Emoție, regret, recunoștință, sensibilitate, acestea au fost stările care au încercat asistența celui mai important moment al festivității de absolvire a promoției 2022-2026 a Colegiului Național Pedagogic Carol „Carol I”: marcarea sfârșitului carierei excepționale a directorului George Radu, care se retrage din activitate prin pensionare. Colegii, elevii și părinții au rezervat o secvență consistentă a „Ultimului clopoțel” mesajelor de mulțumire pentru realizările profesionale clădite pe o experiență pedagogică de cinci decenii. În urmă cu 50 de ani, George Radu absolvea Liceul Pedagogic Câmpulung, căruia i s-a dedicat cu o pasiune și loialitate cum rar întâlnești la un lider al vremurilor noastre.
Ceremonia prin care școala a dorit să marcheze despărțirea de un om care a pus profesia înaintea vieții personale a conținut cuvinte de gratitudine și distincții simbolice din partea Casei Regale, din partea comunității de profesori, elevi, părinți și personal auxiliar, din partea Inspectoratului Școlar Județean Argeș, prin reprezentanții săi la festivitatea de la Câmpulung, inspectorul general Dumitru Tudosoiu și inspectorul teritorial Minerva Rizea, și din partea preotului profesor Ion Cojocaru, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Iustin Patriarhul”.
Acesta din urmă a pregătit pentru sărbătorit trei simboluri din activitatea Bisericii: unul sfințitor, unul didactic și unul iconic. În urmă cu o lună, George Radu a primit din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului cea mai înaltă distincție acordată laicilor. Ion Cojocaru i-a înmânat o fotografie-tablou, care a imortalizat momentul înmânării distincției Bisericii de către Înaltpreasfințitul Calinic. Darul a fost însoțit de un mir sfințit și un exemplar al Noului Testament.
Iată în continuare mesajele care au tulburat profund publicul evenimentului, primul transmis de școală în onoarea unui om formidabil, imposibil de înlocuit cu un altul de același calibru uman și profesional, al doilea dedicat de aniversat celor cărora le-a slujit cu o dedicare impecabilă.
- Directorul adjunct Sebastian Cialîcu: „În ultimii 14 ani, am avut onoarea de a lucra zi de zi cu un om care nu doar a condus o instituție, ci a inspirat o întreagă comunitate”
Unul dintre oamenii adevărați formați la Liceul Pedagogic Câmpulung este „cel care a vegheat asupra multor generații care au trecut prin această școală. Un om care a fost martorul emoțiilor, al începuturilor și al despărțirilor. Care a văzut mii și mii de elevi intrând copii pe aceste porți și plecând mai maturi, cu visuri mai mari și cu mai mult curaj. Poate, nu există un moment mai potrivit ca acesta, aici, alături de noi, colegi, elevi, absolvenți și părinți, pentru a ne îndrepta gândul și recunoștința către cel care a fost mereu în mijlocul dumneavoastră.”
Directorul adjunct Sebastian Cialîcu, căruia îi aparțin cuvintele de mai înainte, spunea că ziua aleasă – ziua absolvirii unei noi generații a Colegiului Pedagogic „Carol I” – nu s-a dorit a fi doar un prilej de o marcare a unei etape din viața profesională a unui om extraordinar, ci „pentru a-i mulțumi din inimă unui lider adevărat, care va lăsa o amprentă profundă asupra noastră, a tuturor, și care a devenit parte din sufletul acestei școli.”
„După mai bine de 22 de ani în fruntea Colegiului Național Pedagogic „Carol I”, domnul director George Radu, spre sfârșitul anului școlar, va păși într-o nouă etapă a vieții, iar noi vom rămâne nu cu un gol, ci cu un patrimoniu de valori, fapte, multe amintiri și visuri împlinite. De 32 de ani, sunt coleg de catedră cu domnul director, iar, în ultimii 14 ani, am avut onoarea de a lucra, zi de zi, cu un om care nu doar a condus o instituție, ci a inspirat o întreagă comunitate. Sub conducerea dumneavoastră, domnule director, Colegiul Național Pedagogic „Carol I” nu doar și-a consolidat prestigiul, ci a devenit un adevărat reper. A devenit o școală care nu formează doar minți, ci și caractere.
Pentru mine, personal, ați fost un mentor, un sprijin și un partener de mare încredere. Am învățat de la dumneavoastră ce înseamnă să conduci cu inima, să asculți cu răbdare și să decizi cu înțelepciune. Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați oferit-o în toți acești ani, care au trecut mult prea repede și care nu sunt deloc puțini, pentru echilibrul pe care l-ați păstrat în momentele dificile – și nu au fost puține -, dar și pentru normalitatea pe care ați adus-o în fiecare colț al școlii. Puțini oameni își pun întreaga viață în slujba unei idei. Domnul director este unul dintre acești oameni foarte rari.
