După 30 de ani de când am zis “Dumnezeu să-l ierte”, amintirea soțului meu este încă o pagina de umor spontan “de inteligență nativă” care completa cu succes studiile sale universitare.
Așa a rămas în amintirea familiei și a prietenilor care nu au încetat a-i cita glumele fără egal, adevărate pagini antologice.
S-a grăbit spre lumea de dincolo și nu a ajuns să-și publice eseurile scrise de el la mașina de scris. Eseuri despre satul și oamenii din satul și zona sa natală – Băbenii Vâlcii, satul Tătărani, unde familia sa i-a insuflat dragostea pentru copii, respectul pentru părinți și evlavia pentru biserică.
Biserica satului său era aidoma aceleia “dintr-un lemn”. De ce “dintr-un lemn?” Pentru ca legenda spune că a fost construită cu lemnul unui singur arbore. Ceea ce este la vedere sunt “cuiele” din lemn care îmbină scândurile construcției.
În acel loc, micul Bebe și-a construit respectul pentru preot, pentru bătrânii satului.
Peste ani, când m-a dus pe mine, orășeanca, colegă de facultate, în satul sau natal, am văzut prin el și prin familia sa, o lume nouă, necunoscută mie. Un deal în vârful căruia străjuia această bisericuță din lemn, martor al bucuriilor și necazurilor sătenilor.
Aici ne-am cununat, aici ne-am botezat copilul…
Povestea copilăriei lui nu se regăsea în copilăria mea. Mă gândeam că tare frumos trebuie să fi fost să adormi pe iarbă, în timp ce abecedarul/cartea de citire îți cădea din mâna adormită, iar vaca adusă la păscut, rumega tăcută lângă tine…
Copilăria i-a fost ruptă de plecarea la facultate… Dar colindul, descântecul, obiceiurile vechi l-au însoțit în sufletul curat și nepătat de vicii urbane…
Repartizat, după terminarea facultății de limba și literatura română, la Salva – Runcul Salvei, jud. Bistrița Năsăud, și-a îndreptat iubirea spre acei copii care veneau la școală pe schiuri, la școala unde profesorul oltean îi învăța limba română.
După ce am terminat și eu facultatea, soțul meu a venit la locul repartiției mele – Sebeșul de Jos – SB. Acolo ne-am făcut ucenicia de dascăli, împreună trecând cu succes examenul de definitivat. Cu stagiul de trei ani efectuat, am venit împreună în Muscel.
Profesorul Constantin Nicula (Bebeus) a fost muzeograf și ghid la Casa memorială “Gh. Topârceanu” Nămăiești.
Ghidajul pe care îl făcea, ca un autentic artist, cu harul pe care îl avea de a recita și de a se transpune în vremea lui Topârceanu, a rămas în amintirea vizitatorilor, veselul și tristul, ca o baladă topârceniană, profesorul-artist care le deschidea ușa casei memoriale, reînviind o epocă, o pagină de dezvoltare a limbii române literare.
O ocupație pe timpul șederii pe prisma casei din Nămăiești era cercetarea documentelor autentice din colecția familiei poetului, izvor al comunicărilor prezentate la SSF (Societatea Științelor Filologice).
Reîntors la catedră, profesorul Constantin Nicula (Bebeus)a predat o lungă perioada la Liceul nr. 2 (liceul minier) și apoi, până la pensionarea pe caz de boală, la Școala Specială din Câmpulung.
Un talentat dascăl-artist! Lecțiile sale erau îmbinate cu citate potrivit-artistic din opere literare, prin care o lecție aridă (cum erau cele despre istoria veche a literaturii) devenea o lecție atractivă.
În recreații, profesorul lor își completa ora de predare în dialog cu elevii.
Elevii îl iubeau. Unii mai povestesc, cu nostalgie, despre întâlnirile cu fostul lor profesor, cu drag și cu recunoștință, pentru ceea ce le-a dăruit pentru toată viața…
Decesul său neașteptat, după o scurtă pensionare pe caz de boală, a șocat pe toți cei care i-au fost prieteni, pe noi, pe toți, familie, apropiați, dar și pe cei din depărtarea Sibiului, a Sebeșului de Jos unde a răspândit lumina științei pentru copiii sebeșenilor, urmându-mi pașii în școală.
Prietenul Marin Marian a ajuns de la Craiova în ziua înmormântării.
Rudele sale de la Băbenii Vâlcii nu l-au părăsit pe ultimul drum. Așa cum și prietenii mei au fost alături de mine, conducându-l pe ultimul drum pe olteanul muscelenizat, spre cimitirul Flămânda. Aici își doarme somnul de veci, lângă străvechea mea familie.
Prof. Cristina Nicula