Inginerul Mircea Geantă
Pe parcursul unei cariere de 38 de ani, inginerul Mircea Geantă a trecut prin mai multe domenii, începând cu munca de strungar, continuând cu activitatea în proiectare şi funcţii de răspundere la Roţi Dinţate, Cutia de Viteze, Montaj General, Analiza Calităţii şi Control la Secţia „24”. „În ’68 nu eram decât strungar, dar a trebuit să mă autoeduc şi să merg în pas cu vremurile. Voiai mai mult, trebuia să faci mai mult.”, ne spunea inginerul Geantă, care şi-a dorit şi a obţinut mai mult. Şi răspunderea a fost pe măsură. La Atelierul Roţi Dinţate, unde conducea cu trei maiştri şi un dispecer, avea în subordine 210 salariaţi, iar la Cutia de Viteze, aproximativ 450.
În 1981, a preluat conducerea Atelierului Roţi Dinţate
Mircea Geantă a activat în domeniul Proiectării până în anul 1981. Printr-un concurs de împrejurări, a trecut din nou într-un alt loc de muncă, după ce unul dintre şefii de schimb de la Secţia “24” a intrat în colimatorul conducerii, pentru a fi înlocuit. Atunci, directorul Victor Naghi l-a luat pe Mircea Geantă de la Proiectare şi l-a adus şef de schimb la Secţia „24”, la Transmisii, una dintre cele mai mari secţii, unde se realizau foarte multe elemente. „Aici se făceau roţi dinţate, planetare, apoi erau elementele de transmisie – furci, flanşe, etc. – tamburi, frâne. Secţia avea atelier de tratament, atelier de galvanizare, deci, era o semi-făbricuţă.”, ne-a descris acesta, pe scurt, activitatea complexă de acolo.
Deşi ocupa funcţia de şef de schimb, era remunerat ca tehnolog. Atunci, a mers la directorul Victor Naghi, căruia i-a spus, cu curaj, că este luat la întrebări, dar bani nu primeşte pe măsura sarcinilor şi răspunderii. Întâmplarea a făcut ca la discuţie să asiste şi Vali Găiduţ, cu care Mircea Geantă se cunoştea foarte bine. „Măi, Vali, vino încoace, s-auzi ce zice copilul ăsta! Spune că l-am pus şef, dar bani nu-i dau?” Nu mă încadram ca vechime, căci trebuia să ai o vechime TESA de minimum cinci ani. Şi m-am încadrat ca şef de atelier de gradul II, moment în care am preluat Roţile Dinţate. Cu ocazia aceasta, a fost promovat Mihai Gâlcă în funcţia de şef de secţie de schimb, fiindcă era mai vechi decât mine. Ne-am “împins” unul pe celălalt, cum se spune.”, ne-a relatat Mircea Geantă cum s-a derulat momentul primei sale avansări.
În acea perioadă, se făcea o rezervă de cadre. Ungheanu, de la Personal, de loc din Bilceşti, se ocupa de treaba asta şi prelua anumiţi angajaţi, pe care îi indica directorul. După ce a ajuns în funcţii de conducere, îl chema sistematic pe inginerul Geantă, ca să-i comunice diverse informaţii, ca, de pildă, ce s-a mai întâmplat nou în cariera sa, dacă este mulţumit, cum vede anumite treburi, nu de natură politică. „Vezi că eşti în „filieră”, adică permanent se orienta spre cineva.”, îi spunea cel de la Personal despre directorul Naghi, cu care, într-adevăr, interlocutorul nostru s-a trezit înainte de a fi avansat: „Gata, mă, am înţeles, vrei post.” „Domnul director, cum am cerut bani atunci, acum vreau şi post.” Au fost nişte etape definitorii, ne spunea Mircea Geantă, care a pornit în carieră cu dreptul. „Însă trebuia să şi confirmi, fiindcă au mai pornit şi alţii şi s-au împotmolit. Dar dacă promiteai şi, mai mult decât atât, dacă ei vedeau că, unde te duci, faci lumină, te promovau mai departe.”, fapt care implica şi o mărire salarială.
A făcut transferul elementelor de transmisie de la “24” la Cutia de Viteze
Cât a fost la Roţi Dinţate, deoarece avea nişte idei de îmbunătăţire a lucrului în acest sector, a mers la directorul Ioan Giuvelcă şi i le-a comunicat. „Nu mai puteam face faţă producţiei, maşinile, multe dintre ele, nu erau productive, unele erau depăşite moral. Mi-a dat un catalog cu strunguri de la Bârlad, pe care le-am implementat la Roţi Dinţate.”, este una dintre realizările inginerului Geantă la atelierul a cărui conducere îi fusese încredinţată de Victor Naghi, pe finalul mandatului său de director.