A trăit cu adevărat pentru școală și prin școală. A fost mereu primul care a ajuns și ultimul care a plecat. În timp ce alții, din păcate, mai negociază cu programul, dânsul a avut mereu un singur program clar: doar școala. A lăsat de-o parte timpul personal, a sacrificat zilele libere și toate vacanțele, pentru ca atât noi, profesorii, cât și elevii să avem parte de siguranță și de cele mai bune condiții pentru a ne desfășura activitatea. Nu a cerut niciodată recunoaștere, dar a oferit constant devotament, grijă și o prezență neobosită. Uneori, un om poate schimba o școală, dar foarte rar o școală are privilegiul de a întâlni un om cu adevărat dedicat ei. Cred că dacă s-ar face vreodată un catalog al celor mai prezenți oameni din școală, domnul director ar fi singurul fără nicio absență. Tot ce a făcut în acest timp a fost doar cu gândul la binele școlii și al celor care o formează, iar asta se vede în modul în care funcționează acum școala noastră.
Poate, unul dintre cele mai frumoase daruri pe care ni le va lăsa domnul director este felul în care a știut să ne întoarcă mereu cu respect și emoție către rădăcinile acestei școli. A vorbit mereu despre trecutul Colegiului Național Pedagogic „Carol I”, nu ca despre o simplă istorie, ci ca despre o moștenire vie, care trebuie cunoscută, cinstită și transmisă mai departe. A dat glas primelor monografii, a adus în lumină chipuri și nume uitate, a celebrat momentele de glorie și de cumpănă ale școlii cu o grijă aproape părintească. Ne-a învățat că, pentru a merge cu adevărat înainte, trebuie să știm cine suntem și de unde venim. Datorită domniei sale, școala nu este doar un loc în care se învață și se primește educație, ci o comunitate care își cunoaște și onorează trecutul. De-a lungul timpului, au existat și oameni care au ales să vadă altfel lucrurile sau au pus alte priorități înaintea binelui comun. Într-o lume în care mulți își schimbă principiile după interese, iar responsabilitatea devine adesea doar un cuvânt frumos, domnul director a rămas mereu același: demn, echilibrat și dedicat școlii. Nu a ales niciodată calea cea mai ușoară, ci pe cea corectă, chiar și atunci când această alegere a însemnat mult mai multe sacrificii.
Domnule director, dumneavoastră veți lăsa aici ceva mult mai important decât orice funcție sau realizare. Veți lăsa o lumină care va continua să existe în fiecare elev și absolvent, care a înțeles prin exemplul dumneavoastră, ce înseamnă adevărata noblețe a educației, dar și în fiecare profesor care a înțeles că a educa nu înseamnă doar a transmite niște cunoștințe, ci a dărui din tine, zi de zi, fără să aștepți nimic în schimb. Vă doresc din suflet mulți ani senini, sănătate, liniște și bucuria de a privi în urmă cu împăcarea celui care știe că a lăsat în urma sa nu doar rezultate, ci oameni mai buni și un loc mai frumos decât l-a găsit.
Astăzi, gândul mă poartă înapoi în anul 2018, în care o delegație a școlii noastre a pășit în saloanele Castelului Peleș, pentru un moment care va rămâne întotdeauna parte din istoria acestei instituții: decorarea școlii noastre de către Majestatea Sa Principesa Margareta a României cu Crucea Casei Regale a României. A fost un moment de mare onoare pentru școala noastră și acea distincție a însemnat recunoașterea unei misiuni împlinite cu credință și demnitate. Iar dumneavoastră, domnule director, ați fost sufletul acelei misiuni.”, a transmis directorul adjunct al colegiului.
Emoționat și onorat, Sebastian Cialîcu i-a oferit lui George Radu din partea Casei Regale a României un mesaj de recunoștință. „Vă ofer acest mesaj ca pe o îmbrățișare simbolică a recunoștinței și ca pe o mărturie că ceea ce ați construit dumneavoastră nu se va pierde niciodată.”, a continuat acesta, dând citire apoi cuvintelor transmise de Radu al României: „Domnule director, vă transmit cele mai alese gânduri și felicitări în această zi. Trăiți, desigur, un moment unic, plin de amintiri, de nostalgie, dar și de realizări remarcabile. În aproape o jumătate de veac, ați depășit obstacole, ați adus contribuții valoroase și ați modelat personalitatea a mii de elevi. Fiecare zi de muncă a fost o cărămidă adăugată la zidirea unei cariere exemplare și devotate. Sunteți un exemplu demn de urmat și o sursă de inspirație pentru viitoarele generații. Cu alese gânduri, Radu al României.”
