Dragii mei!
Pericopa Evanghelică din Duminica care tocmai a trecut a avut ca temă principală tocmai iubirea semenilor noştri şi, în special, iubirea celor care nu ne vor binele, de cele mai multe ori. La prima vedere, acest lucru pare un pic imposibil şi, judecând după firea noastră umană şi neţinând seama de învăţătura Domnului Hristos, aşa este. Ni se pare că dreptatea noastră este justă, dar ne înşelăm amarnic: „dreptatea noastră înaintea lui Dumnezeu este ca o cârpă lepădată”, după cuvântul Sfintei Scripturi. Dacă Hristos Domnul n-ar fi iertat pe cei care L-au înjosit şi umilit, mântuirea noastră ar fi fost compromisă – căci pentru mine, pentru tine şi pentru noi toţi a răbdat toate; iar noi nu suntem în stare să răbdăm nici cel mai mic reproş din partea celor care vin asupra noastră aprinşi de mânie. Gândiţi-vă la Sfântul întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, cum a reacţionat atunci când era lovit cu pietre – nu spunea decât: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac – nu le socoti lor păcatul acesta”. Să ne aducem aminte de toţi martirii din primele veacuri creştine, câte au suferit şi cu câtă dragoste au primit chinurile şi mucenicia. Ştiau că la capătul durerilor şi jertfelniciei lor erau aşteptaţi de Însuşi Domnul Hristos, pentru a-i încununa, şi gândul la veşnicie nu-i speria, ci, dimpotrivă, îi îmbărbăta şi inimile erau inundate de dragostea pentru Hristos. Dar să revenim la cuvântul evanghelic, care ne îndeamnă să iubim chiar şi pe cei care ne sunt potrivnici şi ne vrăşmăşesc. Ce trăire duhovnicească poţi să ai, ca să poţi realiza acest lucru! Sfântul Siluan Athonitul îndemna să ne autoevaluăm fiecare şi să vedem măsura dragostei; adică, dacă putem, să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru necazuri, aşa cum mulţumim pentru bucurii şi să iubim pe vrăjmaşi ca pe prieteni, atunci suntem pe calea cea bună. Sigur că pare de nerealizat şi întristarea cuprinde sufletul şi inima noastră, tocmai pentru că trăim în lumea aceasta şi ispita ne paşte la tot pasul, dar să îndrăznim, pentru că nu suntem singuri; Domnul este prezent lângă noi şi ajutorul vine de la El, iar noi trebuie să conştientizăm că fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic. Pacea şi liniştea se aştern în sufletul nostru atunci când scoatem răutăţile din minte şi din inimă, când ura faţă de cei care, poate, fiind slabi şi manipulaţi de urâtorul binelui, ne-au făcut rău, se transformă, la început, în compătimire, ca mai apoi, cuprinşi de dragostea Mântuitorului Iisus Hristos, să se împlinească cuvântul scripturistic, acela de a iubi chiar şi pe vrăjmaşi.
Să nu răsplătim niciodată răul cu rău, cum frumos ne învaţă marele Apostol Pavel în Epistola către Romani: „Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu, căci scris este: A mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul… Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i să mănânce; dacă-i sete, dă-i să bea, căci făcând aceasta, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele” (Romani 12, 19-21). Trebuie să ştim că iubirea nu este ceva voluntar, ci este obligatorie, cum frumos grăieşte Sfântul Ioan Gură de Aur: „Eşti dator să-l iubeşte pe fratele tău, atât pentru că eşti înrudit duhovniceşte cu el, cât şi pentru că sunteţi mădulare unuia altuia… Eşti dator să-l iubeşti şi dintr-un alt motiv, acela, pentru că ai câştig şi folos, de vreme ce prin iubire plineşti toată legea lui Dumnezeu. Astfel, fratele pe care-l iubeşti devine binefăcătorul tău…” (Problemele vieţii, pp. 134-135). Când eşti constrâns de anumite legi făcute de oameni, de frică, te vezi obligat să nu greşeşti ca nu cumva să-ţi atragi pedeapsă şi judecată care, până la urmă, este una omenească… Când vine vorba de cuvântul lui Dumnezeu, care, până la urmă, este lege, şi respectându-l, arătăm că iubim pe Domnul, totdeauna căutăm îndreptăţire şi suntem cârtitori, neţinând seama că Dumnezeu este cel care ne ajută să se împlinească dorinţa noastră. Aşa cum a coborât din Slava Sa pentru a ridica neamul omenesc, să fim încredinţaţi că fiecare suflet este în mâna lui Dumnezeu şi nouă ne revine sarcina doar să dorim şi a lucra pe cât putem fiecare în parte la dobândirea veşniciei. Tot Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă iubeşti pe vrăjmaşi, eşti alături de Dumnezeu; dacă părăseşti această poruncă, eşti alături de vameşi”. Aşadar, să avem curaj şi nădejde; să lucrăm cu timp şi fără timp la mântuirea noastră; să avem multă răbdare cu noi şi cu cei de lângă noi; să avem dragostea, care merge cu noi până în veşnicie. Până data viitoare, vă doresc să iertaţi şi să iubiţi pe cei care v-au greşit, ca să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Părintele Serafim Caiea, Stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung
Să iubim chiar şi pe vrăjmaşi!
