În 2009, primele „schelete” de casă se conturau pe malul gârlei. Primarul l-a chemat în zonă pe prefect
Lui Paul Ion Marin i-a fost teamă ca nu cumva să se trezească, peste ani, că mor ţiganii cu reşedinţele construite pe deşeurile de la mină
Primarul Ion Paul Marin, de la Stoeneşti, se află într-o situaţie asemănătoare celei în care se găsesc, de zeci de ani, colegii de la vârful administraţiei publice locale a comunei Cetăţeni, în privinţa expansiunii necontrolate a rudarilor pe pământuri care nu le aparţin. Fenomenul este valabil aproape în majoritatea localităţilor muscelene posesoare de comunităţi ţigăneşti: unde găsesc loc liber pe marginea apei, acolo înalţă casa, fără să-i intereseze al cui teren îl ocupă. După cum nu-i interesează că-i „ia gârla”, când plouă zdravăn, din cauza amplasării riscante a locuinţelor cât mai aproape de firul curgător, ca efortul deplasării la sursa de apă să fie minim. Pe „Bădeanca”, denumirea toponimică folosită în limbajul locului, trăiesc peste 800 de suflete, oarecum, izolate de restul comunei, într-o învălmăşeală imobiliară de neconceput. Claie peste grămadă, unele cu faţa, altele cu spatele, nedelimitate de garduri, fără curţi, înmulţirea caselor în satul înghesuit, progresiv cu mărirea populaţiei, a adus în mai multe rânduri autorităţile judeţene, în plimbare, la Valea Bădenilor. Pentru că, în fapt, nu s-a întâmplat nimic. Ca să fie „acoperit” în caz că se întâmplă o nenorocire, un incendiu, care ar face ravagii în colonia sufocată de construcţii aproape lipite unele de celelalte, ori o inundaţie care i-ar „mătura” pe cei desprinşi din „încăierarea” locativă, administratorul localităţii nu s-a limitat la a informa judeţul despre extinderea haotică a sătenilor toleraţi în virtutea etniei. Prefecţi şi reprezentanţi ai instituţiilor cu responsabilităţi în chestiunea întinderii rudarilor până în buza pârâului – şi pe un sol posibil poluat – au fost aduşi în zonă, însă prezenţa oficialilor nu a descurajat avântul celor ieşiţi din vecinătatea „încocleţită” şi stabiliţi peste drum, unde este teren liber „gârlă”. Dar şi gârlă, la propriu, umflată de precipitaţii, se pare, nu suficient de puternice pentru a-i speria pe minoritarii care şi-au înjghebat şi grădini pe malurile generoase. După vizionările lipsite de efect ale şefilor judeţeni invitaţi de conducătorul localităţii în satul care a dat pe afara „graniţelor” tradiţionale, Ion Paul Marin s-a trezit în postura şi de a comanda analize ale pământului pe care s-au pripăşit ţiganii dornici de spaţiu cât mai larg, pentru curte, garaj şi restul acareturilor. Asta ca să nu rişte el, ca primar răspunzător de sănătatea şi viaţa cetăţenilor, acuzaţii că le-a permis să-şi ridice căminele pe terenuri cu risc de toxicitate, deşi singuri s-ar fi băgat în boală, din cauza ignoranţei în care îşi duc existenţa.
Primarul se temea că-i ia gârla, când colo pericolul era sub casele rudarilor, construite pe sterilul scos din mină
Valea Bădenilor, un nume aproape la fel de sonor precum Gămăceşti în urechile opiniei publice naţionale, ce-i drept, fără legătură ori asemănare între speţele care au făcut celebre cele două aşezări ţigăneşti muscelene, a fost zdruncinată, în primăvara anului trecut, de o dramă sentimentală, gelozie combinată cu răzbunare, soldată cu trei morţi din trei generaţii ale aceleiaşi familii: fiică, tată, bunic. Urmările poveştii amoroase se cunosc: trei oameni tineri, căci şi bunicul avea sub 60 de ani, au intrat în pământ, un tată şi cei doi fii, în puşcărie, iar sora şi mama făptaşilor s-au refugiat peste deal, în casa părintească din Valea Hotarului, comuna Dragoslavele. În ciuda acestui incident care a înfierat comunitatea împotriva ucigaşilor, rudarii din Valea Bădenilor, susţine primarul, nu sunt mai răi decât cei din Valea Cetăţuii. La Bădeanca s-a întâmplat un caz izolat, fără precedent, generat de o telenovelă familială, sub impactul unei alte crime comise cu doar o săptămână înainte, în timp ce, la Valea Cetăţuii, violenţele sunt un ritual constant.
