20 C
Campulung Muscel
18/07/2024

Cel mai puternic îndemn transmis la sărbătoarea Bisericii Vişoi: „Fraţilor, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea vă acoperă mulţime de păcate!”

Cuvintele profunde inserate în titlul acestui articol, un testament al Sfântului Petru care a străbătut secolele, au fost aşezate de părintele Daniel Oprescu la finalul mesajului adresat credincioşilor veniţi la sărbătoarea Bisericii Vişoi. „Fraţilor, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea vă acoperă mulţime de păcate!” este îndemnul tulburător, rămas actual în acest prezent frământat de dezbinare şi înstrăinare. 28 şi 29 iunie 2024 au fost zile cu însemnătate spirituală şi istorică pentru comunitatea religioasă a Vişoiului, care a marcat un dublu eveniment: hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, purtat de biserică, şi împlinirea a 250 de ani de la zidirea locaşului de cult, martor al schimbării oamenilor, obiceiurilor şi vieţii câmpulungenilor, în general.

Părintele Daniel Oprescu, preotul Garnizoanei Câmpulung, li s-a adresat participanţilor la slujba din ajunul sărbătorii, iar părintele Radu Tascovici, lector universitar doctor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filoteia” a Universităţii din Piteşti, a încheiat Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel cu un apel transmis ascultătorilor învăţăturilor sale de a se inspira din modelul oferit de cei doi martiri şi de a răspândi lumină în jur prin vieţile lor.

  • Părintele Daniel Oprescu: „Sfinţii Apostoli ne învaţă unitatea, statornicia, credinţa jertfelnică la care suntem chemaţi cu toţii”

Cei doi invitaţi speciali ai preoţilor Cătălin Florea şi Andrei Ganea, gazdele sărbătorii, n-au fost singurii care s-au alăturat parohiei care a trăit momentul istoric descris în introducerea acestei relatări: marcarea unui sfert de mileniu trecut de când locaşul de cult oferă linişte şi împlinire sufletească, precum şi o deschidere a minţii şi a inimii către binele predat de aceşti pedagogi în straie bisericeşti.

După obiceiul cunoscut de participanţii fideli la ritualul evenimentului, serviciul religios din ajunul sărbătorii – Vecernia, Litia şi Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel – a fost oficiat de un sobor substanţial de preoţi din Câmpulung şi din vecinătăţile municipiului, teologi şi cântăreţi bisericeşti, care au oferit publicului momente de o emoţie deplină.

Ne vom apleca în continuare asupra câtorva fragmente extrase din mesajul părintelui profesor Daniel Oprescu despre misiunea sfinţilor prăznuiţi împreună, o pildă valabilă pentru creştinii de astăzi, care au nevoie mai mult ca oricând de inspiraţie în vieţile lor.

„Am început în această seară, la această biserică frumos însufleţită de prezenţa dumneavoastră, prăznuirea unor sfinţi foarte populari, iubiţi şi veneraţi de către credincioşii noştri ortodocşi. Sunt doi sfinţi diferiţi în privinţa modului în care au ajuns la Hristos, dar chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos să vestească aceeaşi Evanghelie a iubirii milostive a lui Dumnezeu şi a mântuirii lumii. (…)

Prăznuim în această seară doi sfinţi total diferiţi în privinţa locului naşterii, a culturii, a educaţiei şi chiar a modului în care au fost chemaţi la misiunea de a fi Apostoli ai lui Hristos. Unul este trimis să-L vestească pe Hristos în mijlocul evreilor, Sfântul Apostol Petru, iar celălalt, Sfântul Apostol Pavel, să vestească neamurilor, întregii lumi, credinţa cea nouă în Hristos. Înţelegem că, de fapt, Hristos cel viu şi adevărat, în care credem cu toţii, are cu fiecare dintre noi, în planul său de mântuire, o relaţie preferenţială şi unică. Acest lucru trebuie să-l reţinem într-un mod personal, pentru că Hristos este de ajuns pentru fiecare dintre noi şi nu se împuţinează niciodată. Şi nu avem motive să fim invidioşi pe unul sau pe altul, pentru că Hristos ar fi mai mult cu el decât cu mine. Întrucât credinţa trebuie să ne unească de fiecare dată şi niciodată să ne dezbine. (…)

Fiecare dintre apostoli este întâiul. Aşadar, fiecare dintre noi putem să fim întâiul în relaţia noastră personală cu Dumnezeu, lângă care au loc toţi ceilalţi pe care îi avem în jurul nostru. Niciodată nu există excludere, ci complementaritate. Fiecare vine la Hristos cu darul său, cu calităţile sale şi cu scăderile sale.

