Savurând cu privirea cât de frumos sunt cusute, ţesute, pictate, gravate frunza de viţă de vie şi strugurele pe obiectele prezentate în cadrul celei mai noi expoziţii deschise la Secţia de Etnografie şi Artă Populară, pe privitor îl încearcă pofta de un pahar cu vin. În cele cinci încăperi ai înaintea ochilor informaţii, unelte, ploşti pentru vin şi ţuică, costume populare femeieşti şi bărbăteşti, farfurii, căni, urcioare, icoane, ştergare, cuverturi, toate legate de motivul viţei de vie, semn al toamnei care stă la coadă. Colecţia expusă de secţia Muzeului Câmpulung, în colaborare cu Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, „musteşte” de poveşti, pe care vă îndemnăm să le aflaţi vizionând colecţia, care va rămâne la Câmpulung până la sfârşitul acestui an.
- O expoziţie-eveniment, realizată în parteneriat cu Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti
Am ales să vedem ce conţine noua „ofertă” expoziţională a Secţiei de Etnografie şi Artă Populară sâmbătă după amiază, pentru a o avea pe Sanda Safta numai pentru noi. Ca de obicei, prezentarea fiecărui exponat în parte a cuprins amănunte interesante, neştiute, pe care nu vi le vom dezvălui în totalitate, pentru a vă stârni interesul de a o asculta la „faţa locului”.
Planul de acţiuni al secţiei este conceput cu doi-trei ani înainte, ca să fie timp pentru organizarea lor, mai cu seamă atunci când este vorba despre contactarea partenerilor, care contribuie cu obiecte din patrimoniul lor la realizarea unor evenimente comune. Piesele, pe care nădăjduim că veţi avea curiozitatea de a le descoperi, trecând pragul unuia dintre cele mai frumoase locuri din Câmpulung, aparţin celor două muzee partenere în cadrul unui demers cultural intitulat „Simbolistica motivului viţei de vie în arta populară românească”.
Sanda Safta a îndrăgit imediat tema strugurelui şi a viţei de vie, una generoasă pentru Muzeul Goleşti, un muzeu unic în lume cu acest specific, datând din 1939. Aşa că speranţa a stat în bunurile aduse de la Goleşti, căci secţia câmpulungeană are în dotare prea puţine lucruri care să se încadreze propunerii expoziţionale.
Prima dată, vizitatorii sunt poftiţi în sala în care au fost montate panourile cu informaţii legate de simbolistica motivului „viţa de vie” în ethos-ul românesc, activităţi de întreţinere a viţei de vie, denumiri de soiuri de viţă de vie şi procedee de zdrobire a strugurilor (cu mâinile, cu ajutorul sulului de la războiul de ţesut, prin călcarea cu picioarele ori cu instalaţii de tipul linurilor şi al teascurilor), care contau pentru obţinerea băuturii care nu degeaba are reputaţia de „nectar al zeilor”.
O parte dintre explicaţiile scrise legate de munca într-o podgorie, care începea primăvara, cu dezgropatul viilor, şi se încheia toamna, cu îngropatul viilor – tăiatul, legatul, săpatul, stropitul, culesul – îşi au corespondent în piese din lemn şi din metal expuse în următoarea încăpere. Acolo sunt prezentate obiecte utilizate la muncile necesitate de obţinerea unei recolte mulţumitoare: chitonagul, cu ajutorul căruia se făceau găurile pentru araci, pentru legatul viţei de vie; cosorul, cu care se tăiau lăstarii; cârâitoarea pentru ciorile atrase de boabele de struguri; hârdăul şi coşul de cărat struguri, realizat din scoarţă de copac, care era transportat cu calul; neleul pentru zdrobitul strugurilor; butoiaşe pentru păstrarea vinului.
Condiţiile de transport şi de depozitare n-au permis realizarea unei expoziţii cu obiecte voluminoase şi grele, butoaie, linuri şi teascuri din dotarea Muzeului Goleşti. „Fiind tematica Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti – Secţia de Etnografie în aer liber deţine multe gospodării viticole şi pomicole din toate regiunile etnografice ale ţării.”, spunea Sanda Safta despre dotarea instituţiei partenere, care are piese de mari dimensiuni, care sunt ţinute în exterior, dar protejate.
Unul dintre butoiaşele primite de la Muzeul Goleşti are gravat ciorchinele încadrat de două frunze de viţă de vie, iar dedesubt este menţionat numele fabricantului: „Dogăria Gogu Ionescu, Bucureşti, România”. Din secţiunea rezervată obiectelor de uz casnic şi gospodăresc nu lipseşte plosca în care se ţinea ţuica, dar şi vinul.
