În urmă cu 44 de ani, Consiliul de Stat a semnat actul prin care s-a hotărât construcţia localului nou al Grupului Şcolar
În 2014, ne învârtim în jurul numărului 44, atunci când ne referim la existenţa a două importante edificii care aveau o legătură directă cu Întreprinderea ARO Câmpulung. Clubul ARO, aşa cum am relatat de curând, a fost înfiinţat în urmă cu 44 de ani. Tot 44 de ani se împlinesc de când Consiliul de Stat a hotărât, prin Decretul nr.325/6 iulie 1970, să fie construit la Câmpulung un grup şcolar profesional. Şcoala nu mai putea funcţiona în cele şase imobile împrăştiate prin oraş, la distanţe apreciabile unul faţă de celălalt, care mai erau şi într-un stadiu serios de degradare. Atelierele, care fuseseră amenajate în două imobile neadecvate scopului respectiv, nu mai făceau faţă numărului tot mai ridicat de cursanţi. Cum Uzina Mecanică Muscel avea o nevoie continuă de muncitori calificaţi, şcolii i s-a impus ca numărul tinerilor şcolarizaţi pentru fabrica constructoare de autoturisme de teren să crească de la 330 de absolvenţi, câţi au fost în 1969, la 1.000, în 1975. Pe lângă atelierele a căror capacitate de instruire era sub numărul de elevi cerut anual de U.M.M., şi localurile de şcoală aveau o mare problemă: nu se puteau amenaja în cadrul lor laboratoare. Imposibilitatea asigurării unor condiţii normale de studiu şi cazare a cursanţilor a determinat conducerea şcolii de la acea vreme – inginerul Ion Ologu, Haralambie Pepenescu şi Ion Baciu – să insiste la autorităţile locale şi centrale pentru ridicarea unui complex şcolar modern, spaţios şi dotat corespunzător. Cel mai mare ajutor a venit de la directorul uzinei, Victor Naghi, care a îmbrăţişat ideea ridicării unui imobil nou al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini.
Şcoala Profesională a început să funcţioneze în 1948, în sala de şedinţe a fabricii
Şcoala Profesională, care a pregătit personal calificat pentru uzină, înainte de a fi înfiinţat Grupul Şcolar, n-a avut un imobil propriu, la începuturile sale datate 1948. Cursurile se ţineau în sala de şedinţe a I.M.S. Câmpulung – Întreprinderea Metalurgică de Stat, iar teoria era transpusă în practică la Secţia Sculărie, din clădirea veche a fostei fabrici de hârtie. Acestea au fost condiţiile în care au fost pregătiţi primii 51 de elevi, calificaţi în meseriile de mecanici şi prelucrători prin aşchiere. I-au avut ca maiştri pe Haralambie Trandafir şi Tudor Radu. Ultimul, priceput la desen, le preda tinerilor şi această materie.
Fiindcă am amintit despre prima promoţie a Şcolii Profesionale 1948-1950, să vedem care au fost componenţii acesteia, în ce meserie s-au pregătit şi ce profesie au practicat ulterior. Clasa intra în responsabilitatea dirigintelui Alexandru Duţă.
