Editorialul de marţi
Păcat că Maria Cotenescu şi Anca Dumitrescu nu încearcă o experienţă unică în viaţă – pentru că a doua oară nu te mai încumeţi să treci prin ea – generatoare de senzaţii tari, poate, mai intense decât dacă ar face salturi cu paraşuta ori bungee jumping. O călătorie pe jos prin dreptul adăpostului de câini din Grui, unde o grămadă de potăi înşirate pe şosea şi dincolo de ea, la vecinii de la staţia de transfer a gunoiului, dau zonei un aer de „Dracula Fest”: colţi rânjiţi şi sânge, nu o dată ajungându-ne la urechi reclamaţiile cetăţenilor „compostaţi” de animalele slobode. Cele două doamne din Consiliul Local, de la care aveam pretenţii să vorbească în apărarea copiilor şi a vârstnicilor, fiind femei şi altfel înţeleg pericolul la care sunt expuşi cei neputincioşi, au şocat auditoriul cu nişte pledoarii a la Brigitte Bardot.
Niciuna dintre cele două, deşi, ca femei, gândesc diferit de un bărbat, manifestându-se mai protectoare când vine vorba de cei mici şi de bătrâni, n-a rostit un cuvânt la adresa celor mai vulnerabile persoane în faţa câinilor fără stăpân. Nu s-a învrednicit niciuna să spună: „Domnilor colegi, până aici! Am fost indulgenţi destul! Am înghiţit suficient ocara publică! O rupem cu „Anima” şi căutăm pe cineva capabil să scape municipiul de acest coşmar!” Nu, de la cele mai sensibile (teoretic) persoane din Consiliul Local am avut parte de nişte cuvântări din care elementul uman – omul – a lipsit cu desăvârşire.
Prima, Maria Cotenescu a ţinut un discurs aberant, în care a vorbit despre scenariul în care îngrijitorii adăpostului, rămaşi fără contract cu Consiliul Local, ar putea elibera cei peste o mie de câini pe străzile municipiului. Cu ce drept? În cea mai sumbră ipoteză, ar putea să-şi ia „jucăriile” şi să plece, lăsând câinii în adăpost. Adăpost care nu este nici proprietatea „Anima”, nici a municipalităţii, ci a unui particular. Iar chiria, utilităţile şi majoritatea investiţiilor s-au plătit, timp de zece ani, din banii noştri. Aici greşeala majoră aparţine numai Primăriei, pentru că nu a luat măsuri din vreme. Adică înainte să expire contractul cu „Anima”, nu la aproape două luni distanţă de încheierea termenului colaborării. Inclusiv licitaţia cerută de consilieri putea fi pregătită şi organizată înainte de a ajunge la final înţelegerea cu „Anima”, iar, după data de 5 noiembrie, aveam un colaborator de nădejde. Porneam la drum, la începutul lui 2015, cu alt partener, fiindcă toleranţa faţă de „Anima” a durat nepermis de mult. Iar, în decembrie, când Maria Cotenescu a venit cu astfel de mizerii în Consiliu, „Anima” putea să se ducă sănătoasă!
Dar cum îţi permiţi, în calitate de consilier, care ai jurat să aperi cetăţeanul, să invoci public o asemenea posibilitate, a evacuării câinilor pe străzi, dacă nu se prelungeşte contractul cu aceeaşi asociaţie?! Cum a putut Maria Cotenescu gândi o asemenea variantă inacceptabilă, fără să ia în calcul posibilitatea unor sancţiuni aplicate celor care pun în pericol integritatea corporală, chiar viaţa câmpulungenilor, prin apariţia, dintr-odată, în municipiu, a unei haite de peste o mie de câini?! Dacă avea cunoştinţă că există o cât de mică intenţie să se întâmple aşa ceva sau dacă a auzit o discuţie în acest sens, ea trebuia să fie prima care să condamne şi să anunţe autorităţile! Când colo, Maria Cotenescu folosea această absurdă ipoteză ca element de constrângere a colegilor ca să voteze prelungirea contractului cu „Anima”!
Cât despre Anca Dumitrescu, speech-ul acesteia a semănat cu lozincile celor care au protestat împotriva Legii maidanezilor, după moartea îngrozitoare a lui Ionuţ, băieţelul sfârtecat de câini, în Bucureşti. Într-adevăr, este o barbarie, o mentalitate primitivă, să ajungi să omori animale. Dar aş ruga-o pe Anca Dumitrescu să dea o tură de cartiere şi să studieze cu atenţie toate exemplarele canine care îi ies în cale. Va vedea câini jigăriţi de nemâncaţi ce sunt, câini rămaşi fără blană din cauza bolilor, cu răni sângerânde, pui care sfârşesc de foame, fiind incapabili să se hrănească din tomberoane, câini luaţi la şuturi de locatari atunci când se refugiază, iarna, în scările de bloc, câini care suferă de sete în verile toride, negăsind niciun ochi de apă. În cazul acestor animale chinuite, măsura drastică ar însemna curmarea suferinţei.
Bineînţeles că, în afară de a jeli soarta patrupedelor fără stăpân, consiliera liberală nu a oferit nicio soluţie de salvare a lor. Doar că trebuie numărate, deşi se numără de zece ani încoace, singura noutate fiind înfiinţarea unei asociaţii care să extindă numărătoarea şi la comune. Punem pariu că asociaţia cea nouă, expertă în contabilizat maidanezi, pentru care s-au şi găsit doritori, vine după bani la bugetul local?!
Articolul următor