Aşternerea acestor rânduri, sub intensitatea emoţiei revederii şcolii absolvite, substanţial schimbate în bine, priveşte tot o şcoală, care se clădeşte… pe hârtie. Trecem de la seriozitatea regală, care, acum 121 ani, a condus la amplificarea valorii patrimoniului oraşului istoric cu o clădire năucitor de frumoasă, la comedianţii de meserie din fruntea municipiului, care construiesc o şcoală din gură. Am mai spus-o: pe când credeam că am auzit tot de la aleşii noştri, în materie de luat peste picior o comunitate aflată în aşteptarea dezvoltării, se iveşte încă o gogomănie, care ne dărâmă teoria. Deci, nu strică să ridicăm ştacheta, căci doritori să o doboare se găsesc. Din nefericire. Cu două zile înainte de a asista la impresionantele ceremonii, cu participare de la case mari, găzduite de complexul de clădiri unite sub titulatura „Carol I” – pe care specialişti în arhitectură, deci, oameni care ştiu ce vorbesc, îl plasează în partea superioară a clasamentului unităţilor de învăţământ din Europa, care-ţi taie răsuflarea cu aspectul lor spectaculos – în Consiliul Local se vorbea, printre altele, despre o viitoare şcoală. În condiţiile în care toţi directorii sunt îngroziţi de perspectiva tăişului ascuţit al ghilotinei Inspectoratului asupra cifrei de şcolarizare, care retează, într-un an, de la unii, în alt an, de la alţii, pe fondul împuţinării copiilor, autorităţile bat câmpii cu îndeplinirea unui deziderat valabil înainte de Revoluţie. O şcoală în Grui! Pe timpul lui Ceauşescu, lumea din cartier vorbea – vorbe întreţinute şi de zorul buldozerelor, care „muşcau” din satul predat în faţa înaintării şantierelor de blocuri – că se face o şcoală, întrucât cea căreia îi erau arondaţi elevii din cel mai tânăr cartier câmpulungean era depăşită de numărul beneficiarilor. Ca o amară ironie, Şcoala 5, unde n-aveau loc copiii Gruiului laolaltă cu cei de la casele din Schei, a ajuns, un sfert de veac mai târziu, o pustietate încremenită, în care, mai acum un an, Liviu Ţâroiu ţinea becurile aprinse, ca să nu intre hoţii. Poate hoţii veniţi la furat din alte judeţe, fiindcă băştinaşii ştiau că e o clădire aproape părăsită, nepăzită, de unde nu plecau cu mâna goală.
Revenind la nota nostalgică a relatării despre râul de pici revărsat din Grui către unitatea din Schei, a cărei capacitate era insuficientă populaţiei şcolare, poate şi din acest motiv, nu erau împiedicate demersurile părinţilor care, mai cu o cunoştinţă, mai cu o atenţie (o colonie, un cârmâz procurat pe sub mână pentru tovarăşa învăţătoare), reuşeau să-şi înscrie şcolarii din familie la Nr.3. În discuţiile „gruienilor” de dinainte de ’89 exista şi un amplasament: mlaştina de lângă centrala termică a Melanei, unde ţâncii din zona „La ceas” îşi consumau timpul liber prinzând mormoloci, nefiind program la televizor. Decretul 770 ar fi umplut, cu siguranţă, şcoala din Grui, lucru exclus să se întâmple în zilele noastre, când până şi liceele bune au incertitudinea zilei de mâine, aşa cum este „Dan Barbilian”, care îşi face griji în privinţa viitorului apropiat, fiind văzut ca un satelit al lui „Dinicu Golescu”, în ritmul în care rămâne fără cursanţi. Sau este lăsat fără cursanţi, prin tăierea claselor.
De unde această idee cu o şcoală în Grui, scoasă de la naftalină şi prezentată ca măsură prioritară (!) în strategia de dezvoltare a trei zone marginalizate, între care a avut norocul să se înfigă şi cartierul deloc mai defavorizat decât ghetoul Vişoiului, cu blocul 17 şi vecinătăţile sale? Consultantul care a elaborat documentul în baza căruia va acţiona proaspătul Grup de Acţiune Locală Câmpulung Muscel – GAL-ul care va aspira de la UE cele 7 milioane de euro – a inserat, pentru fiecare zonă defavorizată, Pescăreasa, Cazărmilor şi Grui, un pachet de măsuri, în scopul ridicării ei din sărăcie, ca s-o spunem pe înţelesul tuturor. Iar una dintre priorităţile Gruiului a fost identificată ca fiind o unitate de învăţământ, asta deşi consultantul, cu gura lui, a prezentat, ca o concluzie a muncii pe teren a oamenilor săi, vârsta înaintată a localnicilor celor trei zone selecţionate a fi modernizate cu banii europenilor. „În majoritatea zonelor – redăm declaraţia consilierului primului ministru -, ponderea copiilor şi adolescenţilor 0-17 ani din populaţia totală reprezintă un procent mic. Acest lucru înseamnă că există multă populaţie matură şi populaţie îmbătrânită .” Or, în aceste condiţii, nu surprindea pe nimeni construcţia mai multor azile de bătrâni, nu numai a unuia, propus a fi realizat în zona Cazărmilor, în „cartierul” învecinat unităţilor militare.