Astfel, timp de trei ani, din 1981, până în 1984, a deţinut funcţia de şef al Atelierului Roţi Dinţate. „În această perioadă, Atelierul Roţi Dinţate s-a situat de două ori consecutiv pe locul I pe ţară, la ateliere.”, performanţă reuşită sub conducerea lui Mircea Geantă, cel mai tânăr şef de atelier din domeniul construcţiilor de maşini, în pofida dificultăţii activităţii pe care o coordona. „În 1984, am făcut un transfer de fabricaţie la Cutia de Viteze, care venise de la Dacia, care nu mai răspundea comenzilor noastre. La noi începuse să crească producţia, iar Dacia se ocupa cu prioritate de ale sale şi… nu era la noi în „curte”.”, relata inginerul Geantă, care a realizat un transfer, în sensul că a descongestionat Secţia „24” şi a dus elementele de transmisie la Cutia de Viteze.
La Cutia de Viteze au fost doi şefi adevăraţi, după cum spunea acesta, inginerii Mario Milata şi Andrei Grumăzescu. La un moment dat, activitatea la Cutia de Viteze a început să “scârţâie”, din cauza transferului dintre oamenii de la Câmpulung şi cei de la Colibaşi, care voiau să plece, pentru că nu se integraseră şi, din acest motiv, mergea mai greu. „Milata mi-a spus: „Eşti om de producţie, te cunoaşte lumea de aici, ai adus jumătate de secţie, îi preiei pe toţi.” Şi am preluat, ca şef de tură. Bineînţeles, câteva luni, am făcut şi tehnologie.”, a adăugat interlocutorul nostru.
Împreună cu echipa din care făcea parte, în anul 1985, a pus în funcţiune un alt tratament. După episodul cu strungurile de la Bârlad, şi la Cutia de Viteze s-a întâmplat acelaşi lucru. „Ne-au adus nişte maşini, care ne-au crescut productivitatea. Ce introdusesem eu la „24”, la Roţi Dinţate, s-a pretat şi în această parte. Nu mai muncea omul manual, ci supraveghea. Erau gen agregat, adică scoteau piesele gata, toate la fel, iar calitatea creştea. Dacă nu era calitate, nu erai în competiţie.”, a punctat acesta.
A fost şef de tură şi la Montaj General, din partea Programării Producţiei
În cariera inginerului Geantă au fost perioade, de câteva luni, în care a făcut o trecere, fiind şef de tură şi la Montaj General, din partea Programării Producţiei, împreună cu Nicu Aldea şi Gheorghe Măgureanu. În acest punct al activităţii sale, realiza o coordonare pe trei ture, când începuse deja să se realizeze minimum 25 de maşini – dar se executau şi 30, şi 35 – pe schimb. Director în perioada la care ne referim era Ioan Giuvelcă. Acesta deja îl cunoştea pe Mircea Geantă şi, de aceea, nu s-a pus niciodată problema să spună „nu” în situaţia tuturor promovărilor pe care le-a parcurs. „Nu ştiu cum se fac promovările astăzi, dar, înainte, dacă nu erai bun, nu te promovau. Sau nu-ţi dădeau un proiect ca să-l faci. Cine mă propunea… „Pe el îl ducem acolo!”, spunea Giuvelcă. Aşa a fost şi cu Montajul General, unde răspundeai la fel ca un director. Când erai pe tură, la schimburile II şi III, răspundeai de tot şi ţi se subordona tot. Nu se punea problema de şef de secţie sau altceva, pentru că producţia coordona tot. Şef era, în perioada aceasta, Pavel Duţan, care a fost director la Metalurgică.”, a continuat relatarea specialistului Uzinei ARO.
Din 1984, până în 1993, a funcţionat ca şef de tură la Cutia de Viteze. Dintre colegii din acest sector, l-a amintit pe Nelu Dobre, care era pe o tură, după care a venit Cornel Creţu, cu Direcţia Dacia, pe care au adus-o aici şi care, ulterior, a plecat la Scorniceşti. Cornel Creţu, însă, a rămas, fiind din Vultureşti. „În 1993, au fost nişte modificări la Cutia de Viteze şi am preluat, ca şef de tură de producţie la „24”.”, este următoarea schimbare intervenită în biografia profesională a lereşteanului. Astfel, s-a întors la „secţia mamă”. „Din ’93 am făcut producţie, după care, câteva luni, am lucrat pe proiecte. Cristi Nicolescu era şef, eu eram la Tehnologi şi a trebuit să facem mecanismele de rulare model Canada. Era un produs nou, proiectat de Sergiu Marcu, fost director tehnic. M-a rugat să mă ocup eu de ele, fiindcă erau nişte maşini mai complicate, nişte repere destul de complexe. I-am spus că, după proiectul acesta, nu stau prea mult aici.”, a continuat inginerul Geantă.
