În sarcina cantinei de la ARO intra şi asigurarea protocolului pentru oaspeţii din ţară şi din străinătate
Una dintre activităţile conexe ale Întreprinderii ARO, care a funcţionat aproape de la începuturile sale, a constituit-o asigurarea prânzului pentru salariaţi. Şi nu erau puţini cei care serveau masa la cantina fabricii, datorită preţurilor bune şi a felurilor de mâncare consistente. După Revoluţie, aproximativ 700 de persoane îşi potoleau foamea la această facilitate a uzinei, care, în anii ’50, asigura masa inclusiv elevilor sărmani, veniţi să studieze la Câmpulung, la Şcoala Profesională, înainte de apariţia Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini. Cantina a reprezentat o activitate care a evoluat continuu, de la sediu, până la organizare. Din clădirea veche, situată în vecinătatea CESAR-ului, s-a mutat în imobilul de lângă facultate. În privinţa organizării, a fost scoasă din atribuţiile Sindicatului întreprinderii, după Revoluţie, şi i-a fost încredinţată lui Constantin Popescu. El a fost administratorul principal al cantinei de la ARO, care a avut-o pe Stela Burnei mâna sa dreaptă în gestionarea acestei preocupări a cunoscutului om de afaceri. El i-a încredinţat sarcina de a se ocupa de bunul mers al lucrurilor Stelei Burnei, pe care foştii angajaţi aşa o ştiu, „administratora de la cantină”. Constantin Popescu a preluat imobilul destinat prânzului salariaţilor, ocupându-se de tot ce presupunea acţiunea respectivă: aprovizionarea cu alimente, prepararea mâncării, stabilirea meniului zilnic, inclusiv asigurarea protocolului pentru delegaţiile care veneau în vizită la ARO. Aşadar, Stela Burnei, ajutorul lui „Ţil” Popescu, a îndeplinit sarcinile trasate de acesta, pentru ca lucrurile să meargă cum trebuie. Şi au mers, până prin 2002-2003, când cantina s-a închis. În continuare vom prezenta, în linii mari, cum se organiza munca la cantină, pentru beneficiarii săi, din poziţia pe care a avut-o Stela Burnei, ocupanta unui post de PDM-istă (primitor-distribuitor marfă), astfel era încadrat postul la Administrativ. „Nici nu visam că voi ajunge aici.”, mărturisea Stela Burnei, care, mai bine de două decenii, a lucrat la curăţătoria orăşenească, ajungând şefa unităţii.
A colaborat cu uzina încă din vremea în care era şefă la curăţătoria orăşenească
Casa părintească a Stelei Burnei, în care locuieşte şi acum, este situată în vecinătatea fostului CESAR, aproape de capătul străzii. Uzina s-a extins, practic, sub ochii săi, însă nu la ARO a debutat profesional. Stela Burnei ne-a mărturisit, recent, că nu şi-a imaginat în tinereţea sa, de fapt, în adolescenţa sa, fiindcă a intrat în câmpul muncii de copil, că va ajunge să lucreze vreodată la uzină. Mai cu seamă că în locul de muncă în care şi-a început activitatea căpătase ceva vechime, până la Revoluţie, când a fost nevoită să se reorienteze, după ce a rămas fără serviciul avut la una dintre secţiile Muncii Colective, curăţătoria orăşenească.
Tatăl interlocutoarei noastre, Radu Bucur, bucătar de meserie, s-a gândit să-şi aducă fiica în aceeaşi branşă. Naşul Stelei Burnei lucra, de asemenea, în acelaşi domeniu, fiind bucătar şef al cantinei. Iniţial, cei doi au lucrat la cantina Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, după care s-au transferat la cantina mare a uzinei.
După ce fata a terminat o şcoală de meserii – la singurele licee, „Dinicu Golescu” şi Liceul Pedagogic, mergeau să studieze elevii proveniţi din familii mai înstărite – tatăl şi-a zis să-i găsească de muncă la cantină. Însă, pe tânără n-a atras-o deloc bucătăria şi i-a spus părintelui că nu vrea să vină acolo. Părinţii au ţinut cont de dorinţa fiicei şi aşa s-au aranjat lucrurile pentru aceasta, că şi-a găsit serviciu în oraş, la Munca Colectivă, care, pe vremea aceea, avea croitorii, cizmării şi o secţie de curăţătorie chimică. Pe fata de 17 ani a încântat-o să lucreze într-un mediu curat şi, cum la curăţătorie erau şi posturi mai multe, a fost angajată aici. Şi aici a rămas până la Revoluţie, moment după care totul a fost dat peste cap, lumea şi-a pierdut locurile de muncă, iar haosul schimbării a tot ce a clădit fostul regim s-a instalat în majoritatea domeniilor.
