ADEVĂRUL CREŞTIN

„Aţi înviat împreună cu Hristos” (Coloseni 3.1) înseamnă că, atunci când a înviat El, a înviat şi cel credincios. Ce s-a petrecut cu Domnul Isus când a înviat se petrece şi cu cel credincios când Îl primeşte pe Domnul Isus. O lucrare mare şi minunată se face în el, o viaţă nouă îi este dată. Viaţa aceasta are altă ţintă, altă cale, altă lumină, altă nădejde. Cele vechi s-au dus, toate se fac noi. În această privinţă cunoaştem o frumoasă asemănare: cu omida şi fluturele. Omida înfăţişează viaţa de dinainte de a-L primi pe Domnul Isus; fluturele înfăţişează viaţa de când L-am primit pe El. Omida este o fiinţă urâcioasă, care trăieşte pe pomi şi le face mult rău. Ea nu ştie decât să mănânce şi iar să mănânce. Înfăţişează egoismul, caracteristică a omului fără Domnul Isus. Totul se învârte în jurul eului său; şi eul acesta este declinat la toate cazurile: eu, al meu, mie, pe mine. Asta-mi convine mie, asta nu-mi convine mie; aceasta îmi place, aceasta nu-mi place; aceasta-mi foloseşte mie, aceasta nu-mi foloseşte mie; aceasta intră în planul meu, aceasta nu intră în planul meu; eu şi eu, mie, al meu. Când însă cineva Îl primeşte pe Domnul Isus, atunci El devine centrul în jurul căruia se învârte totul. „Îţi place Ţie, Doamne? Este voia Ta, Doamne? Este lucrul acesta curat înaintea ochilor Tăi?” El şi numai El hotărăşte în toate privinţele. Viaţa celui credincios este ca fluturele care iese din omidă. Şi omida singură îşi face un sicriu, se lipeşte de o ramură dintr-un pom până când – ce se petrece acolo, cine poate să vadă? – la un moment dat, cum scoate puiul căpşorul din găoacea oului, aşa iese din acel sicriaş un fluture frumos care, întinzându-şi aripile, începe să zboare. Ce deosebire între omida aceea care se târa pe pomi şi acest fluture care zboară din floare-n floare! Aşa este şi deosebirea dintre viaţa de dinainte şi viaţa de după ce ai trecut de partea Domnului Isus. Înainte erai robul păcatelor şi al patimilor. De când ai ascultat de chemarea Domnului Isus, de atunci o viaţă nouă, o viaţă de înviere este în tine, cel care ai crezut. Lucrul acesta se vede lămurit în viaţă. „Umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3.1). Sus este Domnul Isus şi, unde este El, acolo este şi cerul. Acolo, unde este El la dreapta Tatălui, este comoara noastră şi acolo este şi inima noastră. Apocalipsa (capitolele 4, 5, 21 şi 22) şi alte locuri din Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbesc despre cer. Cerul nu este un loc cu totul necunoscut de cel credincios, care nu merge într-o ţară pentru care n-are nicio hartă la îndemână. Avem pe Domnul Isus şi Cuvântul Lui şi El ne descoperă atât cât putem să înţelegem în starea de acum în care ne găsim. Cel credincios trebuie să se ocupe cu Domnul Isus; a-L avea pe El înseamnă a avea cerul, „unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu”. „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3.2). Cum adică – poate să spună cineva – să fim nişte oameni care să umblăm prin nori? Să nu-ţi mai faci datoria, să n-ai grijă de a aduce copiilor pâinea în casă? Gospodina să nu-şi mai vadă de treburile ei, meseriaşul de meseria lui? – O, nu! Cetăţenii cerului sunt cei mai buni cetăţeni ai pământului. Ei fac toate ca pentru Domnul: cizmarul lucrează ca pentru Domnul, zugravul ca pentru Domnul… Este lucru cunoscut că oamenii conştiincioşi printre cei credincioşi îi găseşti.
    Credinciosul nu umblă prin nori, dar lucrurile de pe pământ nu mai sunt lucruri de căpetenie pentru el. Dacă avem ce mânca şi cu ce ne îmbrăca, ne este de ajuns. Dar dacă vezi pe cineva alergând după avere? Cum stă el înaintea lui Dumnezeu? Lacomii de avere vor intra în cer atunci când vor intra şi beţivii, pentru că lăcomia de bani este închinare la idoli. „Gândiţi-vă la cele de sus” când cercetaţi Cuvântul lui Dumnezeu. Acolo vă vorbeşte Dumnezeu, care vrea să vă ducă într-o atmosferă curată, cum este aerul de munte. Cu cât vârful muntelui este mai sus, cu atât aerul este mai curat. Dumnezeu dă binecuvântări în această atmosferă a Cuvântului Lui şi ea îţi face bine sufletului şi te întăreşte. Cei credincioşi stau în fiecare zi un timp în această atmosferă a Cuvântului Său, ei nu pot trăi fără el. „Noi însă avem gândul lui Hristos” (1 Corinteni 2.16).
    Aceasta înseamnă că avem mentalitatea lui Hristos, adică avem felul Lui de a gândi; ce-I place Lui ne place şi nouă, ce vrea El vrem şi noi. În felul acesta, Hristos ia chip în noi, ni se formează un fel de a gândi ca al Lui. Câte un om era mare în faţa ochilor mei; acum însă, fără a-i tăgădui mărimea în faţa oamenilor, nu văd în el decât un păcătos pierdut. De ce? Pentru că aşa este el în faţa lui Hristos. Altădată înţelegeam altfel viaţa; acum o înţeleg în felul lui Hristos. Noi citim în fiecare zi Cuvântul lui Dumnezeu şi dobândim tot mai mult un fel nou de a gândi. Acest fel se arată şi în vorbirea şi în viaţa noastră: dorim ca întotdeauna să vorbim cum ar vorbi Domnul Isus dacă ar fi în locul nostru şi să ne purtăm cum S-ar purta El dacă ar fi în locul nostru.
    „Fii cu luare aminte asupra ta însuţi” (1 Timotei 4.16), ia seama ce gânduri te stăpânesc, ce gânduri îţi vin în minte. Să nu crezi că gândurile pe care le laşi să te stăpânească vor fi fără însemnătate. Nu; ce gândeşti, aceea eşti. Să nu crezi că poţi fi liber când gândeşti lucruri rele. Să nu crezi că poţi fi curat când gândeşti nelegiuire. Gândurile sunt ouă din care vor ieşi pui. Din gânduri bune şi curate vor ieşi vorbe şi fapte bune şi curate. Când eşti singur, caută să foloseşti cât mai bine timpul, cercetând şi cugetând la Cuvântul lui Dumnezeu, cum spune Psalmul 119.11: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”.