Lecţia proaspătă şi interesantă predată din experienţa personală de Principele Nicolae al României liceenilor de la „Dan Barbilian” a constituit debutul unui proiect inedit pentru şcoala câmpulungeană. „Proiectul istoric al regalităţii” va ajunge, prin intermediul Alteţei Sale Regale, în câteva licee din municipiu, graţie întâlnirilor pe care prinţul şi le-a propus să le aibă cu adolescenţii, poate, mai puţin atraşi de istorie. Însă istoria povestită într-o manieră atractivă de moştenitorul unui rege al României, care ştie să se facă plăcut şi urmărit de auditoriul foarte tânăr, nu seamănă cu tonul anost din manuale. Principele nu şi-a construit mesajul ca un monolog tern, ci a ales un dialog cu copiii, pe durata căruia a relatat amănunte personale. Şi din viaţa sa trăită în străinătate şi în România, şi din viaţa bunicului său, căruia, înainte de a-i fi succesor de familie regală, i-a fost nepot.
Proiectul Principelui Nicolae a început cu Liceul Teoretic „Dan Barbilian”, unde, timp de o oră şi jumătate, le-a vorbit elevilor despre „Istoria monarhiei în România”. De ce? Pentru că „trebuie să ştiţi istoria voastră, istoria ţării”, iar experienţele sale ca descendent al regilor României au contribuţia lor în acest proces. Prinţul Nicolae şi-a propus proiecte care sunt un beneficiu pentru societate, calitate moştenită de la bunicul său, care a vrut ceva mai bun pentru ţara sa. Ca să le capteze atenţia adolescenţilor, a adus cu el obiecte de familie, fotografii, cărţi, medalii, chiar o sabie de ceremonie, care s-au „plimbat” de la un licean la altul în timpul prezentării.
În continuare vom prezenta câteva dintre răspunsurile Principelui Nicolae la întrebările copiilor care nu s-au lăsat rugaţi când a fost vorba să afle amănunte captivante din viaţa distinsului lor musafir.
- Despre diferenţa dintre copilăria sa şi cea a unui copil obişnuit
„Niciuna. În perioada Regelui Mihai a fost altfel, bineînţeles. Atunci, educaţia pentru un rege a început de când a fost născut, cu valori precum: ce înseamnă o ţară, ce înseamnă un popor, ce înseamnă Constituţia. Într-un fel sau altul, trebuia să participe în armată de când era mic. Copilăria mea a fost ca oricărui coleg. Am fost coleg de bancă, ne-am luptat cu toţii, ne-am certat cu toţii în clasă, am fost prieteni, am jucat fotbal, am făcut de toate împreună. Poate, acasă, am avut o altă educaţie, fiindcă bunicul meu a fost rege, a reprezentat o altă lume. A fost un reper, a avut valori, a luptat pentru ceva. El a fost istoria în carne şi oase. Acasă a fost un protocol cu el. Dar şi pentru el copilăria a fost o perioadă fericită. Şi el s-a jucat şi s-a certat cu colegii la şcoală, s-au distrat împreună, au călătorit împreună, au învăţat despre tot ce înseamnă societate împreună, au avut examene împreună. Din acest punct de vedere, erau copii obişnuiţi. Doar că această clasă a fost creată special pentru el. De ce? Pentru că Regele Mihai era viitorul ţării, moştenitorul tronului şi trebuia să ştie foarte bine ce înseamnă ţara. Clasa respectivă a avut 12-13 elevi, fiecare fiind ales dintr-o altă clasă socială. Unii erau mai săraci, alţii erau mai bogaţi, dar în clasă asta n-a contat nicio secundă. Modul de a gândi era, însă, altul. Fiecare, acasă, a avut cumva o provocare, cum avem cu toţii şi astăzi. A fost important pentru un viitor rege să înţeleagă foarte bine ce înseamnă pentru fiecare clasă socială, iar legătura a fost prin colegii de bancă.”
