Nu putem vorbi despre Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini separat de ARO, căci începuturile şcolii sunt apropiate de cele ale întreprinderii constructoare de autoturisme de teren, fiind legate una dea cealaltă. Practic, fabrica a fost motivul, raţiunea, scopul – cum doriţi să-i spuneţi – înfiinţării Şcolii Profesionale IMS, devenită, mai târziu, Grup Şcolar, completat, în 1971, cu învăţământul liceal. Dintre cei 19 braşoveni, transferaţi în 1944 la Câmpulung, odată cu dislocarea celor două secţii ale IAR, una de armament, cealaltă de elice de avion, în atelierele fostei fabrici de hârtie, Leonida Florea, Octavian Waschievici şi Ştefan Ţiplea s-au implicat nu numai în realizarea primului automobil românesc, ci şi în pregătirea tinerilor de la şcoala profesională. În 1962, din cele 37 de cadre didactice ale unităţii, 10 aveau funcţie la IMM şi IMC. Pe atunci, tinerilor le ţineau cursuri inginerii şi profesorii Ion Şerboiu, Sorin Buta, Petre Guja, Ion Weber, Ion Anuţa, Paul Rizeanu şi alţii. Trei ani mai târziu, au venit din uzină ca să le predea elevilor Petre Livovschi, Ion Smadea, Teodor Bârzu, Emil Cenţiu, Mihai Neniţă, Militon Garcea şi alţii. În intervalul 1967-1968, şi-au început cariera didactică alte cadre provenite tot de la ARO: inginerul Victor Savu, Costică Diaconu, Ion Marin, Mihai Bivol, Sofia Baciu, Rodica Mungiu, Maria Bogdan (Ivaşcu), Emanoil Şerb. După anul 1971, practica în fabrică a fost mai bine organizată de Biroul Învăţământ din cadrul Uzinei Mecanice Muscel şi de maiştrii Ion Trufăşilă, Ion Pichilă, Leonida Florea, Vasile Badea, etc. Alte cadre provenite din producţie: Nicolae Rujan, Florina Bogdan, Ion Stănescu.
În această ediţie, ne-am propus să abordăm un aspect mai puţin cunoscut generaţiei actuale de tineri, chiar celor care au finalizat cursurile Colegiului Tehnic sau care sunt, în prezent, elevi ai acestei instituţii: munca intensă pe care adolescenţii pregătiţi la Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, împreună cu cadrele didactice, au depus-o pentru Câmpulung. Ne referim la un efort fizic susţinut, implicat de acţiunile edilitar-gospodăreşti în care erau angrenaţi, deopotrivă, elevii şi maiştrii şcolii, participanţi la sistematizarea oraşului. Dacă, astăzi, părinţii ar sări ca arşi să audă că fiii şi fiicele sunt scoase pe teren, ca să cureţe, de pildă, parcul de lângă şcoală (în general, nu neapărat la Tehnic), în trecut, tinerii au muncit pe brânci la demolarea clădirilor vechi şi construcţia cartierelor de blocuri din centru, Grui şi Vişoi. În vechiul regim, au fost puşi să execute canalizări, să teraseze zona Flămânda, unde au fost plantaţi pomi fructiferi, şi câte alte lucrări de importanţă pentru comunitatea câmpulungeană se datorează implicării elevilor de la Industrial, care, de voie, de nevoie, au trudit în aceleaşi condiţii ca ale muncitorilor pe şantiere.
