25.2 C
Campulung Muscel
16/04/2024

ADEVĂRUL CREŞTIN

Vorbirea în limbi. Unii sunt de părere că vorbirea în limbi era vorbirea în limbile cunoscute pe vremea aceea, cum a fost la Cincizecime; deci nu mai aveau nevoie să le înveţe, pentru că îi învăţa Duhul Sfânt de-a dreptul. Alţii sunt de părere că limba în care vorbeau aceştia trebuie să fi fost limba dată de Dumnezeu lui Adam şi Evei. Trebuia ca oamenii să fie uniţi în dragoste şi să aibă aceeaşi limbă. „Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte” (Geneza 11.1) până s-au apucat să zidească turnul Babel, iar Dumnezeu le-a încurcat limbile. Limba care s-a vorbit până la turnul Babel ar fi după părerea unora limba celor care primeau darul vorbirii în limbi sau în limbă. Dar părerea aceasta nu este sigură.

Dorinţa vorbirii în limbi, arătată în rugăciuni. Unii oameni dornici să strălucească, asemenea unor copii, postesc şi se roagă, ţipă şi strigă să li se dea vorbirea în limbi, că altfel ei nu sunt credincioşi. Fără să-şi dea seama, ei se depărtează de Domnul Isus şi cad sub influenţă demonică – spiritistă. Nu spun aceste cuvinte cu vreo răutate. Dumnezeu, în faţa Căruia stau, ştie că nu vorbesc cu răutate. O spun în urma unor constatări îndelungate şi foarte triste. Cine nu este mulţumit cu Domnul Isus şi cu Cuvântul Lui repede poate cădea în învăţături abătute. Ca nişte prunci în Hristos, corintenii căutau să strălucească în adunare şi doreau mult să vorbească în limbi. Însă vorbirea în limbi era şi la păgâni, aşa că nu era ceva nou. Prin cărţi se vorbeşte despre duhul de ghicire al Pytiei: cădeau într-o stare de leşin în care le venea un răspuns de la cel rău. Ar fi acelaşi lucru cu căderea în transă în spiritism, stare în care nu mai vorbeau ei, ci un alt duh care punea stăpânire pe ei. Între o lucrare a Duhului Sfânt şi altă lucrare a celui rău ne putem găsi ca pe o muchie de cuţit. Cine nu rămâne la Domnul Isus poate să cadă sub influenţă demonică. De aceea se recomandă multă atenţie. Nu vă ocupaţi cu lucruri care ar putea să vă ducă la cine ştie ce prăpăstii din care să nu mai puteţi ieşi.

Mai-mare: cel ce zideşte pe alţii. Cine proroceşte este mai mare (1 Corinteni 14.5), pentru că el zideşte, sfătuieşte, mângâie. Cine vorbeşte în limbi fără să tălmăcească vorbeşte lui Dumnezeu. Deci „mai-mare” este cel ce zideşte pe alţii, nu cel ce se zideşte pe sine însuşi. Deci slujirea hotărăşte „rangul“ pe care să-l aibă cineva în adunarea lui Dumnezeu, în lucrarea Lui. Sunt unele persoane care umblă din adunare în adunare, doritoare după noutăţi. Aceştia sunt ca o omidă care nu ştie decât să mănânce şi iar să mănânce. Şi-au mobilat capul cu multe cunoştinţe, dar se mişcă greoi pe cale, ca nişte oameni graşi. Mişcarea este viaţă, iar cel sincer şi serios caută să se mişte, să lucreze pentru Dumnezeu.

Descoperirile lui Dumnezeu încheiate, prin scrierea Noului Testament. Vorbirea în limbi a dispărut curând. În altă epistolă, în afară de 1 Corinteni, nici nu se vorbeşte despre ea, ceea ce ne face să credem că era un fenomen numai în unele locuri. Şi chiar de ar mai fi fost, nu i se dădea o deosebită însemnătate. Apostolul căuta să le arate că ei (cei din Corint) sunt greşiţi când urmăresc vorbirea în limbi şi că ar fi bine să urmărească altceva. Pe vremea aceea, corintenii aveau Vechiul Testament, iar evanghelia era vestită prin viu grai. Mai târziu s-au scris şi evangheliile şi epistolele. Pe atunci, când nu aveau ce avem noi, unuia sau altuia putea să i se facă o descoperire din partea lui Dumnezeu. În vremea de astăzi, Cuvântul lui Dumnezeu este încheiat, iar ce a vrut Dumnezeu să ne descopere ne este dat în ceea ce este scris. Dacă pretinde cineva că Dumnezeu i-a făcut o descoperire, aceea trebuie controlată cu Cuvântul scris, care este dreptarul învăţăturilor sănătoase.

Cinci cuvinte înţelese, mai de folos. „Dacă mă rog în limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod” (versetul 14). De aici reiese gândul că poţi să înveţi ceva atunci când în rugăciune mintea este în lucrare. Caut să-mi explic de ce atâta mulţime ia parte la adunarea noastră de rugăciune: poate că cei care vin aici capătă învăţături chiar şi din rugăciunile pe care le aud; iar din rugăciunile pe care le aud de la fraţi, inimile se tot lărgesc şi îmbrăţişează cercuri tot mai largi. „Dar în biserică voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în limbă” (versetul 19). Dacă eu cu acest dar nu zidesc adunarea, nu-l întrebuinţez. Aplicate la vremurile noastre, „zece mii de cuvinte în limbă” ar fi condamnarea predicilor lungi şi obositoare. „Fraţilor, nu fiţi copii la minte” (versetul 20). Copilul alege ceea ce străluceşte, nu ce are adevărată valoare, pentru că el nu cunoaşte valoarea lucrurilor.

Vorbirea printr-o altă limbă, ca o pedeapsă. În versetul 21 din 1 Corinteni 14, apostolul Pavel spune: „În lege este scris: Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbire străină va vorbi poporului acestuia Domnul”. Acesta este un citat din Isaia 28.11 în care se adresa unor oameni împotrivitori la vorbă şi batjocoritori. Isaia le spune: Voi mă batjocoriţi cu vorbele voastre, … dar veţi fi pedepsiţi printr-un popor cu o limbă greoaie, cu o limbă încâlcită… Era vorba de poporul asirian. 

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!