Patrimoniul spectaculos al Secţiei de Etnografie şi Artă Populară şi arhitectura fascinantă a clădirii în care funcţionează au îndesit drumurile la Câmpulung ale jurnaliştilor din presa centrală, pentru a arăta ţării o comoară şi pe dinafară, şi pe dinăuntru. Tot din categoria acţiunilor de promovare a Câmpulungului şi acestui muzeu de o frumuseţe în faţa căreia te predai fără ripostă este şi şezătoarea cu rol de studiu, rezultat al colaborării dintre Sanda Safta, şefa Secţiei, şi Carmen Bârloiu, „sufletul” evenimentelor locale prin care este celebrat cel mai de preţ bun din moştenirea românilor: costumul popular. Ideile lui Carmen Bârloiu iau forma unor acţiuni care poartă numele Câmpulungului peste tot în ţară, pentru că adună aici personalităţi care duc vorba mai departe despre ceea ce ne reprezintă: oameni, clădiri, locuri. Ea însăşi şi-a propus să transforme Tabăra Oratia într-un centrul cultural, subiect pe care nădăjduim să-l dezvoltăm cât mai curând.
Şezătoarea de astăzi, 17 iunie 2023, n-a fost despre cusut, ţesut, tors şi depănat de legende, ci despre studiu. Doamnele din cadrul grupului Şezătoare Argeş, coordonat de Elza Ilina, studiază pentru a se perfecţiona în demersul lor de a oferi viaţă unor modele de ii mai vechi decât România Mare. Încă de la acţiunea comună a Şezătorilor Argeş şi Bucureşti, de la Hanul Bărăţiei, de acum o lună, doamnele din cele două grupuri şi-au manifestat dorinţa de a cerceta costume autentice, pentru a le servi ca sursă de inspiraţie, iar invitaţia n-a întârziat. Sanda Safta şi-a manifestat disponibilitatea de a le pune la dispoziţie colecţia Secţiei de Etnografie şi Artă Populară, pentru a o studia pe îndelete, chiar a o fotografia. Toată admiraţia pentru Sanda Safta, a cărei credinţă coincide cu crezul acestor grupuri organizate sub forma unor şezători: a reproduce motive populare foarte vechi înseamnă, de fapt, salvarea şi perpetuarea lor prin munca unor pasionate, între care am găsit câteva încurajator de tinere!
- Secţia de Etnografie şi-a deschis porţile pentru un grup de doamne care caută informaţie despre tehnicile şi modelele din vechime
Şezătoarea de astăzi, 17 iunie 2023, a fost un cadou pe care Sanda Safta şi l-a făcut de ziua ei de naştere, sărbătorită în urmă cu câteva zile. Un cadou muncit, pentru că astfel de evenimente au în spate multă pregătire, mai cu seamă atunci când acţiunea se derulează în faţa unor invitaţi din afara Câmpulungului, care au ocazia să povestească despre lucrurile minunate care se întâmplă aici. Muzeul de Etnografie are un potenţial uriaş de a găzdui manifestări, mai ales în aer liber, datorită curţii generoase, pe care Alexandru Oprea şi Sanda Safta au fructificat-o serios în ultimul deceniu. De teama norilor care s-au învârtit pe cerul Câmpulungului, sesiunea de cercetare a portului popular muscelean s-a desfăşurat pe sala frumoasei clădiri a Secţiei de Etnografie şi Artă Populară.
Carmen Bârloiu şi Sanda Safta şi-au pus în gând, de mai mult timp, să organizeze un eveniment care să pună în valoare şi superbul edificiu pentru care au bătut drumul de la Bucureşti, în mai multe rânduri, jurnalişti de la televiziuni centrale, dar, mai ales, patrimoniul muzeului. Secţia de Etnografie şi Artă Populară are o mină de aur în depozitul său, pe care doamnele de la Şezătoare Argeş au avut prilejul s-o cerceteze pe parcursul câtorva ore. Sursa de inspiraţie a unor românce – argeşence şi muscelence – cu dragoste pentru costumul tradiţional o constituie motivele populare pe care le coseau femeile pe haine în urmă cu un secol şi mai bine. Membrele Şezătorii Argeş reproduc modele vechi, pe care le găsesc în colecţiile muzeelor care au deschiderea de a le primi şi studia arta populară de odinioară.
Sanda Safta şi colega ei, Rodica Niţu, s-au îngrijit de expunerea celor mai reprezentative ii din patrimoniul muzeului, deţinător al unor piese extraordinare prin vechime, colorit şi motivele cusute de artizane pricepute. Gazdele le-au permis musafirelor inclusiv să atingă iile, cu condiţia de a purta mănuşi, pentru a nu deteriora pânza foarte veche şi fragilă, care a străbătut secolul.
Înainte de partea practică a manifestării, responsabila Secţiei de Etnografie şi Artă Populară a realizat pentru musafirele sale o prezentare a iilor scoase cu generozitate din depozitul muzeului, ca să aibă doamnele ce vedea şi admira.
