Până când s-a pus punct activităţii de competiţie, cu câţiva ani înainte de închiderea fabricii, Ion Mihăilă „Balzac” nu a avut pe altcineva în dreapta sa în afară de partenerul Sorin Ţenţu. Cu ajutorul colegului care l-a condus spre podium de zeci de ori, musceleanul din Valea Mare Pravăţ şi-a încropit în casa părintească un muzeu al performanţelor automobilistice. Cine îi trece pragul este fascinat să vadă atâtea cupe adunate la un loc, lustruite şi păstrate în bune condiţii. A muncit pentru ele, mărturiseşte Ion Mihăilă, de aceea, le îngrijeşte cu atâta sârg. Şi a fost, de câteva ori, la un pas să-şi piardă viaţa pentru ele, pe traseu, în timpul unor accidentări serioase. Cei de pe margine percepeau altfel pericolul, pe care îl asociau cu spectacolul. Cu cât terenul de competiţii erau mai periculos, cu atât show-ul pe roţi era mai intens. „Spectactorii de la Cluj asta spuneau: aşteptăm să treacă băieţii de la ARO, să facă demonstraţie şi, după aceea, plecăm acasă. Făceam spectacol ca să le placă oamenilor, să fie atraşi şi să mai vină şi altădată.”, ni se confesa Ion Mihăilă, care a avut partea lui de faimă la volanul lui ARO, declanşând emoţii, aplauze şi admiraţie.
“Ludovic Balint avea un respect pentru mine, fiindcă vedea ce pot face cu ARO”
Când Ion Mihăilă a obţinut titlul de campion naţional, Titi Aur, care concura pe o Dacia Liberta, se situa după el. Cu toată reputaţia lui de pilot bun, şansele de a depăşi ARO la acel moment erau minime. Altfel au stat lucrurile după ce a schimbat maşina de competiţie. Din spatele pilotului de la ARO, a ţâşnit în faţa acestuia, la volanul unei Toyota Celica. „Eu am rămas cu ARO. În final, am găsit înţelegere la domnul profesor Ciobanu şi mi-a adus un motor de Ford. După ce am pus motorul de Ford, am putut să scot mult mai mult de la ARO. Tot ce se putea scoate de la ARO. Dar nu puteam să ajung la rezultatul lor. Una este ARO de două tone, fie şi cu motor de Ford pe el, şi alta este Toyota Celica. Dar, oricum, m-am ţinut foarte aproape de ei, nu m-am lăsat.”, îşi aminteşte Ion Mihăilă cum a fost detronat ARO de brandurile puternice care ajungeau în dotarea piloţilor de raliuri.
După ce şi-a atins visul de a ajunge campion naţional, care l-a propulsat pe locul IV în clasamentul general, musceleanul a primit o invitaţie la un autocros ţinut în Bulgaria. La concursul de la vecini s-au adunat parcă unul mai nebun decât altul după acest sport extrem, cu maşini 4×4 adaptate terenului accidentat (puţin spus), în care au fost puse să se întreacă. Competitorii, majoritatea pe bolizi ruseşti, inclusiv bătrânul GAZ, cunoşteau zona acţiunii şi s-au dotat cu echipament special, care să-i ferească de orice inconveninent care ar fi putut să le distragă atenţia de la obstacolele traseului. „Aveau măşti ca să absoarbă praful. Noi ne-am dus ca să participăm. Ne-a venit sângele pe nas de nu mai ştiam de noi! Era praful de o jumătate de metru! Când au început să ne prindă la jumătate – fiindcă erau “câinoşi” – şi să ne înghesuiască, Radu s-a retras. Eu am continuat şi am ieşit pe 4, la general, la acel autocros.”, a relatat acesta, pe scurt, experienţa bulgărească.
În atâţia ani de competiţii, a avut traseu comun cu mulţi piloţi care au devenit, în timp, vedete în domeniul automobilismului. „Am alergat, în toţi aceşti ani, cu Dan Necula, Ştefan Vasile, care erau foarte buni la Dacia, George Grigorescu, Titi Aur, Dan Gârtofan, Mihai Leu, Bogdan Marişca. Am alergat şi cu Ludovic Balint. Avea un respect deosebit faţă de mine, fiindcă vedea ce pot face cu ARO.”, a precizat acesta. „Noi am câştigat şi pe mine mă ajuta foarte mult când aveam probe de macadam. Raliurile erau împărţite: aveam opt etape, patru de asfalt, patru de macadam. Acestea ne ajutau pe noi foarte mult. Braşovul, de exemplu, când aveam urcare printre stânci. Pentru ARO era extraordinar! Ni s-a dat startul din Braşov şi în Poiană era zăpadă, căci Raliul Braşovului era în februarie-martie. Am prins o porţiune sus, în Poiană, în care n-am mai putut să ţin maşina, am intrat în pădure şi am venit cu roţile în sus. Acidul cădea pe „Ţoi”, combinezonul i se ardea… a venit lumea şi ne-a îndreptat. Îi zic colegului: „Ţoi, nu te mai da jos, că maşina funcţionează şi-i dăm drumul.” Am găsit un gard, prin care am intrat… ca-n filme… şi am ajuns pe traseu. Până seara, totul a fost bine, dar el a rămas fără mâneci, din cauza acidului scurs pe el. Cascadorii care nu se pot uita niciodată!”, a fost altă păţanie care ar fi putut să le aducă sfârşitul celor doi ocupanţi ai maşinii.
