Cea mai dificilă perioadă dintr-o carieră de 40 de ani, consumată, în mare parte, la Secţia “24”
Cele patru decenii ale carierei profesionale a inginerului muscelean Mihai Gâlcă s-au consumat în cadrul Secţiei „24”, cu excepţia unui interval de trei ani, în care a fost implicat în acţiunea de mutare a Cutiei de Viteze de la Colibaşi, la Câmpulung, împreună cu inginerul Mario Milata. 1224 era cea mai mare secţie a Uzinei ARO, fiind condusă de trei şefi de secţie, deasupra cărora exista un şef coordonator. În timpul în care Mihai Gâlcă s-a aflat la conducerea acestei importante structuri a întreprinderii câmpulungene, aici lucrau 1.674 de salariaţi, coordonaţi de şase şefi de ateliere şi 33 de maiştri şi repartizaţi în următoarele domenii: Vopsitorie, „Degussa” – Tratament Termic Secundar (TTS), Galvanizări, Roţi Dinţate, Revolver, Prelucrare tamburi, Atelier de cilindri, frâne, Montaj punţi, cardane, diferenţiale şi Atelier de prelucrare flanşe, axe, cardane.
După absolvirea facultăţii, a fost promovat de Naghi de la şef de atelier, la şef de secţie
Muscelean get-beget, Mihai Gâlcă s-a născut pe 4 aprilie 1942, în comuna Bilceşti, pe atunci, astăzi, sat al comunei Valea Mare Pravăţ. A urmat cursurile Şcolii Primare la Şelari, apoi a mers la Şcoala Valea Mare. După cele şapte clase, a studiat la Grupul Şcolar Minier, unde s-a format ca electrician de mină. Interlocutorul nostru ne spunea că a prins un an de şcoală de geologi, care s-a transformat apoi în profesională, sediul fiind pe actualul amplasament al „blocului rechinilor”. Pregătirea şcolară a continuat cu liceul seral şi Şcoala Tehnică de Automobile şi Tractoare, făcută la zi, cu aprobarea directorului Victor Naghi, din a cărui dispoziţie programul de lucru al cursanţilor a fost modificat în aşa fel încât să le permită să vină şi la serviciu şi să meargă şi la ore. La vârsta de 36 de ani, în iunie 1978, a absolvit Facultatea de Tehnologia Construcţiilor de Maşini Braşov. La Uzină a funcţionat o Secţie TCM a Braşovului, ale cărei cursuri au fost parcurse şi de Mihai Gâlcă, după-amiaza, după ce ieşea de la serviciu, în intervalul orar 16.00-21.00. Absolvent în prima promoţie a facultăţii de la Câmpulung, a fost promovat de directorul Victor Naghi din funcţia de şef de atelier, la cea de şef de secţie. Lucrarea sa pentru examenul de stat face parte dintr-o invenţie a profesorului dr. Iliescu, de la Braşov, Mihai Gâlcă fiind coautor al invenţiei, împreună cu Marcel Palaghiu, primarul de la Schitu Goleşti, care a continuat-o în anul următor.
Dar să prezentăm, cronologic, evoluţia profesională a lui Mihai Gâlcă, de la postul de electrician, până la o funcţie care îi permitea un contact direct cu directorul general al fabricii.
Mai bine de 11 ani, a lucrat la ARO ca electrician
Activitatea profesională şi-a început-o în luna august a anului 1960, la Întreprinderea Minieră, Sectorul Pescăreasa. În acelaşi an, în luna octombrie, s-a angajat la Întreprinderea Mecanică Muscel. O legătură cu Uzina a existat încă din timpul şcolii, deoarece Mihai Gâlcă făcea practică şi la Mina Pescăreasa, şi la IMS Câmpulung, asta pentru că tinerii studiau şi maşini-unelte. La începuturile activităţii sale la Uzină, a fost încadrat ca electrician categoria a V-a, cu care a terminat Şcoala de Mină, fiind repartizat la Secţia „24”.