Spre finalul activităţii, a fost la Analiza Calităţii, apoi şef de Control la Secţia “24”
După ce a încheiat proiectul despre care a relatat, a trecut la Analiza Calităţii, aşadar, s-a îndreptat spre partea de Control. Propunerea a venit din partea inginerului Gheorghe Voinescu, între cei doi existând o prietenie de serviciu. Aici a stat până în anul 2000. Echipele de la Analiza Calităţii erau împărţite pe domenii, în funcţie de ce ştia de bază fiecare dintre componenţi. Mircea Geantă, care avea o grupă pe Prelucrări Mecanice, făcea echipă cu încă un inginer şi un maistru, împreună cu care mergea pe la toate secţiile, pentru a constata ce nu funcţionează cum trebuie.
Până în 2006, când s-a “terminat” cu ARO, a lucrat ca şef de Control la Secţia “24”, încheindu-şi activitatea de unde a pornit. „Mi-a venit greu după ce n-am mai fost la Uzină, fiindcă lucram într-un stres foarte bine organizat, cu responsabilităţi… Nu toţi erau aşa, dar eu aşa am fost crescut.”
Aceeaşi nostalgie îl încearcă şi când vorbeşte despre foştii săi colegi. De exemplu, dintre cei cu care a fost la profesională, unii au ajuns maiştri, pe alţii i-a avut ca subordonaţi. Mihai Dumitrache, care s-a prăpădit între timp, a fost maistru la Mecanicul Şef. Bebe Prunaru a fost unul dintre cei mai buni strungari de la Roţi Dinţate, unde a muncit din momentul angajării, până când a plecat de la Uzină cu Ordonanţa. Un prieten, chiar de familie, i-a fost Miron Dascălu, care a lucrat mult timp la linia de montaj din Portugalia, unde s-a realizat Portaro. La fel, un alt coleg despre care ne-a vorbit cu plăcere este Marcel Palaghiu, actualul primar de la Schitu Goleşti, împreună cu care a făcut proiecte pentru elevi de la liceele din Câmpulung şi şcolile profesionale şi pentru maiştri.
Este autorul a două raţionalizări consistente
Printre multe realizări, Mircea Geantă a contribuit la obţinerea a două raţionalizări importate. Într-o perioadă, în care era tehnolog la Secţia „24”, deci, pe timpul lui Naghi, a stat trei zile în fabrică, fără să ajungă acasă. A oprit trei lucrători cu el, ca să realizeze un avertizor, care făcea o regularizare a presiunii pe instalaţia de frânare, care se aducea din Anglia. În trei zile, a executat piesa de la cap la cap, per ansamblu, şi a pus-o pe maşină.
Cât timp a fost la Roţi Dinţate, a realizat o serie de raţionalizări, dar nu le făcea, după cum ne-a mărturisit, pentru a deveni publice, adică să se vorbească despre ele. „Pe mine mă interesa de ce se fac 10 piese şi de ce să nu fac 20 azi, iar mâine, 30-40. Iar eu am realizat lucrurile acestea. Îmi lucra omul 20 de piese într-o zi, iar eu făceam 2.000. Am gândit un etalon, l-am pus pe maşină, l-am instruit pe unul şi i-am spus: „Îmi faci încet 100”, după care el îmi zicea: “Nu-mi mai aduci?” Se ruga el de mine.” Tot în perioada în care a condus Atelierul Roţi Dinţate, a avut implicaţii şi în produsele de armată, cei de aici fiind verificaţi de comisia militară. Lucru care însemna că piesele nu plecau până nu le vedeau membrii comisiei.
După prima inovaţie a lui Mircea Geantă, inginerul a fost promovat de directorul Ioan Giuvelcă, primind o gradaţie de merit. La acel moment, a realizat o raţionalizare consistentă, graţie unei piese simple, dar cu mari implicaţii pe maşină. Mai întâi de toate, Mircea Geantă a întocmit un proiect în acest sens, de pe urma căruia s-au luat nişte bani, fiind catalogat drept inovaţie. Reperul la care ne referim, fuzeta, o piesă care face legătura între cardan şi roată, le ridica probleme celor de la Uzină, care înregistrau rebuturi mari. Giuvelcă a acceptat numaidecât ideea inginerului Geantă, hotărând ca fuzeta să se execute după proiectul său.
La finalul interviului, inginerul Mircea Geantă a mărturisit: „Am crescut odată cu Uzina.”, iar, ca un mic exemplu în susţinerea afirmaţiei sale, când a mers la profesională, Secţia “24”, unde şi-a desfăşurat mare parte din activitate, nu era. În timp, secţia respectivă a devenit o minifabrică. O vreme, M-ul a ieşit de acolo. „Acolo se făceau elementele, se aducea caroseria şi se monta. O urcau unii pe scările acelea, la 30 de grade. Maşini puternice!” Elemente de M a lucrat şi cât a fost la Roţi Dinţate, ele executându-se, de altfel, până s-a închis Uzina.
