-5.9 C
Campulung Muscel
10/02/2025

Toma Neaga, ameninţat de Antonel cu reclamaţii până la Comitetul Central

Averea Sindicatului Întreprinderii ARO se ridica, la Revoluţia din Decembrie ’89, la aproximativ 2,3 milioane de lei vechi, în mijloace fixe, cont la CEC, bilete de spectacol, foarte multă aparatură, instrumente muzicale şi o garderobă cu sute de piese de vestimentaţie. La valoarea banilor de acum 25 de ani, era, într-adevăr, o avere, care a stârnit imediat interesul unora, grăbiţi să pună mâna pe ea. După ani de muncă în slujba sindicatului uzinei, Toma Neaga a trăit neplăcutul moment în care a trebuit să răspundă la întrebarea: ce s-a întâmplat cu banii? Asta pentru că cei care au răscolit sediul organizaţiei, în căutarea lor, n-au găsit nimic, deoarece fondurile nu se păstrau în dulap, ci într-un cont la CEC. Iar pentru resturilor bunurilor existau documente, inventare clare, pe baza cărora s-a putut realiza predarea-primirea între reprezentanţii muncitorilor în regimul de dinainte de 1989 şi cei instalaţi în fruntea colectivului de la ARO după acest moment de răscruce. Toma Neaga, fostul preşedinte al Comitetului Sindical al I.A. ARO, le-a pus la dispoziţie succesorilor inclusiv obiectele care urmau să fie câştigate de salariaţi la tombola de la final de an, aşa cum se obişnuia, de la cele mai scumpe, maşina de spălat Automatic, picup-ul şi televizorul Diamant, până la coşul de pâine şi stropitoarea de rufe.

Sediul sindicatului, răscolit, la Revoluţie, în căutarea banilor

În orice caz, după evenimentele care au marcat trecerea de la un regim la altul, s-a născut ideea ca patrimoniul sindicatului vechi să fie predat către cel nou. Imediat după căderea regimului comunist, nou-instalaţii în fruntea muncitorimii de la ARO au început să caute cu înfrigurare prin încăperea sindicatului, după bani. „Neştiind prea multe, când le-am găsit în birou, toate, grămadă, am zis: „Domnule, ce s-a întâmplat?” A venit Ştefan, cel care a preluat, şi a întrebat: „Unde aveţi banii sindicatului?” „Banii sindicatului nu i-am văzut niciodată. Eu, un leu, dacă vreau să iau din banii sindicatului, trebuie să-l aprob în Comitetul Sindicatului, trebuie să-mi aprobe Consiliul Orăşenesc şi trebuie să-mi aprobe Consiliul Judeţean. Abia după aceea eu pot să scot bani, până atunci, nu.”, i-am răspuns. „Da? Şi cum putem să-i luăm?”, am fost întrebat. „Nu puteţi să-i luaţi decât printr-o hotărâre judecătorească, întrucât nu predau la întâmplare toată averea sindicatului unor oameni neautorizaţi.”, ne-a redat Toma Neaga dialogul cu cei care i-au urmat în funcţie. 
Atunci, la nivel central s-a luat hotărârea de a se preda de către sindicate efectivul de bani şi de materiale. S-a întâmplat în perioada în care se ţinea tombola, la sfârşit de an, în vederea strângerii fondurilor pentru pomul de iarnă. „Din cauza faptului că n-am putut să finalizez, a trebuit să predau doamnei Hirică. I-am predat de la stropitoarea, care se lua ca să fie şi obiecte mai mici, până la covoare şi maşina de spălat, care costa 6.000 de lei.”, ne spunea fostul preşedinte al sindicatului uzinei, care a păstrat până astăzi documente cu cele 112 obiecte de uz gospodăresc, de care salariaţii n-au mai apucat să se bucure, tombola fiind contramandată de izbucnirea Revoluţiei.

