Astăzi, din unitatea, care primea delegaţii străine trimise de la minister şi găzduia congrese naţionale, n-a mai rămas decât un laborator
Am relatat în precedentul episod că prietenia cu soţul unei foste paciente, colonel de Securitate, l-a ajutat pe medicul Mircea Constantinescu să acceadă până la ministrul Sănătăţii, după ce şi-a pierdut postul de ginecolog. A ajuns chiar de două ori. Prima oară, i s-a promis de către ministru că-i va fi creat un alt post, deoarece al lui fusese ocupat de o cunoştinţă a şefului Maternităţii şi a celui al Direcţiei Sanitare Argeş. A doua oară, chemat să revină după o lună, doctorul câmpulungean s-a conformat şi s-a prezentat la minister. Însă nu mai voia să se întoarcă la Ginecologie, intuind că-l aşteaptă şicane mai mari din partea superiorilor. A optat să practice Ginecologia în particular, deschizându-şi un cabinet la el acasă. „Până să vină la putere Nicolae Ceauşescu, în timpul lui Gheorghiu Dej, cabinetele particulare erau libere. Pe urmă, au fost închise. Mi l-am închis şi eu, dar am continuat să practic, deoarece venea lumea la mine. Nu puteam să-i refuz pe oameni. Măcar pentru consultaţii şi tratament, căci asta nu putea nimeni să mă oprească s-o fac.”, povestea râzând dr.Constantinescu.
Singurul medic român invitat la Institutul de Hematologie din Leningrad, cel mai mare în domeniu
Ce nu a fost lăsat să dovedească la Ginecologie, unde ascensiunea i-a fost zădărnicită de colegii care se temeau că nou venitul se va ridica prin calităţile sale de bun organizator, s-a întâmplat la Hematologie. După problemele întâmpinate din pricina colectivului de la Maternitate, medicul Constantinescu a rămas la Centrul de Transfuzii, unde a primit o normă întreagă. Reamintim că, în timpul în care a activat ca medic ginecolog, a lucrat cu o jumătate de normă la această unitate, care a funcţionat într-o clădire mică, în vecinătatea Spitalului. În următorii 32 de ani, a fost medic şef al Centrului de Transfuzii, care, dintr-un serviciu amenajat într-o casă particulară, pe care, însă, a ştiut cum să-l organizeze, a ajuns cel mai renumit din ţară. „Se înfiinţase un centru de transfuzii la Tulcea. Medicul din Tulcea a făcut cursul de specializare în transfuzie, trei luni, după care a fost trimis la perfecţionare la Câmpulung. Era o doctoriţă. De ce ai trimis-o la Câmpulung, când aveai mai aproape Piteştiul, care era un centru mare?”, puncta subtil medicul Mircea Constantinescu importanţa instituţiei de la Câmpulung, a cărei faimă se răspândise în întreaga ţară.
„Îmi pare rău că, atunci când n-am mai văzut să scriu şi să citesc, atât de tare m-am enervat, încât am rupt cele mai importante fotografii. Una era din perioada în care am fost invitat la Leningrad (n.r. Sankt Petersburg). Am fost singurul medic român invitat la Institutul de Hematologie din Leningrad. Cel mai mare Institut de Hematologie.”, relata medicul câmpulungean, care s-a aflat într-un schimb de experienţă pe durata unei luni, ca urmare a invitaţiei primite prin Ministerul Sănătăţii. „Din „domnule profesor” nu mă scoteau. Discutam cu ei în Rusă şi în Franceză. Vorbeam bine Franceză, întrucât studiasem la şcoală. În schimb, Rusă nu ştiam deloc, dar, cum mă anunţaseră cu trei luni înainte de eveniment, am luat legătura cu doctorul Andreescu, radiolog la Policlinică, şi cu doctorul Băbiceanu, basarabeni, refugiaţi în timpul războiului. Le-am povestit că trebuie să merg la Leningrad şi s-au oferit să mă mediteze în Limba Rusă. Am urmat cu ei un curs intensiv, care m-a ajutat să mă descurc în schimbul de experienţă. Cât am stat acolo, s-a ţinut şi Congresul Internaţional de Hematologie, unde au venit profesori din toate ţările. M-au rugat să ţin două conferinţe în cadrul congresului.”, a descris pe scurt acest important moment al activităţii sale.
