În prima parte a anului 2014 ne-am întâlnit la Bucureşti în mai multe rânduri. Carina Purnichi se gândea la o carte de evocări despre Mihai Moşandrei, la 20 de ani de la trecerea la cele veşnice a poetului. Am stat mult de vorbă împreună despre Moşandrei, pe care îl cunoscusem atât de bine cândva şi despre care scrisesem în mai multe rânduri. I-am adus Carinei scrisorile primite de la el şi le-am comentat amândoi, i-am arătat multe fotografii vechi cu Moşandrei şi rudele sale, am discutat pe marginea cărţilor lui, toate primite cu dedicaţia poetului, scrisă cu atâta generozitate. Carina mi-a mărturisit apoi că volumul s-ar intitula „Mihai Moşandrei. Evocări pentru eternitate” şi m-a rugat să scriu şi eu o evocare.
Ştiam atunci destul de puţine despre Carina Purnichi, născută în 1974 la Câmpulung, unde făcuse gimnaziul şi liceul. În 1993-1994 urmase cursurile Facultăţii de Litere moderne de la Universitatea „Sophia Antipolis” din Nisa şi era absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, secția franceză-spaniolă. Totodată, absolvise masteratul de „Comunicare interculturală şi Traduceri profesionale” din Bucureşti şi lucrase în învăţământul preuniversitar şi universitar. Pe lângă acestea, Carina era traducător autorizat pe limbile franceză şi spaniolă. Tradusese volumele „Speranţe încătuşate” („Espoires enchaînés”), de Iulia-Preduţ Constantinescu, și „Provincial în Provence” („Un provincial en Provence”), de Constantin Miu.
- „L-am cunoscut pe poet”
După ultima noastră întâlnire de la Bucureşti, Carina mi-a trimis prin e-mail o evocare a lui Mihai Moşandrei, intitulată „L-am cunoscut pe poet”. Era atât de frumos scrisă, urma să deschidă volumul ei şi începea așa:
L-am cunoscut pe poet, văzându-l cu ochi de adolescentă, ca pe un om deosebit: mereu îmbrăcat elegant, într-un costum negru cu batistă albă în buzunarul de la piept şi cu manşete de un alb strălucitor ieşind din mânecile hainei. Purta pe cap o pălărie cu boruri largi. Privea înainte şi, cu toate că era încovoiat de povara anilor, avea alura unui om demn. Văzut de departe părea rece, distant; însă, când i te adresai, privirea se îndrepta spre tine cu căldură, iar de sub mustaţa albă apărea un zâmbet blajin, care te cucerea. L-am avut oaspete la noi acasă şi-i urmăream gesturile de om şcolit în Franţa, cu rădăcini în familii de vază ale Câmpulungului, încântându-ne cu amintiri şi sfaturi presărate cu dictoane şi citate în limba franceză.
S-a scris şi s-a vorbit puţin de poetul Mihai Moşandrei în timpul vieţii sale. În jurul său se ţesea tăcerea, căci ideile lui nu conveneau acelor vremuri. De câte ori avea ocazia să vorbească în public, el afirma că inspiraţia şi talentul sunt un har divin de la Dumnezeu, că Libertatea este ceea ce omul are mai de preţ.
Pe 17 iulie 2014 Carina şi-a lansat volumul „Mihai Moșandrei. Evocări pentru eternitate” în Sala Mare a Primăriei din Câmpulung, într-un context nu tocmai fericit. Lansarea nu i-a adus mulțumirea sperată, după toată truda depusă.
- De ce, Carina?
Trecuseră doar câteva zile de la momentul lansării şi Carina mi-a dat un telefon la Bucureşti. Nu era deloc fericită! Îmi mai spunea că o scrisoare de la ea fusese pusă la poştă şi urma să îmi ajungă cât de curând.
După telefonul Carinei, a doua zi, foarte surprinzător, am primit un alt telefon. Nu era ea! Mi se adresa cineva din familie. Pe departe, mi se spunea ceva ce nu înţelegeam. Pur şi simplu nu puteam pricepe! Era un vis? Era oare realitate? Cu greu, mi-am dat seama. Carina tocmai murise! Îşi luase viaţa în plină tinereţe!
Am alergat într-un suflet jos, la cutia poştală a blocului, şi am găsit o scrisoare. Era expediată de ea! Am urcat imediat în cameră şi am deschis-o. Înăuntru era invitaţia (foarte frumoasă!) la evenimentul de lansare a volumului „Mihai Moşandrei. Evocări pentru eternitate”. Alături de invitaţie se aflau câteva rânduri, scrise rotund, citeţ de Carina. Am început să le citesc cu febrilitate, tremurând. Pe măsură ce le citeam, tremuram tot mai mult:
Stimate domnule profesor,
Vă trimit cu întârziere această invitaţie, întrucât se afla la Câmpulung şi am sperat că veţi fi aici de Zilele oraşului. Regret mult că nu sunteţi aici, dar mai ales că motivul absenţei dumneavoastră este legat de sănătatea cuiva drag.
Vă mulţumesc mult pentru sprijinul acordat şi aşteptăm veşti bune.
Cu respect,
Carina Purnichi
Câmpulung, 15. 07. 2014
Avea dreptate Carina! Mă invitase la evenimentul de lansare al cărţii ei despre Mihai Moşandrei. Însă vara lui 2014 a fost una dintre cele mai grele din viaţa mea, dacă nu cumva cea mai grea. Deşi an de an veneam în vacanţă la Câmpulung, şi asta încă din studenţie, nu am putut sosi ca să îi fiu alături la acea lansare de carte, pentru că mi-a fost imposibil să plec din Bucureşti. Peste doar câteva zile urma să trec şi eu printr-o tragedie…
I s-a mai întâmplat oare cuiva ce mi s-a întâmplat mie atunci? Primisem o scrisoare de la cineva care, în clipa în care o citeam, nu mai trăia.
De ce, Carina?