„Palatul Drăghiceanu e situat afară din oraș, pe platoul Gruiului, în fundul unui parc încântător. E o construcție în piatră de Albești, roză și albă, aranjată în formă de mozaic, cum rar se mai întâlnește în țară. Nu-i încă isprăvită construcția și, totuși, are din impozanța ei definitivă. Spre răsărit, dintr-un balcon, două scări monumentale se vor construi, coborând de la etajul al doilea, în grațioase curbe, vor ajunge în fața unui havuz. Din câte-și patru laturile casei, se deschide o privire circulară, care cuprinde de-o parte tot orizontul văii Târgului, de alta vasta privire spre munții Argeșului și aspectul sumbru de pustă al Gruiului. E punctul culminant de unde se vede orașul în superba lui panoramă.”, scria Dimitrie Nanu pentru ziarul ”Voința Națională”, ediția din 27 iulie (9 august) 1903, când frumoasa Vilă Drăghiceanu era încă în construcție.
În curând, va avea loc recepția lucrării de renovare energetică a splendidei construcții cu o istorie tulburătoare și, înaintea acestui moment, ne-am propus o evocare a destinației servite în îndelungata sa existență, de la edificarea între 1902-1905 și până la transformarea ei în Spital TBC, în urmă cu 71 de ani.
- În 1886, din cauza bolii de plămâni a soției, Mathei Drăghiceanu s-a retras de la București la Câmpulung
Înainte de acest moment, după cum aflăm dintr-o altă relatare a vremii, inginerul Mathei Drăghiceanu, în calitatea sa de președinte al Obștii moșnenilor câmpulungeni, a început transformarea platoului Gruiului „într-un splendid și colosal parc de 150 pogoane.” „Va fi unica lucrare de acest fel în țară la noi și, date fiind condițiunile de capacitate și hărnicie ale domnului Drăghiceanu, ea va fi dusă la bun sfârșit.”, anunța ziarul Universul, în 1902.
Pentru a contura împrejurarea în care s-a consolidat legătura lui Mathei Drăghiceanu cu Câmpulungul, vom apela la lucrarea „Lumini muscelene” a lui Dumitru Baciu, care oferă cititorului amănunte pe acest subiect. În 1886, o dramă familială apărută în viața acestuia – îmbolnăvirea de tuberculoză a soției – l-a făcut să lase Bucureștiul pentru Câmpulung. „Schimbarea climei aduce vremelnic o ameliorare a sănătății soției, însă revenirea bolii produce decesul său în 1896. În amintirea ei, începe construcția, în 1902, a Vilei Maria, pe a cărei fațadă vestică pune să se sape cunoscutul vers al lui Virgiliu „Deus nobis haec otia fecit” („Un zeu ne-a îngăduit acest răgaz”), iar pe fațada nordică, inspirat din Tacit, lozinca permanentă a vieții, îndemn stăruitor pentru urmași: „Labor improbus omnia vincit” („Munca stăruitoare învinge totul”).”
Și tot în 1902, devenit președinte al unei societăți de înfrumusețare a Câmpulungului, „a întreprins plantarea unui vast parc de brazi pe toată întinderea platoului Grui, până la Bughea de Sus, inițiativă care, din păcate, nu a găsit ecoul cuvenit, parcul fiind distrus de la bun început de către locuitorii din vecinătate, sub ochii binevoitori ai autorităților.”
- În timpul bombardamentelor au fost distruse acoperișurile și arcadele foișorului de Est
Cel mai lămuritor în privința arhitecturii splendidei construcții a scris profesorul și istoricul de artă Carmen Oprescu în mai multe studii despre clădirile emblematice ale Câmpulungului. Într-una dintre aceste lucrări, dedicate caselor care i-au aparținut lui Mathei Drăghiceanu, avem descrierea detaliată a Vilei Drăghiceanu, realizată prin ochiul de specialist al doamnei Carmen Oprescu. „Conform nepotului său, Virgil N. Drăghiceanu, în anul 1905, organizând în propria lui reședință o întrunire științifică, inginerul academician Mathei Drăghiceanu își inaugura, de fapt, propria vilă de pe Grui, într-un cadru cu totul special, festiv, având ca invitați și oameni de știință și vizitatori de elită ai orașului, probabil, și personalități marcante din viața urbei. Ziarul „L’Independence Roumaine” publică „o dare de seamă” asupra evenimentului, descriind lungile șiruri de automobile care urcau panta Gruiului, impresia feerică produsă de lumina numeroaselor felinare venețiene din parcul vilei, panorama încântătoare oferită de amplasamentul acesteia, ce domină orașul.