La Câmpulung s-a ţinut un congres naţional de hematologie pentru cadrele medii de la centrele de transfuzii din ţară
Interlocutorul nostru era atât de bine pregătit pe probleme de hematologie, încât centrul pe care îl conducea la Câmpulung, după cum am precizat, era recunoscut ca fiind cel mai bun la nivel naţional. La un moment dat, a primit o adresă din partea Ministerului Sănătăţii, prin care se comunica subordonarea Centrului de Transfuzii de la Piteşti – un centru judeţean, mare – celui de la Câmpulung. „Am primit dispoziţie să coordonez şi activitatea centrului de la Piteşti, la care urma să lucrez două zile pe săptămână. M-am dus de câteva ori… aveau şi medici, şi chimişti, şi biologi, şi asistente, era bine organizat. Centrele de transfuzii sunt mai mult de recoltare şi de analiză de laborator, n-au şi cabinet de consultaţii pentru bolnavi, pentru că nu au medici hematologi. Au medici de laborator sau chimişti şi biologi. Şefii centrelor de transfuzii au fost medici de laborator. Eu am fost medic de laborator, dar, fiind şi specialist în Hematologie clinică, am avut la centru şi Cabinet de Hematologie clinică. Acolo se tratează anemiile, bolile de ganglioni, cancerele de sânge, etc.”, ne mai spunea acesta.
La Câmpulung a avut loc un congres naţional de hematologie cu cadrele medii de la toate centrele de transfuzii din ţară. „Pentru asistenţii şefi de la astfel de centre din ţară, în total, aproximativ 30 de persoane, s-a ţinut un curs de trei zile, pe probleme de hematologie. Din dispoziţia ministerului, acest curs a fost organizat la Câmpulung. De ce nu s-a făcut la Piteşti ori la Ploieşti, că era mai aproape? De ce nu s-a făcut la Bucureşti? De ce s-a făcut la Centrul de Transfuzii din Câmpulung? Pentru că era considerat cel mai bun din punct de vedere profesional. Când veneau delegaţii străine pe linie de hematologie, acestea erau trimise la Câmpulung, ca să vadă cum se organizează hematologia şi transfuzia în teritoriu.” Ca drept dovadă, Mircea Constantinescu a păstrat câteva fotografii cu delegaţia albaneză, compusă din mai mulţi reprezentanţi ai Institutului de la Tirana, proaspăt înfiinţat, direcţionată de Ministerul Sănătăţii şi Institutul de Hematologie de la Bucureşti către Câmpulung.
Lucrările dr.Mircea Constantinescu, pe teme de hematologie şi ginecologie, domenii în care a înregistrat performanţe importante, au fost publicate atât în presa din România, cât şi în presa din străinătate. În timpul interviului, acesta a lăudat colectivul în mijlocul căruia a lucrat după plecarea de la Maternitate. „Astăzi, mai sunt câteva asistente de pe vremea mea, ca să spun aşa. Adriana Voicu este cea mai veche.”, afirma acesta. Dr.Mircea Constantinescu avea trecere peste tot pe unde se ducea. „Mă duceam la Ministerul Sănătăţii, la şeful meu direct, care răspundea de urgenţe, adică de salvări, transfuzii şi elicoptere. Îi spuneam: „Daţi-mi voie să plec cu colectivul, o săptămână – zece zile, în schimb de experienţă, la Timişoara sau Constanţa, Oradea, Iaşi. Şi aşa plecam mereu. Luam în microbuz şase-şapte inşi, altădată, luam altă serie, căci aveam 14 în total. I-am plimbat în toată ţara.”
