Câmpulung, Fabrica de hârtie; ALBUMUL ROMÂNIEI, autor Alex. Antoniu, anul 1893, arhiva B.A.R.; fotografie transmisă autorului de prof. Adrian Săvoiu
Autor ing. Sergiu Marcu
Fabrica producătoare de hârtie de la Câmpulung-Muşcel a luat fiinţă şi a intrat în circuitul economic naţional în perioada când primele valuri ale revoluţiei industriale începeau a pătrunde mai consistent în teritoriile româneşti extracarpatice, respectiv în a doua parte a deceniului anilor 1880. Întrucât, ulterior acelor vremuri, activitatea întreprinderii nu a fost nicidecum una meteorică, ci s-a desfăşurat continuu şi remarcabil de-a lungul a aprox. 45 de ani, mi se pare foarte important în a-i aduce astăzi în actualitate pe cei care au contribuit esenţial la construcţia şi consolidarea temeliei acestui impresionant proiect industrial modern.
Sub titulatura – FONDATORII – am încercat să răspund succint următoarelor întrebări, anume: cine au fost iniţiatorii proiectului fabricii mecanizate de hârtie de la Câmpulung-Muşcel, care erau ocupaţiile şi concepţiile lor despre lume, viaţă şi societate, căror clase sociale aparţineau, de numele cui se leagă construcţia fabricii şi debutul activităţilor de producţie? De asemenea, la fel de importantă mi se pare a fi prezentarea unor date biografice, profesionale în primul rând, ale celui care a contribuit nu numai remarcabil, dar şi fundamental, la consolidarea poziţiei întreprinderii în rândul ramurii industriale autohtone de profil, începând din cursul celui de-al doilea an de funcţionare – 1889 – şi până la transformarea societăţii patronale în societate anonimă pe acţiuni, la începutul anului 1902, cu prelungire chiar până în anul 1908.
Aspectele enumerate mai sus sunt astăzi cu atât mai importante cu cât, după Revoluţia din 1989, în România postdecembristă s-au întronat şi angajat – voit sau din nepricepere şi neştiinţă, din rea voinţă sau aroganţă, din inconştienţă, corupţie, dar şi dintr-o lipsă crasă de patriotism -, politici guvernamentale complet nonconstructive şi demolatoare, care, contrastează puternic, din toate punctele de vedere, cu procesele de dezvoltare industrială desfăşurate în ţară după războiul de independenţă de la 1877/1878 şi până la finele regimului socialist, în 1989, adică vreme de aprox. o sută zece ani.
Extrase din ziarele vremii, anii 1887/1888, Universul şi Lupta
Menţiunile scrise, identificate în mai multe documente de epocă (1880 – 1915), în ceea ce priveşte industria autohtonă a hârtiei şi întreprinderea producătoare de hârtie de la Câmpulung-Muşcel, referitoare la înfiinţarea (în anul 1885), construcţia, intrarea în circuitul economic naţional (1888) şi funcţionarea fabricii până la transformarea societăţii patronale în societate anonimă pe acţiuni (1902), conduc la următoarele concluzii privind numele acţionarilor/proprietarilor cei mai implicaţi şi reprezentativi, care-au iniţiat, construit şi consolidat temelia acestui proiect industrial modern din perimetrul viitoarei platforme ARO:
1. Înfiinţarea societăţii patronale în anul 1885, în speţă o asociere în comandită, având drept obiectiv construirea unei fabrici mecanizate la Câmpulung-Muşcel, producătoare de hârtie, este legată de numele vestitului librar, editor şi tipograf Ioan V. Socec (n.1830 – d.1896), unul dintre cei mai harnici, îndrăzneţi şi vizionari întreprinzători români în domeniile comerţului şi producţiei de carte din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
În acelaşi timp, evoluţia proiectului, începând cu primul an complet de funcţionare a fabricii, 1889, şi până în 1902, argumentează puternic ipoteza ralierii la angajarea obiectivului-ţintă menţionat şi a lui Ştefan Ioanid, de asemenea asociat al comanditei menţionate, om politic de formaţiune liberală, dedicat trup şi suflet, prin propriul exemplu, politicilor de industrializare autohtonă şi modernizare ale României acelor vremuri.
Informaţiile selectate de autor din presa de la vârf a acelor ani, respectiv publicaţii renumite de la nivel naţional – Universul, Românul, Lupta, Familia, Timpul -, conduc fără echivoc la concluzia că finanţatorii asociaţi în proiectul ce urma a se dezvolta la Câmpulung au fost următorii: Ioan V. Socec, Ştefan Ioanid şi Petre Ioanid.
În formula juridică de înfiinţare precizată – asociere în comandită -, întreprinderea a funcţionat însă numai până în anul 1889 (inclusiv), în acest interval parcurgându-se următoarele etape: construcţia fabricii propriu-zise; dotarea acesteia cu echipamentele, utilajele şi instalaţiile necesare; propulsarea unităţii în circuitul economic naţional (în toamna anului 1888).
