Istoria literaturii române a numărat, de-a lungul timpului, mulți autori care au scris despre Câmpulung. În opinia mea, dintre toți scriitorii care ne-au lăsat pagini despre acest oraș, se detașează doi: Nichita Stănescu și Fănuș Neagu. Sau Fănuș Neagu și Nichita Stănescu, pentru că în literatura mare nu se pot face clasamente.
Au fost colegi de generație. Fănuș s-a născut în 1932, Nichita, în 1933. Au respirat amândoi același aer. Fănuș venea din părțile Brăilei, Nichita din Ploiești. Fănuș a scris proză, Nichita, preponderent poezie. Universurile lor literare sunt diferite, dar amândoi au un punct comun: fiecare a scris, în felul lui, un „imn” dedicat Câmpulungului. Fănuș și l-a intitulat „Sub tâmplă de voievozi”, Nichita l-a numit „Din lung prelungul Câmpulung”.
Amândoi au pășit cândva prin Câmpulung. Fănuș, în adolescență, vreme de doi ani, continuându-și studiile începute la liceul militar din Iași. Nichita a fost adus la Câmpulung, în anii maturității, de prietenul său, poetul Gheorghe Tomozei, acesta pe jumătate muscelean.
Legătura lui Fănuș Neagu cu Câmpulungul își are începutul, așadar, în anii adolescenței sale. Venirea la Câmpulung a însemnat pentru viitorul prozator prima desprindere adevărată de ținuturile natale și, după cum avea să mărturisească mai târziu, „primul meu drum în lume”. Câmpulungul devenea astfel unul dintre locurile formative ale tinereții sale, descoperit la vârsta la care peisajele, oamenii și întâmplările se fixează pentru totdeauna în memorie.
Orașul de la poalele Iezerului i-a oferit adolescentului venit din câmpia Brăilei o lume cu totul diferită: muntele, pădurile, Râul Târgului, clopotele mănăstirii Negru Vodă, mocanii coborâți în târg și portul muscelean. Toate acestea vor reveni, transfigurate de imaginația exuberantă a scriitorului, în evocarea intitulată „Sub tâmplă de voievozi”. Peste ani, memoria Câmpulungului rămâne pentru Fănuș Neagu legată de miracolul descoperirii lumii. El însuși spune că a stat aici „doi ani, ca să nu-l mai uit niciodată şi să-l iubesc”.
De aceea, paginile sale despre Câmpulung depășesc simpla evocare sentimentală. Orașul devine, în proza lui, un spațiu aproape mitic, al istoriei, libertății și frumuseții românești.
- „Sub tâmplă de voievozi”
În evocarea „Sub tâmplă de voievozi”, Câmpulungul nu este pentru Fănuș Neagu doar un loc al adolescenței, ci pragul simbolic al ieșirii sale în lume. Orașul apare filtrat prin memoria afectivă și prin imaginația prozatorului, într-o succesiune de imagini aproape fabuloase: bradul, muntele, trenul, zmeura, afinele, urșii „ieșiți din balade”. Trecerea de la câmpia Brăilei la peisajul muscelean capătă astfel sensul unei revelații. Câmpulungul devine un spațiu al începutului, al descoperirii și al formării, „zidit între faguri de cer albastru”, dar și legat profund de istorie și de sentimentul apartenenței:
Fănuș Neagu în 1987. Fotografie realizată de Ion Cucu. Arhiva Muzeului Național al Literaturii Române, București.
La Câmpulung începe, ca să se sfârşească la Bran, cel mai frumos drum din România. Amintirea lui şi a micului oraş mă tulbură ca un răsărit de soare la Rucăr, ca o noapte plină de noroc, ca o scuturare fericită a destinului.
Pentru că primul meu drum în lume, scris cu măr, cu creangă de brad, cu fantasme şi cu o bucurie vecină cu pierderea minţii, l-am făcut la Câmpulung. Nu la Brăila, spre care goneau mereu caii noştri, căruţele smintite de legendă, vârtejurile de praf înălţate pe toate cărările, luntrile încărcate – multe cu peşte, multe cu pepeni – convoaiele de grâu, însetaţii de aventură, gloria viscolelor şi poveştile de taină neagră.