Ce obiecte au rămas de la tombola din decembrie ’89, care nu s-a mai ţinut

La sfârşitul lunii ianuarie 1991, Toma Neaga, fostul preşedinte al Comitetului Sindical al Întreprinderii de Automobile ARO, şi Ion Butoi, fost contabil al sindicatului uzinei, au predat succesorilor lor banii şi bunurile avute în administrare. Cei care au preluat averea „oamenilor muncii” au fost Florin Ştefan, devenit lider al Sindicatului Liber ARO, şi contabilul Nestor Dumitrăchescu. Între cele două părţi s-a încheiat, pe 31 ianuarie 1991, un proces verbal care atestă transferul activului şi pasivului fostului Comitet Sindical al Întreprinderii ARO în favoarea Sindicatului Liber, care s-a constituit după Revoluţia din Decembrie ’89.
Potrivit bilanţului la 31 decembrie 1990, încheiat de fostul sindicat, valoarea activului se ridica, la acea dată, la 2.297.462,43 lei vechi. Iată ce s-a predat de la cei vechi către cei noi, cu acea ocazie: • mijloace fixe: 496.721,34 lei vechi; • cont de disponibil pentru activitatea proprie, deschis la CEC Câmpulung, pe numele Comitetului Sindical I.A. ARO: 1.153.789,75 lei vechi; • alte valori (biletele pentru organizarea spectacolelor, care s-au predat-primit la acel moment): 76.073 lei vechi; • obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată: 570.878,34 lei vechi.
Pe parcursul anului 1990, vechiul sindicat a realizat venituri de 1.163.626 lei şi la aceeaşi valoare s-au ridicat şi cheltuielile. Bilanţul încheiat la 31 decembrie 1990 menţionează, la rubrica „Pasiv”: • fondul mijloacelor fixe: 496.721,34 lei vechi; • fondul obiectelor de inventar: 570.878,34 lei vechi; • rezultatul executării bugetului: 1.153.789,75 lei vechi; • venituri şi alte sume de realizat: 76.073 lei vechi. Mai precizăm că 41.364,80 lei este valoarea materialelor primite în custodie de sindicat şi anume obiectele de tombolă neridicate. Mai precis 112 poziţii cu tot atâtea bunuri pentru câştigători.
Pentru nostalgicii acelor vremuri, dar şi pentru cei curioşi să afle ce câştigau salariaţii Uzinei ARO la tombolele organizate la sfârşit de an, vom arăta în continuare ce obiecte au rămas de la tombola anului 1989, precum şi valoarea lor în banii de atunci: • maşină de spălat Automatic (6.475 lei); • picup (5.000 lei); • televizor Diamant (3.720 lei); • covor pluşat (3.481 lei); • set farfurii Rustic (1.237,50 lei); • maşină de găurit (905 lei); • aparat radio Solo (885 lei); • aspirator (785 lei); • pătură (693 lei); • 3 garnituri de pat (625 lei fiecare); • 2 garnituri de pat (620 lei fiecare); • garnitură de pat (604 lei); • ceas de mână Slava (600 lei); • ceas de mână bărbătesc (570 lei); • ceas Orex (452 lei); • ceas Orex bărbătesc (450 lei); • ceas de mână Luki (445 lei); • pătură (435 lei); • oală Kukta (415 lei); • pătură (376 lei); • 2 aparate de radio Iris (371 lei fiecare); • geamantan (288 lei); • cearceaf de plapumă (286 lei); • 3 cearceafuri plic (285 lei fiecare); • geamantan (271 lei); • pătură (265 lei); • 6 umbrele (248 lei fiecare); • geantă diplomat (242 lei); • set oale de bucătărie (211,55 lei); • pernă electrică (200 lei); • fier de călcat (190 lei); • 3 fiare de călcat Turist (170 lei fiecare); • servietă (156 lei); • 3 cearceafuri de pat (148 lei fiecare); • scaun pliant (149 lei); • 2 cearceafuri de pat (140 lei fiecare);  • 8 cearceafuri de pat (135 lei fiecare); • fier de călcat (120 lei); • faţă de masă (113 lei); • faţă de masă (112,75 lei); • 3 lanterne (110 lei fiecare); • lămpi abajur (93 lei); • 2 seturi pahare (90 lei fiecare); • trusă stilou (89 lei); • borsetă (88 lei); • 2 borsete (87 lei fiecare); • mape şcolar (84 lei); • prăjitor de pâine (80 lei); • 3 tăvi de inox (72 lei fiecare); • 2 tăvi de inox pătrate (66 lei fiecare); • 6 feţe de pernă (55 lei fiecare); • 3 coşuri de pâine din inox (54 lei fiecare); • oglindă (51,60 lei); • 4 scaune pliante (45 lei fiecare); • 2 aprinzătoare de aragaz (44,50 lei fiecare); • 2 oglinzi (43,50 lei fiecare); • 3 ştergare artizanat (42 lei fiecare); • set condimente (40,50 lei); • 2 feţe de masă cu şerveţele (33 lei fiecare); • 2 discuri (26 lei fiecare); • trusă Gabriela (32,50 lei); • coş pâine (8,50 lei); • tavă Lito (9 lei); • 3 stropitoare rufe (6 lei fiecare).

