A ajuns, pentru prima dată, în Uzina ARO, încă din perioada când era elev la Şcoala Profesională Câmpulung, în anul 1972. Timp de trei ani, Cornel Costea s-a pregătit, practic, în secţiile uzinei şi, teoretic, la cursurile şcolii de pe lângă întreprindere. Unitatea de învăţământ de la Câmpulung era căutată de tinerii din întreaga ţară. A fost momentul în care oraşul nostru „a adoptat” tineri din toate colţurile ţării. Toţi au rămas în zonă, au fost angajaţi de fabrică şi şi-au întemeiat familii. În acest fel, s-a stabilit şi Cornel Costea în Câmpulung. După terminarea studiilor, în anul 1975, a intrat pe poarta fabricii constructoare de maşini, ca salariat la Secţia 25, la Presaj. Era o secţie foarte grea, dar asta a fost dorinţa tânărului de atunci. În acea perioadă, în societate, încă se mai construia IMS-ul şi era încântat că putea să modeleze caroseria pentru cea mai căutată maşină din ţară.
“Am avut fericita ocazie să stau de vorbă cu directorul Victor Naghi”
A muncit din greu 18 ani, la presă, nu era o muncă uşoară, dar o făcea cu plăcere. O bună perioadă a fost îndrumat în secţie de maistrul Benone Hiu, un om foarte bine pregătit, care a reuşit să-şi facă o echipă şi să-şi iniţieze cei mai buni oameni. În acest fel, Cornel Costea devenise un specialist şi acum are o vorbă, pe care o susţine: „Decât un maistru prost, mai bine un muncitor isteţ!” Singurul compromis, pe care nu l-a făcut în perioada dinainte de ’89, a fost faptul că nu s-a înscris şi nu a fost membru al Partidului Comunist Român şi nu a agreat sistemul politic din perioada respectivă. Fapt care i-a adus numai de suferit în uzină, pe toată perioada regimului comunist. Cornel Costea ne povestea: „În anul 1976, s-a deschis Fabrica de Matriţe şi eram angajat în uzină numai de un an. Atunci, am avut fericita ocazie să stau de vorbă cu directorul Victor Naghi. Lucram la Presaj, la una dintre cele mai grele secţii din uzină, dar cu oameni deosebiţi. În Secţia 25 se construia tot ce ţinea de exteriorul maşinii, toată tăblăria se făcea la Presaj. Am prins perioada în care se construiau IMS-uri şi nu oricine avea îndemânarea să modeleze tabla manual. Ce oameni erau atunci la ARO nu se vor mai găsi niciodată, erau buni meseriaşi, care făceau lucruri bune din mai nimic.” Un an a lucrat ca presator, după care, în afara programului, a făcut un curs de calificare de macaragiu şi punţi rulante. Însă, în noua Secţia de Matriţe, care se deschidea în anul 1976, era nevoie de sculeri matriţeri, exact pentru ce era calificat Cornel Costea, fapt pentru care directorul Naghi l-a îndrumat să meargă către secţia nou deschisă, acolo unde era calificat. Însă, după un an de muncă, s-a integrat foarte bine în secţia în care debutase ca muncitor şi nu a vrut să mai plece. „Atunci, m-a chemat tovarăşul director la raport şi să-mi spună ce înseamnă, de fapt, să lucrezi la prese şi să fii sculer matriţer. Făcea o balanţă şi îmi spunea că nu-mi dau seama ce înseamnă: „Sculeor şi, când intri în Căminul Cultural, toate fetele se uită la tine că eşti sculeor!” Avea aşa o putere de convingere, dar pe mine nu m-a putut convinge şi am rămas în continuare la “25”. Naghi încerca să te convingă, chiar dacă te înjura, o făcea într-un mod încât să te facă să înţelegi că are intenţii bune.”, ne relata Cornel Costea.
Era din generaţia acelor şcolarizaţi pentru o anumită meserie şi, de cele mai multe ori, acolo trebuia să fie angajaţi. Dar pentru Cornel Costea a fost cu totul altfel, nu a practicat meseria pentru care s-a pregătit în şcoală nici măcar un minut.
“Puteau să mă şi împuşte, pe motiv că nu am vrut să fiu membru al PCR!”
Caroseria pentru IMS era făcută mai mult manual şi îi plăcea să modeleze tabla, fără să fie condiţionat de compromisuri. Se făcea presarea la ştanţă, apoi toate modelele se dădeau manual, se decupau şi majoritatea operaţiilor erau realizate de mână. Specialistul în caroserii relata: „Am avut de învăţat de la maiştri, de la şefii de tură, atât legat de meserie, dar şi lucruri de viaţă. Erau oameni deosebiţi. Atunci, niciodată nu-ţi puneai problema ce ne mai oferea ziua de mâine. Era perioada în care atât ştiai, pe ce schimb munceşti, la ce prieten mergem la nuntă… Erau şi probleme şi trebuia să stăm peste program, dar nu se comenta niciodată. Era altă societate atunci, faţă de ceea ce se întâmplă astăzi.” „Revoluţionarul” Cornel Costea, încă de tânăr, s-a remarcat în cadrul uzinei, prin faptul că nu se lăsa până nu-şi primea drepturile pe care le avea stipulate în contract. Şefii lui au vrut să-l facă membru de partid. Dar nu a fost încântat niciodată de această variantă, cu membru de partid. „La acea perioadă, puteau să mă şi împuşte, pe motivul că nu am vrut să fiu membru al PCR! Dar am dus lucrurile în aşa fel încât nu m-am înscris niciodată în partid. Pe acest motiv, am avut mult de pierdut. Mi-au luat grupa de muncă şi alte avantaje.”, spunea cu regret Cornel Costea. Secretarul de partid din secţia respectivă avea ca sarcină să-şi facă noi membri şi era chiar obligat să-i înscrie pe toţi. Pe Costea nu l-a convins nimeni să se înscrie şi nu i-a fost deloc uşoară activitatea după acest refuz.
