Ne întoarcem cu Hristos în cetatea Sa, părăsind pe gadareni. E dezamăgit Hristos de reacţia lor? Vom afla. Ne-am mutat cu El în Capernaum. Pe ţărmul atâtor făptuiri. Locul de unde i-a pornit propovăduirea Evangheliei Sale, umplând pământul. Locul din hotarele căruia Şi-a ales Apostolii şi unde a vindecat oameni, a biruit furtuni şi nestatornicii, locul unde a înmulţit pâini şi în hoatrele căruia a rostit Fericirile. A ridicat zid de iubire dinaintea hăului de întuneric şi ură. Cu El vedem slăbănogul. E purtat, e adus dinaintea Sa. Din Evanghelia lui Marcu (2.3) ştim că îl purtau patru inşi. Medicul Luca, specialist în amănunte, în Evanghelia sa (5. 18-20), descrie cum tovarăşii ce poartă pe slăbănog sparg acoperişul ca acesta să fie adus tocmai dinaintea lui Hristos. Gesturile acestea, mărturisitoare de prietenie, sunt semnul credinţei pe care Domnul Iisus o intuieşte dumnezeieşte în camaraderia lor. Îi e şi Lui drag de slăbănog, înţelege din plinul Său de iubire plinul lor de omenie. Aici e locul duhovnicesc în care Dumnezeu-Omul se întâlneşte cu omul ce se vrea îndumnezeit. Atitudinea aceasta camaraderească declanşează bucuria Mântuitorului. Pentru că acesta este punctul nevralgic al textului: mila lui Dumnezeu este făcătoare de minuni, dar credinţa omului plineşte bucuria minunii lui Dumnezeu. Odihneşte pe Dumnezeu în minunea Sa.
Cârcotaşii, prieteni parcă distinşilor porcari din Gadara, comentează, obiectiv ca nişte funcţionari fără duh. Descoperă argumente, merg „pe text de Lege”, cum am spune în tensiunea zilelor acestora, atât de controversate. Sunt deranjaţi, tare, că Hristos Domnul iartă, fără a înţelege că Hristos e Dumnezeu şi tocmai pentru aceasta venise. Să ierte. Erau mai întunecaţi decât diavolii, căci nu recunoşteau nicio trăsătură din profilul dumnezeiesc, ce făcuse pe demonii pustiei din cimitir să strige: „Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?”(Matei 8.29). Legii din mintea lor scupuloasă, dedată la scripte şi citări, Hristos opune Iubirea. Disponibilităţii lor în citarea de prin Scripturi şi legi, Domnul opune disponibilitatea Lui de a împlini Scriptura. Spre aceasta ne cheamă şi pe noi. Spre transformarea vieţii noastre într-o vieţuire în Evanghelie şi nu într-o galerie de tablouri moarte, cu citări savante din Lege, fără conţinut de viaţă.
Un slăbănogit în boală primeşte ridicare din moarte şi iertare cu păcătoşii. Era purtat pe braţe de patru camarazi. De aceea avem nevoie de Biserică. Asemeni unei familii cu braţele deschise, căutând pe cine să poarte dinaintea Iertării lui Dumnezeu. De aceea, este frumoasă preoţia, pentru că te aşează în icoana minunii acesteia din Capernaum. Poţi sta departe şi să cârteşti: ei, cum e posibil să dea Dumnezeu iertarea? Dar poţi să spargi acoperişurile de conştiinţă şi pe funia dragostei să cobori pe fratele tău la picioarele Mântuitorului Hristos, ştiind că numai El poate dărui iertarea. Gadarenii şi cârcotaşii cred că ei ştiu şi pot totul, de unii singuri. De aceea, alungă pe Hristos din hotarele lor, păgubiţi de ideile lor. Cine îl cunoaşte, însă, pe Hristos ştie cât de bucuros este să rămână cu noi, în hotarele noastre. Ridicaţi dar pragurile inimilor voastre, ca să intre şi să locuiască întru noi Vindecătorul, Iertarea noastră!
Pr. Constantin Necula
Îndrăzneşte! Iertate sunt păcatele tale… (Matei 9.1-8)