- Femeile din Muscel au evitat să coasă pe haine strugurele şi frunza de viţă
În ciuda tradiţiei culturii viţei de vie, o îndeletnicire veche pe teritoriul României de peste 2500 de ani, practicată inclusiv în Muscel, este adevărat, pe suprafeţe mai reduse, femeile din zona noastră n-au folosit-o ca motiv în cusăturile lor. De aceea spectaculoasele costumele populare, care respectă simbolistica abordată în cadrul expoziţiei, provin din zona Argeşului. Ia bărbătească, bogat ornamentată cu motivul viţei de vie, este cusută în nuanţele din această poveste: verde şi maro. „Din Muscel, nu avem o ie sau o fotă cu acest motiv. În România, în prezent sunt 37 de podgorii şi 180.000 de hectare de vie. Nu există vreo zonă geografică în care să nu fie cultivată viţa de vie, ţara noastră situându-se pe locul 5 în Europa la suprafeţele cultivate cu viţă de vie – 5,4% -, după Spania, Franţa, Italia şi Portugalia. Femeile, care locuiau în zone cu suprafeţe mai întinse de viţă de vie, îşi transpuneau sentimentele pe vestimentaţia bărbătească sau femeiască. Şi atunci cromatica era legată de culorile pământului, maro şi negru, era legată de albastru, reprezentând cerul, şi galben, soarele. Era o reprezentare estetică, dar şi artistică. Şi în Muscel, chiar dacă pe suprafeţe micuţe, a existat peste tot viţă de vie. Dar nu prea au cusut-o.”, a precizat Sanda Safta, şefa Secţiei de Etnografie şi Artă Populară.
Apare şi în Muscel strugurele, dar mai mult pe şervete, nu în portul tradiţional. Două dintre şervetele expuse în cea de-a treia încăpere, împreună cu lucruri femeieşti – costume, marame, ştergare, un macat, toate conformate temei – îi aparţin Sandei Safta. Astfel are reprezentare şi Muscelul şi tot din Muscel este costumul popular de fetiţă, care, însă, aparţine tot Muzeului Goleşti. Cearşaful de pat, cusut pe margine cu acelaşi simbol, strugurele cu negru, iar frunza cu roşu, a fost o donaţie făcută, anul trecut, de o doamnă din Bucureşti, ai cărei părinţi se trag din Câmpulung.
Unele dintre piese sunt expuse pentru prima dată publicului. „Viţa de vie este considerată simbol al fertilităţii, al sănătăţii, al belşugului şi al vieţii eterne.”, a adăugat Sanda Safta.
- O icoană realizată în tehnica picturii naive, expuse pentru prima dată
Trecem în cea de-a patra încăpere, în care vă aşteaptă vase de ceramică şi icoane. Prima care vă captează privirea, fiind poziţionată pe şevalet, este icoana Răstignirii Domnului Iisus Hristos, care are pictat pe margine un „chenar” format din struguri şi frunze.
Însă nu aceasta este „piesa de rezistenţă” a obiectelor de cult cu simbolul viţei de vie. Sub protecţia unui geam, care împiedică vizitatorii să atingă obiectele vechi şi delicate, este aşezată o icoană a Secţiei de Etnografie şi Artă Populară. Realizată în tehnica specifică picturii naive, icoana a fost expusă pentru prima dată cu această ocazie. Din cauza fragilităţii, a fost aşezată în vitrină, pe orizontală, nu pe verticală. Sângele Mântuitorului porneşte, sub forma unei viţe de vie plină de ciorchini de struguri, din Trupul Său, se răsuceşte în jurul crucii şi se opreşte deasupra potirului pentru împărtăşanie. Foarte frumoasă reprezentarea! Icoana „Iisus cu viţa de vie” este datată din secolul al XIX-lea.
Ceramica provine din zone viticole renumite ale ţării, dar câteva vase sunt ale muzeului câmpulungean. În vitrină veţi descoperi un urcior confecţionat ca o siluetă de femeie, care poartă pe cap un coş pentru căratul strugurilor. O cană are gura în forma unui cap de berbec. Multe dintre cănile şi urcioarele prezentate erau folosite la nuntă.
Finalul călătoriei prin „ţara vinului” se opreşte în a cincea încăpere, dominată tot de o icoană, tot pictură naivă, a Muzeului Goleşti, încadrată sus-jos de şervetele muzeului câmpulungean, unul ţesut, altul cusut, în nuanţe răvăşitoare: mov – verde, o combinaţie pe sufletul Sandei Safta. „Iisus le-a zis: Lăsaţi copilaşii să vină la mine, căci Împărăţia Cerurilor este a celor ca ei” este textul biblic cusut pe şervetul decorativ de o artizană credincioasă. Iar cuvertura de pat cu un colorit de podgorie, verde – grena, este a Secţiei de Etnografie câmpulungeană, fiind procurată, cu câţiva ani în urmă, de la un muscelean din Berevoeşti. Punctul final al expoziţiei este o vitrină cu ştergare şi ceramică predominant pe verde, între care se distinge a patra icoană în care apare motivul strugurelui.
Magda BĂNCESCU