Din istoria ARO Câmpulung: întâmplări cu fostul director al Grupului Şcolar Industrial
Pentru această ediţie, ne-am oprit la câteva amintiri evocate de conducătorul Secţiei Mecanic Şef, apoi al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini, Ion Ologu, despre perioada în care s-a trezit pe cap cu 50 de elevi libieni, despre construcţia sălii de sport la Industrial, fără finanţare aprobată, şi cum Miliţia acelei vremi s-a răzbunat pe el, fiindcă le-a „tăiat” mesele gratuite la cantină.
“Pentru cei ataşaţi de fabrică, nu era zi de odihnă sau sărbătoare”
Ca lider al Secţiei Mecanic Şef, inginerul Ion Ologu era deseori convocat duminica, atunci când la Uzină se făceau cele mai multe reparaţii. Şi nu numai la fabrică erau chemaţi angajaţii în ultima zi a săptămânii, dar şi la munci agricole şi la alte lucrări edilitare. „Se lucrau 8 ore, 16 ore, noi nu aveam un program fix. Ca şef, munceam cât era nevoie, ne chema de acasă… pentru aceasta l-am admirat pe Naghi.”, ne povestea inginerul Ologu, cu ceva timp în urmă. Ca persoane devotate Uzinei, şi-i mai aminteşte pe inginerii Smadea, Pădure şi Pescaru, toţi proveniţi din câmpul muncii. „Erau oameni atasaţi de fabrică, la ei nu era zi de odihnă sau sărbătoare. Prioritar pentru ei era ca producţia să se facă. Acelaşi lucru era şi pentru mine, pentru că trebuia să am în funcţie instalaţiile electrice, de apă, de aer, toate instalaţiile funcţionale, compresoare, absolut tot trebuia să fie în lucru. Aceasta era menirea Mecanicului Şef. După ce am fost trecut director la şcoală, ca fapt divers, patru ingineri au schimbat în funcţia de şef Secţie Mecanic Şef.”, a adăugat acesta.
Pentru vizitele lui Ceauşescu, elevii asigurau culoarul de la Poarta 2 la următoarea
Prima vizită a lui Nicolae Ceauşescu la Uzină, când au început să se facă maşinile pe bandă, a fost urmată de o alta, în momentul în care inginerul Ologu a realizat instalaţia de transport „aerian” a caroseriei de la un punct de lucru la altul. Elevii de la Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini erau scoşi des la evenimente, în special, la defilările prilejuite de sosirea preşedintelui, datorită uniformei. „Pantalonii la dungă, veston încheiat, cravată, şapcă cu număr… fetele cu fusta peste genunchi, aveau şi ele cravate, matricole, era, în orice caz, o ţinută plăcută. Participam la manifestaţii, unde aveam locul nostru. Unde ocupam cel mai mult loc era în incinta Uzinei, pentru că noi n-aveam acces în ateliere. Iar muncitorii s-au gândit că elevii mai intră prin ateliere. Or noi făceam coridorul de la Poarta 2, până la poarta cealaltă.”, relata inginerul, care a ocupat şi funcţia de director al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini.
În urmă cu 35 de ani, au venit libienii la Câmpulung
Cât a fost director la Industrial, ne spunea inginerul Ologu, cel mai mult a suferit cu libienii veniţi la Câmpulung, prin ’77. „Erau elevi care nu ştiau de disciplină, nu cunoşteau diferenţa între un bărbat şi o femeie, credeau că femeile le aparţin şi, din cauza aceasta, am avut multe necazuri cu ei. Dar i-am putut stăpâni. M-am ataşat mult de un coleg de-al lor, care putea să-i stăpânească. Venea la mine acasă şi discutam despre orice problemă avea. Nu erau aduşi şi lăsaţi de capul lor, era un responsabil de la Bucureşti, care stătea cu ei aici.” Libienii erau cazaţi, separat de elevii români, în casa medicului Corneliu Combiescu, donată şcolii de soţia doctorului. În timpul mandatului de director al lui Ion Ologu, a venit o serie de 50 de elevi libieni, suficientă, însă, pentru a-i marca experienţa de lider al instituţiei de învăţământ. După ce erau şcoliţi la Câmpulung, se întorceau în ţara lor de origine.
Cheltuiala cu construcţia sălii de sport, aproape să fie imputată şcolii
Construcţia sălii de sport a Liceului Industrial este un alt moment de „neuitat”, aproape în sensul negativ al cuvântului. „Sala de sport era prevăzută în proiect, dar nu şi în financiar. Şi, avându-mă bine cu proiectanta, a cuprins-o şi pe aceasta în lucru, până când banca ne-a descoperit. Ridicasem toată zidăria, era făcut şi acoperişul, când banca ne-a depistat şi a sistat lucrarea. A început să facă acte de imputaţie, nu-mi făcea mie, personal, ci şcolii. Până la urmă, a intervenit Victor Naghi, care a obţinut aprobare. De ce ne-a descoperit? Pentru că noi nu am avut repartiţie pentru cherestea. Ne trebuia câteva zeci de metri cubi de cherestea de fag „fiert”. Colonelul, care era inspectorul nostru, a intervenit pe urmă la Banca Centrală, care ne-a scos-o din construcţia aceasta şi ne-a pus pe construcţia şcolii. Astfel, ne-a dat fonduri separate ministerul, de-am terminat sala de gimnastică. Sala este trecută pe numele meu.”, este o altă istorisire aflată de la inginerul Ologu.
Fiindcă i-a “tăiat” mesele la cantină, Miliţia i-a programat examenul de conducere a doua zi după o nuntă
Aceeaşi instituţie a înfiinţat o şcoală de şoferi, întrucât, având clase auto, directorul Ologu a ţinut să le dea elevilor carnet de conducere. „Era Miliţia tot pe capul meu. La un moment dat, am pus piciorul în prag. Am zis: „Nu pot să mai cazez oameni ai Poliţiei, când vin la mine. La masă, dacă veniţi, plătiţi, pentru că nu sunt eu proprietarul şcolii.” M-am înscris şi eu la conducere. Am luat sala, am luat B şi trebuia să dau şi pentru camioane. Eu nu m-am urcat pe camion şi n-au vrut să-mi dea permisul, până când n-am făcut câteva ore şi la acest tip de vehicul. Nu mi-au dat carnet de conducere pentru camion. M-am supărat, le-am “tăiat” drepturile… nu s-a mai apropiat nimeni de mine. M-au programat să dau examenul din nou într-o zi de luni. Eu, duminică, cu o zi înainte, eram naş. „Vă bateţi joc de mine?”, i-am întrebat. Şi nu m-am dus. Mi-a prins tare bine, că n-am mai „birjărit” maşinile şcolii, fiindcă cine ştie ce-mi mai scoteau! Dacă aveam nevoie să mă ducă până acasă, mă ducea şoferul care era cu elevul, la conducere, şi spunea că m-a dus pe mine acasă cu maşina. Aşa am făcut şcoala. Am fost corect. Dacă ajunsesem, la un moment dat, încât le-am interzis şi profesorilor, şi maiştrilor să mai servească masa dacă nu aveau bon.”, a încheiat acesta.