15.5 C
Campulung Muscel
17/06/2024

Scrisori din Câmpulung de Adrian Săvoiu: „La Câmpulung” – Impresii de Ion Nicolaescu-Bughianu

Ion Nicolaescu-Bughianu (1867-1958), Profesor de geografie și istorie. Revista ”Prietenul nostru” apărută lunar la Câmpulung, sub conducerea unui comitet, în două perioade: 1911-1916 și 1923-1926. Director: monograful și folcloristul C. Rădulescu-Codin

Profesorul Ion Nicolaescu-Bughianu (1867-1958), născut la Poenari (Muscel), a urmat cursurile primare la Câmpulung, pe cele secundare la gimnaziul „Gh. Lazăr” şi liceul la „Sf. Sava” în Bucureşti. După absolvirea Universităţii din Bucureşti în 1896, în primii ani a fost profesor de geografie la gimnaziul din Tulcea, transferându-se apoi la gimnaziul din Câmpulung. Din 1902 a devenit profesor titular pentru specialităţile geografie şi istorie la Şcoala Normală „Carol I” din Câmpulung. A ţinut cursuri şi la Liceul „Dinicu Golescu” până la pensionarea sa din 1931.

Pasionat de călătorii, în colaborare cu Ioan G. Marinescu, un alt mare profesor câmpulungean, Ion Nicolaescu-Bughianu a întocmit o „călăuză” a împrejurimilor Câmpulungului, însoţită de o hartă, care au fost trimise spre publicare Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor din București.

În excursiile sale montane, Ion Nicolaescu-Bughianu a făcut numeroase fotografii de o excepţională calitate. Cele zece cutii cu diapozitive şi colecţia sa de roci le-a donat în 1937 Şcolii Normale „Carol I” din Câmpulung. De-a lungul vieții, profesorul a studiat cu pasiune zona Muscelului din punct de vedere geologic şi a descris flora şi fauna din aceste locuri.

Impresiile pe care i le-a provocat drumul de la Furnicoși spre Câmpulung și apoi orașul, în totalitatea lui, le-a descris în articolul „La Câmpulung”, publicat în anul 1912 în revista „Prietenul nostru”. Reproducem în acest număr al ziarului un fragment.

 

  • „Furnicoşi, două minute…”

„- Furnicoşi, două minute, strigă şeful trenului! Repede ne aruncăm ochii pe fereastra vagonului. În gară, şiruri lungi de lemne din pădurile vecine. Câţiva ţărani musceleni îmbrăcaţi în frumosul lor costum de munte – unii descarcă carele, iar alţii aşază în vagoane. Curând însă se aude un şuier ascuţit; maşina gâfâie cu putere vărsând nori negri de fum greu mirositor şi trenul alunecă din nou pe şinele solide aşezate de curând în locul celor mici de mai-nainte.

Străbatem un tăpşan larg şi neted, acoperit cu iarbă măruntă, cu tufişuri rare de mesteacăn şi câte o căsuţă umilită, ici şi colo. Porumbul nu reuşeşte bine pe aceste lunci înalte ale muntelui; hlujenii stau rari, cuibăriţi la rădăcină, cu penajele lor gălbui în formă de cruce.

În depărtarea apropiată a răsăritului ne însoţeşte linia negrie a pădurilor Mânăstirei [Câmpulung]; apoi coama uşor ondulată a muscelului Grădiştei; iar spre apus, mai aproape, povârnişul uşor al Godenilor, scormonit de galeria cărbunilor de la Jidova.

În staţiunea următoare stau troiene lungi de lignit adus aci cu funicularul de la Poienari, sau cu decovilul de la Jidova. Urmărim cu privirea linia sinuoasă a funicularului, care cu picioarele sale de uriaş încalecă sprinten peste văi şi muscele, pierzându-se undeva spre răsărit, în fundul unei văi depărtate în coapsa Ruginoasei sau la poalele „Stejerişului” din Poienarii bogaţi în lignit ai Muscelului.

