„PE MUNTELE FERICIRILOR”
VIII.Fericiţi cei prigoniţi, batjocoriţi şi defăimaţi! Matei 5:10-12.
Un cuget curat îl aveau tinerii captivi în Babilon. Daniel şi prietenii săi aveau un cuget atât de sensibil, încât nu şi-au permis nici măcar să mănânce mâncarea de la masa imperială, iar când s-a dat edictul care interzicea rugăciunea către orice alt dumnezeu timp de o lună, ei continuau să se roage. Cu un cuget curat, Daniel, „cu ferestrele odăii de sus deschise spre Ierusalim, de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte” Daniel 6:10. Din teamă de oameni, ar fi putut să se roage lui Dumnezeu o dată pe zi sau de trei ori pe noapte. De ce să te rogi de trei ori pe zi, retrăgându-te din mijlocul colegilor în odăiţă, încuind uşa şi deschizând fereastra? De ce tot acest ritual, dacă Dumnezeu este pretutindeni? Poţi să te rogi în gând, poţi să te rogi noaptea şi astfel să scapi de aceste necazuri. Dar ei aveau cugetul curat şi rămânând credincioşi în detalii, de trei ori pe zi, cu ferestrele deschise spre Ierusalim, ca şi mai înainte, se rugau lui Dumnezeu. Au avut de suferit, da, dar au suferit şi o greutate de fericire de care alţii n-au avut parte. Acesta este primul motiv pentru care nu toţi suferă, ci numai neprihăniţii cu un cuget curat, care trăiesc cu evlavie.
A doua raţiune care limitează suferinţa din pricina neprihănirii este din partea lui Dumnezeu. „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El şi să duceţi, cum şi faceţi, aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o la mine şi pe care auziţi că o duc şi acum” Filipeni 1:29-30. Este un har acordat într-un mod de excepţie numai anumitor credincioşi şi între aceştia se aflau credincioşii de la Filipi. Îndată ce a trecut din Asia în Europa, în Macedonia, Pavel şi-a inaugurat lucrarea misionară la Filipi într-o închisoare şi el revine asupra lucrului acestuia: „şi voi – ca şi mine – aţi avut harul acesta, pe care nu-l au toţi credincioşii”. Sunt favorizaţi cei care pot să sufere pentru Numele Domnului Hristos. Aceştia pot trăi o măsură de fericire care este o excepţie între cei credincioşi. Fericirea suferinţei pentru Numele Lui n-au avut-o, nu o au şi nu o vor avea toţi cei neprihăniţi de pe pământ.
„Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentru că faceţi binele, decât pentru că faceţi răul!” 1 Petru 3:17 – exprimă suveranitatea divină care reglează împrejurările din viaţa celor credincioşi. S-ar putea să fie credincioşi neprihăniţi cu cugetul curat sau cu o viaţă de evlavie şi cu toate acestea să nu sufere. De ce? Pentru că este şi măsura divină pentru cei evlavioşi şi Dumnezeu, în voia Lui, cântăreşte dacă este potrivit ca ei să sufere sau nu. Noi sau alţii am putea spune că suntem cu cugetul curat şi că trăim o viaţă de evlavie, dar nu au toţi harul acesta, ci voia lui Dumnezeu rămâne suverană în a alege.
De ce sunt fericiţi cei ce sufăr? Pentru că a lor este Împărăţia cerurilor. Textul se încheie aşa cum a început: şi cei săraci în duh şi cei prigoniţi sunt fericiţi, căci a lor este Împărăţia cerurilor. Dincolo de sfera spirituală pe care o reprezintă Împărăţia cerurilor, o sferă care cuprinde pentru veşnicie cerul, iar pentru timp cerul şi pământul (atunci va fi cerul în cer, acum cerul este pe pământ), suferinţa apropie conţinutul binecuvântat al Împărăţiei cerurilor de inima celor credincioşi.
Cele trei persoane divine, Dumnezeu, Domnul Isus Hristos şi Duhul Sfânt sunt alături de cei credincioşi când suferă.
„În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi când aţi făcut rău? Dar, dacă suferiţi cu răbdare când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu” 1 Petru 2:20. Lui Dumnezeu îi place să faci bine şi să suferi cu răbdare. „Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi” 1 Petru 2:21. Cât de mult I-a plăcut lui Dumnezeu Tatăl de Domnul Isus Hristos, despre care a mărturisit: ,,Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea”, la fel Îi plac cei care suferă cu răbdare când fac ce este bine! Nu doar să suferi când ai făcut un lucru bun, ci să suferi cu răbdare! S-ar putea să suferi că n-ai încotro, sau să suferi cu o atitudine de răzvrătire de inimă sau de nemulţumire, sau să murmuri în adâncul inimii, însă lucrul acesta nu este plăcut lui Dumnezeu. Dacă ai făcut ce este bine, aceasta nu te face plăcut înaintea lui Dumnezeu, pentru că „ai făcut ce erai dator să faci”. Plăcut înaintea lui Dumnezeu înseamnă că, făcând un lucru bun, „rânduit mai dinainte”, suporţi cu răbdare suferinţa pe care acesta o aduce.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea ,,Pe muntele fericirilor” de Ion Socoteanu și cu acordul autorului.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424