În toată vremea şi în tot locul, suntem datori să aducem Domnului rugăciune dacă vrem să avem un suflet viu. Mare adevăr exprimă Sfântul Ioan Gură de Aur atunci când spune că: „Rugăciunile sunt nervii sufletului” (Despre Rugăciune, cuvântul II în vol. Omilii la Săracul Lazăr). Este drept că, de foarte multe ori, rugăciunea noastră este una de cerere, uitând că trebuie să începem mai întâi cu cea de laudă, apoi cea de mulţumire şi după aceea să cerem. Important este să ne rugăm şi pe parcurs vom învăţa să ne rugăm aşa cum trebuie. Să îndrăznim şi să credem că ceea ce dorim şi avem trebuinţă, se va împlini, atunci când ne aşezăm la rugăciune. Toţi plecăm genunchii şi fruntea la pământ rugându-ne, şi doar Bunul Dumnezeu ştie inima şi sufletul fiecăruia dintre noi. El este nădejdea noastră atunci când suntem copleşiţi de griji, de necazuri, de boli şi fericit este omul care aleargă către Sfânta Biserică, pentru că sufletul său va afla în primul rând pacea şi liniştea sufletească de care fiecare avem atâta nevoie. A merge la Biserică Duminica şi în Sărbători, pentru a participa la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, trebuie să fie ca o datorie sfântă. Să nu călcăm pragul Bisericii doar atunci când vin peste noi frământările vieţii! Dar, pentru ca să nu rătăcim în căi greşite, să încercăm, ca atunci când dau năvală ispitele şi greutăţile, să fim înţelepţi de a veni către Biserică ca fiind prima opţiune pe care o alegem, şi nu ca pe ceva alternativ, ştiind prea bine că vom găsi răspuns în Casa Domnului. Dacă vrem să-I mulţumim Domnului pentru toate câte ne-a dăruit şi ne dăruieşte, trebuie să fim împăcaţi cu aproapele nostru; şi aproapele nostru este mai întâi cel din familia noastră, şi apoi ceilalţi, rude, prieteni sau orice om pe care l-am supărat sau ne-a supărat cu vreun lucru oarecare. Îmi aduc aminte de anii copilăriei, de un fapt care se petrecea ori de câte ori mergeam la Sfânta Biserică şi, anume, că trebuia să cer iertare de la părinţi, indiferent dacă le greşisem sau nu cu ceva. Să încercăm şi noi să facem acest lucru şi o să vedeţi lucrarea lui Dumnezeu. Să ne îmbrăcăm ca de sărbătoare, însă decent, neîncercând să facem parada modei la Biserică, dar nici să fim neîngrijiţi, căci întâlnirea noastră este cu Dumnezeu. Odată ajunşi la uşa Bisericii, să încercăm să ne descotorisim în primul rând de gânduri, şi de lucrurile care ne-ar putea distrage atenţia, atât pe nouă, dar şi celorlalţi credincioşi, în timpul sfintelor slujbe. Mă gândesc la telefonul mobil; imaginaţi-vă că în timpul sfinţirii darurilor la epicleză sau în oricare alt moment al Sfintei Liturghii, sună un mobil şi cântă o manea sau altceva… e sminteală fraţilor, şi vom da răspuns înaintea Judecătorului Hristos. Păşim cu pioşenie în Casa Domnului, însemnându-ne cu Semnul Sfintei Cruci şi încercînd să ne spunem o scurtă rugăciune „Intra-voi în casa Ta, închinamă-voi întru Biserica Ta cea sfânta. Întru frica Ta Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta. Pentru vrăşmaşii mei îndreptează înaintea Ta calea mea” (Ps.5. 8-9). Se cade să ne aducem fiecare jerta către Sfântul Altar, dacă avem posibilitatea (lumânare, tămâie, prescură şi pomelnicul familiei care să cuprindă viii şi morţii, pomelnicul dându-se preotului la uşa dinspre miazănoapte), dacă nu, atunci măcar să participăm la Sfânta Slujbă cu toată fiinţa noastră, căci ştie Dumnezeu neajunsurile fiecăruia. Apoi, ne închinăm la Icoanele Împărăteşti în linişte, având grijă de a nu trece prin faţa altarului (avem voie să trecem doar atunci când ne împărtăşim cu Sfintele Taine) şi nici printre sfeşnicile împărăteşti, pe unde doar sfinţiţilor slujitori le este permis. Dacă Sfânta Liturghie a început înainte de sosoirea nostră la Biserică, este indicat ca închinarea la Sfintele Icoane şi aducerea ofrandei noastre la Altar să o facem la terminare slujbei, tocmai pentru a nu distrage atenţia celorlalţi credincioşi care participă la Sfânta Slujbă. Locul în Sfânta Biserică nu ni-l alegem la voia întâmplării, ci să se ştie că, bărbaţii stau în partea dreaptă şi femeile, în partea stângă. În faţă stau copilaşii, apoi bătrânii şi apoi cei mai tineri. Iar dacă te-ai aşezat la locul tău, te lepezi toate grijile cele lumeşti şi încerci din toată fiinţa ta să fii atent la ceea ce se petrece la Sfânta Slujbă. Despre problemele mondene putem discuta şi după terminarea slujbei. În Biserică, doar vorbirea cu Dumnezeu este permisă. Avem multe de învăţat numai să vrem. Şi dacă trebuie să dăm un sfat celor care vin foarte rar la Biserică şi nu sunt deprinşi cu buna rânduială, să avem cuvânt blajin şi să-i povăţuim în duhul smereniei şi al dragostei, ca nu cumva, vrând să zidim sufleteşte, să ne păgubim şi pe noi şi pe ei. Vom mai vorbi şi altădată despre cum trebuie să ne comportăm în Sfânta Biserică. Până atunci, să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Protosinghel Serafim Caiea, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel
Buna cuviinţă în biserică!
