Glasul Domnului peste moarte, precum altă dată peste ape aducea viaţa şi lumea la lumina cea creată. Din nefiinţă la fiinţă şi iubire. Nainul, cetate cât o sămânţă de muştar pe harta învierilor ce aveau să schimbe lumea, este martorul întâlnirii dintre moarte şi viaţă şi, mai ales, al biruinţei Vieţii. Nain, un loc neînsemnat, devine Semnul întâlnirii dintre moarte şi Viaţa cea învietoare. O văduvă, izolată şi răpusă de durere. De-acum moartea soţului este rană reactivată, prin moartea fiului. Mulţimea de concitadini care o conduc spre afara cetăţii, spre cimitir, spre valea plângerii şi a morţii sunt dovada că toţi erau impresionaţi de drama ei, ce părea o tragedie desăvârşită. Din sens opus vine Hristos, Dumnezeul cel viu. Vine ca un Dumnezeu, spulberând întunericul morţii prin compasiune, prin compătimire. Decent, fără spectacol ieftin. Tinere, zice Domnul, ţie îţi zic, ridică-te! (Luca 7.14). Şi auzind glasul lui Dumnezeu, din întunericul morţii ce-l cuprinsese, fiul văduvei din Nain învie. Pare că şi văduvia ei se vindecă. Vedeţi, ştim cum se cheamă soţii când se pierd unii pe alţii: văduvi. Ştim cum se cheamă copiii fără de părinţi: orfani. Dar nu avem nume pentru părinţii cărora le mor copiii. Ei rămân „tinere…”. O tinereţe îngenunchată de moarte devine izvor unei tinereţi fără bătrâneţe. Să fii văzut Hristos în văduvă pe Maica Domnului, fără de Iosif, logodnicul pământesc, şi pe Sine Însuşi în tânărul din Nain? Sigur. Şi din mila Lui (cf. v.13) izbucneşte învierea.
Astăzi, obişnuiţi cu spectacolul morţii şi al reanimării, moartea ne surprinde şi ne doare deopotrivă ca în acea vreme. Poate doar faptul că-L chemăm pe Hristos Iisus să biruiască moartea celor dragi cu Învierea Sa, să mai mângâie inimile noastre, ştiind că El a Înviat şi că Învierea Sa s-a făcut început propriei noastre învieri, nădejde vieţii noastre de credinţă. Întâlnind Viaţa pe cale spre mormânt, moartea e învinsă, e zdrobită, iar iadul, locuinţa morţii şi a aliatului său – diavolul, se cutremură. Mai întâi fiica lui Iair, îndată după moarte. Mai apoi acest tânăr, în cale spre cimitir. Apoi Lazăr, la patru zile după moarte, din văgăuna mormântului. Trei martori, trei izbăviri din moarte. Pecetluite aceste izbăviri de moarte de Învierea Sa. Orice experiment ştiinţific ar avea nevoie de cel puţin trei confirmări pentru a fi acceptat de inteligenţa lumii. Doar Învierea, sfânta manifestare a iubirii iertătoare şi plină de milă a lui Dumnezeu, este pusă la colţul îndoielii obscure şi mediocre. O mamă tristă şi frântă în durere este un argument pentru ca Dumnezeu să facă minuni, nu şi pentru ca lumea să accepte minunea şi din această acceptare să crească în credinţa Împărăţiei Cerului. Numai El vedea în vădana aceea pe toate mamele lumii rănite de moartea fiilor lor. Un tată, Iair. O mamă, văduva din Nain. Două surori, familia, la Betania. Tatăl Ceresc, Maica Domnului şi Biserica, în cazul Golgotei.
Lecţia Nainului nu ţine aşadar de lumea aceasta, ci de disponibilitatea lui Hristos Dumnezeu de a ne fii Veşnicie, Cale, Adevăr şi Viaţă. De a ne ieşi în întâmpinare cu fiecare dintre noi şi ai noştri care ne fac să gustăm din lacrima ţărânei muritoare. De a ne dovedi mereu că moartea noastră, oricât ar fi de oribilă ori transparentă în har, nu-I este indiferentă. Pentru vindecarea ei în Înviere S-a Întrupat El. De noi depinde să ascultăm porunca învierii încă din timpul vieţii, pentru ca moartea să nu ne fie moarte! El a murit moartea noastră, pentru ca noi să ne trăim viaţa întru El!
Pr. Constantin Necula
Tinere, îţi spun, ridică-te! (Luca 7.11-17)