Dar peste toate trebuie să reţinem de ce îi prăznuim împreună pe aceşti Apostoli, Sfinţii Petru şi Pavel. În primul rând, pentru că ei au în comun cel puţin patru lucruri. Cel dintâi lucru ar fi esenţialul şi plenitudinea. Şi nu sunt cuvinte pretenţioase, întrucât acestea se referă la credinţa statornică în Cel pe care noi Îl numim Dumnezeul nostru. Să avem o credinţă adevărată, aşa cum a mărturisit-o Sfântul Apostol Petru când a luat cuvântul atunci când colegii săi se îndoiau în credinţă cine ar fi Hristos… Ar fi un apostol, ar fi un prooroc, ar fi un Mesia pe care îl aşteptau de multe secole evreii. Nu, El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel adevărat. Iar Sfântul Apostol Pavel scria Corintenilor că în El, în Hristos, se sălăşluieşte plenitudinea dumnezeirii. Ştim că Hristos este Dumnezeul cel adevărat, Cel pe care noi Îl invocăm de fiecare dată. (…)

Un al doilea lucru care îi uneşte pe aceşti Apostoli, corifei ai apostolilor, cred că ar fi experienţa personală a pocăinţei şi a convertirii. Sau a convertirii şi a pocăinţei, pentru că nici nu ştii care a fost mai întâi. (…)

Un alt treilea motiv care îi uneşte pe aceşti Apostoli într-o sărbătoare unică ar fi dragostea desăvârşită faţă de Dumnezeu, o dragoste statornică ce nouă, de multe ori, ne lipseşte. Noi avem o dragoste lacunară. Când ne convine, iubim mai mult pe Dumnezeu şi pe semenii noştri. Când avem beneficii de la cei din jur, îi iubim mai mult, ne apropriem de ei sau când dorim ceva în mod special de la ei, facem un pas mai mult către ei decât în alte situaţii. Sfântul Apostol Pavel se întreabă retoric: Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Oare necazul, strâmtorarea, foametea sau setea, niciuna dintre acestea nu ne poate despărţi pe noi de dragostea lui Hristos. Ţineţi minte că dragostea şi credinţa în Hristos se verifică în momente de încercare, nu când ne este bine. Într-o încercare, poate, legată de o boală mai grea, în care, cu siguranţă, vom ajunge şi noi, într-o neputinţă a firii noastre sau a celorlalţi, când am vrea să facem ceva şi ne simţim neputincioşi.

În al patrulea rând, cred că se poate vorbi despre un motiv de unitate legată de sărbătorirea acestor Apostoli în privinţa modului martiric în care şi-au încheiat viaţa. Am convingerea că niciunul dintre noi nu poate să conceapă ce înseamnă să-ţi dai viaţa pentru o idee. Să-ţi dai viaţa pentru Hristos fără să te mai intereseze ce rămâne în urma ta. La Sfintele Scripturi spune că rămâne un nume bun. Şi iată, într-un mod paradoxal, cei care n-au pus preţ pe viaţa lor sunt sărbătoriţi din ce în ce mai intens, de mii şi mii de ani, de fiecare dintre noi. Şi cum se întâmplă asta? Sfântul Apostol Petru, ca şi Sfântul Apostol Pavel, moare martirizat la Roma, în ultimii ani de domnie ai împăratului Nero, în anul 67, fiind chiar închişi, aşa cum spun mărturiile istorice, în aceeaşi temniţă. Sfântul Apostol Pavel, pentru că era cetăţean roman, moare decapitat, o moarte rapidă, fără prea multă suferinţă. Dar Sfântul Apostol Petru moare cerând să fie răstignit, nu precum a fost răstignit Învăţătorul său, ci cu capul în jos, spunând cuvintele care, de fiecare dată, ne răscolesc fiinţa: „Nu sunt vrednic să privesc cerul care m-a iertat.” Pentru că Hristos l-a iertat, aşa cum ne iartă pe fiecare dintre noi atunci când facem ceea ce a făcut Sfântul Apostol Petru. (…)