Partidul nu i-a permis să facă Şcoala de Maiştri
O primă problemă a avut-o în momentul în care a vrut să se înscrie la Şcoala de Maiştri. Intenţiile lui au fost stopate încă înainte de a face primul pas. Costea ne relata: „În acel moment, mi-au zis: „La Şcoala de Maiştri nu intră decât cel care are o vechime în Partidul Comunist Român de cel puţin doi ani”. Nu am reuşit niciodată să mai fac Şcoala de Maiştri. Dar am zis mereu: „Decât un maistru prost, mai bine un muncitor isteţ”. Aceasta a fost deviza mea, pe care m-am axat tot timpul cât am lucrat în uzină.” A rămas pe postul de muncitor, numai din simplul motiv că nu era membru de partid şi nu avea voie să facă alte studii, mai departe, pentru a avansa. Dar nici nu a mai insistat, după ce şi-a întemeiat o familie. „În acea perioadă, sunt convins că am fost în aşa fel dirijaţi, să nu mai avem timp de nimic, decât de muncă şi acasă. Nu mai aveam timp să ne mai gândim la nimic altceva. Probabil, aşa era deviza lor, de acolo, de sus: „Dă-le de lucru, să nu poată să ridice capul şi să aibă o preocupare, ca să nu aibă alte interese.” Nimeni nu se gândea că vom ieşi în stradă, în ’89, nu se gândea nimeni la lucrul acesta. Am avut divergenţe cu secretarul de partid, cu Poteraşu, care ne spunea mereu: „Asta e societatea noastră: după cele 480 de minute, pe care voi le petreceţi la muncă, Partidul Comunist Român este în spatele vostru. El vă coordonează şi ştie tot despre voi.” Eu, care nu eram membru de partid, eram degajat, iar ceilalţi, care se simţeau loviţi, lezaţi, stăteau cu capul plecat, ascultau şi dădeau mereu din cap. Mie nu mi-a plăcut niciodată acest lucru.”, ne povestea Cornel Costea.
“Când venea Ceauşescu la Câmpulung, era o onoare pentru toată lumea”
Legat de vizitele lui Nicolae Ceauşescu, se ştia că era bun prieten cu directorul Victor Naghi şi cei doi aveau o colaborare foarte bună. Cornel Costea ne povestea: „Am îmbătrânit odată cu uzina şi durerea mea sufletească este că ne-am format ca oameni în uzină. Am deschis ochii pe IMS şi la şcoala de pe lângă uzină. Când cineva îi întreba pe părinţii noştri: “Unde ai dat copilul la şcoală şi auzea de IMS Câmpulung, spunea: „Iese băiat deştept acolo!” Aşa erau percepute şcoala şi întreprinderea de la Câmpulung.” Sunt oameni care s-au format şi au îmbătrânit odată cu fabrica. Acolo, şi-au crescut copiii şi acolo era viaţa lor. Aveau un scop şi erau, astfel, educaţi, încât nu mai cunoşteau alte aspecte ale vieţii. Ceea ce a făcut Naghi cu „Cea mai înaltă facultate este uzina” a lăsat-o muscelenilor, care şi-au format familii aici şi aveau copii, care, astăzi, puteau să muncească la fabrica constructoare de maşini din Câmpulung şi nu la fabricile din ţările Europei. „Revoluţionarul” Cornel Costea ne spunea: „Naghi a ridicat această uzină pentru noi, pentru oamenii din Muscel, nu pentru el, care s-a dus. Pentru noi şi pentru copiii noştri, care ar fi trebuit să-şi mănânce pâinea la Câmpulung şi nu prin alte părţi. Când venea Ceauşescu la Câmpulung era o onoare pentru toată lumea. Era o bucurie să fii schimbul I, fiindcă aveai ocazia să-l vezi pe Ceauşescu. Unii mergeau de plăcere, alţii din obligaţii. Dar erau oameni, care dădeau buzna să-l atingă! Prin spate se mai vorbea că erau forţaţi să dea din mâini, fiindcă se infiltrau securiştii printre noi. Când venea Ceauşescu, încă nu era perioada în care intrasem în crizele de după 1988.” Întreprinderea era în perioada de glorie, iar Ceauşescu venea frecvent în vizite. Se construiau peste 400 de maşini la un schimb, era producţie mare, salariile erau bune pentru vremurile respective. Percepţia la Câmpulung faţă de Ceauşescu era una bună (sau aşa se arăta). Cât despre relaţia cu directorul Naghi, se ştia că era una bună şi se cunoşteau foarte bine. Ceea ce se poate vedea şi din imagini, era aşteptat cu paradă militară şi mii de oameni care-l aclamau. Erau pregătite panouri cu indicii de producţie, pe baza cărora se purtau discuţiile între Naghi şi Ceauşescu. Era o sală specială în blocul directorului, unde se purtau toate discuţiile. Pe toţi pereţii erau afişate panouri cu informaţii despre uzină. În concluzie, Cornel Costea ne spunea: „Regret acele timpuri, dar nu sunt nostalgic. Nu am fost nici măcar membru de partid, dar regret timpurile respective, deoarece, atunci, cu toate greutăţile care existau la vremea respectivă, aveai esenţa, aveai de lucru şi, având de lucru, aveai cu ce îţi creşte copiii şi aveai posibilitatea să-ţi faci ceva în casă.”