Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. Suntem aşa de răi şi de păcătoşi în firea noastră pământească, încât pic de dragoste din Dumnezeu nu există în noi. Şi dacă d-ta Îl iubeşti pe Domnul Isus, aceasta nu este de la d-ta; înseamnă că El ţi-a turnat dragoste în suflet. El este Cel care ne-a iubit mai întâi. Atunci, dacă în sufletul d-tale este dragoste pentru El, de la El vine şi, dându-ţi-o, a dovedit că te iubeşte. Dragostea porneşte de la El la noi. După ce El ne-a turnat în suflet dragostea Lui, abia atunci Îl iubim şi noi pe El. Dumnezeu lucrează ca să ne încredinţeze că El ne iubeşte; şi ce se arată acum este puţin faţă de ceea ce ne păstrează pentru viitor, pentru veşnicie.
Dragostea faţă de fraţi arătată în iubirea faţă de Dumnezeu şi ascultarea de poruncile Lui. Adevărata dragoste faţă de copiii lui Dumnezeu se arată practic în iubirea de Dumnezeu şi în ţinerea poruncilor Lui. „Eu iubesc pe fraţi”, zice cineva. Îl întrebăm atunci: Dar pe Dumnezeu Îl iubeşti şi trăieşti în ascultare de El? Dacă nu, toată simpatia pe care o arăţi celor credincioşi este zadarnică, ea nu merge prea departe. Dar cineva poate să spună: „Eu iubesc şi pe fraţi şi pe Dumnezeu”. La 1 Ioan 5.3 spune: „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui”. Dacă nu asculţi de Dumnezeu, te înşeli. Cine zice: „iubesc pe Domnul Isus, dar nu-L ascult”, se amăgeşte. Dragostea de Dumnezeu stă în ascultarea de El. Dacă cineva nu trăieşte în ascultare de Dumnezeu, nu iubeşte pe Dumnezeu şi pe copiii Lui.
Dragostea faţă de toţi sfinţii. În Coloseni 1.4 se spune despre „dragostea pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii”. Cine zice că el crede în Domnul Isus, dar nu poate să-i iubească pe toţi cei credincioşi, acela n-are credinţa care trebuie. Credinciosul adevărat îi iubeşte pe toţi sfinţii, pe toţi copiii lui Dumnezeu. Drept este că acum s-a făcut amestec, se clădeşte Babilonul religios cu fel de fel de păreri, ceea ce duce la criticarea unora de către alţii. Cei care umblă din adunare în adunare spun că ei îi iubesc pe toţi şi pe urmă îi critică pe toţi. Ei nu-şi dau seama de răul pe care-l fac şi de paguba pe care o aduc dragostei.
Creşterea în dragoste. „Dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult” (2 Tesaloniceni 1.3). Nu numai credinţa merge crescând, ci şi dragostea fiecăruia dintre ei se mărea tot mai mult. Credinţa şi dragostea merg împreună. Credinţa fără dragoste este doar o închipuire; dragostea fără credinţă, la fel. Credinţa dă naştere la dragoste, iar dragostea se sprijină pe credinţă. Este natural să sporeşti în dragoste. Dacă însă cineva se va opri numai la cusururi, dragostea lui nu va merge crescând. Dragostea acoperă toate, deci şi defecte, slăbiciuni şi cusururi. Ele nu pot împiedica dragostea de a vedea lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o într-un suflet sau altul. Dragostea nu trâmbiţează defectul cuiva, ci caută momentul când, între patru ochi şi cu delicateţe, vorbeşte acelui suflet despre defectul lui, spre îndreptare. Sunt ochi care privesc cu dragoste şi sunt ochi care privesc fără dragoste. Cei care privesc cu dragoste găsesc dragoste oriunde. Dacă însă înăuntru nu este dragoste, n-o găseşti nicăieri. Trebuie să avem o inimă care să-i îmbrăţişeze pe toţi răscumpăraţii Domnului. Ce a făcut Domnul cu mine a făcut şi cu ei. Ei sunt scumpi înaintea Domnului şi tot aşa trebuie să fie şi în faţa ochilor mei. Deseori prigoana şi suferinţa fac să sporească dragostea. Istoria spune cum creştinii erau aruncaţi la lei şi la tigri ca să fie sfâşiaţi. Când apăreau în arenă, ei se îmbrăţişau şi se sărutau unii pe alţii, îndemnându-se la curaj şi la statornicie şi făcând semn că se vor întâlni acolo, sus, în cer. Era dragostea care-i unea pe toţi cei care aveau acelaşi Mântuitor.
Dragostea, în adunarea lui Dumnezeu. În adunarea lui Dumnezeu, între copiii lui Dumnezeu, este dragoste. „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13.35). Trebuie să recunoaştem că sunt şi prin adunările creştine destui care se plâng că nu este dragoste; ei sunt cei care nu au dragoste, pentru că uită că dragostea se dă, nu se pretinde de la alţi. Sunt alţii însă care văd numai dragoste, pentru că inima lor este plină de iubire. Nu este bine să ceri de la altul ceea ce n-ai tu mai întâi. Oricum, nu se poate închipui o adunare a lui Dumnezeu lipsită de dragoste. Dacă este neînţelegere şi nemulţumire, atunci acele suflete sunt unite între ele numai prin faptul că se cunosc, iar adunarea aceea se dărâmă încetul cu încetul. Dacă însă este între ei dragostea Domnului Isus, vor avea înţelegere unii pentru alţii, vor dobândi o inimă largă şi se vor ajuta să meargă pe cale cât mai bine.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3, Câmpulung Muscel.
Telefon contact: 0745.021.424.