„Mă bucur de prezenţa dumneavoastră şi vă urez „Bun venit!” în numele Muzeului Municipal Câmpulung şi al meu propriu. Mă bucur foarte mult că aţi apelat la patrimoniul Muzeului Municipal Câmpulung. Această şezătoare va fi, în primul rând, pentru dumneavoastră, care sunteţi iubitoare ale costumului tradiţional românesc, sunteţi pasionate, în primul rând, de cusături, lucru pe care l-am observat când am fost invitată la Şezătoarea Bucureşti şi Argeş, la Hanul Bărăţiei. Fiecare dintre dumneavoastră a fost îmbrăcată cu alt fel de cămaşă femeiască dintr-o anumită zonă etnografică a ţării. Astăzi, am pregătit pentru dumneavoastră câteva cămăşi femeieşti din patrimoniul instituţiei noastre. Ele sunt mult mai multe. O să facem această cercetare ştiinţifică cu ceea ce cunoaşteţi dumneavoastră şi ceea ce am să vă explic şi eu, ca să iasă ceva frumos şi util pentru dumneavoastră, în primul rând.”, a fost mesajul de bună primire din partea gazdei Sanda Safta, căreia îi dorim să ne bucure cu cât mai multe acţiuni de acest fel.
Pentru că n-au învăţat de la ea doar doamnele venite cu scopul de a cerceta, ci şi noi, jurnaliştii, care am asistat de pe margine la o prezentare atractivă, aşa cum sunt majoritatea care au ca subiect portul popular. „Costumul tipic zonei Muntenia este cel cu fotă. Este compus din cămaşa femeiască, fota, betele, iar ca acoperământ al capului, marama sau broboada. Costumul depinde de categoria socială, în primul rând, şi de vârsta purtătoarei. Fetiţele şi adolescentele, care nu poartă nimic pe cap, până se căsătoresc, îmbracă un anumit costum. Apoi este portul pentru tinere, cel pentru femeile căsătorite şi cel pentru femeile mai în vârstă. În cromatica costumului muscelean predomină negrul, albastrul, roşul pe care îl purtau femeile tinere.”. Însă portul popular muscelean nu se limita la acestea, fiind prezentate ii în nuanţe de mov, maro, verde.
„Cămaşa femeiască este compusă din două părţi: partea superioară – trup şi partea inferioară – poale. Partea superioară se croieşte din pânză de casă, care poate fi din fire diferite: in, cânepă, bumbac şi borangic. Pânza de casă se ţesea, cum îi spune denumirea, în casă, la războiul de ţesut, apoi cu timpul, când comerţul a început să se dezvolte, mai ales în Câmpulung, femeilor le era mult mai uşor să cumpere această pânză de casă. O pânză specifică zonei Muscel este pânza învărgată cu dungi portocalii, intercalate cu albastru. Sau numai portocalii ori numai albastre. Partea superioară se croieşte din cinci foi, cu o lungime a foii între 43 şi 50 cm: o foaie pentru piept, o foaie pentru spate, câte o foaie pentru fiecare mânecă şi câte o jumătate de foaie pentru subţiori. Ele sunt unite cu croşeta. Cheiţa diferă de la ie la ie. Pânza folosită pentru partea de sus este mai de calitate faţă de poale. Dar şi în partea de jos a poalelor este aceeaşi pânză ca în partea superioară. Pe manşeta de aproximativ 15 cm se brodează modelul sau râurile.”, a continuat prezentarea Sandei Safta. Cu ajutorul pânzei învărgate, specialiştii îşi dau seama şi de valoarea artistică a iei, dar şi de vechimea ei. Unul dintre modelele arătate invitatelor are peste o sută de ani şi are pe mâneci aceste dungi tipice Muscelului.
Modelele expuse pentru cercetarea musafirelor sale sunt ii de sărbătoare. Iile simple erau ţesute la război şi se îmbrăcau prin casă şi curte, la treburile gospodăreşti. În schimb, preţiozitatea celorlalte, cusute cu fir metalic, paiete, arnici, mătase, arată că erau purtate numai la ocazii. „La majoritatea predomină modelul geometric şi cel floral stilizat. Broderia se aplică pe piept, pe mâneci, pe altiţă şi, uneori, şi pe spate. Sunt trei modele de mânecă: mâneca cu brăţară sau cu manşetă, mâneca cu volane, cu creţ sau simplă şi mâneca largă.”, a adăugat Sanda Safta.
„Piesa de rezistenţă” au constituit-o două cămăşi de mireasă, din in, cusute, una cu motive geometrice, cealaltă cu paiete. Iar cămaşa de noapte este atât de frumos croită şi brodată, încât, în zilele noastre, ar putea trece cu uşurinţă drept o rochie pentru zilele călduroase de vară. Cât priveşte motivele populare, descrise şi acestea în amănunt de Sanda Safta, „vârful” expozeului său l-a constituit un model care apare şi în cartea de cusături a Elizei Brătianu. Cămaşa cu acest model prezentată de şefa Secţiei datează din 1850.
Chit că fota este specifică portului muscelean, Sanda Safta le-a arătat invitatelor un vâlnic cusut cu fir metalic. „Şi în zona noastră, în partea de nord, s-a purtat vâlnicul, pe care o să-l vedeţi foarte mult în fotografiile realizate de Ioan Munteanu. Atelierul fotografic al lui Ioan Munteanu, din Câmpulungul interbelic, a funcţionat între 1924-1946.”, a încheiat Sanda Safta.
Magda BĂNCESCU