2.Despre tainele unei vieţi abundente
Trupul lui Hristos
Ajut eu la zidirea Trupului lui Hristos, sau mă preocup numai de propria mea dezvoltare duhovnicească? Scopul meu este Dumnezeu, El Însuşi, nu bucuria şi pacea. Şi nici binecuvântările, ci Dumnezeu, El Însuţi. Îmi măsor eu viaţa cu măsura aceasta, sau cu una mai mică?
Răstignirea împreună cu Hristos
Fă-ţi timp să fii numai tu cu Domnul Isus şi spune-I: „Doamne, identifică-mă şi pe mine cu moartea Ta, ca să ştiu că păcatul în mine a murit!” Ia hotărârea morală ca păcatul din tine trebuie să fie omorât.
Mi-am însuşit eu strălucitul privilegiu de a fi răstignit împreună cu Hristos, până nu va mai rămâne, în carnea şi sângele meu, nimic altceva decât viaţa Domnului Isus Hristos? „Am fost răstignit cu Hristos… ” (Galateni 2.19-20). Eu nu vreau să mă pocăiesc, acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu poate veni în viaţa mea. Când mă pocăiesc, recunosc că sunt cu totul lipsit de putere şi că am ajuns convins până în adâncul fiinţei mele că nu voi fi niciodată vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui. Până când nu am ajuns la limita posibilităţilor Dumnezeu nu poate face nimic pentru mine.
Marele duşman al vieţii de credinţă nu este păcatul, ci binele care nu-i în chip desăvârşit bine. Binele este întotdeauna vrăjmaşul mai-binelui.
Desăvârşiţi în Hristos
În Hristos, noi suntem aduşi la desăvârşire. Când văd că plinătatea lui Dumnezeu locuieşte în Hristos şi că în El sunt adus la desăvârşire, nu mai am nevoie de nimic din ce mi-ar putea da firea pământească. N-avem nevoie de nimic, în afară de El. Când am ajuns la această înţelegere, putem primi ceea ce s-a realizat când a murit Hristos, când a fost El tăiat împrejur; pricepem, deci, ce este tăierea împrejur: deplina înlăturare a cărnii în moartea lui Hristos.
Omul duhovnicesc
După cum omul Firesc poate deveni un om născut din nou, tot aşa omul născut din nou, dar încă firesc, poate deveni duhovnicesc. De ce nu se întâmplă aşa în fiecare caz? Asta ne duce la marele şi impenetrabilul mister al libertăţii omului, al capacităţii pe care i-a acordat-o Dumnezeu şi anume să primească sau să refuze ce i se oferă. Numai Duhul Sfânt poate face ca omul să fie duhovnicesc. El singur poate şi face în mod sigur de fiecare dată ca omul să I se predea în întregime. A fi în întregime pătruns şi sfinţit de Duhul, a pune sub controlul Său mai întâi duhul, apoi sufletul cu voinţa, sentimentele şi inteligenţa şi a-I supune şi trupul, iată ce-l face pe om să fie spiritual şi ceea ce dovedeşte că este astfel. Să repetăm aceste cuvinte care vor deveni puterea vieţii noastre: „Duhul Sfânt rămâne în mine; duhul meu este sanctuarul Său invizibil”.
Cele două firi
Fie că este înzestrat în mod natural, fie că nu, creştinul trebuie să cunoască atingerea Crucii, în moarte, asupra a tot ce provine de la natură în el şi să cunoască totala lui dependenţă de Dumnezeul învierii. Cel credincios are cu adevărat o fire care „vrea să facă binele”, „dar el află că răul este lipit de el” şi, în sfârşit, este izbăvit abia atunci când, renunţând cu totul la o luptă disperată, priveşte în afara lui însuşi şi strigă: „Nenorocit om ce sunt, cine mă va izbăvi?” Atunci, el mulţumeşte prin Domnul Isus Hristos. În felul acesta, el a învăţat (ceea ce orice om trebuie să înveţe pentru a realiza izbăvirea în mod practic) mai întâi că firea pământească nu are nici un preţ, că nu este nimic bun în ea, şi că nici nu există vreun remediu pentru ea (Romani 7.18; 8.7); iar în al doilea rând, că însăşi firea cea nouă, cu dorinţele ei minunate, nu este puterea reală nici pentru bine, nici împotriva răului.
Predarea acceptată de Dumnezeu
Ştiţi, cred, foarte bine că latura omenească a predării nu vă foloseşte. Pot să mă predau de o sută de ori, cu toată intensitatea de care sunt în stare, şi tot nu-mi foloseşte la nimic. Ceea ce trebuie este ca Dumnezeu să primească şi să pecetluiască predarea mea. Şi acum, vreţi să vă predaţi Duhului Sfânt? Puteţi face acest lucru într-o clipă.
Dumnezeu ne păzeşte
Noi suntem păziţi de puterea lui Dumnezeu, nu numai în cele spirituale. El ştie că nu ne putem păzi singuri nici în cele vremelnice. De aceea, El zice: „Copilul Meu, nu există nici o lucrare pe care s-o faci, nici o treabă în care să fii angajat, nici un ban pe care să-l cheltuieşti, nici o situaţie în care să nu te păzesc Eu”. În prosperitate sau în necaz, în lumină ca şi în întuneric, Dumnezeu este gata să ne păzească necurmat.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424