În prezent, în locul Centrului de Transfuzii de altădată, care se bucura de un prestigiu recunoscut la nivel naţional, a rămas un laborator aflat în subordinea Piteştiului.
Cum au apărut alţii ca autori pe lucrările sale, fără să aibă nicio contribuţie la munca de cercetare ori documentare
Întrucât Mircea Constantinescu face parte din categoria medicilor scriitori, numele său apare pe un număr consistent de cărţi al căror autor este. A scris de când şi-a început activitatea medicală şi continuă să scrie şi astăzi, la cei 94 de ani ai săi, pe care îi va împlini pe 21 iulie. De altfel, această activitate a constituit refugiul perfect la anii pensionării, când a fost nevoit să-şi umple timpul cu ceva. Şi l-a umplut cu ceea ce îi plăcea cel mai mult: lectura, scrisul, pictura. „Prima carte am scris-o în 1958. „Staţiunea balneoclimatică Bughea de Sus.”, spunea cu regret despre această lucrare, care nu se mai află în posesia sa. Nu are decât o fotografie a copertei cărţii scrise acum 58 de ani. De atunci şi până astăzi, au fost publicate sub semnătura sa opt cărţi, şase broşuri şi două albume, din totalul cărora vom reţine câteva titluri, deşi recunoaştem importanţa tuturor lucrărilor avându-l ca autor pe medicul Mircea Constantinescu.
„Câmpulung şi zona Muscelului, judeţul Argeş – Din istoria medicinei şi a farmaciei din zona Muscelului”, ediţia I şi a II-a, revizuită şi adăugită, „Fitoterapia. Secretul tinereţii şi al longevităţii prin tratamente cu plante medicinale”, „Fructele şi sănătatea”, „Transfuzia şi donatorii de sânge”, „Sângele în practica medicală”, „Giardia”, „Plantele în cosmetică”, „Personalităţi câmpulungene, secolele XIX-XX”, „George Topârceanu şi Casa Memorială de la Nămăeşti”, „Staţiunea balneoclimatică Câmpulung Muscel – Tratamentul afecţiunilor căilor respiratorii” reprezintă o parte a prodigioasei sale activităţi scriitoriceşti. Amintim şi cele două albume, „Arta plastică la Câmpulung”, lucrare elaborată de dr.Mircea Constantinescu şi prof.Doru Oncete, la care au colaborat Nicolae Pătru, Alexandru Marinescu şi Victorian Stănescu, şi „Câmpulung”, realizat împreună cu primul secretar Manole Bivol. Mircea Constantinescu a avut talent şi la pictură. „N-am pictat niciodată după poze, ci numai după natură.”, ne spunea artistul, care şi-a cadorisit prietenii cu aproximativ 50 de tablouri realizate de el.
„Staţiunile balneoclimatice din judeţul Argeş”, avându-i ca autori pe Mircea Constantinescu, Emil Ştefănescu şi Nicolae Pica, are o istorie amară în spate, care dezvăluie un fenomen valabil până în zilele noastre. „Este o poveste cu această carte.”, îşi aminteşte zâmbind interlocutorul nostru despre împrejurarea în care a apărut lucrarea. „De obicei, am luat pe cineva cu care să lucrez (n.r. care să redacteze materialul, întrucât „grosul”, adică munca de cercetare şi documentare, i-a aparţinut medicului Constantinescu; iar acesta, din bun simţ, i-a menţionat ca autori, deşi contribuţia lor a fost infimă în comparaţie cu a lui). Emil Ştefănescu era medicul şef de regiune, fost coleg de an la facultate şi prieten, iar Nicolae Pica era inspector. M-am dus la colegul meu cu manuscrisul. „Emile, am scris o carte cu staţiunile balneoclimatice. Ajută-mă s-o public.” „N-am bani.”, a zis el. Însă la direcţiile sanitare erau bani pentru publicaţii. „Bine. Dacă n-ai, n-ai.” M-am dus la primul secretar de regiune. M-a primit imediat, i-am arătat manuscrisul, i-am spus că vreau să public cartea, dar că dr.Ştefănescu n-are bani. „Da? N-are?”, s-a mirat acesta. „Dă-i un telefon lui Ştefănescu şi spune-i să vină imediat la mine!”, i-a cerut secretarei. În cel mai scurt timp, a apărut, în fugă, Emil Ştefănescu. „N-ai bani să publici cartea asta?” „Am, tovarăşul prim secretar, cum să n-am?” „De ce i-ai spus doctorului că n-ai?” „N-a înţeles el! Am, sigur că am! Să vină la mine, că-i dau bani!”