• Ion Anuţa, strungar – inginer şef secţie ARO;
• Ion Arsene, lăcătuş mecanic – maistru;
• Ion Băcioiu, rectificator – profesor universitar la Institutul Politehnic Piteşti;
• Alexandru Băjenaru, strungar – maistru;
• Marin Bălţat, ajustor – maistru;
• Adrian Bândoiu, strungar – muncitor;
• Manole Bivol, frezor – primarul oraşelor Piteşti şi Câmpulung;
• Liviu Breabăn, strungar – maistru;
• Ion Butoi, strungar – general, comandant de unitate;
• Ion Badea, ajustor – muncitor;
• Amelian Chilişoiu, lăcătuş mecanic – maistru;
• Gheorghe Ciotea, strungar – profesor de limbi străine;
• Gheorghe Creţu, strungar – colonel;
• Constantin Dascălu, electrician – muncitor;
• Gheorghe Dobre, frezor – inginer, directorul Combinatului de Lianţi;
• Ion Dobre, strungar – muncitor;
• Toma Dorcioman, electrician – maistru;
• Vasile Duţă, strungar – maistru;
• Ion Fătu, ajustor – muncitor;
• Gheorghe Iacobescu, strungar – colonel Marină;
• Ion Istodor, lăcătuş mecanic – tehnician;
• Stelian Libardi, electrician – maistru;
• Ion Leca, ajustor – maistru;
• Valeriu Halasz, strungar – muncitor;
• Isaia Mitu, strungar – maistru;
• Vasile Micudă, frezor – muncitor;
• Gheorghe Nicolescu, strungar – maistru;
• Nicolae Oncioiu, strungar – maistru;
• Gheorghe Păunescu, frezor – maistru instructor Liceul Industrial nr.1;
• Gheorghe Păun, ajustor – colonel;
• Nicolae Pitulan, strungar – colonel;
• Sebastian Popa, strungar – muncitor;
• Ilie Preda, strungar – tehnician;
• Gheorghe Preda, frezor – tehnician;
• Nicolae Răducu, strungar – muncitor;
• Mihai Răuţă, strungar – maistru;
• Ion Robu, rectificator – tehnician;
• Pavel Sătârbaşa, strungar – inginer, viceprimarul oraşului Câmpulung (1972-1985);
• Dumitru Sârbu, rectificator – maistru;
• Valentin Sâsac, strungar – muncitor;
• Victor Stancovici, electrician – maistru;
• Dumitru Stoica, sudor – muncitor;
• Gheorghe Stoica, strungar – maistru;
• Nicolae Stoica, ajustor – maistru;
• Ion Ştefan, strungar – profesor de limbi străine;
• Dumitru Tănase, strungar – tehnician;
• Ion Tănase, ajustor – muncitor;
• Ion Tănăsoiu, strungar – inginer;
• Emanuel Tomescu, ajustor – muncitor;
• Ion Ţurcanu, ajustor – muncitor;
• Ion Vâjeu, strungar – tehnician.
Tinerii nu aveau încălţăminte, lumină în clase, ateliere şi internat şi peste tot era frig din cauza combustibilului puţin
În ultimul an dinaintea absolvirii, 1949-1950, gazdă Şcolii Profesionale a fost locuinţa colonelului Dumitrescu din Voineşti. Imobilul era cunoscut sub numele “La Lăzoiu”. Internatul a fost amenajat în clădirea doctorului Corneliu Combiescu, din Bucureşti, aflată lângă actualul Colegiu Tehnic. Lângă ceea ce avea să devină Poarta 2 de la ARO, pe locul viitorului dispensar, se afla una dintre barăcile fabricii, care purta numărul 1 şi care servea drept atelier elevilor de la profesională. Numărul tinerilor a crescut de la puţin peste 50 la 120, iar maiştrilor care i-au pregătit la început li s-au alăturat Cornel Bucur şi Nicolae Găbudeanu, ambii intraţi în sistemul de învăţământ pe 1 septembrie 1949 şi pensionaţi în septembrie 1983.
Elevii acelor timpuri au învăţat în condiţii pe care adolescenţii de astăzi nici nu şi le pot imagina. Copiii nu aveau cărţi şi caiete, nu aveau încălţăminte, iluminat normal în sălile de clasă, în cămin şi în atelier. Combustibilul pentru încălzirea spaţiilor erau insuficient, la fel şi locurile în cămin, cauză din care cursanţii erau forţaţi să doarmă câte doi într-un pat.
Tot atunci, Şcolii Profesionale a Întreprinderii Metalurgice de Stat i-a fost alipită Şcoala de Meserii, care îl avea ca director pe Marin Roşu, ocupant după “fuziune” al poziţiei de director adjunct la Profesionala I.M.S. O altă schimbare, mult mai importantă, s-a produs în 1959, când Şcoala Profesională de Ucenici a I.M.S. a fost comasată cu Grupul Şcolar al Întreprinderii Miniere Câmpulung. Din acest moment, Grupul Şcolar I.M.S., care a preluat toate clădirile şi atelierele celeilalte şcoli, avea misiunea de a califica ucenici pentru cele două întreprinderi. Aşa s-a ales Industrialul cu clădirea din strada Negru Vodă, nr.131, care a existat pe amplasamentul actualei Pieţe a Primăriei. Imobilul edificat în 1908 avea la parter 13 încăperi (printre care şi un cabinet medical). La subsol funcţiona o cantină spaţioasă, cu trei săli de mese, unde aveau loc câte 200 de elevi pe serie.