Încă din perioada în care a fost şefă la curăţătorie, a existat o colaborare cu Uzina ARO, pentru blocurile din complexul muncitoresc, cele patru de pe strada Traian şi Blocul Tineretului de la Rotunda. La ea erau aduse cearşafurile de la blocuri pentru a fi curăţate, asta pentru că lenjeria şi, în general, asigurarea condiţiilor de trai ale muncitorilor cazaţi în imobilele amintite intrau în sarcina uzinei. La fiecare bloc era câte un administrator, care se îngrijea ca lenjeria de pat să fie spălată periodic. „Aveau două fete şi trei băieţi.”, îşi aminteşte Stela Burnei.
Curăţătoria funcţiona la parterul unei clădiri de la Apa Sărată, la al cărei etaj era artizanatul. „Toată suflarea oraşului aducea la noi lucruri pentru a fi spălate. Aveam numai doctori, Poliţia, toţi de la partid… doamnele îmi aduceau lenjerii, pe care le scoteam ca noi. Arătau impecabil, pentru că aveam calandre, care le îndreptau şi se călcau umede. Aveam foarte mulţi clienţi, deoarece nu se prea spălau rufele acasă, nici nu prea erau maşini de spălat şi, atunci, veneau cu ele la curăţat. Aveam maşini industriale, una italiană şi una nemţească de curăţat chimic, se lucra cu percloroetilenă, nu băgai apă. Primeam şi cojoace… Unităţile militare veneau la noi cu echipamentul de postav, cu mantale, cu căciuli, cu bonete, când treceau de la vară la iarnă. Plus că mai aveam foarte multe şantiere: Pecineagu, Râuşor şi multe altele, care aduceau salopete, lenjerii şi pături, fiindcă stăteau în barăci. La fel, pături primeam şi de la ARO.”, ne povestea Stela Burnei, care n-o considera o muncă grea, întrucât era tânără, era în putere şi îi şi plăcea ce făcea.
La recomandarea contabilului Muşat, şeful cantinei a lăsat-o pe Stela Burnei să se ocupe de administrare
La Revoluţie, Stela Burnei, care fusese şi membră de partid, şi-a pierdut serviciul şi, cum s-au dus multe dintre făbricuţele şi secţiile dechise în anii comunismului, s-a închis şi curăţătoria. Muscelenii au început să achiziţioneze maşini de spălat şi au apelat din ce în ce mai puţin la unitatea publică, ce presta pentru populaţie, întreprinderi şi instituţii astfel de servicii. Aşa a ajuns, prin ’91-’92, să se angajeze la ARO. La Serviciul Administrativ s-a hotărât ca noua angajată, care avea experienţă profesională suficientă, plus că deţinuse o funcţie de răspundere, fiind şefa curăţătoriei, să meargă la cantina lui ARO, cu sarcina de a se ocupa, pentru început, de chioşcul care urma să fie deschis la Prototip. Astfel, a mers acolo unde a fost repartizată şi, în scurt timp, s-a deschis şi punctul alimentar de la CESAR. Stela Burnei îşi aminteşte ce vremuri bune a prins, deoarece făcea o vânzare extraordinară, şi datorită faptului că la CESAR lucrau ingineri, proiectanţi, oameni cu pregătire superioară, care aveau salarii destul de bune. Plus că preţurile erau acceptabile. La chioşcul respectiv se vindeau de toate, fiind aprovizionat de la abatorul şi alimentara administratorului cantinei. De Sărbători, vânzarea exploda.
„La cantină aveam şi patiserie, unde se făceau brânzoaice, pateuri şi, astfel, se aprovizionau toate chioşcurile din incinta uzinei. Patiserele veneau la serviciu la patru dimineaţa – erau două fete foarte bune – şi, până la şase, la şapte, când intra lumea la serviciu, produsele erau livrate chioşcurilor, pentru a fi vândute calde.”, ne povestea Stela Burnei. Astfel şi-a început munca la uzină într-un sector în care n-a zăbovit mult, fiind promovată după aproximativ un an. „Aveam contabil pe Paul Muşat, şi el angajat al uzinei, dar transferat să aibă grijă de cantină, fiindcă era o unitate mare. În fiecare zi, mă duceam la el cu banii. Într-o zi, mi-a spus: „Astăzi să închizi şi să vii mai devreme, pentru că avem ceva de discutat.”, şi-a amintit aceasta cum a fost luată dintr-un loc şi dusă într-altul.
Înainte ca Stela Burnei să fie chemată de contabil, conducerea fabricii avusese o întâlnire cu şeful cantinei, Constantin Popescu, pentru a vorbi despre problemele de ordin administrativ. De pildă, veneau delegaţii fie din ţară, fie din străinătate, moment în care şefii uzinei trebuia să stabilească direct cu un responsabil din partea cantinei detaliile organizării protocolului. Atunci, omul de afaceri l-a rugat pe contabilul Paul Muşat să găsească o persoană calificată, pe care Constantin Popescu s-o lase în locul lui, ca să se ocupe permanent de această activitate. Iar, în cazul în care apăreau probleme, să-l sune, ca el să vină imediat şi să le rezolve.