Vila este construită într-un stil neoromânesc atipic, în care sunt prezente, în afara foișorului cu arcade la etaj și ușă arcuită de „gârlici” la beci, a pridvorului deschis și a anumitor elemente din morfologia decorației, și multe elemente străine arhitecturii naționale, în compoziții inedite. Are un partiu în care se acordă importanță deosebită spațiilor de recepție și reprezentare: giganticul foișor de intrare cu scară în două rampe în potcoavă, cu terasă deschisă la primul nivel și acoperiș puternic acuzat, înalt; hol monumental la intrarea dinspre Est spre oraș, dublat de un alt mare hol pe fațada opusă, o scară de onoare, spectaculoasă și ea, amplu deschisă spre holul principal, sufragerie cu un „scos” pe fațada de Sud, suprapus de un balcon deschis spre bibliotecă, la Nord un turn masiv, sever încununat de foișor-belvedere deschis pe trei laturi spre priveliștile din jur, cu acoperiș bulbat încununat de o lanternă-foișor, terasă deschisă cu arce trilobate, rezemate pe stâlpi de lemn pe fațada de Vest, la etaj. Spațiile gospodărești, mai reduse ca dimensiuni, sunt grupate în zona turnului, cu scară de serviciu, grupuri sanitare, spații de depozitare.
Din exigența unui om care, în plus, era pe deplin avizat în privința calităților și modalităților de prelucrare a materialului de construcție ales, din spiritul erudit al călătorului pe meleaguri îndepărtate, din latura dominatoare a unei personalități marcate de rigoare și perfecționism, pe deplin conștient de propria valoare și intolerant față de lipsa de rațiune și profesionalism, a rezultat o construcție de o măreție copleșitoare pentru un simplu vizitator, cu încăperi vaste, cu scări monumentale, cu scafe din ipsos turnat după modelele palatelor orientale în formă de stalactite, cu inițiale sau însemne heraldice, fixate pe toate fețele văzute sau mai puțin văzute ale casei, inclusiv pe coșuri, cu dictoane latine, din Virgiliu, săpate în piatra fațadelor. Astfel de aspecte ne-ar justifica ipoteza că vila a fost proiectată chiar de inginerul Mathei Drăghiceanu.”, scria profesorul Carmen Oprescu în lucrarea sa.
Potrivit acesteia, primele transformări au intervenit după bombardamentele în timpul cărora au fost distruse acoperișurile și arcadele foișorului de Est. „Refacerea, nerespectând imaginea inițială, a modificat în ansamblu proporțiile, formele și volumetria construcției. Funcționând, după moartea lui Drăghiceanu, ca școală, internat, iar, din 1951, ca Spital de Pneumoftiziologie, construcția a fost rău întreținută: pietrăria este dislocată la scările de acces, ziduri mucegăite, lemnărie degradată.”
- Masă festivă la Vila Drăghiceanu, în cinstea lui Mathei Drăghiceanu, la împlinirea a 70 de ani de viață
În anul 1914, când Mathei Drăghiceanu a fost sărbătorit la împlinirea a 70 de ani de viață și 50 de ani de activitate publică – fost inspector al Salinelor, director al Școlii de Poduri și Șosele, director al Minelor, autor a numeroase studii geologice -, la vila sa de la Câmpulung s-a petrecut un gest de omagiere a personalității sale uriașe. O delegație compusă din geologi și ingineri, notabilități în domeniul în care a activat sărbătoritul, directori, profesori, profesori universitari – directorul Institutului Geologic, secretarul general al Ministerului de Instrucție, inginerul șef al Salinelor, directorul școlii de Poduri și Șosele – a sosit la Câmpulung. „În frumoasa sa vilă de piatră, din minunatul platou al Gruiului, i s-a înmânat un artistic pergament, semnat de ilustrațiunile științei noastre”.