Iată, aşadar, multe motive pentru care această sărbătoare este atât de consistentă şi atât de frumoasă, pentru că Sfinţii Apostoli ne învaţă unitatea, statornicia, credinţa jertfelnică la care suntem chemaţi cu toţii. O credinţă lucrătoare, cum spunea Sfântul Apostol Iacob odinioară, nu o credinţă despre care se cuvine să vorbim doar teoretic. Una dovedită prin fapte şi vine momentul pentru fiecare dintre dumneavoastră să vă dovediţi această credinţă, dar prin invocarea ajutorului sfinţilor sunt convins că putem să depăşim orice greutate ar veni asupra noastră.

După Sfânta Liturghie se va vorbi, probabil, din nou despre cât de consistentă şi frumoasă a fost lucrarea misionară a acestor Apostoli dacă au ajuns cei mai cunoscuţi dintre toţi. Aş vrea, pentru final, să-mi îngăduiţi să vă transmit un cuvânt din epistolele soborniceşti ale Sfântului Apostol Petru, pe care îl cunoaştem mai puţin prin prisma activităţii sale scriitoriceşti. Vă îndemn să citiţi din Noul Testament, unde găsiţi cele 14 Epistole pauline scrise de Sfântul Pavel, ca şi cele trei Epistole soborniceşti ale Sfântului Apostol Petru. Îndemnul cu care aş vrea să plecăm acasă, împreună, în această seară, este un îndemn profund, pe care Sfântul Petru ni-l transmite şi m-am gândit că este potrivit pentru finalul acestui cuvânt. „Fraţilor, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea vă acoperă mulţime de păcate!” Mulţumim şi lui Dumnezeu laudă! Amin.”, este o parte a impresionantului cuvânt al preotului Daniel Oprescu.

  • Părintele Radu Tascovici: „Deşi nu suntem apostoli cu „A”, aşa cum au fost cei doisprezece, şi noi avem această datorie de a răspândi lumină în jurul nostru, prin viaţa noastră, pe care o ducem în lume”

Ziua de sâmbătă, 29 iunie, a început cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie şi Parastasul ctitorilor, oficiate de preoţii Cătălin Florea şi Andrei Ganea, împreună cu preoţii Radu Tascovici şi Dan Mirea. Părintele Cătălin Florea, parohul Bisericii Vişoi, a dedicat, în seria sa de mulţumiri speciale celor care au contribuit, prin participarea şi sprijinul lor, la reuşita sărbătorii, o recunoştinţă aparte pentru prezenţa preotului profesor Radu Tascovici. Care „din încredinţarea Înaltpreasfinţitului părinte arhiepiscop Calinic ne-a bucurat inimile şi ne-a făcut să înţelegem cât de frumoasă, cât de importantă este istoria pentru noi”, după cum spunea gazda evenimentului.