Nu i-a dat oricum, ci cu condiţia să fie menţionaţi pe lucrare el şi Pica. „Pe mine nu m-a interesat persoana mea, mă interesa să se publice cartea. Indiferent că-l puneam pe primul secretar… Bivol m-a ajutat foarte mult. El mi-a spus aşa: „Îţi dau bani de la partid. Dar mă treci şi pe mine.” Şi astfel au apărut coautori pe cărţile sale persoane care n-au contribuit cu o vorbă în ele.
A vindecat cancerul cu pătlagina de baltă
Altă scriere extrem de interesantă este „Plantele şi cancerul”. „Vorbesc despre o plantă, pe care am descoperit-o eu, pătlagina de baltă. Nu este pătlagina obişnuită. Am arătat că ea are acţiune anticanceroasă foarte puternică. Am vindecat bolnavi de cancer cu ea şi n-a luat nimeni seama de ce-am scris aici. Am prezentat şi două cazuri ale unor bolnave la care boala s-a ameliorat. Una dintre ele era din Olanda… şi nu m-am gândit să-i cer adresa. Am cunoscut-o printr-un prieten, care a murit şi, astfel, am pierdut legătura cu ea. Dar am scris despre ea că s-a făcut bine. Nu se mai ridica din pat şi, după şase luni, conducea maşina. Cealaltă bolnavă, cu cancer genital, era din Stoeneşti şi a intrat într-o sectă care îi îndemna pe oameni să nu facă tratament. Ce-o vrea Domnul! A întrerupt tratamentul când a început să se simtă bine.”, relata medicul pus el însuşi în imposibilitatea de a continua astfel de tratamente, nemaigăsind această plantă. „Oamenii, inconştienţi şi inculţi, dacă ar fi menţinut bălţile unde creştea pătlagina de baltă, ar fi salvat-o de la dispariţie. Ea s-ar fi înmulţit în fiecare an. Însă, având nevoie de pământ, pentru case şi altele, au secat bălţile. Eu n-am mai găsit pătlagină de baltă.”, ne-a povestit medicul.
Una dintre lucrările dragi acestuia este cea despre Băile “Kretzulescu”. „A fost scrisă în 1962, cu doi ani înainte de închidere. Este o ruşine ce e acolo. În afară de băile comunale, se făceau tratamente. Dar s-au închis, pentru că nu s-a interesat nimeni de ele. N-aveau medic. În 1925, Câmpulungul a fost declarat staţiune balneoclimatică, fiind renumit pentru calitatea aerului. Datorită acestei binefaceri, foarte mulţi bolnavi de tuberculoză veneau la Câmpulung, pentru odihnă şi tratament. Acest fapt a determinat, mai târziu, înfiinţarea Spitalului TBC. Este poluarea aceasta enormă, şi nu numai în Câmpulung, ceea ce nu exista înainte. Nici vorbă de aşa ceva la Câmpulung! Dimpotrivă, aerul era renumit. De aceea se şi amenajaseră Băile “Kretzulescu”.”, a încheiat dr.Mircea Constantinescu dialogul consumat în pauzele dintre reprizele de lucru la o nouă carte.