„O masă festivală s-a servit oaspeților în frumoasa sală de mâncare a vilei. Mai multe toasturi au fost ridicate de comeseni, printre care și de domnul Mihail Vlădescu, fostul ministru al Instrucțiunei. E interesant să știe cititorii noștri că soția domnului Mathei Drăghiceanu, decedată la 17 februarie 1896, a fost prima licențiată în litere a Universității din București. Dânsei i-a dedicat domnul Drăghiceanu cea mai de seamă scriere a sa, cea cu privire la cutremurele din România, punând la începutul cărții următoarele rânduri: „Memoriei scumpei mele soții. Aceea care a fost colaboratoarea asiduă și grațioasă a operei mele.”, relata Ziarul Științelor Populare și al Călătoriilor.
- Timp de 27 de ani, a fost școală și, de 71 de ani, este spital
Cu 15 ani înainte de moartea lui Mathei Drăghiceanu, în 1939, la vârsta de 95 de ani, în Monitorul Oficial din 15 iunie 1924 apărea informația potrivit căreia „s-a cumpărat cu 3 milioane Vila Drăghiceanu, cu 12 hectare, din Câmpulung, pentru Școala Normală de Fete. Acolo se încep lucrările de completare anul acesta.” Istoricii locali merg, însă, pe ipoteza unei donații pe care proprietarul ar fi făcut-o în favoarea statului, special pentru funcționarea unei școli de fete.
Potrivit preotului Ioan Răuțescu, autorul lucrării „Câmpulung-Muscel. Monografie istorică”, Școala Normală de Fete, înființată în 1918, a funcționat preponderent în Vila Drăghiceanu. Din 1934, școala s-a desființat, elevele fiind repartizate la alte unități, îndeosebi la cea din Pitești.
În 1934, pentru scurt timp, Vila Drăghiceanu i-a găzduit pe elevii de la Seminarul Orfanilor de Război „Miron Patriarhul”, a cărui clădire, aflată în curtea Mănăstirii „Negru Vodă”, a fost complet distrusă de incendiul teribil din 8 mai. Numai până la 25 iunie 1934, când finalizau cursurile, se producea mutarea seminariștilor în fostul local al Școlii Normale de fete, preluat de la Direcția Școlii Normale de băieți, care îl avea în custodie – așa cum scrie preotul prof.dr. Daniel Marius Oprescu în monografia aniversară, la împlinirea a 90 de ani de la desființarea Seminarului Orfanilor de Război și la 30 de ani de la înființarea Seminarului Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul”. „În urma incendiului, elevii seminariști au fost transportați la Vila Drăghiceanu, finalizând anul școlar acolo. Spațiul în care erau transferați seminariștii nu era unul potrivit, era chiar impropriu unei școli cu internat. (…) La 1 septembrie 1934, Seminarul Orfanilor se contopește cu cel din Curtea de Argeș. Localul Școlii Profesionale de fete (Vila Drăghiceanu), cedat provizoriu Seminarului Orfanilor, după incendiul din luna mai, era predat, înapoi, doamnei V. Patraulea, director la Școala Profesională de fete.”
Într-adevăr, după cum aflăm din presa veche, în acel an, 1934, se găsise soluția ca Vila Drăghiceanu, care a aparținut fostei Școli Normale de Fete, fiind disponibilă, să fie cedată Profesionalei de fete, care urma să funcționeze aici de la 15 septembrie. Acest lucru se producea „prin intervenția energicei directoare, doamna Venera Patrulea”. În monografia preotului Răuțescu se consemnează că instituția a funcționat ca școală profesională de grad 1 până la 1 septembrie 1936. Din acest moment, a devenit gimnaziu industrial, inițial, cu patru clase, apoi, din 1937, cu cinci clase, iar, din 1938, cu șase clase. Destinația și-a păstrat-o și în anii ’40. Către sfârșitul deceniului, vila servea drept colonie de vară pentru „copii de muncitori, funcționari și țărani muncitori”, care se bucurau aici de vacanța de vară.
Din 1955, în Pavilioanele Stătescu, Grant și Drăghiceanu se instalează Spitalul Unificat TBC Câmpulung.
Magda BĂNCESCU
