Cap. III
COPIII ÎN CĂMINUL CREDINŢEI
d)Ilustraţii scripturistice (1 Samuel 1:9-11,26-28; 2:18-30)
Iată un secret sau o formulă spirituală pentru izbândă în creşterea copiilor noştri: „pentru copilul acesta mă rugam” sau, cu alte cuvinte, nu l-am învăţat numai, nu l-am crescut numai, nu i-am dat numai să mănânce, nu i-am pregătit numai o mantie în fiecare an. Izvoarele de lacrimi, exprimând energiile spirituale ale femeii acesteia, s-au consumat în rugăciune pentru acest copil, născut şi crescut prin rugăciune. Noi îi învăţăm pe copiii noştri, dar cât de puţin reprezintă de cele mai multe ori rugăciunea, în fondul pe care-l investim în ei! Pentru naşterea lor are o mare valoare investiţia de energie spirituală a rugăciunii părinţilor, dar aceasta traduce, cu siguranţă, credincioşia trăită într-un chip real. Nu este vorba de credincioşia marelui preot, credincioşia celui care învaţă de la amvon, ci credincioşia trăită real în modestie şi, de ce să nu observăm, credincioşia unei femei, a unei mame.
În antiteza acestor case, este impresionant să observăm cum copilul cel bun poartă marca mamei, a acelei mame modeste, dar robustă în credincioşie, în ceea ce nu se vede, iar copiii cei răi poartă marca tatălui.
Copiii noştri, mai ales înainte de a se naşte, trebuie să fie subiectele rugăciunilor noastre; ei trebuie să se nască ca urmare a rugăciunii, iar după ce s-au născut, să fie şi mai departe însoţiţi sau purtaţi pe aceste braţe ale rugăciunii. Tot ce nu pot face mâinile noastre poate face rugăciunea! Tot ce nu izbutim cu iscusinţa noastră poate face rugăciunea! Când am epuizat celelalte mijloace de convingere în educaţia copiilor noştri, rămâne rugăciunea ca un mijloc inepuizabil.
Uneori, copiii apar în casă şi încurcă sau aduc lacrimi pentru că s-au născut, aduc nemulţumiri sau întristare. De ce încurcă, de ce surprind? Pentru că n-au fost înainte rugăciunile pregătitoare. Mai înainte de a pregăti un trusou material pentru un copil, este necesar trusoul spiritual al rugăciunilor, un aştemut al rugăciunilor, un pat stropit cu lacrimile fierbinţi ale dependenţei omului în răspunderea lui faţă de Dumnezeu. Iar când va sosi copilul, el va găsi o atmosferă pregătită spiritual prin rugăciune şi caracterul lui se va modela în acest mediu spiritual. Mama va fi mulţumită pentru copil, pentru că 1-a cerut de la Dumnezeu şi i l-a dat Dumnezeu, nu firea, nu natura, nu întâmplarea. „Pentru copilul acesta mă rugam şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. De aceea, vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului” versetele 27-28. A1 doilea moment, în care se manifestă această credincioşie monumentală a unei femei simple, este consacrarea copilului pentru Domnul. La cea mai fragedă vârstă a lui, Ana se desparte de el. Ce inimă! Ce mamă este în stare să se despartă de copilul ei cu atâta uşurinţă? Copilul acesta n-a fost crescut de o dragoste maternă, nici de o dragoste paternă, căci Elcana era un om simplu, rece, aşa cum îl înţelegem; copilului acestuia îi va lipsi din cea mai fragedă copilărie nu numai educaţia din casă, dar şi acea dragoste maternă pe care o socotim atât de necesară în creşterea copiilor. Ce mamă puternică în felul cum ştie să încline echilibrul între sentimente omeneşti, naturale, materne, şi răspunderea faţă de Dumnezeu! Ana se vedea implicată între cineva jos, copilul ei, şi Cineva sus, Domnul ei, şi ea reuşeşte să capete de la Dumnezeu atâta putere care să-i frângă sentimentele ei naturale.
Mai târziu, Domnul Hristos va spune despre sacrificiul unei mâini sau al unui picior, care pot fi prilej de poticnire Marcu 9:43-47, dar Ana, printr-o credincioşie personală inspirată, sacrifică propriul ei copil. Şi copiii pot fi prilejuri de păcătuire pentru părinţi, dacă nu sunt primiţi din partea lui Dumnezeu şi nu sunt consacraţi Lui. Un sentimentalism părintesc exagerat îi poate face pe părinţi să treacă cu vederea slăbiciunile copiilor lor; uneori, dintr-o dragoste exagerată, părinţii nu corectează suficient abaterile copiilor lor sau chiar scot în evidenţă, drept calităţi, defectele din purtarea lor. Câţi copii fac năzdrăvănii mari, intolerabile, inadmisibile, iar părinţii sunt indiferenţi! Ce este aceasta? Dragostea care acopere totul? Nu, ci eşecul dragostei! Copilul va creşte în felul acesta într-o atmosferă de simţăminte naturale, întocmai unei bălării.
continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,
Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424