Asocierea în proiect a celor trei întreprinzători se explică prin următoarele conexiuni interumane existente între ei (concluziile autorului):
-Ioan V. Socec, cel mai de seamă nume din industria editorial-tipografică românească de la acele vremuri, se angajase în proiect nu pentru sine, ci pentru cel de-al doilea fiu al său, Victor Socec, pe care îl şi trimisese în străinătate la studii politehnice de specialitate. În vara anului 1888, Victor Socec se căsătorea cu fiica lui Petre Ioanid, deci asocierea în comandită căpăta de la acel moment puternice caracteristici ale unei afaceri de familie;
-Ioan V. Socec şi Ştefan Ioanid erau buni prieteni, fiind implicaţi împreună în mai multe proiecte de modernizare a României acelor vremuri. La momentul înfiinţării comanditei, spre exemplu, Ştefan Ioanid îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti, iar Ioan V. Socec de vicepreşedinte al instituţiei respective;
-Petre Ioanid şi Ştefan Ioanid erau ori fraţi, ori veri, în orice caz, rude foarte apropiate.
2. Un document existent la Muzeul Municipal Câmpulung, intitulat Act de Vânzare, datat 1888/1889 de către autorul lucrării de faţă, nominalizează “asociaţii fabricii de hârtie din Câmpu-lung”, de la momentul respectivei vânzări, pe următorii (în morfologia scrierii de atunci): “I. V. Socecu, Petre Iónide şi Ştefan Iónide”.
3. Două dintre periodicele locale săptămânale ale Câmpulungului, care-au apărut între anii 1888 – 1890, “Vocea Muscelului” şi “Drapelul Muscelului”, îl prezintă pe Victor Socec atât principal coordonator al şantierului construcţiei fabricii de hârtie de la Câmpulung, precum şi “diriginte” al acesteia în primele luni de funcţionare, respectiv până prin primăvara anului 1889 (concl. autor);
4. Începând cu anul 1891, publicaţia Anuarul Bucurescilor înserează informaţii preţioase despre fabrica de hârtie de la Câmpulung şi despre proprietarul ei de la acel moment, bancherul Ştefan Ioanid. Acesta s-a implicat admirabil şi meritoriu în asigurarea funcţionării şi dezvoltării întreprinderii, încă de la construcţia fabricii şi începutul producţiei de hârtie şi până la transformarea societăţii patronale în societate anonimă pe acţiuni, la începutul anului 1902, continuând chiar până în anul 1908, adică o perioadă de aproape 20 de ani.
5. “Le Moniteur de la Papeterie Française “ din data de 1 august 1903, referindu-se la medalia de bronz obţinută de către fabrica de hârtie din Câmpulung- Muşcel a lui Ştefan Ioanid la prestigioasa Expoziţie Internaţională de la Paris din anul 1900, prezintă câteva date extrem de interesante ale întreprinderii: anul înfiinţării societăţii, numărul de lucrători de la acea vreme, articolele de hârtie expuse (hârtii bune de ziare, diverse sortimente de hârtii pentru tipar/editare).
* * *
Sintetizând concluziile anterioare, acţionarii şi persoanele cu implicaţii şi contribuţii esenţiale la înfiinţarea, construcţia, funcţionarea şi dezvoltarea fabricii de hârtie de la Câmpulung Muscel, de la înfiinţarea asocierii patronale – în anul 1885 – şi până la transformarea întreprinderii în societate anonimă pe acţiuni, în anul 1902, au fost următorii:
-Ioan V. Socec împreună cu cel de-al doilea fiu al său, Victor I. Socec, pentru perioada 1885-1889, “secondaţi” îndeaproape chiar în această etapă de început de către Ştefan Ioanid. După aceşti ani, cei doi Socec, tată şi fiu, se retrăgeau complet din asociere şi din proiect;
-Ştefan Ioanid, pentru intervalul 1889-1902, cu prelungire până în anul 1908; după cum precizează mai multe mărturii scrise ale vremurilor, începând cu anul 1890, Ştefan Ioanid devenea unicul proprietar al fabricii de hârtie de la Câmpulung-Muşcel.
În baza argumentaţiilor de mai sus, următoarele trei nume – Ioan V. Socec, Ştefan Ioanid şi Victor Socec – consider că alcătuiesc TRIADA FONDATOARE a PRIMULUI MARE PROIECT INDUSTRIAL din CÂMPULUNG-MUŞCEL şi din perimetrul embrionar al viitoarei PLATFORME ARO, înţelegând prin acest atribut înfiinţarea, construcţia şi maturizarea celei de a treia întreprinderi mecanizate producătoare de hârtie din Vechiul Regat al României (1881-1918).
(continuarea în ediţia viitoare)
Secvenţă din timpul lucrărilor de construcţie a apeductului Fabricii de hârtie; în prim plan, cel mai probabil, tânărul “politechnic” Victor I. Socec, coordonatorul şantierului de construcţie a fabricii; două dintre domnişoare ar putea fi fiicele lui Petre Ioanid, iar celelalte două ale lui Ştefan Ioanid (opinia autorului);
Sursa: B.A.R.; fotografie pusă la dispoziţia autorului de prof. Adrian Săvoiu. )