Preşedintele de sindicat a căzut în capcana întinsă de “Antonel”

Dacă am amintit de tombolă, iată o întâmplare legată de acest eveniment de sfârşit de an, unde devenise o obişnuinţă ca printre câştigătorii premiilor mai consistente să se numere vestitul Antonel. Insul din Bughea avea o aşa baftă, încât tot timpul câştiga ceva. Ultima dată s-a întâmplat ca hazardul să-l cadorisească cu un ceas. Antonel Girescu s-a prezentat la Toma Neaga, care i-a înmânat premiul, însă secretara, dintr-o omisiune, nu i-a predat şi certificatul de garanţie al ceasului, aşa cum era corect. A fost o scăpare, nimic intenţionat, fiindcă obiectul era nou-nouţ. Nu se punea problema să fi existat alt motiv pentru care câştigătorului nu i s-a predat şi documentul de garanţie.
Nu după multă vreme, în timpul unei şedinţe, Toma Neaga se trezeşte că este chemat de secretară, deoarece primise un telefon urgent. Angajata respectivă nu şi-a dat seama cine este la telefon, deşi vocea şi felul în care se exprima Antonel erau inconfundabile. „Merg în birou, ridic receptorul şi îl aud pe Antonel: „Mă duc şi o să vă reclam, fiindcă aţi adus ceasul de acasă şi, în loc să-mi daţi unul nou, mi l-aţi dat pe al dumneavoastră. Ceasul s-a stricat, n-a fost bun, iar eu mă duc şi vă reclam la tovarăşul Boambeş, la tovarăşul Buzatu, vă reclam până sus la Comitetul Central! Nu se poate să vă bateţi joc de mine!”
Auzindu-i ameninţările cu sesizări la partid ale lui Antonel – un tip vestit pentru faptul că nu ţinea în el ce-l deranja prin fabrică – la început, Toma Neaga i-a zis şi el câteva, fiindcă nu putea să-i rabde neadevărurile nemulţumitului, ştiind că-i dăduse un ceas nou-nouţ. „Nu eşti întreg la minte? Cum să-ţi dau un ceas de-al meu?!”, a încercat preşedintele de sindicat să-l potolească pe reclamagiu. Însă, acesta nu ceda sub nicio formă. „Lasă că ştiu eu!”, o ţinea Antonel pe a lui. „N-am putut să-l potolesc, fiindcă îmi dădea replici încontinuu.”, şi-a amintit amuzat acest episod Toma Neaga. Văzând că nu este cale să se înţeleagă cu îndărătnicul de la celălalt capăt al firului, şeful de la sindicat s-a decis să pună capăt conflictului, înlocuindu-i obiectul „stricat” cu unul bun, pe măsura pretenţiilor lui Antonel. „Vino încoace să-ţi dau alt ceas! Adu-mi ceasul şi hai să lămurim problema!”, i-am zis. „Nu, eu nu fac afaceri d-astea! M-ai păcălit, asta e, m-ai păcălit!”, mi-a răspuns el. Când l-am auzit… ce să fac?”, ne-a relatat Toma Neaga dialogul telefonic cu Antonel.