După acest moment, a lucrat, ca electrician, la Întreţinere maşini-unelte, la reparaţii mijlocii şi automate, până în anul 1971. Şeful său era maistrul principal Gheorghe Pârvan, om deosebit, care s-a prăpădit la vârsta de 73 de ani. Un domn, aşa ni l-a descris Mihai Gâlcă pe Gheorghe Pârvan, pe care el l-a pus maistru, la sosirea sa, fiindcă cei doi au fost colegi. „După ce Ionică Rolea a murit electrocutat, n-aveam maistru electrician. Era tot Ganea (n.r. Gheorghe Ganea), care era preşedinte de Sindicat.”, ne spunea inginerul Gâlcă. Cum Gheorghe Pârvan urmase Şcoala de Maiştri, a fost recomandat pentru acest post, după o jumătate de an, în care a fost pus la punct, fiindcă venea din domeniul petrolului. A fost primul maistru pe care l-a avut partenerul nostru de dialog, cu care a lucrat împreună până la accederea lui Mihai Gâlcă pe un post superior.
„Un electrician de la care am învăţat meserie adevărată a fost Iosif (Viciu) Boeru. Ceilalţi ţineau… „la secret”, le era teamă că le iau locul. Nu spuneau, că le era frică… aveau câte cinci-şase clase, dar erau electricieni mai vechi, pe care se punea bază, că ei ştiau tot. Şi aşa, când le-am luat locul, aveam categoria a VIII-a. Dar Viciu Boeru a fost extraordinar de inteligent. Meseria lui era de contabil şi, după aceea, s-a făcut electrician, dar îi mergea mintea. Şi maistrul Pârvan era inteligent.”, sunt doi dintre colegii care i-au marcat lui Mihai Gâlcă anii de început la ARO şi pe care, iată, datorită colaborării bune pe care a avut-o cu aceştia, nu i-a uitat nici după atâta timp.
Şef de atelier la Montaj punţi
Din iunie 1972, a fost trecut pe postul de tehnician principal la Întreţinere, deţinut până în martie 1973. Aici, a făcut comenzi pentru reparaţii, adică ceea ce executa în perioada cât a fost electrician. Etapa următoare la Uzină a fost cea de maistru electrician, tot la Secţia „24”. De fapt, el n-a schimbat secţia la ARO, cu excepţia unei perioade de trei ani, cât a durat transferul Cutiei de Viteze de la Colibaşi, la Câmpulung, fără ca fabrica să fie oprită. „Producea 1.300 de maşini şi 200 de CKD-uri, pe care le aştepta Pichilă în Portugalia şi pe care le monta acolo.”, este unul dintre cele mai importante momente ale carierei lui Mihai Gâlcă. Revenind la munca de maistru la electricieni, adică şef la cei care l-au învăţat meserie, în acelaşi atelier din cadrul Secţiei 1224, el ne-a povestit că, împreună cu câţiva colegi, aleşi dintre cei mai buni, a realizat un carter diferenţial – găurire, filetare, strunjire dintr-o dată. Apoi a executat un agregat carcasă punţi, cu ajutorul căruia, la fel, se efectuau mai multe operaţii: strunjit dintr-o bucată, în „burtă” şi lateral, unde intra diferenţialul şi, după aceea, găurire şi filetare. Mihai Gâlcă realiza partea electrică, frezorul, partea lui, strungarul, la fel. „Luam cei mai buni strungari, că nu făceam piese ca să le aruncăm, fiindcă le plăteam.”, ne spunea acesta.
În octombrie 1978, a devenit maistru principal, funcţie pe care a ocupat-o până în martie 1979, când a consemnat în parcursul său profesional funcţia de şef de atelier gradul II, la Montaj punţi. „Când eram şef de atelier, noi am făcut o brigadă formată din frezor, strungar, sudor, doi-trei lăcătuşi. Maistrul mecanic la Întreţinere, Aurel Chilişoiu, Petre Lungeanu, care era la SDV-uri, Gheorghe Pârvan, maistru principal, la fel ca mine, sudorul Dumitru Ficu (era şi fotbalist), specialist în aluminiu, antimoniu, venit de la Constanţa, de la vapoare, strungarul Ion Răcaru, frezorul Ion Moiceanu, cu toţi aceştia am lucrat la Autodotări. După program, luam câte un proiect de la inginerul Stoica, de la Autodotări şi… ce luam de la ei… ce făceam de la noi… După aceea, îl duceam în Atelierul de Autodotări, să întocmească corect proiectul, după ciornele noastre, conform indicaţiilor şefului de proiectare. Am făcut agregat de cruci cardanice, cu ajutorul căruia timpul a fost redus la 1/4. Se făcea pe un strung SR25 şi avea un dispozitiv cu cheie, fiecare cap îl strunjea cu mâna, uşor, îl sucea, mai făcea un cap… Şurubul acesta îl desfăcea de patru ori. Şi noi am făcut un agregat din patru capete simultane.”, ne-a povestit Mihai Gâlcă despre aparatul respectiv care, în loc de o piesă, executa patru.