Revenind la subiectul acestei relatări, ieşirea celor care n-au mai avut loc în spaţiul bătrânului cătun, pe malurile râului, unde prinde contur satul cel tânăr, primarul Ion Paul Marin nu vede soluţia opririi construcţiilor. Înăuntrul comunităţii nu mai încap, căci bătăturile sunt pline ochi de ziduri lângă ziduri ridicate de odraslele stabilite cu coşmeliile lângă părinţi, odată ce şi-au întemeiat propriile familii. Aşa că au trecut dincolo de stradă, unde e loc berechet. Încă de la apariţia primelor „schelete” de casă, şeful administraţiei publice a adus conducerea Prefecturii la faţa locului , ca să vadă pericolul în care rudarii s-au pus singuri. „Scheletele” s-au transformat în reşedinţe în bună regulă, prevăzute cu garduri şi curţi suficient de largi pentru camionetele şi autoturismele familiei. Resemnarea autorităţilor convinse că demolarea iese din calcul, căci, nicăieri, în niciun sat ori cătun, primarul nu şi-a asumat decizia băgării buldozerelor în locuinţele ţiganilor, mai cu seamă că a trecut moda bordeielor, înlocuite cu construcţii trainice şi spaţioase, a fost „scurtcircuitată” de un motiv mai serios decât lipsa autorizaţiilor şi a actelor de proprietate.
Sterilul scos dintr-o galerie de mină, exact pe marginea apei, nu i-a dat înapoi pe întreprinzătorii imobiliari din cătun, care s-au aşezat direct pe materialul ce ridică severe probleme de mediu zonelor cu astfel de exploatări. Potrivit relatărilor de specialitate, sterilul, „partea nefolositoare a unui zăcământ de minereu sau a unui produs minier, fără valoare industrială, îndepărtată la finalul procesului de prelucrare”, trebuie depozitat în gropi special amenajate. Unele dintre pericolele generate de haldele de roci sterile îl constituie, pe lângă degradarea terenurilor, poluarea cu praf şi eroziunea, apariţia apelor acide şi contaminarea cu substanţe toxice a apelor de suprafaţă şi subterane din aval. Primarul a chemat în comună, pentru a le arăta amplasamentul noilor locuinţe trântite pe deşeurile provenite din exploatarea minieră, reprezentanţi ai Mediului, ai Apelor Române, o invitaţie similară fiind transmisă Prefecturii, al cărei conducător, Marcel Proca, a întreprins, în 2009, o deplasare în zona „fierbinte”.
La acel moment, până să fie convins de superiori că năruirea construcţiilor, fie ele aşezate pe solul posibil dăunător sănătăţii, este exclusă, primarul de la Stoeneşti a luat în calcul, ca soluţie, mutarea nesăbuiţilor şi demolarea construcţiilor care se conturau în peisaj. Când le-a împărtăşit musafirilor varianta la care s-a gândit, răspunsul a fost unul fără echivoc: „Nu putem să-i demolăm, vă daţi seama ce scandal o să iasă?! Cum să-i demolăm?” „N-are autorizaţie, plus că a construit fără să aibă un teren acolo. Dacă-l ia apa, pe mine mă dă în judecată!”, a replicat primarul Ion Paul Marin. „Ştiţi ce mi s-a spus? Cei de la Mediu m-au sfătuit să fac o analiză, ca nu cumva să moară pe sterilul acesta… „o fi radioactiv, te trezeşti, peste câţiva ani, că mor ţiganii şi mai intri în altele.” M-au făcut să mă duc să fac analize la steril, la laboratorul de radioactivitate!”, ne-a povestit primarul Marin cât i-au dat de furcă minoritarii de pe Bădeanca, ieşiţi dintre ai lor şi stabiliţi lângă pârâu, pe terenul cu probleme. Pentru autorităţi, căci pentru ei n-a fost o problemă să niveleze sterilul, ca să-şi creeze ieşire la şosea.
Între timp, a abandonat şi el gândul de a-i „dezrădăcina” de pe pământul acaparat fără să întrebe pe nimeni. „Din toate cătunele de rudari, nu ştiu câţi au autorizaţie. Dar eu nu pot să mă duc să le dărâm. Hai să-i dărâmăm! Dar cine-şi asumă răspunderea să-i demoleze?”, a precizat acesta. Mai ales că nici pătrunderea lor în satele populate de români nu este pe placul acestora, nemulţumiţi că, de la o vreme, tot mai mulţi etnici, întorşi din străinătate cu bani, şi-au cumpărat terenuri şi şi-au făcut case între majoritari. Ar fi încă un motiv pentru care primarii, aşa cum este şi cel de la Stoeneşti, le-au tolerat expansiunea abuzivă, atâta timp cât fenomenul s-a produs în interiorul comunităţii rome. Unul a lăsat „ţigănia” şi s-a stabilit la o sută de metri de Primărie, achiziţionând proprietatea unui bucureştean, 26.000 de euro nefiind o problemă pentru cumpărător. „Nouă rudarii ne creează cele mai mari probleme. Deşi n-au o bucăţică de pământ, noi trebuie să înţelegem că şi ei trebuie să locuiască undeva.”, a încheiat acesta.