Dintr-odată i s-a derulat înaintea ochilor filmul încredinţării premiului câştigătorului, care acum îi făcea probleme. Avea clar în memorie faptul că îi predase un ceas în cutie şi, totuşi, auzindu-l pe Antonel atât de insistent, parcă începuse să aibă îndoieli: dacă i-a dat omului ceasul pe care îl avea în birou? „Uitaţi-l pe cel vechi în dulap!”, i-au sărit în ajutor colegii de la sindicat. „Ies pe coridor şi îl aud pe „Antonel” povestind activului de la U.T.C. ce mi-a făcut mie. Când i-am auzit vocea, repede am deschis uşa, fiindcă îi promisesem că, dacă pun mâna pe el, îl bat. Am intrat, nici urmă de Antonel. În schimb, înăuntru era Fologea, care nu mai putea de râs. „Tu mi-ai făcut-o, Fologea!”, a exclamat Toma Neaga, realizând cine este autorul farsei.                  
Marinică Fologea, secretarul Uniunii Tineretului Comunist la nivelul fabricii, aflase că obiectul a ajuns la Antonel fără certificatul de garanţie. Întrucât îl imita foarte bine pe “pişpirelul” care avea un defect de vorbire, s-a gândit să-i întindă o capcană lui Toma Neaga, pe care l-au cam trecut căldurile, auzind care este obiectul reclamaţiei. „Mi-a dat telefon din biroul lui Boambeş. Apoi, m-a sunat şi Boambeş ca să mă întrebe dacă l-am prins pe Antonel. „L-am prins, fir-ar el să fie!” Fologea mi-a mai făcut multe boacăne!”
În perioada în care Toma Neaga era maistru, l-a avut la el în brigadă pe Antonel, care ocupa un post de pregătitor. Nu-l voia nimeni în echipă, pentru că, pe lângă faptul că avea un handicap, mai era şi rău de gură. „Ce auzea, se ducea şi-i spunea lui Naghi. Naghi îl „înfiase”, ca să spun aşa. Antonel era un copil pe atunci şi, totuşi, toţi fugeau de el, de teamă că îi pârăşte lui Naghi. „Lasă-l la mine în brigadă. “Vino la mine, Antonel! Dar dracu’ este al tău dacă nu faci treabă!” Asta pentru că se mai şi codea. Dar cu mine îşi vedea de muncă. Mulţi mă întrebau: “Cum te descurci cu el? „Cum să nu mă descurc? Fiindcă el ştie ce are de făcut.” Pregătea lucrările pe comenzi, punea materialul pe comandă, verifica materialul, dacă este în dimensiuni, îşi făcea treaba.”

Cărţile, distruse, iar drapelele PCR-ului, casate

În momentul transferului bunurilor după Revoluţie, s-au mai predat zeci de obiecte vestimentare, costume de cor, costume de orchestră, costume populare specifice mai multor regiuni ale ţării, aparatură de spectacol, instrumente muzicale (viori, orgă, chitare, acordeoane, baterii jazz, contrabas, ţambale, pian, etc.), televizor, aparate radio şi de fotografiat, magnetofoane şi multe, multe altele. Ce nu s-a predat? Cărţile din gestiunea Sindicatului I.A. ARO, care nu mai erau de actualitate şi care au fost distruse, cărţi cu o valoare de peste 7.000 de lei. De asemenea, au fost casate 100 de bucăţi de flamuri RSR, 200 de drapele PCR şi RSR şi o pereche de ramuri (21×0,9), toate având o valoare de 57.697 lei.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!