Fie dintr-o nostalgie de neînţeles, acum că noua investiţie este la final, fie dintr-o simpatie politică pentru un rival al primarului în funcţie, unul şi altul scotocesc prin arhivele personale fotografii cu Bulevardul „Pardon” înainte de reabilitare. Şi foarte bine că o fac, chiar dacă lor li se pare mai frumos, căci sunt incomparabil mai mulţi cei care apreciază dispariţia craterelor din carosabilul străzilor Negru Vodă şi Republicii şi de pe aleea pietonală mărginită de tei. Înţelegeam starea de nostalgie dacă, prin investiţia întreprinsă, se pierdea ceva, aşa cum s-a întâmplat în cazul Grădinii Publicii, când s-a defrişat ca la nebuni o frumuseţe de parc, ca să avem parte de soare şi căldură pe timpul verii. Aici, da, este de plâns ce s-a întâmplat în urmă cu zece ani, când, într-adevăr, s-a distrus, nu s-a îmbunătăţit frumosul parc, care este şi monument pe deasupra.
Dar, în cazul bulevardului, câştigul vizual este evident pentru orice chior, scuzată să ne fie eticheta. În locul unui asfalt care, mai mult de-o peticire, la răstimpuri, n-a văzut nicio reparaţie demnă de statutul de centru istoric, avem piatră cubică, la fel ca în oraşele vechi europene. Iar imaginea actuală a bulevardului propriu-zis nu se poate compara cu „sărăcia” ante-amenajare, limitată la un gard de tuia smotocit, descompletat, neîngrijit, a cărui eliminare din peisaj n-a fost nicio pierdere, şi la acelaşi asfalt prăpădit, pe care se cunoşteau straturile plombărilor succesive.
Bulevardul, pe care îl jelesc în prezent o mânuţă de inşi care o dispreţuiesc pe primăriţă, arăta foarte rău. Era o ruşine pentru centrul unui oraş cu pretenţii turistice, unde scobiturile în asfaltul fără vârstă nu constituiau, chipurile, un obstacol pentru picioarele şubrede ale pensionarilor. Suprafaţa aleii de promenadă era fisurată în totalitate, însă niciodată primarii de dinaintea Elenei Lasconi nu s-au învrednicit măcar s-o asfalteze, nu spunem s-o paveze şi să-i schimbe ruşinea de gard ruginit, asortat la hârtoapele din belşug. Aşa arăta bulevardul înainte să comande Liviu Ţâroiu demolarea lui, pe 14 septembrie 2020. Fostul primar n-avea planuri extraordinare cu această zonă centrală, unde covorul bituminos era nota dominantă, „concurată” de pavajul care continuă „realizarea” din Piaţa Primăriei. În locul bolarzilor cu rolul de a opri pătrunderea autoturismelor pe pastila centrală, Ţâroiu plănuia să monteze nişte bare metalice oribile. Nu floră, nu bănci, nu coşuri de gunoi, nu accesoriile din prezent – jardinierele – care schimbă substanţial modestia proiectului iniţial.
Celor care se fac că au uitat cum arăta zona-simbol a Câmpulungului le împrospătăm memoria cu câteva poze găsite în arhiva ziarului, ca să vedeţi ce ruină căinează cei care vor avea şansa s-o dea jos din funcţie pe Elena Lasconi la anul. Dacă pot. „E.M.”