Alt imobil dobândit a fost Liceul de Fete, transferat, în 1957, de Sfatul Popular al Regiunii Piteşti, care îl deţinea, Ministerului Minelor şi Petrolului. Această din urmă instituţie dădea la schimb trei imobile, printre care subsolul şi etajul Liceului “Dinicu Golescu”, a căror construcţie a fost finanţată de către Ministerul Minelor.
Un imobil din strada Dezrobirii, nr.119, ce servea drept atelier de producţie, cu profil de forjă şi lăcătuşerie, la parter, avea la etaj dormitoare pentru elevi. Atelierul de tâmplărie funcţiona în clădirea cunoscută drept “Casa Veche”, devenită Service IATSA, după transferul, în 1976, de la M.I.C.M. către IATSA Dacia Service. În acest imobil, în afară de cele trei săli de clasă şi de atelierele înfiinţate în curte, a fost aranjat la etaj încă un internat al Grupului Şcolar. Şcoala s-a mai folosit, până în 1971, când au fost transferate Liceului “Dinicu Golescu”, de cele trei ateliere de lăcătuşerie şi strungărie din strada Fierarilor nr.2, într-o construcţie ridicată de Întreprinderea Minieră. Ulterior, ele au fost demolate în favoarea terenului de sport.
Ce a mai preluat U.M.M. de la I.M.C.: un imobil din Lascăr Catargiu nr.2, ce asigura locuinţele angajaţilor Minei, transformat în internat. Vechiul sediu al pompierilor, pe locul căruia s-a construit BCR, din strada Rizeanu, nr.6, cuprindea patru săli de clasă, două dormitoare, un atelier de croitorie şi unul de lăcătuşerie. Ultimul local intrat în patrimoniul Grupului Şcolar I.M.S. – cel de-al nouălea – era o clădire a familiei Uleia, situată pe strada Traian, nr.76. Aici şi-au desfăşurat activitatea elevii şi dascălii Şcolii Profesionale Metalurgice nr.1. O vreme, casa a servit drept dormitor pentru fete, iar, după desfiinţare, la etaj a locuit familia directorului Eugen Moarcăş.
În ciuda numărului consistent de imobile, sălile de clasă erau puţine, elevii fiind obligaţi să stea şi câte trei în bancă, iar la orele de atelier grupele conţineau şi cu zece practicanţi mai mulţi decât era normal. Interniştii cazaţi în dormitoarele din imobilul pompierilor şi din “Casa Veche” trăiau permanent cu teama că tavanele şubrezite de ploi se vor prăbuşi peste ei.
Construcţia Industrialului a costat, acum mai bine de patru decenii, 7 milioane de lei
În 1970, conducerea ţării şi-a dat acordul pentru construirea unui nou local, fiind expropriate o suprafaţă de 23.600 de metri pătraţi a C.A.P. Lereşti şi construcţiile de 365 de metri pătraţi deţinute de Paula Vasiliad şi Corneliu Combiescu, aflate la Voineşti. Acestea au fost trecute în administrarea U.M.M. Pasul următor: demolarea unor magazii, pe care Grupul Şcolar le închiriase de la cei doi proprietari, şi recoltarea cartofilor de pe terenul C.A.P.-ului, operaţiune de care s-a ocupat, în luna august a anului 1970, administratorul şcolii, Victor Pitulan. Nefiind copţi, au ajuns la porcii din gospodăria unităţii de învăţământ, de care era responsabil Ion Marcu.
