Sâmbătă, 17 iunie 2023, Muzeul Municipal Câmpulung a găzduit vernisajul expoziției profesorului Adrian Săvoiu intitulată „Treptele unei vieți”. Aceasta reprezintă „o viață adunată în câteva vitrine!” și este menită să ofere publicului larg toate informațiile despre viața și activitatea lui Adrian Săvoiu și a familiei sale. În cele câteva vitrine sunt expuse obiecte precum primele sale caiete, manualele scrise de acesta, volumele, albumele, antologiile realizate de acesta, titlurile, medaliile și diplomele conferite lui Adrian Săvoiu, dar și alte obiecte personale precum primul magnetofon achiziționat în anul 1974 sau mașina de scris „Olivetti”, cu ajutorul căreia profesorul a dactilografiat articole, conferințele de la Radio România și tot ceea ce a publicat acesta până la apariția calculatorului. În ceea ce privește activitatea lui Adrian Săvoiu și istoria familiei sale, precum și cărțile și manualele pe care le-a scris, invitații speciali, conf. univ. dr. Radu Adrian, sculptor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, profesorul Cezar Neacșu, poet, conducător al Cenaclului literar „Tudor Mușatescu” din Mățău, și scriitorul Liviu Mățăoanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, au prezentat, pe larg, viața și realizările familiei Săvoiu.
De ce şi-a dorit să devină profesor
Fiecare dintre şase vitrine ale expoziţiei are câte o oglindă reprezentată de un panou. „Expoziţia se numeşte „Treptele unei vieţi”, pentru că sunt nişte capitole ale existenţei mele.”, a afirmat Adrian Săvoiu, după care a descris fiecare „capitol”. În primul dintre acestea povesteşte de ce a devenit profesor. „Când aveam în jur de zece ani, obişnuiam să ies cu mama şi cu tata în oraş. Pe vremea aceea, câmpulungenii se plimbau foarte mult prin oraş. Şi ce constatam? Că făceam câţiva paşi şi eram opriţi, iar părinţilor li se spunea: „Sărut mâna, doamna profesoară! Bună ziua, domnule profesor!” După câţiva paşi, se întâlneau cu altcineva şi… aceleaşi formule. Aveam în mintea mea ideea că tot oraşul îi cunoaşte pe ai mei şi că sunt foarte respectaţi. Şi atunci, de la sine înţeles, am zis că şi eu vreau să fiu ca aceşti oameni. Niciodată nu mi-am pus problema „ce voi fi sau ce voi face în viaţă”. Sunt fotografii de familie, părinţii, bunicii şi străbunicii. Vreau să accentuez că există o carte poştală, ultima pe care Ion Săvoiu a trimis-o de pe front familiei. Cartea poştală, împreună cu fotografia lui Ion Săvoiu, a stat, vreme de doi ani, într-o vitrină la Muzeul Naţional de Istorie, când s-a realizat o mare expoziţie la Centenarul din 2018. A intrat apoi şi în volumul publicat de Muzeul Naţional de Istorie, care aduce o viziune cu totul nouă, în sensul că nu neapărat faptele militarilor, generalilor erau puse în primul plan, cunoscute, de altfel, ci ceea ce se întâmpla în spatele frontului, drama celor de acasă, cei care rămăseseră singuri şi care erau tot timpul cu gândul la cei plecaţi. Ion scrie un fel de „O scrisoare de la Muselim-Selo” a lui Coşbuc. El, de acolo, de pe linia frontului, le spune celor de acasă ce să facă şi cum să administreze grădina în lipsa lui.”, afirma profesorul Adrian Săvoiu.
Acest prim „capitol” conţine şi câteva volume. Unul dintre acestea este lucrarea de licenţă a profesorului Benone Săvoiu, din 1936, despre Matei Caragiale. „Matei se stinsese chiar în acel an, în ianuarie, şi, în mai, tata susţinea această lucrare. Am descoperit-o mult după moartea lui, am mers în arhivele Universităţii Bucureşti şi îmi aduc aminte că o doamnă mi-a spus: „Avem acest registru, arhiva a fost bombardată în 1944, apoi unele lucrări s-au mai pierdut şi, dacă veţi avea norocul, poate există lucrarea pe care o căutaţi.” Am trecut de nişte pagini… îmi pierdusem orice speranţă şi mai erau doar două nume pe care urma să le citesc şi litera „S” se epuiza. Acolo am văzut „Săvoiu Benone – Matei I.Caragiale, omul şi opera”.”, a continuat profesorul Săvoiu.
Altă lucrare, amintită în expozeul său şi de profesorul Cezar Neacşu, este „Jurnalul Laurei”. Laura, fiica lui Adrian Săvoiu, a venit la vernisaj împreună cu copiii săi. „Săvoiu, cronica unei familii din Muscel” este cea de-a treia lucrare inserată în prima vitrină din cronologia expoziţiei, în al cărei conţinut autorul a încercat să descifreze ascendenţa prezentată de cei trei invitaţi ai săi.