- Despre întoarcerea în România
„Familia a fost forţată să stea departe de ţară, din păcate. Ştim despre exil, bunicul meu s-a chinuit… Începând cu ’90, oricine a putut să vină în ţară şi să plece. Graniţele erau deschise pentru toată lumea. În afară de un om. Regele Mihai. A fost singurul om care, atunci, n-a avut voie să intre în ţară. N-a avut voie să vină acasă. Domnul profesor a spus că a pierdut o ţară, când a plecat, în ’48. A pierdut mult mai mult. A pierdut familia, a pierdut casa lui. (…) Bunicul meu a zis că, atunci când s-a întâmplat acest lucru, sufletul lui a murit. Aşa a descris acel moment. Să ai răbdare atâţia ani, din ’48 până în ’90, când n-ai voie să revii în ţară, eşti urmărit de Securitate ani de zile şi te chinuieşti să câştigi un venit pentru familie. N-a plecat din ţară cu vagoane cu aur. A fost respins, pentru că avea rude în nu ştiu ce ţară cu familie regală şi el a fost rege.
După ’90, uşa pentru România a fost deschisă către toată lumea, iar el, de două ori, a fost respins. Încă de două ori a fost alungat din ţară. Singurul român care n-a fost lăsat să revină acasă. Prima dată, a fost pe drumul spre Curtea de Argeş… Miliţie, Securitate… au făcut un scenariu cum că este un accident şi coloana de maşini trebuie să fie oprită. A fost escortat înapoi la Otopeni, să se urce în avion şi să plece din ţară. Din păcate, asta s-a întâmplat.
A doua oară, în ’91 a venit din nou. A urcat din avion, a urcat într-un microbuz şi acolo a rămas. Iarăşi a fost pus într-un avion şi trimis înapoi în Elveţia. În ’92, după foarte multe discuţii, bunicul meu a fost lăsat să vină în ţară pentru 72 de ore. După atâţia ani de exil! Faţă de cum a fost în ’92, nu sunt mulţi oameni pe un stadion la un meci de fotbal. Când bunicul meu a ieşit pe balconul Hotelului Intercontinental, în jur de un milion de oameni au venit. A fost un ocean de oameni! A fost incredibil! Atunci a fost prima dată când am venit în România. Un moment absolut extraordinar, nu numai pentru bunicul meu, dar pentru ţară. În acea zi, s-a scris istoria.
Bunicul meu a crezut că începea întoarcerea lui, dar, din păcate, de fapt, se stingea. El a făcut un plan economic pentru ţară. N-a fost lăsat să revină în ţară după ’92, pentru că Iliescu şi clanul lui s-au speriat. Abia în ’97 a primit cetăţenia română înapoi. În ’97 a fost prima şi ultima dată când toată familia regală a fost împreună, cu copiii, cu nepoţii, în România. A fost de Crăciun. Ce frumos a fost atunci! Ce zăpadă am avut!
De ce am venit eu? Eu am respins ideea de România ani de zile. Mi-a fost povestit de mama mea şi alţii din familie că, dacă vin aici, va trebui să încep să mă îmbrac într-un fel, să vorbesc într-un fel, este un program făcut pentru mine. Adică nu aş fi avut libertatea să aleg foarte multe lucruri. Am fost un adolescent cu un suflet foarte liber… călătoream foarte mult. Lucram, de exemplu, în Africa. Am lucrat şi în Anglia, bineînţeles. Încet-încet, am realizat că trebuie să iau o decizie legat de familie, de viitorul meu, poate, legat de România.
Am luat legătura cu bunicii, cu mătuşa, cu unchiul meu şi am spus că sunt gata să ascult şi să înţeleg ce înseamnă familie regală în România. Aceasta a fost în vara anului 2007. În decembrie 2007, am fost numit succesor şi a durat aproape doi ani. În decembrie 2009, aveam 24 de ani. Atunci, am spus: sunt gata să vin în România. De ce? Pentru poziţia mea, familia mea a primit un dar dat de Dumnezeu. Să continue ce au făcut strămoşii, să ajute societatea, să crească, să se dezvolte în toate domeniile, economic, cultural, educaţional ş.a.m.d. Dintr-o altă poziţie, fără sprijinul Guvernului. Tot ce a făcut familia mea, după ’90, a fost pe cont propriu.
