Răsfoind presa veche, am găsit o fotografie rară, preţioasă pentru trecutul Câmpulungului, mai ales pentru nostalgicii după un oraş mai îngrijit, mai curat şi mai civilizat: statuile din Grădina Publică. Fotografia care însoţeşte rândurile de mai jos a fost publicată în ziarul „Argeş”, în anul 1967, în articolul intitulat „Oraşe fără statui”. Câmpulung nu ducea lipsă de astfel de monumente, mai ales în Grădina Publică, al cărei farmec era amplificat şi de prezenţa „Anotimpurilor” întruchipate de patru zeiţe sculptate, pe care le mai vedem doar în fotografii vechi şi în cele câteva secvenţe din primul episod al „Cireşarilor”, filmat integral la Câmpulung, în anul 1972.
Cine mai ştie când or fi dispărut! Cine, când, unde, de ce, erau întrebări care l-au frământat şi pe profesorul Şerban Nicolescu, scriind despre simbolurile din piatră ale oraşului, „evaporate” de decenii cărora li s-a pierdut şirul. „Statuetele de marmoră, azi podoaba Băilor „Kretzulescu” din Câmpulung”, puncta amplasamentul acestora Gheorghe Crutzescu în cartea „Podul Mogoşoaiei – Povestea unei străzi”, apărută în 1943. Din „Kretzulescu” au fost mutate în Grădina Publică, iar de acolo… mister total.
Din păcate, multe dintre obiectele care formau zestrea urbei noastre au dispărut fără urmă, scria Şerban Nicolescu. Unul dintre exemplele fructificate într-un articol semnat de acesta şi publicat în lucrarea „Câmpulungul de altădată” se referă la statuile din Grădina Publică, amplasate iniţial în Parcul „Kretzulescu”.
„Patru statui din marmură, care simbolizau cele patru anotimpuri, fuseseră iniţial amplasate de dr. Kretzulescu în parcul cu acelaşi nume. Gheorghe Crutzescu se întreabă nostalgic, în cartea „Podul Mogoşoaiei”, care e soarta celor patru statui de marmură din Parcul Băilor de la Câmpulung. Într-o ilustrată din jurul anului 1910, se poate observa – în Parcul Băilor „Kretzulescu”, una dintre cele patru statui. După mai multe decenii, puteau fi văzute în Grădina Publică, în parcul central, în cele patru colţuri ale sale. Au dispărut şi de acolo, iar astăzi nu se mai ştie nimic de ele.
Tot într-o ilustrată a Parcului Băilor, realizată în 1900, cu aproximaţie, apare o frumoasă fântână arteziană, cu o statuie reprezentând un Amoraş. Nimeni nu ştie când a dispărut şi unde se află.”
Nu sunt singurele pierderi ale oraşului despre care nu se mai ştie nimic, cărora li se adaugă cele ale prezentului: casele de patrimoniu, cu proprietari privaţi sau publici, care se fărâmiţează, din neputinţă ori dezinteres, sub ochii noştri. Gardul Grădinii Publicii, de asemenea, spart de doi ani, bucata lipsă fiind căzută lângă împrejmuirea „întărită” cu sârmă, ca să nu se dezintegreze în locurile şubrede.