În Australia, inginerul Constantin Ghinescu a legat o frumoasă prietenie cu Jack Williamson, directorul tehnic al companiei L.N.C., care a încheiat, în anul 1975, un contract nesperat pentru Uzina ARO, de 6.000 de autoturisme. Cei doi ajunseseră să-şi petreacă week-end-urile împreună, la barbeque şi la picnic, unde era prezentă şi familia managerului. Vom continua relatarea episodului probelor efectuate în Australia, cu ARO 240, cu volan pe partea dreaptă, prezentând momentele care au urmat testului incredibil, în timpul căruia maşina fabricată la Câmpulung a învins Jeep-ul CJ5. Reamintim că vehiculul american, care avea o încărcătură cu 160 de kilograme mai uşoară decât a ARO-ului, a rămas împotmolit în hârtoapele fostei cariere de argilă, de unde a fost scos de inginerul Ghinescu, la volanul automobilului românesc.
Numele inginerului Ghinescu, asociat cu performanţele ARO-ului muscelean, în raportul australienilor
După zece zile de la testul decisiv pentru ARO, Constantin Ghinescu şi Cornel Bundă, de la Auto Dacia, au fost chemaţi la firmă, unde li s-a înmânat raportul de probe. În acest raport pozitiv despre performanţele autoturismului muscelean era menţionat numele inginerului Constantin Ghinescu, fapt care a stârnit invidia şefului Agenţiei Economice din Australia. „Era un raport de 20-30 de pagini, cu un preambul, în care se specifica faptul că: „Vă informăm că din România a venit domnul Constantin Ghinescu, iar acesta ne-a prezentat automobilul ARO, etc.” Apoi au fost prezentate testele şi concluziile, potrivit cărora maşina este aptă pentru Australia.”, a relatat acesta.
Cât a stat în Australia, Constantin Ghinescu a avut o altercaţie cu şeful Agenţiei Economice, Panea, un tip arogant. De la început, intenţia lui a fost să-l trateze pe inginerul muscelean exact ca pe unul dintre şoferii lui, dar specialistul Uzinei ARO i-a retezat-o scurt. „M-am certat rău de tot cu el. Eu spălam ARO în faţa Agenţiei, când îmi zice: „Spală-mi şi mie maşina!” „Dar, ce, eu sunt spălătorul dumitale? Eu sunt inginer! Dumneata ce eşti?”, i-am răspuns.” La plecare, Panea mai avea să-i dea inginerului Ghinescu 300 de dolari, bani care i se cuveneau, reprezentând cheltuielile pentru întreţinerea maşinii şi altele asemenea, care erau prevăzute la Auto Dacia. Şeful Agenţiei i-a spus să plece liniştit, că-i primeşte în ţară. „Eu ştiam că în ţară se dădeau greu. Erau drepturile mele, erau cheltuielile de parcare, de piese, pentru ce-am mai reglat la maşini, prin garaje, etc., pentru care aveam bonuri. Nu voia să-mi mai dea banii şi, la un moment dat, mi-a dat cec-uri, să merg să le încasez. Când am venit înapoi cu diferenţa de bani, de la bancă, i-am dat bonurile. Bineînţeles că s-a înfuriat. În sfârşit, altercaţie mare… când am plecat, nu ne-am luat „la revedere”.”, povestea Constantin Ghinescu.
A petrecut momente de neuitat cu familia Băcanu
Cu excepţia acestui personaj, inginerul de la ARO a cunoscut în Australia oameni minunaţi. La Agenţie era o familie, de care specialistul muscelean se ataşase foarte mult, sentiment reciproc şi din partea soţilor Băcanu, pentru care Constantin Ghinescu devenise un prieten apropiat. „Erau oameni simpatici, mă invitau şi la masă. Luam câte un pui şi-mi gătea ea. Foarte de treabă!” Soţii Băcanu, care, practic, l-au adoptat pe inginerul Ghinescu, îi spuneau musceleanului „boss” (“şef”, în traducere). „El mă solicita, din când în când, cu ARO şi mergeam la fabrica de bere Foster’s, care este sponsorul principal la Formula 1. Luam bere de 0,75 litri la sticlă, în baxuri de câte 6 sticle. Cumpăram şi eu, fiind un dolar şi ceva, preţurile erau preferenţiale pentru Agenţie. Problema era că nu puteam să scap de sticle. Eu le puneam în coşul de gunoi, iar camerista mi le lăsa în cameră. Până m-am prins eu că n-avea voie să le arunce în tomberoane, ca să nu strice maşinile. Aşa le duceam, pe blat, la garajul Agenţiei, până s-au prins ăştia.”, povestea, zâmbind, inginerul Ghinescu.