Cu elevii s-a construit linia ferată Câmpulung-Argeşel, s-a extins Mausoleul Mateiaş şi s-a regularizat Râul Târgului
Într-o monografie realizată la sărbătorirea a 50 de ani de la înfiinţarea Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, în anul 1948, semnată de autorii Mihai Cristudor şi Nicolae Moise, am găsit o serie de informaţii extrem de interesante despre investiţiile şi lucrările realizate pe teritoriul oraşului şi în afara lui, cu ajutorul tinerilor de aici. Înainte de a ajunge la utilajele de lucru din uzină, aceşti adolescenţi erau căliţi pe teren, la munci grele. Ei bine, spre deosebire de liceenii de astăzi şi nu numai, părinţii lor pot spune că au lăsat ceva în urmă, indiferent că a fost vorba despre o realizare în industrie, agricultură sau infrastructură a Câmpulungului. Le pot vorbi cu mândrie cum au pus umărul, alături de echipele de muncitori, la construirea Combinatului de Fire şi Fibre Sintetice de pe Grui şi a Combinatului de Lianţi Câmpulung, “adoptat”, spre norocul ei, de comuna Valea Mare Pravăţ. Tot cu elevii de la Industrial s-a construit linia ferată Câmpulung-Argeşel şi s-a terasat traseul acestei linii. Alte realizări consistente ale unor copii, practic, care au susţinut un alt fel de “examen de maturitate”, înaintea celui oficial: ridicarea grădiniţei din Vişoi; amenajarea refugiului de pe Iezer, cu ajutorul lor fiind transportate materialele şi mobilierul; extinderea şi modernizarea Mausoleului Mateiaş, cu sălile de muzeu, scările de o arhitectură deosebită, în ton cu frumuseţea monumentului, şi o parcare pentru autoturismele vizitatorilor; regularizarea Râului Târgului, în anul 1979, acţiune, în care au fost, de asemenea, implicaţi; săpăturile arheologice întreprinse în Câmpulung; remedierea stricăciunilor produse de vijelia care a distrus, în bună parte, parcurile “Olga Bancic” (actualul Kretzulescu) şi Ştefănescu (Parcul “Ciobănaşul”).
Depăşim graniţele Câmpulungului, pe al cărui cuprins aproape că n-a fost lucrare de anvergură, în derularea căreia să nu fi fost antrenaţi tinerii de la Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, şi facem precizarea că grajdurile C.A.P. Lereşti au fost construite, în anul 1962, tot de elevii şi maiştrii de aici. În aceeaşi perioadă, au plantat 4.000 de brazi la Dragoslavele. Instituţiei de învăţământ amintite i-au aparţinut cele mai consistente brigăzi de tineri trimise să lucreze la “obiective industriale şi energetice de mare importanţă economică din ţară.”
Două brigăzi de elevi au contribuit la construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră şi a Canalului Dunăre – Bucureşti
Susţinem această afirmaţie cu următoarele exemple desprinse din lucrarea profesorilor Mihai Cristudor şi Nicolae Moise. “În anul 1970, inginerul Emanoil Şerb a condus Brigada Argeş 19, care a lucrat, toată vacanţa de vară, pe şantierul hidrocentralei de la Lotru, ocupând locul II pe ţară şi locul I pe judeţele Argeş şi Vâlcea. Tot inginerul Emanoil Şerb a condus, în 1971, Brigada Argeş 20, care a contribuit la construirea hidrocentralei şi a barajului de la Râuşor.” O poziţie de vârf în clasamentul celor mai bune brigăzi din ţară a ocupat echipa maistrului Gheorghe Butoi, formată din 35 de elevi, care, în intervalul 18 iulie – 10 septembrie 1979, a lucrat la şantierul naţional de la Motru.
