Ploile acestei primăveri au făcut dezastru pe câteva zone în pantă din cartierul Mărcuş, trecut pe lista „calamitaţilor” inventariaţi la nivel de judeţ. Nici înainte de a fi rupte de şuvoaiele dezlănţuite, uliţele, pe care, doar în caz că eşti foarte sigur de performanţele autoturismului adaptat la terenul din cale-afară de accidentat, ai curaj să intri în brazdele tăiate de ape, nu erau prea grozave, nici pentru traficul auto, nici pentru circulaţia cu piciorul. Condiţia nefericită a unor căi de acces precum Ocnei, Boboc ori Mărcuş, ultima, o norocoasă între suratele înfundate în noroi, beneficiară de caldarâm, a ajuns la urechile tuturor primarilor. Inclusiv ale actualului, graţie prezenţei reprezentanţilor aşezării plasate deasupra Câmpulungului, care au susţinut cauza reparaţiilor stradale prea mult întârziate. Ce-i drept, artera principală a avut parte de atenţia autorităţilor, plus că mai sunt şi alte braţe în situaţia fericită de a fi acoperite cu asfalt, însă povârnişurile Mărcuşului din marginea sudică a cartierului sunt prăpăd.
Ca să-şi refacă stocurile de provizii, bătrânele coboară şi urcă pe pantele mâncate de ploi
Marţi, ca un făcut, când am ajuns noi în zonă, se opinteau să urce hârtoapele adâncite de rostogolirea furioasă a torentelor, care au brăzdat drumurile înmuiate de atâta udătură, numai bătrâne ieşite să-şi facă aprovizionarea în prima parte a zilei. Norii într-o mişcare continuă le-au dat emoţii că ploaia se porneşte mai devreme decât au prognozat meteorologii, care au anunţat precipitaţii în toată România. De aceea, au purces la cumpărături cum şi-au încheiat treburile în gospodărie, însă drumul de acasă până la magazin nu constă în a ieşi din scara de bloc şi a trece strada, la supermarchetul ori minimarchetul din cartier. Nu. Refacerea proviziilor de pâine şi restul alimentelor presupune un efort considerabil pentru locuitoare de vârsta celor care ne-au ieşit în cale în urmă cu trei zile. Cel puţin doi kilometri dus şi tot atâţia la întoarcere, pe o pantă abruptă, cu bolovanii răscoliţi de râul prăvălit pe toată suprafaţa „străzii” lipsite de şanţuri de scurgere. Îi este greu unui om tânăr şi sănătos să-şi păstreze echilibrul, aşa că vă imaginaţi la ce cazne sunt supuse picioarele afectate de bătrâneţe, instalată, de obicei, „la pachet” cu afecţiunile vârstei. Şi, totuşi, nevoia le împinge la mişcare pe coastele stricate sever de ploi, pe care, marţi, le urcau cu norii în spate. Şi să fi vrut, mai repede nu puteau înainta, întrucât obstacolele costişei umbroase, pe care glodul n-a apucat să se usuce de la o răpăială la alta, erau dublate de greutatea sacoşelor cu de-ale gurii.
Spre necazul lor, debitele vijelioase le-au prăpădit scurtătura care reducea considerabil distanţa între zona de case şi strada Mărcuş, pe care se intră din Şoseaua Naţională, de undeva din apropierea Bisericii Apa Sărată. Strada Mărcuş, executată din pavaj cu bolovani, în vremuri în care primarii se învredniceau să facă treabă pentru toţi cetăţenii – şi ca dovadă că treaba a fost bună, caldarâmul a ţinut până în zilele noastre -, are, la un moment dat, în dreapta, cum urci, o scurtătură prin pădurice. Localnicii i-ar zice „Gârlici” şi, până să se rupă, o foloseau intens şi la coborâre, şi la urcare, scutind un ocol serios pe strada Mărcuş. Inclusiv în Consiliul Local s-a vorbit, la finele lunii februarie, despre „Gârliciul” distrus dinainte să intre în această primăvară „fleşcăită”. Privaţi de folosinţa cărăruii au fost bătrânii, căci ei mai merg pe jos, copiii şi nepoţii lor deplasându-se cu maşina. Din păcate, coborâşul cu ieşire în strada Mărcuş, la 200 de metri distanţă de intrarea de la şosea, nu mai poate fi folosit, întrucât nesăbuitul care s-ar aventura pe prăvălişul surpat de ploi riscă să-şi rupă picioarele, scăpând în scobiturile rezultate prin căscarea cărării.
Primarului Liviu Ţâroiu i s-a comunicat public rugămintea – în mod cert, i s-a comunicat şi în particular, colegul Ion Iliescu fiind din zonă – de a se ocupa de ameliorarea stării „Gârliciului”, pentru seniorii cartierului. Dacă nu s-a ocupat până acum, este greu de crezut că o va face de acum înainte, de vreme ce s-au ivit alte priorităţi în Mărcuş, după atâtea zile la rând cu vreme rea. Accesuri mai importante decât viroaga ce a servit reducerii distanţei de sus până la punctele alimentare de pe principală au avut de suferit şi în trecut, şi în prezent.
Ce n-a fost în stare să facă mâna omului au făcut roţile maşinilor, după cum ne spunea o vârstnică venită de la muncă, după cum trădau uneltele pe care le căra. Întrebată dacă „finisarea” caldarâmului, din care, pe alocuri, s-au răsculat pietrele bătute cu decenii în urmă, din pricina stihiilor neiertătoare, s-a datorat intervenţiei omului, femeia a răspuns: „L-a „finisat” Dumnezeu! Astăzi, nimeni nu mai vrea să iasă la muncă!” Cu voia Celui de Sus şi graţie comodităţii localnicilor, care folosesc zilnic autovehiculele pe suişurile chinuitoare, pietrele au fost „culcate” la loc. Traficul auto a contribuit la tasarea lor, altfel, vorba bătrânicii care urca încet, n-aveai pe unde să scoţi răposaţii, ca să-i duci la cimitirul de la Apa Sărată. Asta pentru că o parte însemnată a Mărcuşului, de la „Muraru” până în vale, aparţine de Parohia Apa Sărată. Şi până să se construiască biserica cea nouă, toate slujbele de înmormântare se ţineau la locaşul de jos, unde coborau, cu chiu, cu vai, indiferent de halul în care se găsea uliţa, din motiv de vreme, de pe care pornea convoiul mortuar.