La Bucureşti, la prezentarea unei maşini de şcoală, directorul Nicolae i-a cerut: „Urcă-te pe scările Parlamentului!”
Maşina nu avea nimic omologat, din păcate. În timpul unei accidentări, care s-a lăsat cu răni serioase pentru Ion Mihăilă, i s-a spart casca. Piloţii se plângeau economiştilor cu funcţie din uzină că le trebuie lucruri mai bune, care să-i protejeze. „Nu se moare!”, răspundeau ei. „Se moare, domnule! Uitaţi în ce hal este casca asta!”, insista şoferul, care, în prima lui cursă de raliu, a rămas fără maşină, care s-a făcut praf, nemaiputând fi reparată, şi fără navigator, care a dat bir cu fugiţii, când a văzut cât de aproape a fost să-şi piardă viaţa. Reclamaţiile lui Ion Mihăilă au avut rezultat, întrucât a primit un echipament rezistent la foc, care a înlocuit pantalonii supraelastici, care, în caz de incident, se „topeau” pe el. „Dacă n-aveai roţi de firmă… noi plecam cu roţi de ARO. Curajul era acelaşi, dar siguranţa era mai puţină.”
Un ajutor substanţial echipa de competiţii l-a primit de la directorul Aurelian Nicolae. „Ţinea mult de tot să fim aproape de televiziune şi să fim promovaţi. Spunea: „Să apară o ştire despre uzină”, întrucât reclama conta enorm. Îi plăcea mult ARO. Am fost cu el ca să prezentăm o maşină la Parlament. În perioada aceea, era premier Mugur Isărescu. Nu voiau să-l lase să intre, pe motiv că era la masă. El a găsit o posibilitate şi a intrat pe un pichet de incendiu şi tot a ajuns la Mugur Isărescu, pentru a-i prezenta maşina uzinei. Începusem cu maşinile de şcoală şi nu ne acceptau să intrăm pe piaţă.” Interesul unui politician, dealerul unei mărci străine, era de a intra pe piaţă cu respectivul automobil, nicidecum să se îmbunătăţească cel fabricat la Câmpulung. „Când am fost la Bucureşti, ca să prezentăm o maşină de şcoală, directorul Nicolae mi-a cerut: „Urcă-te pe scările Parlamentului!” „Ne saltă gardienii!”, i-am zis. Dar tot am urcat-o câteva scări. Când a venit Adrian Năstase, ne-a spus: „Să ţineţi aproape de mine, că o să vă dau de lucru cât cuprinde!”
Îi este greu să vorbească despre viaţa lui de după ARO, raliuri şi autocrosuri, cel mai palpitant capitol al existenţei sale. „N-am crezut şi n-am plecat de la Competiţii până când nu s-a pus lacătul. Şi tot am zis că-şi revine. Şi când s-a privatizat, am crezut că sunt şanse de a merge mai departe. N-am înţeles. Maşina a trecut toate testele în America cu motorul de Ford. Şi totuşi… s-a dărâmat. Eu am făcut foarte mult externul cu maşina de uzină. Mergeam la toate service-urile prin Europa, unde aveam contracte. Au venit polonezii, ruşii, dar nu s-a vrut. S-a făcut linie de montaj în Maroc. De pe bandă, ARO începuse să plece pe piaţă. În Rusia, la fel. S-a tăiat panglica inaugurală la linia de montaj. Nu s-a vrut! Greşeala a fost că… nu trebuia să continuăm noi cu motorul de Câmpulung. Începusem cu Peugeot, cu Andoria, care era foarte căutat, dar, la fel, nu s-a vrut.” Asta şi dintr-un orgoliu al creatorului motorului de a intra în istorie cu realizarea sa, în ciuda faptului că genera cheltuieli enorme. După o săptămână, ceda motorul maşinii de şcoală. Plecau de la uzină cu motoare, dar rămâneau pe unde erau solicitate, căci nu le mai aducea nimeni înapoi.