Directorului George Radu i s-a înmânat o plachetă din partea școlii, pentru „contribuția decisivă la modernizarea și evoluția Colegiului Național Pedagogic „Carol I”, pentru profesionalismul desăvârșit demonstrat de-a lungul anilor și pentru dedicarea exemplară în slujba educației”.
- Directorul George Radu: „Un model nu este cel care urmează mulțimea, ci cel care are curajul să-și urmeze propria conștiință”
Astfel, școala se desparte de un om valoros, imposibil de egalat în excelența profesională și managerială a unei școli cu tradiție istorică în învățământul din România. Cuvintele mișcătoare adresate de „omul zilei”, care încheie o carieră uriașă, au mers la inimile celor care apreciază rolul covârșitor al lui George Radu, în primul rând, în continuitatea învățământului pedagogic la Câmpulung, reușită dublată de întregul progres al infrastructurii școlare și al procesului educațional. Ne oprim în continuare la mesajul adăugat în istoria școlii celorlalte lăsate de predecesorii săi în momente-cheie. Așa cum este și acesta despre care avem bucuria și mândria de a consemna.
„Dragi elevi, onorați colegi, stimați părinți și invitați, stau astăzi în fața dumneavoastră cu o emoție pe care nici măcar cei 50 de ani de carieră didactică nu o pot domoli. Astăzi, pentru mine, clopoțelul nu anunță doar sfârșitul unui an școlar, ci închide cercul unui destin început acum o jumătate de secol, când pășeam pe aceste porți ca absolvent al acestui liceu de elită.
Am avut onoarea de a conduce Colegiul Național Pedagogic „Carol I”. A fost o misiune de suflet, în care am încercat să onorez blazonul regal pe care această instituție îl poartă. Școala a fost vizitată de Președintele României, de miniștri ai Educației, iar la aniversarea de 150 de ani am avut onoarea de a-l găzdui pe Alteța Sa Regală, Principale Radu. Însă, dincolo de ziduri și vizite, rămân simbolurile excelenței.
Faptul că școala noastră a fost decorată cu înalte distincții reprezintă certificatul de valoare al fiecărui profesor și elev care a trecut pe aici. Dragi absolvenți, voi sunteți astăzi în centrul atenției. Nu uitați că a fi absolvent de „Carol I” este un blazon. Purtați-l cu mândrie, fiți integri și nu încetați niciodată să învățați! Fiecare promoție mi-a lăsat o amintire, însă voi, cei de astăzi, aveți o semnificație aparte. Sunteți ultima mea pagină dintr-un catalog început acum 50 de ani.
Am văzut mii de tineri transformându-se din copii sfioși în profesori, juriști, medici sau lideri de succes. Voi sunteți dovada vie că, deși clădirile se modernizează, valorile Pedagogicului rămân neschimbate. Rigoare, bunătate, devotament. Acum, la acest prag dintre a învăța și a deveni, am pentru voi un ultim îndemn, poate, cel mai important din întreaga mea carieră. Alegeți să fiți modele! Trăim într-o lume care are nevoie disperată de repere reale, de oameni cu coloană vertebrală și caracter neclintit. Voi ați fost educați în spiritul Colegiului „Carol I”, un loc unde excelența nu este doar o notă în catalog, ci un mod de a fi. De aceea, așteptarea mea de la voi este mare. Fiți modele de integritate!
Într-o societate a scurtăturilor, alegeți drumul corect, chiar dacă este mai dur. Succesul obținut prin muncă cinstită este singurul care vă va lăsa să dormiți liniștiți noaptea. Fiți modele de empatie!
Nu uitați că sunteți absolvenți ai unei școli pedagogice cu tradiție. Indiferent de cariera pe care o veți urma, purtați cu voi arta de a înțelege și de a-l sprijini pe cel de lângă voi. Lumea se schimbă prin bunătate, nu doar prin tehnologie. Fiți modele de curaj! Nu vă temeți să spuneți NU atunci când valorile vă sunt puse la încercare. Un model nu este cel care urmează mulțimea, ci cel care are curajul să-și urmeze propria conștiință.
Plecați de aici nu doar cu o diplomă, ci cu o responsabilitate, aceea de a fi lumina care îi ghidează pe alții. Dacă eu, după jumătate de secol la catedră, pot privi înapoi cu mândrie este pentru că văd în voi promisiunea unei lumi mai bune. Fiți generația care nu doar cere schimbarea, ci este schimbarea. Se spune că vorbele îi mișcă pe oameni, dar exemplele îi antrenează. Nu încercați doar să-i convingeți pe ceilalți că sunteți buni. Trăiți în așa fel încât viața voastră să fie cea mai frumoasă lecție pe care o oferiți lumii.