Şef de secţie coordonator, în locul inginerului Sorin Buta
CV-ul povestitorului nostru continuă cu funcţia de şef de secţie de schimb, gradul I, ocupată din aprilie 1982, iar, în iulie 1983, a fost promovat ca subinginer principal tehnic.
Profesional, a mai urcat o treaptă a evoluţiei sale, pe 1 ianuarie 1986, devenit şef de secţie coordonator, în locul inginerului Sorin Buta, care a fost mutat ca şef de producţie. Inginerul Buta le-a fost şef coordonator lui Ion Dinoiaş, Cornel Herişanu şi Mihai Gâlcă. „Ca şef de secţie, răspundeam de producţie, I, II, III (n.r. schimburi). După două, când intram în şedinţă pentru programul de la schimbul II, sau noaptea, la zece, pentru schimbul III, răspundeam de întreg schimbul din toate cele şase ateliere.” Împărţind cei 1.674 de angajaţi ai Secţiei „24” la trei şefi, rezultă că Mihai Gâlcă avea în subordine peste 500 de salariaţi. „Răspundeam de ei, discutam cu maiştrii la şedinţe, făceam noaptea şedinţe, despre programul pe care îl avea fiecare maistru pe linie, pe care mi-l lăsa şeful coordonator.”, a continuat acesta. Dintre şefii de atelier cu care a colaborat, Mihai Gâlcă i-a amintit pe maistrul Vasile Cicu, de la Roţi Dinţate, Dan Petrescu, de la Revolvere, Aurel Şerb, de la Montaj punţi, maistrul Petre Manea, de la Cilindri, Puiu Enache, de la Prelucrări, Robert Spanelli, de la Galvanizare.
Trei ani, a fost şef de atelier la Cutia de Viteze
Din aprilie 1993, a fost şef de secţie adjunct, făcând echipă cu inginerul Gheorghe Albu, ca şef coordonator. Cu puţin timp înainte de Revoluţie – moment după care treburile la ARO au început să „scârţâie”, lăsându-se cu restructurări în rândul secţiilor, după oprirea exportului – s-au înfiinţat cele două mari fabrici la ARO, Fabrica de Prelucrări mecanice, cu Secţiile Motor 1223, Forjă 1222, Prelucrări 1224, Presajul 1225 şi Cutia de Viteze, condusă de inginerul Constantin Neagu, şi Fabrica Montaj, Probe, Finisări, cu Secţiile 206, Vopsitoria, Probele, Finisările, unde a fost director Cornel Oancea. „Coordonatorul a devenit şef de secţie singur – după care ne-au băgat directori – iar pe noi, şefii de secţie adjuncţi, ne-au trecut şefi de ateliere.”, ne-a relatat Mihai Gâlcă maniera în care s-a realizat ierarhia după acest moment, nefiind vorba despre vreo „retrogradare”, ci despre o reaşezare a funcţiilor în cadrul secţiilor. După o perioadă, ca şef de atelier în cadrul Secţiei „24”, după noua ierarhie, din 1995, până în 1997, a fost şef de atelier la Cutia de Viteze. În acest interval, l-a avut ca superior pe inginerul Mario Milata.
„În timpul acesta, 1995-1997, am mutat Cutia de Viteze de la Colibaşi, la Câmpulung, la Secţia Cutia de Viteze, fără să oprim fabrica.”, ne-a povestit acesta. A fost şi cea mai dificilă perioadă, poate, la fel de grea ca şedinţele cu directorul Ioan Giuvelcă. „Nu puteai să te joci cu el, la „26”: bani pentru piese de schimb, intern, producţia, că trebuia să raportezi, piese de schimb, export, producţia de CKD-uri, producţia de maşini fără roţi…”, mărturisea acesta.
După trei ani, a revenit la locul său de şef de atelier în cadrul Secţiei „24”, unde a rămas până în anul 2000. Ales viceprimar al comunei Valea Mare Pravăţ, i s-a închis carnetul de muncă, suspendându-i-se pe durata mandatului, încheiat în iulie 2004. Atunci, s-a întors la Uzină, pe aceeaşi funcţie şi, fiindcă îndeplinea condiţiile, a cerut să iasă la pensie.