Vitrina „Jurnal la nouă ani”
A doua vitrină poartă numele „Jurnal la nouă ani”. „Există aici un carneţel în care, la nouă ani, îmi notam aspectele meteorologice şi alături desenam câte ceva.”, a continuat profesorul Săvoiu. Prin urmare, cine era interesat să afle cum a fost vremea în martie 1964 era invitat să facă o comparaţie cu vremurile de astăzi marcate de „încălzirea globală”. „Am pus un caiet din clasa I, cu prima mea compunere, „Iarna”. Scriam destul de frumos. Caietul de matematică, pe care învăţam să scriu primele cifre, prima mea poezie de la 14 ani. A fost un grupaj de trei poezii, pe care le citisem tatălui, le citisem mamei, dar nu puneam mare preţ pe profesorii de acasă. Marele preţ îl puneam pe ceea ce spunea profesorul de la clasă. Marian Petry şi-a dat girul şi am fost foarte bucuros când pe colile bătute la maşină mi-a scris „foarte bine”. Sunt aici şi prima pagină din jurnalul pe care l-am început la 14 ani, ierbarul din clasa a IX-a, nu este singurul – există şi un ierbar din clasa a V-a, dar nu a avut loc -, carnetele de note, lucrarea de diplomă despre George Călinescu şi lucrarea de gradul I despre revista „Viaţa Românească”.”, a descris autorul expoziţiei a doua vitrină.
Volumele, albumele, antologiile, manualele şi auxiliarele şcolare scrise de Adrian Săvoiu
A treia treaptă a vieţii sale – un alt capitol important – o reprezintă manualele. „Un bun prieten al meu, Mircea Moldoveanu, îmi spunea, prin 1999, când începusem să scriu auxiliare şcolare: „Eu te văd pe tine că ai fi bun să scrii manuale.” „Mircea, tu glumeşti. Cum să scriu un manual? Ştii ce înseamnă să scrii un manual?” Aşa s-a întâmplat că, în anul următor, deja scriam primul manual. Şi din 2000 aceste manuale au crescut an de an. Era o muncă inumană, pentru că programa se publica toamna, iar în martie trebuia să ai manualul gata. Trebuia să ajungă la minister, să obţină aprobările, după aceea tipărit. După ce se tipărea, intra în competiţia liberă şi manualele cele mai bune supravieţuiau. Manualele de la Editura Art – aici vedeţi câteva dintre ele – au fost şi sunt lider de piaţă în şcoala românească de multă vreme. Am mândria nu numai că foştii mei elevi au învăţat, vreme de peste două decenii, de pe aceste manuale, dar şi elevii din Câmpulung învaţă de pe aceste cărţi. Sunt aici şi manualele pentru Şcoala de Arte şi Meserii. Nu întâmplător am pus un fragment dintr-un cuvânt al autorului într-unul dintre aceste manuale: „Dragă prietene, acest manual a fost scris cu gândul la tine. El vrea să te ajute să te apropii şi mai mult de o bună cunoaştere a Limbii şi Literaturii Române, să te familiarizezi cu operele marilor noştri scriitori, să te poţi exprima corect în limba ta şi să comunici cu uşurinţă ceea ce doreşti.” Acestea au fost, de fapt, dezideratele mele permanente în clipa în care am scris aceste manuale.” Nu sunt aici toate, sunt mult mai multe, poate odată va fi o expoziţie numai cu manualele şi volumele din această zonă.”
Vitrina dedicată activităţii de autor de lucrări destinate actului de învăţământ conţine şi câteva dintre auxiliarele şcolare. „Sunt câteva volume din 40 de lecturi pasionante pentru liceu. Sunt trei volume, al patrulea este pe drum. Am gândit acest lucru ca un sprijin pentru profesori ca, alături de manual, să aibă şi aceste culegeri de texte care pot, de multe ori, să uşureze munca profesorului.”
În expoziţie şi-a găsit loc şi maşina de scris “Olivetti” din 1977. „Eram foarte mândru că aveam o maşină de scris, nu oricine putea să aibă o mașină de scris. Este cea la care am bătut zecile de articole, de comunicări, conferințele la radio, iar din aceste conferințe, iată, am adunat două topuri, toate sunt bătute de mâna mea la mașină, sunt sute și sute de pagini, iar aceste conferințe au fost adunate, cele circa 150 de la Radio România, în volumul „77 de conferințe radiofonice” despre care s-a făcut referire aici”.
