu s-a lăsat şi a căutat să-l convingă că lumea nu se duce în satele de munte în excursie, ci acolo trăieşte, acolo îşi creşte animalele, acolo moare, deci, acolo trebuie să rămână.
Discursul lui Adrian Păunescu despre satele din Bucovina, din jurul Dornei, a fost întrerupt de preşedinte cu următoarea remarcă: „Cel mai frumos sat din România este Lereştiul”. Atunci, poetul i-a servit o replică pe sufletul lui Ceauşescu: “ªtiţi că-mi închipui de ce vă place Lereştiul? Că e frumos, că e bogat, dar, mai ales, că e foarte bine aliniat.” Lui Ceauşescu nu-i plăceau lucrurile spontane. Atunci – în perioada anilor 1979-1981 – Adrian Păunescu i-a propus şefului ţării să facă patru judeţe experimentale, cu economie de piaţă, în Dorna, Vrancea, Semenic şi în Muscel. Iar Ceauşescu a fost entuziasmat, cel puţin, aşa i-a declarat Adrian Păunescu jurnalistului care l-a intervievat.
Ce ne-am dorit s-a realizat: ne-am „rupt” de judeţ, dar în cel mai rău mod cu putinţă. Până şi comunele muscelene împreună cu care autorităţile câmpulungene îşi propuseseră să reînfiinţeze judeţul s-au dat cu Mioveni, cu care intră în tot felul de asociaţii şi combinaţii, ca să beneficieze de finanţări. Nu cu Câmpulungul, cel plin de titluri, de istorie şi trecut, dar fără viitor.
Articolul precedent
Articolul următor