Altă întâmplare de neuitat pentru interlocutorul nostru: „Băcanu m-a invitat odată la pescuit. M-am dus cu ARO, cu el… avea nişte undiţe pregătite. Captura a fost un peşte care se numeşte „taylor” (“croitor”, în traducere). Am prins foarte mulţi peşti, se agăţau de undiţe, erau bancuri întregi. La 300-400 de grame, erau peşti foarte frumoşi. Am văzut, aproape de noi, cum o parte dintre pescari aruncau aceşti peşti înapoi în apă. Dar n-am ştiut de ce. Numai noi, cu nişte polonezi, îi strângeam. Am luat vreo două găleţi. Când ne-au întrebat ce facem cu atâta peşte, le-am zis că avem pisici şi câini la Agenţie şi le pregătim mâncare. Dar de unde?! Erau pentru noi. Peştele acela, pe cât era de frumos şi de gustos, pe atât de multe oase avea! Avea un milion de oase! Nu se putea mânca.”
La întoarcerea în Australia, la aeroport, l-a luat Poliţia
La finalul probelor pentru efectuarea cărora a fost trimis în Australia, în anul 1974, a predat ARO-ul Agenţiei Economice, unde n-a vrut nimeni să-i semneze pentru el, şi s-a întors acasă. Când a prezentat raportul la Uzină, s-au arătat extrem de încântaţi inginerul şef Aurel Nicolescu şi inginerul Petre Livovschi, care se plimba peste tot cu raportul, fericit de rezultatele lui, fiindcă nu se mai făcuse până atunci un asemenea raport. Pasul următor: negocierile pentru contractare.
La un an distanţă, tot în aceeaşi perioadă, s-a organizat comisia mixtă româno-australiană. „S-a format o delegaţie din care făceau parte 18 persoane, printre care, pentru Auto Dacia, am fost trecut eu, din partea Uzinei, cu Mureşan, director la Auto Dacia. Delegaţia era condusă de ministrul Stanciu (n.r. Constantin Stanciu, ministru adjunct la Comerţul Exterior).”, a continuat relatarea acestuia. În momentul în care şeful Agenţiei Economice din Australia a văzut lista cu componenţa delegaţiei, dând de numele lui Constantin Ghinescu, a exclamat iritat: „Vine scamatorul!” Constantin Ghinescu a aflat ce reacţie a avut şeful Agenţiei de la fostul său coleg, de la Auto Dacia, Cornel Bundă. Şeful Agenţiei Economice a transmis un telex Uzinei, în care a specificat faptul că inginerul Constantin Ghinescu nu este capabil, însă Victor Naghi a rămas de neclintit: „Altul nu dau! A făcut probe acolo.” Când a ajuns la aeroport, fiecare era repartizat pe câte un vehicul Holden. „Pe mine, când să mă urc în maşină, m-a luat Poliţia de la aeroport. Unul mi-a cerut paşaportul, a plecat, iar, la întoarcere, şi-a cerut scuze. Calculatorul sesizase că intrasem în Australia în aceeaşi zi, cu un an înainte, şi, probabil, la ieşire, nu fusesem trecut. Şi voiau să ştie ce era cu mine!”, este alt incident memorabil, pe care, la 37 de ani distanţă, inginerul Ghinescu şi l-a amintit amuzat.
La Agenţia Economică, unde fusese pregătită o masă festivă pentru delegaţi, fiecare şi-a încheiat contractele, după cum era convenit. Până la urmă, pentru ARO, s-a stabilit un contract cu firma L.N.C., de 6.000 de automobile. „Printre clauze, se specifica cine va fi reprezentantul Uzinei, iar Mureşan a propus: „Să fie domnul Constantin Ghinescu. Noi îi asigurăm banii de salariu, iar dumneavoastră cazarea.” Iar partenerii au fost de acord să ofere cazare gratuită.