În anul următor, alţi 35 de tineri, proveniţi de la clasa al cărei diriginte era profesorul Mihai Ivaşcu, şi-au petrecut vacanţa de vară (iulie-septembrie 1980) tot pe şantierul naţional de la Motru, muncind sub coordonarea maiştrilor Tiberiu Bădescu şi Nicolae Oancea. Efortul câmpulungenilor le-a adus locul II pe ţară în topul celor mai harnice brigăzi. “O nouă brigadă formată din 50 de elevi ai claselor I A şi I B a lucrat, în perioada 4 mai – 30 iunie 1989, sub conducerea maiştrilor Gheorghe Bugheanu, Gheorghe Anghel, Ion Niţu, Ion Negoescu, pe şantierul de la Midia – Năvodari, pentru construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră, remarcându-se prin disciplină şi rezultate foarte bune în activitatea lor. De asemenea, în perioada 3 mai – 31 iulie 1989, maiştrii Ştefan Dole, Gheorghe Jinga şi Dumitru Soare au însoţit o brigadă de 80 de elevi din şcoala noastră, care a lucrat la construirea Canalului Dunăre – Bucureşti, fiind remarcaţi între celelalte brigăzi de tineri din ţară şi situându-se pe locul II la nivel naţional. 200 de elevi selecţionaţi din şcoala noastră au constituit “lotul Argeş”, care a participat la grandiosul spectacol din vara anului 1985, pe Stadionul Naţional. După o lună de exerciţii şi triere la Piteşti, unde au fost însoţiţi de profesorul Ion Stănescu, lotul a mers la Bucureşti, împreună cu profesorii Ion Manu, Mihai Cristudor, Gheorghe Sârbu, Alexandru Duţă, Dan Isbăşoiu, unde a continuat exerciţiile şi asamblarea spectacolului “mamut” dedicat lui Nicolae Ceauşescu şi care a costat 4 miliarde de lei.”, precizează autorii monografiei.
Pe sume derizorii, munceau la fermele Lucieni, Suslăneşti, Mihăeşti şi Mioarele
Revenind mai aproape de casă, elevii de la Industrial au contribuit, în fiecare an, la strângerea recoltelor de la I.A.S. şi C.A.P. Câmpulung şi la repararea lădiţelor de la C.L.F. “Mulţi îşi mai amintesc lungile coloane de maşini, care aşteptau la poarta şcolii, ca să vină sutele de elevi de pe platou, pentru a fi repartizaţi la fermele Lucieni, Suslăneşti, Mihăeşti, Mioarele şi în alte locuri, unde, sub supravegherea profesorilor şi maiştrilor, munceau toată ziua, indiferent de vreme, pentru nişte sume derizorii, încasate de şcoală, dar, mai ales, de elevi. Nu-i putem uita pe elevii şi maiştrii care rămâneau permanent în taberele de la Lucieni, Mihăeşti sau Suslăneşti şi care se confruntau cu condiţii grele de hrană şi cazare. Dacă ar fi să dăm nişte cifre statistice, privind practica agricolă, pentru anii 1984-1985, ele se prezintă astfel: • În 1984, s-au recoltat 1.123 de tone de mere, 26 de tone de prune, 34 de tone de sfeclă, s-au reparat 32.700 de lădiţe la C.L.F., rezultând o valoare de 261.464 lei; • În 1985, s-au recoltat 1.109 tone de mere, 50 de tone de prune; valoare totală – 402.000 lei; Din aceştia s-a scăzut valoarea mesei servite de elevi la Ferma Lucieni, adică 89.000 lei, rămânând ca şcoala să încaseze 313.000 lei.
Elevii şcolii noastre, sub îndrumarea maiştrilor Nicolae Găbudeanu, Cornel Bucur, Mihai Boje, au realizat lampadarele de pe bulevardul central, apoi panourile de gard ce înconjoară Piaţa Centrală şi alte lucrări de înfrumuseţare a oraşului. Adăugăm permanenta antrenare a elevilor la lucrările de autofinanţare, cum ar fi: construirea podului din faţa şcolii, a serei, a punctului TRAFO, de racordare a Staţiei Service la centrala şcolii, la amenajarea, în anul 1988, a amfiteatrului şi a lambriurilor la şcoala de jos, la amenajarea căminelor, a cantinei, a sălii de sport pentru libieni, a împrejmuirii stadionului din complexul şcolar, etc.”, sunt câteva fragmente din lucrarea “Monografia Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini 1948-1998”.