În această expoziție, s-a aflat și arborele genealogic al familiei Săvoiu. Acesta a fost reconstituit pe baza mărturiilor de familie și a unor documente din 1838, care a facilitat identificarea anului de naștere al stră-străbunicului lui Adrian Săvoiu, respectiv Moise Săvoiu, care, potrivit acestuia, „avea 40 de ani, declara el în 1838. În felul acesta am putut să plec exact de la această dată. Aici, iată, descendenții din familia Săvoiu, sunt câteva generații. Urmează să fie completat acest arbore, pentru că în viață mai există încă o ramură care nu a fost deocamdată consemnată”.
O altă piesă importantă a expoziției este magnetofonul Unitra ZK 145, cu licență Grunding, cumpărat în anul 1974. „Nu vreau să vă spun ce mândrie aveam să pot să fiu posesorul unui asemenea magnetofon, era în anii aceia chiar o raritate. Este magnetofonul care m-a însoțit peste tot în drumurile mele de la București la Câmpulung, dar nu numai aici, ci până în Nordul Moldovei, în practicile studențești. Aici puteți vedea o parte dintre benzile care pot fi ascultate și astăzi. După 49 de ani, acest magnetofon funcționează.”, a povestit Adrian Săvoiu.
Volumele şi albumele lui Adrian Săvoiu
A patra vitrină cuprinde volumele și câteva albume, în centru fiind cel care consemnează istoria Colegiului „Național Carol I”. „Este o carte care a presupus enorm de multă muncă, cu foarte multe fotografii, peste 400, dintre care multe sunt din colecția personală, sunt fotografiile pe care le-am moștenit din familie. Este aici prima ediție a cărții de amintiri „Dincoace de cortina de fier”. Săptămâna aceasta, au sosit la Câmpulung două volume, respectiv ediția a II-a din „Dincoace de cortina de fier” și „Scrisori din Câmpulung”. Totodată, în vitrină se mai află și alte volume, precum „Antologia fabulei românești”, „Magazinul de Bric-A-Brac Litera”, „Câmpulungul în mărturiile vremii” și altele.
Călătoria, marea pasiune a lui Adrian Săvoiu
În a cincea vitrină se află o parte dintre pasiunile lui Adrian Săvoiu, reprezentate de aparatele de fotografiat pe care le-a folosit înainte de epoca digitală, pașapoartele, însemnările din jurnalele de călătorie în Franța, Germania și italia, precum și ghidurile care l-au însoțit pretutindeni. „Aceste jurnale au fost publicate în volumul „Ca să încerc rotundul lumii”. Ca să vă dați seama cum se putea pleca din România în anii aceia, am adus și invitația pe care profesorul câmpulungean Ion Șerban Țicăloiu mi-a făcut-o în Germania. Cu această invitație am mers la Consulat, am văzut câteva sute de persoane care stăteau acolo, a trebuit să-mi dau seama ce se întâmplă și am aflat că se face o listă și pe baza acesteia, care se reînnoia din jumătate în jumătate de oră, puteai să intri la Consulat ca să obții viza. Lista aceasta a durat trei zile, doar seara veneam acasă să dorm și mă reîntorceam a doua zi dimineața, se tăiau de pe listă și apoi se relua, în felul acesta, ca să poți intra acolo. Și este și scrisoarea profesorului Țicăloiu, prin care mă invita acolo. Mai sunt pașapoartele, primele aparate de fotografiat înainte de era digitală și toate aceste ghiduri de călătorii care m-au însoțit prin țările pe unde am fost și orașele pe care le-am văzut.”, a relatat Adrian Săvoiu.
Titluri, medalii şi diplome care au fost conferite lui Adrian Săvoiu pe parcursul anilor
Ultima vitrină conține titluri, medalii și diplome care s-au acordat, de-a lungul anilor, profesorului Adrian Săvoiu și unora dintre membrii familiei acestuia. Printre acestea se regăsesc: „Diplomă centenară”, acordată în semn de recunoștință pentru spiritul de sacrificiu al Eroului Soldat Ion Săvoiu, care a luptat și s-a jertfit pentru împlinirea Marii Uniri, în Primul Război Mondial, „Titlul de Fiu al Argeșului”, acordat pentru prestigiul moral, profesional și civic profesorului Adrian Săvoiu, precum și Titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Câmpulung”, conferit lui Adrian Săvoiu pentru bogata sa activitate desfășurată în domeniul literar, didactic și publicistic, prin care a promovat imaginea Municipiului Câmpulung. Adrian Săvoiu a insistat asupra unei singure diplome, respectiv „Gheorghe Lazăr clasa I”, acordată de Ministerul Educației, care reprezintă cea mai înaltă distincție din învățământul preuniversitar.
Expoziția poate fi vizitată în intervalul orar 9.00-17.00, de marți până duminică, și va fi deschisă în lunile iunie și iulie 2023.
Radu Adrian ŞTEFAN