Până să se încheie contractul, inginerul Ghinescu a fost la Departamentul Transporturi, pentru alte formalităţi. De la Uzină, inginerul Petre Livovschi îi dăduse toate declaraţiile privind conformitatea maşinii, certificate de Institutul de Proiectare ICSITA. Toate documentele traduse în limba engleză au fost prezentate şi verificate la Departamentul Transporturi, unde au fost acceptate, după regulile de conformitate australiene. În contract a mai fost menţionat că automobilele vor corespunde normelor australiene de circulaţie, precum şi legilor statale. „Asta a fost o chichiţă, care pe noi ne-a dat înapoi. Am întrebat: care sunt legile statale? Şi mi s-a răspuns că, de exemplu, în Sydney, apărătoarea de noroi trebuia să fie la o anumită înălţime faţă de bordură, pentru că, atunci când dă înapoi, roata să n-o prindă între bordurile înalte şi s-o rupă.”, a adăugat acesta.
6.000 de maşini, un vis frumos, din păcate, năruit
Inginerul Ghinescu s-a întors acasă cu contractul, pe care Victor Naghi l-a fluturat într-o mie de părţi, se ducea peste tot, inclusiv la ministere, şi se lăuda cu el. Naghi l-a întrebat pe Constantin Ghinescu ce înseamnă L.N.C. şi, după pronunţia în engleză a acestuia, a notat cum a auzit: „el en si”, ca să se descurce în faţa australienilor care urmau să sosească la Câmpulung. Constantin Ghinescu i-a explicat că sunt iniţialele fondatorilor companiei australiene. Curând, a venit şi delegaţia L.N.C. la Câmpulung, unde Naghi a primit-o bine, toţi rămânând încântaţi de Uzină. „Am făcut probe pe Mateiaş, care au ieşit foarte bine, maşinile au urcat toate coastele. Naghi le-a tăiat şi un porc, le-a făcut şorici, iar ei au întrebat ce e şoriciul. Le-am spus că este pielea porcului pârlită. „La voi, lumea n-are cu ce se încălţa şi voi mâncaţi pielea porcului!”, au exclamat uimiţi australienii.
Urma ca maşinile să fie lansate în fabricaţie de către Auto Dacia, la comanda lor, când deschideau linia de credit. „Între timp, Auto Dacia, cu Auto Tractor, cu Auto Export – Import, au format cinci echipe mixte, dintre un specialist tehnic şi un comercialist, ca să facă prospectări. Iar am fost trimis, împreună cu un economist, Tudor Manta, de la Auto Export Braşov. Am făcut prospectări în Singapore, Indonezia, Malaezia, Filipine, Noua Zeelandă. Am reuşit să vindem vreo şase maşini cu motor Peugeot, cu volan dreapta, în Malaezia, unde a fost cu ele Fănică Nedelea, de la Uzină.”, mai spunea acesta. Într-un avion KLM, care venea de la Tokio – pe când inginerul Ghinescu se îndrepta din Filipine spre Singapore – s-a întâlnit cu Jack Williamson. „Când ne-am revăzut, ne-am îmbrăţişat în avion. Eu şi Manta am coborât la Singapore, iar el a urmat cursa mai departe, la Sydney.”, şi-a amintit cu emoţie momentul revederii directorului tehnic de la L.N.C.
În perioada în care se pregătea lansarea în fabricaţie a autoturismelor contractate, a apărut Legea A.C.T. – Air Cleaner Territory, care obliga ca toate maşinile care se vor importa, începând cu anul respectiv, în Australia, mai ales în cel mai important stat al său, New South Wales (Noua Scoţie de Sud), cu capitala la Sydney, să corespundă normelor de poluare californiene, care erau cele mai severe, în acea vreme. În restul statelor nu era impusă această condiţie. „De aceea, se prevăzuse în contract că vor corespunde şi normelor statale. Ne-au dat peste cap. Bineînţeles că motorul nostru nu trecea. Am cumpărat repede motoare de la Ford, am pregătit nişte maşini şi… până la urmă, a picat contractul, nu s-au mai dus la probe acolo. S-a lucrat mult, un an-doi, şi, între timp, aceştia au trecut pe Subaru.”