Am acceptat responsabilitatea, darul şi moştenirea. Am moştenit acest dar, această responsabilitate. Nu este uşor, dar este frumos. Este responsabilitatea mea să transmit mai departe mesajul Regelui Mihai. Tot ce a reprezentat el. Şi prin el mesajul strămoşilor. Este responsabilitatea mea, indiferent cum fac.
Când m-am mutat în România, aveam 27 de ani şi nu ştiam româna. În 2012, am început să învăţ o limbă foarte grea. Dar acum mă descurc.”
- Despre cea mai importantă lecţie de viaţă primită de la bunicul său
„Bunicul meu a avut foarte multă răbdare. În orice am face, trebuie răbdare. Orice se poate cu răbdare. Şi respect pentru orice facem. (…) Bunicul meu a fost un mare om! Este un sfânt pentru mine. Tot ce a fost el şi tot ce a făcut pentru această ţară şi ce a făcut pentru familie după ce a fost exilat, cum s-a descurcat este o inspiraţie pentru mine. Vreau să explic de ce. A fost rege, a avut tot. A avut maşini, a avut case, a avut influenţă, a avut putere, a fost în cel mai elitist şi frumos club din lume, familiile regale. A avut de toate. Asta nu înseamnă că ştie să se comporte când vine vorba despre o mare provocare. Cum a făcut în Al Doilea Război Mondial. Al Doilea Război Mondial s-a încheiat cu aproximativ şase luni mai repede. Bunicul meu, Regele Mihai, a avut curajul să ia o decizie să schimbe echipa, o alianţă, punând în pericol viaţa lui.
După toate acestea, a pierdut tot, după cum am spus. Ţara, casa, familia. Familia, pentru el, era tot poporul. Să iei totul de la zero! Nu ştiu unde a găsit curajul, inspiraţia, motivaţia să meargă mai departe. A ajuns să vândă ouă la piaţă şi a câştigat bani din asta. Omul a fost rege.”
- Despre singurul moment în care l-a văzut supărat pe Regele Mihai
„O dată l-am văzut, când am fost foarte mic. Când un copil nu mai spune absolut nimic, 99% a făcut ceva ce nu trebuia. Atunci a fost cazul cu mine. Toată familia, bunicii, părinţii, mătuşile mă căutau. Linişte! Nu ştiu cum am reuşit, pentru că nu ajungeam la clanţa uşii, dar am intrat într-o cameră în care nimeni nu avea voie să intre fără bunicul meu. Mi-a plăcut în camera lui. Foarte mult! Avea pe birou jucării, Jeep-uri, avioane. Poştă peste tot, documente importante, poze de familie, stilouri, pixuri… Am urcat pe scaun şi ce bine a fost acolo! Am găsit stiloul şi ceva lichid interesant… am găsit şi călimara cu cerneală. Ce distracţie am avut! Am aflat că a fost şi foarte gustoasă. Mama mea mi-a povestit că cerneala a ajuns peste tot, pe faţă, pe limbă, pe buze, pe mâini, pe birou, pe documente importante, pe poze, pe Jeep-uri şi avioane, scutece, interior şi exterior, peste tot! Atunci, bunicul s-a supărat puţin. Dar, mai târziu, a fost o poveste în care am râs împreună.”
- Despre cum vede Principele Nicolae România de astăzi
„Am trăit în şase ţări. Am călătorit foarte mult prin lume. Dar mă bucur că am găsit în această ţară o casă. Casa mea, unde mă simt foarte bine. Când am început să descopăr România, ce uimit am fost! Oriunde ai sta în România, ai istorie. Ce cultură avem noi! Atât de bogată şi de frumoasă! Nu mai spun de portul tradiţional care este o bijuterie! O comoară! Tradiţiile sunt încă vii şi trebuie să le apreciem mai mult. Poporul este atât de deschis, cald, primitor. Avem mâncare foarte bună. Avem încă ferme şi ce trebuie la ţară. Arhitectura este deosebită! Mai ales la Câmpulung. De fiecare dată când vin, găsesc ceva care mă surprinde. Eu călătoresc foarte mult prin ţară. Am luat ţara pe bicicletă, am luat ţara la pas, cu maşina, cu placa, cu schiuri şi încă sunt uimit de ce găsesc. Trebuie să apreciem mai mult ce avem aici şi să punem în valoare.”