Ce ştim acum despre cer. Cerul nu trebuie să fie pentru noi ceva necunoscut, mai ales că, atât cât a găsit de cuviinţă, Domnul ne-a descoperit despre cer. Negreşit, sunt şi alte lucruri pe care noi nu suntem în stare să le înţelegem; dacă am fi în stare să le înţelegem, El ne-ar fi descoperit mai mult. Însă patria noastră cerească nu trebuie să fie un loc cu totul necunoscut de noi. Dar ce putem cunoaşte despre acest loc? Numai ce ne este descoperit de Cuvântul lui Dumnezeu. Cine este acolo, sus? E suficient un singur cuvânt, ca să le lămurească pe toate: este Domnul Isus. Dacă cerul ar avea toate splendorile, dar n-ar fi în el Domnul Isus, cerul n-ar avea niciun farmec. Acolo este o familie mare şi numeroasă, familia celor mântuiţi, alcătuită din tot ce-a putut să aibă pământul mai ales, mai curat, mai sfânt, alcătuită din oamenii lui Dumnezeu care s-au distins în lucrarea Lui, care au slujit Dumnezeului viu şi adevărat. Acolo sunt apostolii, ucenicii, martirii, acolo sunt oamenii care au slujit Domnului Hristos, din toate timpurile. Într-adevăr, o familie numeroasă! Cineva, în îndrăzneala lui, îşi dădea cu părerea: „Eu cred că mai mare este numărul celor mântuiţi decât al celor nemântuiţi”. Nu ştim. Ştim însă că va fi o familie foarte numeroasă a celor răscumpăraţi de Domnul Isus. Acolo ne vom cunoaşte unii pe alţii. Acum cunoştinţa noastră este mărginită, acolo însă ea va fi mult mai adâncă. Ne vom cunoaşte unii pe alţii, dar n-o să mai trăim ca pe pământ, ca soţi şi soţii; acolo vom fi ca îngerii lui Dumnezeu. Cei ce vor fi acolo vor fi împodobiţi cu multă sfinţenie. Vor avea „haine albe şi ramuri de finic în mâini”. Hainele albe arată sfinţenia, finicul arată o pace adâncă.
Cei credincioşi vor sluji lui Dumnezeu. Acolo „robii Lui Îi vor sluji” (Apocalipsa 22.3). Nu este un loc de somn, cum l-au zugrăvit unii după născocirile minţii lor, ci este un loc de slujire. Când este să fii angajat într-un serviciu, eşti întrebat: „Care îţi este pregătirea?” Şi, bineînţeles, eşti pus la ceea ce eşti pregătit. Dar oare aici, pe pământ, nu te afli ca într-o şcoală de pregătire pentru ce va fi sus? Negreşit! Ce ai învăţat să faci aici vei face şi dincolo, numai că nu va mai fi nevoie să munceşti cu sudoarea frunţii. Acolo e vorba de împărăţia lui Dumnezeu, de o lucrare pentru suflete… Desigur, Dumnezeu va pune pe fiecare la ceea ce a învăţat de aici, de pe pământ. Negreşit, este o slujire a lui Dumnezeu şi în rugăciune, şi în adorare şi în cântare, dar nu numai atât. Acolo sufletele vor fi fericite. Dacă fericirea celor credincioşi se prelungeşte acolo în măsura de pe pământ, încă ar fi mult. Binecuvântările de aici sunt însă o garanţie pentru binecuvântările mai mari şi mai bogate care ne vor fi date sus, în cer.
Învingerea celui din urmă vrăjmaş: moartea. „Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea” (1 Corinteni 15.26). Ciudat: moartea este înfăţişată ca o fiinţă. Noi am socotit-o ca ceva natural sau nenatural, dar nu ca o fiinţă. Am văzut-o câteodată zugrăvită ca un schelet cu o coasă în mână, fugind călare pe cal. Imaginaţia pictorului, ne-am zis noi; totuşi, imaginaţia aceasta nu este fără nicio îndreptăţire. În Apocalipsa se arată moartea călărind pe un cal. Calul înfăţişează iuţimea în alergare. Moartea intră cu grabă la unii şi seceră pe cine vrea, neţinând seama nici de sărac, nici de bogat; ea îşi face lucrarea parcă fără să ţină seama de cineva. Trăim în vreme de har şi totuşi moartea seceră pe necredincioşi şi pe credincioşi. Ea pare a nu fi învinsă. A fost învinsă de Domnul Isus, pentru că legăturile ei n-au putut să-L ţină pe El, dar biruinţa aceasta nu s-a întins încă la răscumpăraţii Săi. Abia atunci când aceştia vor învia şi istoria pământului se va sfârşi, Moartea şi Locuinţa Morţilor vor fi aruncate în iazul de foc (Apocalipsa 20.14). Aici numeşte moartea ca vrăjmaşul cel din urmă, deci ea este privită ca un vrăjmaş. Nimeni nu-i poate spune: „Bine ai venit, că de când te aşteptam!” Credincioşii însă nu se ocupă cu moartea. Ei privesc dincolo de moarte, la Domnul Isus Hristos, şi se mângâie cu nădejdea plecării acasă.
Predarea triumfală în mâna Tatălui a lucrării împlinite de Hristos. „În urmă va veni sfârşitul, când El va da împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere” (1 Corinteni 15.24). Sfârşitul despre care este vorba aici este sfârşitul istoriei pământului, când pământul şi cerul intră într-o altă fază. Când va fi acest sfârşit al istoriei pământului, Domnul Isus va da împărăţia (este vorba de împărăţia de o mie de ani) în mâna Tatălui. Aceasta va fi ca o predare triumfală: Ce Mi-ai dat să fac am făcut: am curăţit pământul, am curăţit cerul. Curaţi sunt cei răscumpăraţi ai Mei, răscumpăraţii pe care Mi i-ai dat Tu, pământul pe care Mi l-ai dat să domnesc peste el; şi cerul în care locuia Satan a fost şi el curăţit. Predau toate acestea în mâna Ta… Atunci va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere omenească sau diavolească. „Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale” (versetul 25).
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel Telefon contact: 0745.021.424