Cupele obţinute în cadrul etapelor Campionatului Naţional de Raliuri, pentru locurile I, II şi III, vrea să le lase amintire celor care înţeleg că valoarea lor constă în muncă şi, mai ales, în pasiunea unui om pentru o maşină la distrugerea căreia a asistat cu mâhnire. Iată în continuare doar câteva dintre rezultatele obţinute în decursul anilor, certificate de maldărul de diplome pe care, de asemenea, le-a pus la păstrare.
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, ARO Câmpulung – Locul II, la Grupa ARO, la Raliul României, 16 iunie 1991, Baia Mare;
Ion Mihăilă – Locul II, la Grupa ARO, la Raliul României, 1 septembrie 1991, Craiova;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, AS Muscelul – Locul III, la Grupa ARO, la Raliul „Avram Iancu”, 14 septembrie 1991, Cluj Napoca;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, ARO Câmpulung – Locul II, la Grupa ARO, la Campionatul Naţional de Raliuri, 21 decembrie 1991, Alba Iulia;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, AS Muscelul – Locul I, la Grupa ARO, la Raliul „Avram Iancu”, 18-20 septembrie 1992, Cluj Napoca;
Ion Mihăilă, AS Muscelul – Locul II, la Grupa ARO, la Campionatul Naţional de Raliu, 30 ianuarie 1993, Alba Iulia;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, AS Muscelul Câmpulung – Locul III, la Grupa H, la Raliul României, 20 iunie 1993, Baia Mare;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, Muscelul Câmpulung – Locul III, la Grupa H, la Raliul Dacia, 24 octombrie 1993, Piteşti;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, AS Muscelul Câmpulung – Locul I, la Grupa H, la Raliul „Avram Iancu”, 6 noiembrie 1994, Cluj;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, AS Muscelul – Locul II, la Grupa H, la Raliul „Avram Iancu”, 6 noiembrie 1994, Cluj;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, AS Muscelul – Locul III, Clasament General, la Raliul „Avram Iancu”, 6 noiembrie 1994, Cluj;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, AS Muscelul Câmpulung – Locul II, la Grupa H, la Raliul Banatului, 23 octombrie 1994, Timişoara;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, Muscelul Câmpulung – Locul I, la Grupa H, la Campionatul Naţional de Raliuri, 27 noiembrie 1994, Bucureşti;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, Muscelul Câmpulung – Locul II, la Grupa H, la Raliul Dacia, 22 octombrie 1995, Piteşti;
Ion Mihăilă, AS Muscelul ARO – Locul II, la Grupa H, la Raliul „Avram Iancu”, 8 octombrie 1995, Cluj Napoca;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, ARO 1 Câmpulung Muscel – Locul II, la Grupa H, la Campionatul Naţional de Raliu, 16 decembrie 1995, Bucureşti;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu, AS Muscelul 1 Câmpulung – Locul II, la Grupa H, la Raliul Mănăstirilor, 5 noiembrie 1995, Piatra Neamţ;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu – Locul I, la Grupa H, la Raliul Mănăstirilor, 24 noiembrie 1996, Piatra Neamţ;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu – Locul III, în clasamentul Cupa României, în cadrul Raliului Mănăstirilor, 24 noiembrie 1996, Piatra Neamţ;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu – Locul III, la Grupa H, la Raliul Dacia, 18 august 1996, Piteşti;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu – Locul III, la Grupa H, la Campionatul Naţional – Raliul Banatului, 26 mai 1996, Timişoara;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu – Locul V în Clasamentul General în cadrul Trans-Carpatic Tout Rallye Terrain, 12-15 septembrie 1996, Braşov;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu – Locul II, la Grupa H, la Raliul Iaşiului, 26 octombrie 1997, Iaşi;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu – Locul III în Clasamentul Grupei H, la Campionatul Naţional de Raliuri 1996, 25 ianuarie 1997, Bucureşti;
Ion Mihăilă/Sorin Ţenţu – Locul III la Grupa H, la Raliul Dacia, 24 august 1997, Piteşti;
Ion Mihăilă – Locul I, la Raliul Parâng, Off Road, 1998, Pietroşani, zona Masivului Parâng;
Ion Mihăilă, AS Muscelul ARO Câmpulung – Locul II, la Grupa H, la Raliul Harghita, 16 octombrie 1999, Odorheiu Secuiesc;
Ion Mihăilă, reprezentând echipa AS Muscelul ARO – Locul III la concursul Autocross Show, etapa a III-a, 2 mai 1999, Sibiu;
Ion Mihăilă – Locul II şi Diploma de Onoare pentru participarea deosebită la competiţia Ziua Constructorului de Maşini, 29 august 1999, Câmpulung.
După cum am precizat, sunt o parte din performanţele echipajului Mihăilă/Ţenţu, care au continuat şi după anul 2000, în ciuda apariţiei în concursuri a bolizilor unor mărci auto notorii la nivel internaţional.