Noua şcoală s-a clădit graţie fondurilor investite de uzina care o patrona. La 7 milioane de lei se ridica valoarea investiţiei realizate în urmă cu mai bine de patru decenii, din care 5 milioane de lei, construcţii-montaj, iar 2 milioane de lei, dotări. Imobilul a fost executat după un proiect al I.P.C.M. şi I.P.J. Argeş de către Trustul de Construcţii Industriale Piteşti, prin Şantierul III Valea Mare. Mult după data de 3 ianuarie 1973, când s-a făcut recepţia, atelierele şi sala de sport nu erau finalizate, iar cantina de 1.000 de locuri nu era gata nici trei luni mai târziu. La fel, nu funcţionau instalaţiile electrice, cele frigorifice şi termotehnice şi nu se încheiaseră nici finisajele interioare şi exterioare. Alte deficienţe erau la internatele 1 şi 2, la spălătorie, la staţia de pompe, iar izolaţia executată prost a permis infiltrarea apei prin unele acoperişuri.
Prima promoţie de mecanici auto 1958-1961
• Alexandru Alexandrescu, maistru mecanic aviaţie;
• Gheorghe Badiu, antrenor de box;
• Eugen Bădulescu, maistru auto;
• Nicolae Cotescu, muncitor;
• Cristian Ciolan, muncitor;
• Ion Chivoci, muncitor;
• Gheorghe Dumitrescu, maistru;
• Pavel Duţan, inginer;
• Ion Durdun, solist al Ansamblului Armatei;
• Gheorghe Enache, muncitor;
• Radu Eşanu, maistru;
• Gheorghe Fulga, muncitor;
• Nicolae Gabrian, subinginer – profesor la Şcoala de Şoferi Câmpulung;
• Constantin Jucătoru, maistru;
• Pavel Mitu, muncitor;
• Nicolae Moise, profesor;
• Gheorghe Moroşan, muncitor;
• Ion Năftănăilă, subinginer, patronul firmei Eleman;
• Alexandru Neagoe, maistru;
• Dumitru Neagoe, maistru;
• Gheorghe Onea, maistru;
• Constantin Pancu, muncitor;
• Dorel Pâslaru, maistru;
• Emil Popa, inginer;
• Răducu Oprea, maistru militar;
• Gheorghe Roibu, maistru;
• Constantin Stăniloiu, maistru militar;
• Ion Ştefănescu, inginer;
• Nicolae Şendroiu, maistru;
• Gheorghe Vlaicu, inginer;
• Ion Vâjan, inginer;
• Nicolae Ticu, muncitor.
Prima promoţie de liceu 1971-1976
• Gheorghe Albuleţ, ofiţer Marină;
• Florin Arsene, maistru;
• Gheorghe Bărbieru, maistru;
• Aurelia Bleotu, inginer constructor;
• Ion Bastea, filosof;
• Doiniţa Bunda, subinginer;
• Dan Ceapraz, inginer geolog;
• Manuela Cicu, inginer A.C.H.Piteşti;
• Ion Ciufu, maistru;
• Tiberiu Cosac, inginer;
• Mihai Damaschin, şofer;
• Ion Damian, inginer Întreprinderea ARO;
• Dan Ene, inginer;
• Gabriel Fleşaru, inginer Cimus;
• Petrică Godeanu, inginer Braşov;
• Dan Isbăşoiu, inginer Întreprinderea ARO;
• Gheorghe Ionescu, ofiţer M.A.N.;
• Ion Lazea, inginer constructor;
• Gheorghe Marica, maistru militar;
• Gabriela Manole, inginer;
• Grigore Mălureanu, viceprimarul comunei Valea Mare;
• Ion Milea, inginer Întreprinderea ARO;
• Ion Oancea, maistru Întreprinderea ARO;
• Lucian Onofre, inginer asistent universitar Institutul Petroşani;
• Elena Ologu, inginer T.C.M.;
• Ion Pantilie, operator chimist;
• Gheorghe Râpea, subinginer;
• Liliana Spătaru, funcţionar;
• Nicolae Stoica, inginer;
• Dumitru Staicu, maistru;
• Mihai Stanciu, maistru;
• Nicolae Simionescu, subinginer;
• Nicolae Stanciu, subinginer.
(sursa: Monografia Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini 1948-1998)