În acel moment, Paul Muşat s-a gândit la Stela Burnei: „Am o fată bună, dar merge bine şi chioşcul de la Prototip, cum să o luăm de acolo?” „Adu-o încoace, că găsim pe altcineva.”, a venit răspunsul şefului cantinei. „M-a adus la el, a stat de vorbă cu mine… a văzut că începusem să învăţ mersul lucrurilor în domeniul alimentaţiei. „De astăzi, rămâi aici, în locul meu.”, mi-a spus.” Şi asta a fost. Treptat-treptat, Stela Burnei „a intrat în pâine”, primind sarcini, de la asigurarea aprovizionării magaziei de alimente cu toate cele necesare, organizarea meselor pentru muncitorimea de la fabrică, până la asigurarea meniurilor pentru oaspeţi. Dacă se întâmpla ca administratorul cantinei să fie plecat din localitate, atunci mergea la directorul comercial, căruia i se dădea raportul periodic, subalterna lui Constantin Popescu. În situaţia în care apărea ceva ce putea să rezolve ea, se ocupa, dacă nu, îi transmitea şefului.
Cei de la cantină erau pregătiţi cu de toate, în caz că oaspeţii uzinei erau vegetarieni
Aşadar, văzând că este o femeie descurcăreaţă, Constantin Popescu a lăsat-o pe Stela Burnei să se ocupe de o sumedenie de sarcini, inclusiv de protocolul care trebuia asigurat când veneau la ARO delegaţii de la nivel înalt. În afară de cantină, uzina avea sală de protocol, un domeniu aflat în grija lui Valeriu Găiduţ, fostul secretar al lui Victor Naghi, şi Cristel Tonghioiu. „Colaboram şi prin dânşii… veneau la noi şi spuneau ce le trebuie, notam şi comunicam mai departe ce aveam nevoie.”, a precizat aceasta.
A fost o perioadă în care se perindau încontinuu membri din conducerea ţării, începând cu Adrian Năstase, Radu Vasile, Nicolae Văcăroiu şi ne oprim aici, fiindcă am răscolit destule amintiri dureroase pentru musceleni. Evident că Stela Burnei şi colegii ei nu erau la curent cu componenţa delegaţiilor şi, de cele mai multe ori, nu ştiau nici cine conduce delegaţia respectivă, fiindcă stăteau în sală, ca să organizeze evenimentul. Însă ştiau care le erau pretenţiile, gusturile culinare, dacă mâncau hrană care conţinea carne, dacă ţineau post sau, pur şi simplu, erau vegetarieni.
La cantina uzinei serveau masa 600-700 de persoane, care îşi procurau bon de la Paul Muşat, după care mergeau sus şi luau prânzul, care funcţiona după sistemul autoservire. Meniul conţinea ciorbă şi felul doi, fără desert, fiindcă nu se prepara şi dulce. Dulcele se servea doar la protocol. „Acolo, la protocol organizase ceva domnul Popescu, adusese o vitrină frigorifică, în care erau expuse de toate. Delegaţiile veneau însoţite de cei de la protocol şi de o translatoare, care le explica ce vor. Eram pregătiţi şi trebuia să ţii cont de toate gusturile. De exemplu, erau unii care nu mâncau carne.”, ne-a povestit Stela Burnei. Pentru musafirii selecţi, din ţară şi din străinătate, meniul era mai elaborat şi pregătit minuţios dinainte. Felurile de preparate dorite erau puse la dispoziţia cantinei, care respecta meniul propus. „Aveam o bucătăreasă specializată, care pregătea meniurile pentru protocol.”, a adăugat aceasta.
În momentul în care a ajuns la cantină, i s-a dat în primire şi magazia, de a cărei aprovizionare cu marfă se ocupa personal. Greul era până trecea ora 11.00-12.00, după care lucrurile se mai linişteau. După această oră, vesela intra la spălat, la curăţat, punându-se în ordine pentru a doua zi. Planul meniu se întocmea pe o săptămână şi era afişat pe zile. În fiecare dimineaţă, cantina era controlată de salariaţii dispensarului, care luau probe. Angajaţii de la ARO serveau o singură masă, între orele 10.30-11.00, cât ţinea pauza de masă pentru toată uzina.
Cei de la schimburile II şi III, însă, erau nevoiţi să-şi ia pachet de acasă. Asta pentru că nici chioşcurile nu mai funcţionau după ora trei, ca să aibă de unde să-şi cumpere o gustare. Punctele alimentare din fabrică aparţineau de Sindicat, iar cantina le aproviziona cu marfă.