Trenul taie repede lunca largă şi toate împrejur fug, se rotesc răpite de o horă nebunească, gata, gata să cadă la pământ. Şeful trenului ne cere biletele pentru Câmpulungul care nu se vede nicăieri. Înaintea noastră, o perdea înaltă de dealuri; iar mai departe, în fund, dâlmele albăstrii ale munţilor se ridică până în azurul cerului”.

Salutări din Câmpulung. Litografie, Editura Gh. Vlădescu, Câmpulung, începutul secolului XX. Colecția Gheorghe Chița

  • „Trebuie să vizitezi Câmpulungul în luna lui mai…”

„Trebuie să vizitezi Câmpulungul în luna lui mai, când cuprinsurile acestea îţi oferă cea mai frumoasă vedere ce pot oferi munţii noştri. Vârfuri măreţe, sclipitoare de zăpadă se ridică în mijlocul unui cadru verde de verdeaţa plăpândă a primăverii, cu ogrăzile albe de ninsoarea florilor, iar o boare uşoară îţi aduce de undeva fluieratul mierloiului şi un dulce miros de salcâm…! Sunt tablouri care nu se uită o viaţă întreagă. Stăm de vorbă cu şeful trenului, d-l Gheorghiu, eroul ciocnirei de la 29 septembrie 1907. Trenul de persoane ce venea din Câmpulung a găsit un tren de marfă în gara Stâlpeni. Se dă semnalul de alarmă şi pe când pasagerii se aruncau pe întrecere jos din vagoane, d-l Gheorghiu nu-şi pierde cumpătul, ci punând cu putere mâna pe frână, scapă trenul de o mare catastrofă.

Repede, repede însă tăpşanul se îngustează, căsuţe ţărăneşti cu pridvor pe stâlpi se apropie de linie; ogrăzile cu pruni se îndesesc. Suntem la Apa Sărată! Malurile râpoase ale văii se înalţă repede; se apropie ameninţătoare, sparte şi deşuchiate de torente. O potecuţă albă, ca o pânză îngustă, nesfârşită, urcă şerpuind de-a coasta pe râpile prăpăstioase dinspre răsărit. Linia calcă pe sus coasta repede şi pietroasă a ţărmului drept al Râului Târgului, care murmură sprinten ca o fâşie de oţel, spălând bucuros pietrele prundişului din vale. O şuviţă dintr-însul abătută pe sub coastă, doarme o clipă la umbra hăţişului de sălcii înverzite, pe pajiştea de flori; apoi se aruncă ca o mână de zăpadă din sterpul de la moara lui Curcă…”

  • „Cine ar fi crezut…”

„Cine ar fi crezut că dincolo de această strâmtoare se mai află un oraş? Deodată însă dealurile feresc mult în lături, valea se lărgeşte pe neaşteptate, iar orizontul se deschide spre culmea munţilor. Un turn pătrat, înalt, cu capelă rotundă, lucitoare, ne anunţă singur oraşul Câmpulung. În stânga noastră depozitul de lemne al d-lui Poşoiu… A trecut vremea când pădurile cădeau de bătrâneţe asupra câmpulungenilor, când carul zdravăn de lemne se vindea cu 40 de parale! Acuma lemnele se aduc cu cheltuială mare, cu funicularul, tocmai de la Voivoda pe Bratia, de la depărtare de 12 km.

Slavă Domnului însă, la Câmpulung toate întreprinderile sunt în mâinile românilor!

Din povârnişurile dealurilor înalte de la răsărit vin fâşii înguste de prundiş, care despart prispe largi acoperite de verdele porumburilor împrejmuite cu ulucă, iar în matca gârlei se resfiră ca nişte mături, împingînd apa „Râului” pe sub ţărmura tăpşanului din dreapta, pe care se află înşiruite casele oraşului.

În gară te întâmpină glasuri grăbite care vestesc numele otelurilor şi o droaie de ţigănuşi se oferă pe întrecere să poarte în oraş bagajele călătorilor.
Suntem la Câmpulung!”

Notă:
Textul s-a reprodus după I. Nicolaescu-Bughianu, „La Câmpulung”, revista „Prietenul nostru”, anul I, nr. 21-24, aprilie-mai 1912.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!