„Praznicul acesta mare al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ne-a strâns în curtea frumoasei dumneavoastră biserici. Iată cât de frumos suntem strânşi aici, şi vii, şi adormiţi, adică, în mod deplin, Biserica Mântuitorului Hristos, care cuprinde şi lumea de aici, şi lumea de dincolo. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt nişte exemple excepţionale pentru fiecare dintre noi. Pentru că, deşi nu suntem apostoli – treapta apostolatului propriu-zis, tehnic vorbind, este irepetabilă -, totuşi, misiunea de apostol, de propovăduitor al credinţei creştine, mai ales prin fapte, printr-o viaţă frumoasă, este vocaţia oricărui creştin. Şi atunci, deşi nu suntem apostoli cu „A”, aşa cum au fost cei doisprezece, şi noi avem această datorie de a răspândi lumină în jurul nostru, prin viaţa noastră, pe care o ducem în lume. (…) Abnegaţia celor doi Apostoli este un exemplu strălucitor pentru noi şi aş vrea să vă gândiţi la două elemente. Când Pavel, care se numea Saul încă, este chemat de Iisus la misiune creştină pe drumul Damascului, la apostolat, îi spune: Îmi vei fi vas ales. Adică prin gura ta, prin viaţa ta, prin faptele tale, Eu voi fi propovăduit, Eu voi fi cunoscut oamenilor, Eu voi deveni Mântuitorul fiecăruia. Iar Apostolului Petru îi schimbă numele din Simon în Chefa sau piatră sau Petru, pentru hotărârea cu care el a mărturisit pe Iisus şi, mai ales, pentru hotărârea cu care, mai târziu, avea să-L vestească pretutindeni şi cu care îşi va înfrunta şi moartea martirică de la final. Aceste două elemente ar trebui să ne definească pe toţi creştinii. Mai întâi de toate, să fim vase ale Domnului prin comportarea şi viaţa noastră, prin convingerea cu care Îl mărturisim şi, prin hotărârea cu care Îl urmăm pe Domnul Hristos, să fim şi asemenea lui Petru. Să fim nişte vase alese din piatră, pe care nimic nu le poate schimba, nimic nu le poate mişca. Şi prin felul în care ne desfăşurăm viaţa, prin lumina pe care o răspândim în jurul nostru, să fim, într-adevăr, vasele lui Hristos şi pietrele tari ale credinţei în El. Amin.”, este un fragment al cuvântului părintelui Radu Tascovici, care a încheiat o sărbătoare a bucuriei.

  • Părintele Cătălin Florea: „Acum 250 de ani, în anul 1774, s-a ridicat biserica noastră din Vişoi de către diaconul Gheorghe şi soţia sa, Ilinca, veniţi din Ardeal, după prigoana creştinilor”

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.”, a redat părintele Cătălin Florea din Epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, un capitol numit de teologi „imnul iubirii”.

Dată fiind importanţa anului în care s-a consumat serbarea hramului bisericii, liderul comunităţii spirituale a Vişoiului a punctat împlinirea unui sfert de mileniu de când locaşul a luat fiinţă, la 20 august 1774, data la care a fost târnosită biserica din această suburbie a oraşului Câmpulung.

Acum 250 de ani, în anul 1774, s-a ridicat biserica noastră din Vişoi de către diaconul Gheorghe şi soţia sa, Ilinca, veniţi din Ardeal, după prigoana creştinilor din Ardeal. Au trecut Munţii Făgăraş la noi, întemeind în suburbia oraşului Câmpulung, mahalaua Vişoi, cum se ştie, pentru faptul că aşa erau numite cartierele de margine ale oraşului, sfânta noastră biserică. La 20 august 1774 a fost sfinţită biserica din Vişoi. Comunitatea de creştini era, este şi va fi însetată de cuvântul lui Dumnezeu. Drept pentru care noi, astăzi, îi pomenim în rugăciunile noastre. Ne-am bucurat de minunatul sobor al colegilor noştri care, an de an, ne încântă şi ne arată dragoste faţă de Dumnezeu, faţă de noi şi faţă de biserica noastră şi le mulţumim pe această cale. Vă mulţumim dumneavoastră pentru evlavia, bunătatea şi răbdarea pe care le-aţi dovedit venind la sfânta biserică şi rugându-vă împreună cu noi Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Maicii Domnului şi Bunului Dumnezeu.”, a transmis părintele Cătălin Florea care, aşa cum o face de fiecare dată, nu i-a omis în manifestarea gratitudinii sale pe toţi cei care au ajutat la înfrumuseţarea locaşului atât în interior, cât şi în exterior, prin florile sădite şi îngrijite de o familie de credincioşi.

A consemnat Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!