Şi, totuşi, ce-i cu şcoala din Grui, subiect pe care liberalii l-au întors împotriva primarului, de necaz că le-a năruit planurile de a băga un purcoi de bani – 10 miliarde de lei vechi era „pornirea” în bugetul lui 2016 – în crearea unui parc de joacă acoperit în fosta Piaţă Grui? Ca să râdă de ei, Liviu Ţâroiu a pus în balanţă proiectul PNL cu un adăpost pentru boschetari, dar, nemaiavând nici copii, nici boschetari în Câmpulung, a abandonat ambele idei. Şi bine a făcut, căci nu se ştie din ce boschet sare un chinez cu o ofertă de infarct şi câştigă şi piaţa asta!
Sesizând în strategia lui Ţâroiu pentru amărâţi acest deziderat despre care s-a mai vorbit şi după Revoluţie, înainte să înceapă directorii să jelească din pricina scăderii „şeptelului”, liberalii l-au pus să le explice cum se va putea construi şi cum se va putea pune în funcţiune viitoarea unitate. Simţind că rivalii bat în direcţia inutilităţii ei – deşi parcul lor de joacă de câteva zeci de miliarde de lei vechi era util într-un cartier fără suficient de mulţi copii încât să se justifice uriaşa investiţie, dar, chipurile, respectivul Orăşel al Copiilor era pentru tot oraşul şi comunele din jur -, Liviu Ţâroiu, în loc să spună de ce o face sau, mai corect, pentru cine o face, a replicat că nu o face, dacă lumea consideră că nu e necesară. Şi se pare că nu e necesară, de vreme ce statisticile locale, ale Primăriei, ale şcolilor, ale Spitalului – cea mai grăitoare sursă – arată, fără tăgadă, că orăşenilor le-a pierit cheful de făcut copii. Şi, totuşi, şcoala apare ca obiectiv prioritar în strategia care urma să fie depusă la Ministerul Dezvoltării. Diplomat, consultantul, care n-a trecut, de capul lui, ce-a vrut în strategie, ci ce-au vrut cei care au comandat-o, a răspuns că studiul său ajută la obţinerea banilor pentru ridicarea şcolii, restul e treaba Primăriei şi a Consiliului Local. Moment în care primarul a stricat poezia cu francheţea lui dezarmantă: dacă în strategia de dezvoltare a Câmpulungului a fost strecurată posibilitatea înfiinţării unei şcoli, asta nu înseamnă că se va şi face! Altfel spus, a fost trecută în document, căci doar nu erau să se ducă oamenii cu hârtia goală la minister!
Totuşi, în programele mai vechi, a apelat la memorie primarul, au existat planuri în acest sens, la care, însă, după 2000, s-a renunţat, în favoarea unei biserici, mai potrivită vârstei, gusturilor şi preocupărilor locuitorilor. În concluzie, proiectul şcolii, care va înduioşa ministerul să avizeze strategia Câmpulungului, nu va pune la muncă autorităţile locale ca să acceseze finanţarea europeană, dacă nu vor considera că e util. Aşadar, măsura prioritară nu va fi aplicată, o spune răspicat primarul Ţâroiu. Deşi, susţine tot el, dacă s-ar face o consultare publică, reiese că cetăţenii îşi doresc şcoală din Grui. Lucru de care ne îndoim amarnic, pentru că părinţii aleg şcoala după profesori. Iar profesorii consideraţi de top predau la unităţile centrale. Şi dacă s-ar face, intuim de pe acum cum îşi pune în cap primarul directorii celorlalte unităţi, cărora nu le vor cădea bine intenţiile aflate la nivel declarativ, care îi lasă fără copiii unui cartier întreg. Iar în vârful grămezii de revoltaţi îl vedem pe patronul firmei de maxi-taxi, căruia i se vor rări cursele prin pierderea clienţilor din rândul elevilor de generală.