Când să mi se stingă în ierburi triste sau în ghiocul unei urme de mânz copilăria, întâmplarea, care-şi ţine fiinţa cu vrăji necunoscute, m-a aşezat cu genunchii la gură într-o cupă de nufăr alb – ochii de visare lungă ai bălţilor noastre – şi nu ştiu care lebădă m-a mutat, cu două bătăi de vâslă, în zarea atârnând de cântecele lui Pillat şi apoi, pe drum mărginit de plute uriaşe, ca nişte insule verzi plutind deasupra unui tren ameţit de mireasmă de pădure, ca şi cum l-ar fi salutat pe cale, fluturând crenguţe cu zmeură şi cu afine, urşi ieşiţi din balade, către Câmpulungul zidit între faguri de cer albastru, în istoria de început de lume, în cuvânt voievodal, în dragoste de neam.
Fănuș Neagu împreună cu alți scriitori, la o întâlnire cu elevii în anii 1970.
Amintirea anilor petrecuți la Câmpulung se transformă într-o adevărată declarație de dragoste. Fănuș Neagu nu descrie realist orașul, ci îl recreează printr-o imaginație fastuoasă, în care peisajul, istoria și oamenii se contopesc. Râul Târgului, clopotele mănăstirii Negru-Vodă, brazii, mocanii și portul femeilor muscelene alcătuiesc o lume aproape legendară. Dincolo de frumusețea imaginilor, se simte însă atașamentul profund al scriitorului față de acest loc. Câmpulungul devine pentru el un spațiu al memoriei, al libertății și al permanenței:
Am stat la Câmpulung doi ani, ca să nu-l mai uit niciodată şi să-l iubesc în ţărmurii lui de lemn despicat din care se revarsă basmele. Tâmpla mea şi toate gândurile bune ştiu frunza de arin zbătându-se-n vâlvătaia de argint ce leagă dor cu dor pe Râul Târgului, cântecul clopotelor de la mănăstirea Negru-Vodă, şoapta amară a brazilor prin care curg pâraiele asfinţitului din munţi în mirodeniile pietrelor scăpărând sub pasul cailor cu care mocanii, tolăniţi pe şei de lemn, intră în pânzele de borangic ale duminicilor oraşului. Ei se mărturisesc din descălecare de zimbru, iar femeile lor, ducând pe umeri războaie de fluturi şi de arnici, gătite cu salbe de aur, învingătoare în toate bătăliile cu mătasea, notifică înalta trufie de sânge a fiilor lor. Cunună de oameni, ocrotind de două mii de ani răzvrătirea şi libertatea excesivă.
Câmpulungul e un oraş invulnerabil, dăruit cu imaginaţie impetuoasă şi posteritate. Cei născuţi între hotarele lui de aluni solemni, de poezie imperială, clădită pe invitaţii la sfâşiere lungă, şi-au pierdut sufletul din prea multă iubire şi s-au schimbat în sanctuare care repurtează elogii şi recunoştinţă subtilă pentru steaua inimii lor.
Să fi trecut prin Câmpulung înseamnă să fi trecut prin victorie. Iar de la Câmpulung spre Bran, prin toată vrăjita istorie a fiinţei româneşti.
- Câmpulungul, o victorie a memoriei
Fănuș Neagu, 1964. Fotografie în revista „Flacăra”.
Pentru Fănuș Neagu, Câmpulungul a rămas mult mai mult decât orașul în care și-a petrecut o parte din adolescență. A fost locul unei inițieri, al unei prime ieșiri adevărate în lume și, poate tocmai de aceea, unul dintre spațiile care s-au fixat definitiv în memoria sa afectivă. Peste ani, prozatorul nu mai evocă un oraș real, cu străzi și clădiri, ci un Câmpulung transfigurat de amintire: cu munți, brazi, clopote, vechi istorii și o natură intrată parcă în legendă. De aici și forța neobișnuită a cuvintelor sale. Puțini scriitori au închinat Câmpulungului un elogiu atât de intens. Iar formula lui Fănuș Neagu rămâne una dintre cele mai frumoase definiții literare ale orașului: „Să fi trecut prin Câmpulung înseamnă să fi trecut prin victorie.”
Notă:
O variantă a acestui text, intitulată de Fănuș Neagu „Prefață”, deschide monografia „Lumini muscelene” de Dumitru Baciu, Editura Sport-Turism, București, 1980.