Din câte îşi amintea interlocutorul nostru, a fost plecat în Australia şi şeful Proiectării, inginerul Petre Livovschi, şi au fost trimise, cu acea ocazie, 12 ARO 10, cu motor de Renault. „Şi… asta a fost toată istoria cu Australia. A fost un vis frumos şi pentru ARO… 6.000 de maşini, nici nu visam noi… care s-a năruit.”, a încheiat cu tristeţe inginerul Ghinescu.
Chemat la Securitate, din cauza unei scrisori a lui Jack Williamson, care îl anunţa că i-a găsit locuinţă în Australia!
Pentru ca cititorii să-şi facă o impresie despre maniera extrem de serioasă în care lucrau australienii, Jack Williamson a trimis o scrisoare la Uzina ARO, pe exteriorul căreia a notat numele destinatarului: „Domnul Constantin Ghinescu, ARO Câmpulung”. „M-a chemat Fane Pescaru şi mi-a spus: „Uite, ţi-a trimis o scrisoare.” Scrisoarea era murdară, avea pete pe ea, se vedea că fusese lipită la loc cu cocă. Scria în ea: „Stimate, domnule Ghinescu, conform contractului încheiat (cu menţionarea capitolului şi a paragrafului), având în vedere că trebuie să vă asigurăm o locuinţă, vă trimitem alăturat fotografia locuinţei dumneavoastră. Dacă vă convine, vă rugăm să ne comunicaţi.” Era o vilişoară cu terasă, cu garaj, cu două camere, toate prezentate în fotografii puse în plic. „Cu stimă, al dumneavoastră, Jack Williamson.” M-am dus la directorul tehnic Mihai Pescaru şi i-am spus că totul este conform contractului. „Trimite-o la Export, s-o pună la dosar.”, i-a cerut acesta. Inginerul Ghinescu s-a conformat şi a întocmit un material, în care a detaliat îndeplinirea obligaţiei de către partea australiană, care îşi respecta astfel angajamentul asumat prin contract.
Din pricina acelei scrisori, ajunse la destinatar desfăcută şi lipită la loc, inginerul Ghinescu “a făcut naveta” Câmpulung – Piteşti, unde era chemat la Securitate, bănuit fiind că a vândut secrete de stat australienilor. Problemele au apărut la scurt timp după cele două luni de prospectări tehnico-comerciale în ţările enumerate mai înainte. Lucrătorul local al Securităţii, Fulgeanu (care a murit la datorie, în momentul în care s-a spart un butoi cu cianură la Galvanizare; în exces de zel, acesta s-a dus la locul incidentului şi, neavând mască, a decedat) l-a anunţat că a venit la el tovarăşul căpitan „Ic”, de la Piteşti, care dorea un raport. Atunci, inginerul Ghinescu l-a întrebat pe Naghi: „Ce raport să-i dau? Îi dau raportul meu de activitate.” „Dă-i raportul de activitate.”, a răspuns directorul Uzinei.
Dar asta n-a fost tot. „Odată, îmi cere Naghi să merg până la el. „Du-te la Piteşti, că te cheamă la Securitate!” M-am dus, am vorbit cu căpitanul respectiv, care m-a băgat într-o cameră şi mi-a cerut să rămân acolo, de m-au uitat sfinţii, vreo două ore. Când s-a întors, atât mi-a spus: „Mă scuzaţi, duceţi-vă înapoi, stăm de vorbă altă dată.” După un timp, povestea s-a repetat. M-a chemat aşa de vreo şapte – opt ori, de mă înnebunise, ca să-mi spună că am vândut secrete de stat. Mă gândeam eu ce secrete de stat am vândut?! Până la urmă, m-a întrebat: „Cunoşti pe unul Jack Williamson (pe care îl „românizase” în „Jac”, la pronunţie). Atunci, mi-am zis: m-au văzut ăştia când am băut whisky cu el în avion. Dar nu făcusem nimic rău. Totuşi, cine să mă urmărească pe mine din Filipine, cu Jack Williamson?! Ar fi fost o pură întâmplare. „Ai purtat corespondenţă cu el?”, am fost întrebat. Era vorba despre scrisoarea trimisă pe numele meu. M-am dus la Export, am luat scrisoarea şi i-am arătat-o. De atunci, m-a lăsat în pace.”, a conchis inginerul Constantin Ghinescu.