Așa cum spunea Nicolae Iorga, citez, „să fii model e singura cale de a-i învăța pe alții”. Plecați din acest liceu și deveniți voi înșivă lecția de care această țară are nevoie.
Privesc cu încredere și către cei care vor prelua ștafeta conducerii acestui colegiu. Vă predau astăzi mai mult decât un set de chei și un sigiliu. Vă predau spiritul unei școli de 159 de ani. Colegilor mei din viitoare echipă de conducere le las o moștenire clădită cu trudă, dar și cu o satisfacție imensă. O școală reabilitată, parteneriate europene solide și, mai ales, o echipă de profesori de excepție. Vă doresc putere de muncă, răbdare și înțelepciune în decizii!
Să nu uitați niciodată că la „Carol I” nu administrăm doar o clădire, ci protejăm un spirit. Am toată încrederea că veți duce mai departe blazonul Colegiului Național Pedagogic „Carol I” cu onoare și cu viziune. Am fost o echipă, am fost o forță și, de mâine, voi rămâne cel mai mândru fost coleg al dumneavoastră.
Nicio transformare profundă a unei școli nu se poate realiza de unul singur. Un manager de succes are întotdeauna nevoie de parteneri instituționali, care înțeleg că investiția în educație este singura care garantează viitorul.
Vreau să adresez un gând de profundă recunoștință Inspectoratului Școlar Județean Argeș. Vă mulțumesc pentru dialogul constant, pentru sprijinul metodologic și pentru încrederea pe care ne-ați acordat-o de fiecare dată când am propus standarde înalte de excelență pedagogică. De asemenea, mulțumirile mele se îndreaptă către Primăria și Consiliul Local al Municipiului Câmpulung. Modernizarea și reabilitarea acestui campus istoric, pe care astăzi îl admirăm cu toții, sunt rolul unei colaborări strânse și al unei viziuni comune. Vă mulțumesc pentru că ați fost alături de noi în efortul de a le oferi elevilor și profesorilor un spațiu demn de un colegiu regal.
Dragi colegi, vă mulțumesc pentru acești ani de colaborare și dăruire. Știu cât de grea, dar și cât de nobilă este munca noastră. Las pe mâini bune o moștenire de aur. Continuați să fiți mentori, nu doar profesori! Pentru mine este timpul să mă retrag. Mă retrag cu inima plină, știind că mi-am făcut datoria față de liceul care m-a format.
În acest moment de bilanț, gândul meu se îndreaptă cu profund respect către dumneavoastră, părinții acestor tineri minunați. Dacă astăzi ei stau aici, pregătiți să devină modele pentru societate, este pentru că au avut mai întâi un model acasă. Vă mulțumesc pentru încrederea pe care ne-ați acordat-o, lăsându-ne în grijă ce aveți mai de preț. Succesul lor de astăzi este, în egală măsură, rodul sacrificiilor dumneavoastră tăcute. Vă îndemn să rămâneți în continuare ancora lor. Chiar dacă astăzi își deschid aripile spre universități și cariere noi, veți fi mereu reperul la care se vor întoarce pentru a-și reîncărca sufletul. Să vă bucurați de ei și să fiți mândri că ați crescut nu doar absolvenți de elită, ci oameni adevărați.
Personalul administrativ și auxiliar, voi sunteți cei care faceți ca motorul acestei instituții să funcționeze fără greș. Reabilitarea campusului nostru, curățenia și ordinea, pe care toți le admiră astăzi, sunt povara muncii voastre discrete, dar esențiale. Vă mulțumesc pentru că ați avut grijă de această școală ca de propria casă.
Colaborarea instituțională cu mass-media a reprezentat un pilon de transparență și demnitate pe parcursul întregului meu management. Adresez mulțumiri oficiale instituțiilor de presă pentru reflectarea corectă a realității școlare. Apreciez rigoarea jurnalistică și profesionalismul manifestat în mediatizarea proiectelor noastre. Salut contribuția presei la consolidarea prestigiului public al acestui Colegiu Pedagogic.
Închei prin a aminti tuturor că educația este singura lumină care nu se stinge niciodată. Vă mulțumesc!”, este mesajul de retragere al directorului George Radu, în aplauzele unui public numeros care a umplut careul bătrânei și frumoasei școli câmpulungene. Una dintre cele mai frumoase școli din Europa din punct de vedere al arhitecturii, după cum au apreciat specialiști în acest domeniu.