Dragii mei,
Odinioară, călugării îmbunătăţiţi îşi petreceau o bună parte din timp cugetând la moarte, tocmai pentru ca păcatul să nu se cuibărească în suflet şi să-i despartă de Dumnezeu. Cea mai înaltă înţelepciune a creştinului este să cugete cât mai des la ceasul morţii, cum spune Sfântul Vasile cel Mare. În Sfânta Scriptură, la Isus Sirah, capitolul 7, versetul 38, scrie: „Adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale şi în veac nu vei greşi”. Pe bună dreptate, dacă avem în vedere lucrarea mântuirii sufletului, atunci negreşit căutăm să nu ne prindă despărţirea de trup neîmpăcaţi cu noi înşine, cu aproapele nostru şi cu Dumnezeu. Adică, să căutăm pe Dumnezeu cât suntem în viaţă, pentru ca astfel să putem beneficia de rugăciunile Bisericii şi ale celor dragi, după mutarea noastră la Domnul. Datoria noastră pentru cei adormiţi este să ne rugăm pentru iertarea şi odihna sufletelor lor. Dacă am şti sigur că cei mutaţi la Domnul sunt mântuiţi, atunci n-ar mai fi nevoie de rugăciunile noastre şi ale Bisericii pentru ei, ci, mai degrabă, noi am avea nevoie de rugăciunile lor ca să se milostivească Domnul spre noi. Dar, fiindcă nu ştim dacă ei se bucură sau nu de Împărăţia Cerurilor, noi îi pomenim în rugăciune, dar, mai ales, îi pomenim regulat la Sfânta Liturghie şi la parastasele rânduite de Biserică. Şi, dacă cei adormiţi au fost în viaţă credincioşi, iubitori de Dumnezeu şi de Biserică, milostivi, spovediţi şi împărtăşiţi, slujbele care se fac de către Biserică îi pot scoate de la chinuri în cel mai scurt timp.
Foarte mult ajută şi milostenia pe care o facem celor sărmani pentru cei adormiţi, pentru că cel ce primeşte milostenie, dator este să se roage şi să pomenească pe cel plecat la Domnul. Sunt unii dintre oameni care nu sunt de acord cu agapa care se face după mormântare în numele celui plecat la Domnul; ei argumentează zicând că cei plecaţi nu mai au nevoie de hrană… Este total greşit să îmbrăţişăm o gândire ca aceasta, pentru că, tot ce se împarte pentru cei care primesc ceva în numele celor adormiţi, fie hrană, fie îmbrăcăminte sau ori altceva ei primesc zicând „Dumnezeu să-i ierte” sau, aşa cum am învăţat din moşi strămoşi, zicem „Bogdaproste”, care înseamnă: Dumnezeu să-l miluiască pe cel adormit şi aceasta fiind rugăciunea cea mai scurtă, pe care fiecare este dator să o spună atunci când primeşte milostenie pentru cel adormit în Domnul. Mai trebuie spus că toată milostenia făcută nu trebuie să fie ca o laudă şi de ochii lumii şi dacă se poate să fie dată oamenilor care cu adevărat sunt săraci, pentru ca, în felul acesta, Dumnezeu să se milostivească spre cei plecaţi.
De aceea, cât suntem pe cale să ne împăcăm cu Dumnezeu şi cu semenii noştri, în felul acesta, pârâşul nostru, care este conştiinţa, să nu ne ruşineze înaintea Tronului de Judecată. Ideal este ca fiecare dintre noi să se îngrijească de sufletul său, să se pocăiască pentru păcatele săvârşite în viaţă şi să se pregătească pentru ceea ce este dincolo de mormânt, pentru ceea ce întreaga Scriptură ne învaţă, dobândirea Vieţii Veşnice. Prin spovedanie, credinciosul mărturiseşte că se căieşte de faptele sale şi primeşte dezlegare, iar prin Sfânta Împărtăşanie se uneşte cu El. Dacă el a fost toată viaţa necredincios, este imposibil să se spovedească şi să se împărtăşească dacă el nu vrea acest lucru. Dar, dacă te-ai angajat la luptă, apoi trebuie să depui un minim de efort şi din partea ta, restul, oricum, tot Dumnezeu lucrează. Într-o bună zi, mă aflam la spital cercetând un bolnav. S-a apropiat de mine un creştin care mă întreba cum să facă să-l împărtăşească pe tatăl lui care e pe moarte. I-am răspuns foarte simplu, cheamă preotul să-l spovedească şi să-l împărtăşească. Păi, dacă vine preotul îşi dă seamă că nu mai are mult de trăit şi o să moară. Măi, omule, preotul nu aduce moartea cu el, ci pe Hristos care este Calea, Viaţa şi Adevărul. Mergi şi vorbeşte-i de Dumnezeu măcar acum, în ultimul ceas, căci nu tu o să-l convingi de valoarea sufletului, ci Dumnezeu cum ştie El mai bine o să-l mântuiască.
Păcat că unii oameni gândesc aşa, însă trebuie ştiut că Bunul Dumnezeu nu mântuieşte pe nimeni cu forţa. Este foarte indicat ca, atunci când avem în familia noastră un bolnav, prima grijă este de a chema preotul să-l spovedească şi să-l împărtăşească. Aşadar, să avem grijă de sufletele noastre şi să ne rugăm în fiecare ceas şi pentru cei plecaţi dintre noi. Să nu avem teamă de moarte, căci sufletul nostru nu moare niciodată, pentru că este creat de Dumnezeu nemuritor. Dorinţa noastră este ca toţi să ne putem bucura de fericirea cea veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Până data viitoare, vă dau timp să meditaţi la cele ce-am scris, dorindu-vă să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel
Să ne rugăm pentru cei plecaţi dintre noi!
