Am fost însoţitorii Domnului nostru Iisus Hristos în toate dramele urcuşului duhovnicesc pe care l-a presupus Postul cel Mare. Am parcurs toate încercările pe care le propune arena virtuţilor, postirea în Duhul Sfânt. Călătoria cea de înţelegere dătătoare ne-a învăţat, şi nădăjduim să reţinem, că fără asumarea Crucii nu vedem Crucea, că fără împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, cele născute pământeşte de Maica Domnului, Pururea Fecioara Maria, nu ne putem lumina la Bunavestire şi nici finaliza efortul nostru de postitori. Ne-am cucernicit duhovniceşte cu vameşul şi cu tatăl ce-şi primeşte fiul în casa ce părea prea îndepărtată pentru crescătorul de porci, am primit taina creşterii, progresului, în Hristos prin Sfântul Ioan Scărarul şi taina întoarcerii prin Maria Egipteanca. Am rămas cuprinşi de admiraţie dinaintea primului mormânt golit de moarte – acela al dreptului Lazăr şi ne-am umplut de mireasma nardului din preţuirea Mariei în liniştea Betaniei, ne-am bucurat la Intrarea în Ierusalim şi ne-am cutremurat la porţile Ierusalimului, sub culmea de durere, dar şi de nădejde a Golgotei. Din inimile noastre tensionate de aşteptare cântăm acum cu Îngerul: Bucuraţi-vă! E mai mult decât simplă exclamaţie, e cheia de boltă a revenirii firii umane în Rai, e tăinuitul oftat de uşurare al unei lumi destrămate de păcat. Cât de minunat exprimă aceasta cântarea liturgică a Învierii: „Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii. Şi cântându-I cântare de biruinţă, luminat să-L auzim zicând: Bucuraţi-vă!” (Cântarea 1, Canonul Învierii). Stăm uimiţi şi privim la îngereasca vestire. Altădată, un Înger binevestea Fecioarei Întruparea Mântuitorului, acum, acelaşi înger, ne binevesteşte Învierea. Căci Cel Întrupat pentru aceasta S-a prins în osatura de carne şi duh a omului, pentru a-l izbăvi de moarte, cu moartea pe moarte călcând. Iar Hristos Domnul, ne-o spune Sfântul Atanasie cel Mare, nu moare moartea Lui, ci moartea noastră. „O, dumnezeiescul! O, iubitul! O, preadulcele Tău glas! Căci cu noi ai făgăduit să fii cu adevărat, până la sfârşitul veacului, Hristoase! Pe Care întărire de nădejde credincioşii avându-Te, ne bucurăm!” (Cântarea a 9-a, Canonul Învierii). De aceea, dincolo de conţinutul său de Duh, Lumina Învierii reîncarcă de Duh Sfânt, întru bucurie, vieţile noastre. Viaţa Lui dă viaţă vieţilor noastre, dă sens ascendent tuturor căderilor, izbăvind din Cădere. Vindecă agoniile, deznădejdile noastre. De aceea auzim: Bucuraţi-vă!
Nu vă temeţi, bucuraţi-vă! Pentru că Hristos Domnul se face, prin Învierea Sa, începătură învierii din morţi a întregului neam omenesc restaurat în El. Cu alte cuvinte, împarte cu noi Sărbătoarea. Se face Sărbătoare nouă, ca noi să devenim sărbătoare Lui. Pentru ca noi înşine să înţelegem că acum toate s-au umplut de Lumină! După spusa Sfântului Ioan Gură de Aur, al cărui Cuvânt de învăţătură străfulgeră în miezul slujbei Învierii: „Gustaţi toţi din ospăţul credinţei (…). Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt Iertarea a răsărit!”. Lumina ce ne umple şi ne reînvaţă bucuria iertării să ne fie aşadar împlinire postirii. Să ieşim în întâmpinarea Mirelui Bisericii, să-i cântăm cântarea cea nouă, a Învierii şi să ne umplem inimile de sensul deplin al bucuriei. Izbăvirea de moarte. Dărâmarea iadului. Izbăvirea de singurătate în comun. E taina care face zi din miezul nopţii, care aduce oamenii cu îngerii împreună părtaşi prăznuirii dinaintea Feţei lui Hristos Celui Înviat. E taina din care irumpe Biserica, din care creşte Ortodoxia.
Bucuraţi-vă, adevărat a Înviat!
Bucuraţi-vă!
